Salina Praid şi speleoterapia

unelte de lemn folosite de secuii ocnaşi la exploatarea sării

capela ecumenică sfinţită în 1993 cu hramul Sfântului Ioan de Nepomuk




Situat la poalele Munţilor Gurghiu-Harghita, în extremitatea estică a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Praidul este cunoscut pentru salina extraordinară amenajată aici. Alte saline vizitabile din ţară mai sunt la Tg.Ocna, Cacica, Turda şi Slănic Prahova.

Zona Praid-Sovata poartă numele de ,,Ţinutul Sării", dealul ce înconjoară localitatea numindu-se, cum altfel, Dealul Sării( sau Spatele Sării) cu altitudinea de 576 de metri, fiind în fapt o cută diapiră apărută într-o mare de lave andezitice neogene.

Salina propriu-zisă se vizitează(12 lei intrarea) mergând cu un autobuz pe un drum-galerie lung de 1250 de metri până la intrarea către scările (câteva sute) ce coboară la 120 de metri adâncime. Sub acest orizont sarea se exploatează în continuare după ora 15, de la adâncimi de până la 320 de metri.
Zăcământul de sare(cel mai mare din ţară) îşi are rădăcina la mai bine de 3 kilometri în pământ, acesta ar putea asigura necesarul de sare al ţării pe câteva sute de ani!

Speleoterapia(forma de terapie practicată în aerul plin cu aerosoli din minele de sare sau din anumite peşteri) şi climatoterapia se practică minim patru ore pe zi( încă din 1980) timp de trei săptămâni, pentru afectiuni ale aparatului respirator(astm în special) dar şi pentru reumatismul bătrânilor. Numărul de vizitatori din timpul verii atinge un maxim de 3000 pe zi, aici funcţionând un restaurant, un mic muzeu al sării, o minibiblioteca dar si terenuri de sport sau sala de internet.

Lângă salină functionează un bazin cu apă clorurosodica(sarată) si termală cu temperatura de 50 de grade recomandatî în afectiunile ginecologice, la fel ca lacul Ursu din Sovata.

Lacul Ursu(Sovata), rezervaţie naturală cu proprietăţi terapeutice unice

Situat chiar în centrul staţiunii Sovata, acest lac este cunoscut de multă lume datorită salinităţii sale foarte mari, proprietăţilor terapeutice dar si pentru faptul ca este o rezervaţie naturală.

În lumea ştiinţifică este cunoscut ca fiind lacul cu heliotermie(cel mai mare din lume, de acest tip si unic în Europa). Heliotermia seamănă cu efectul de seră, căldura intră în lac prin stratul de suprafaţă- mai dulce- ajunge în stratul de adâncime-mai sărat- unde rămâne captivă(n.m.- căldura). Astfel, în adâncime, la peste 1,5 metri se înregistrează o temperatură ce variază între 26 si 71 de grade Celsius, în funcţie de anotimp.



Proprietăţile terapeutice ale lacului, ţin de fenomenul de heliotermie și de salinitate care poate ajunge la adâncime până la 300 de grame/litru, conținând nu numai sare de bucătărie(NaCl) ci şi săruri de magneziu, potasiu și calciu. Vara, staţiunea este plină de turişti străini şi români, tineri și bătrâni care inundă la propriu malurile amenajate pentru baie ale lacului. Principalele afecţiuni care se tratează aici sunt cele ginecologice, cele ale aparatului locomotor si cele ale sistemului nervos periferic.



Formarea lacului se leagă de prezenţa în zonă a cutelor diapire(dealuri cu depozite de sare în interior) si de infiltrarea în ele a apelor din precipitaţii care au creat o cavitate carstosalină ce include Lacul Ursu, dar si două lăcuşoare în aproiere numite Lacul Verde si Lacul Roşu cu salinitate mai mare. Solul din zonă, deşi plin de săruri a generat o pădure de foioase luxuriantă, ce oferă peisajului o notă de exotic care bucura ochiul
privitorului.o imagine de iarna.

O excursie frumoasă!

La Bezid
La Biertan
La Motel Corsa, pe terasa transformată în discotecă

La Salina Praid
  Cheile Bicazului

O excursie pe timpuri de criză este o performanţă în sine, mai ales că am dorit ca elevii să se bucure de condiţii foarte bune. Am ales o pensiune-motel de trei stele, la doi kilometri de Sighişoara, cu dotări excelente( voi reveni cu o postare despre Motel Corsa).

Un stres plăcut începe să le dea ocol copiilor din a V a E, pe măsură ce data plecării se apropie.
Părinţii se plâng că puştii aflaţi în pragul pubertăţii, încep să piardă din ce în ce mai mult timp gândindu-se şi consumându-se pentru excursie şi că alocă foarte putin timp pentru scoală.
Eu însă îi văd altfel, se concentrează la ore în măsura în care profesorul le ,,distrage" atenţia de la ,,lipeli" şi intrigi.

Bucuria plecării într-o excursie nu este egalată de nimic. Cu atât mai mult cu cât unora dintre ei nu le mai place în mod deosebit să meargă cu părinţii, iar în plus, aici sunt cu colegii, iar libertatea, ah da ... libertatea de a te distra neîngrădit, supravegheat de un dirig' care are multe pe cap( vreo 35 de personalităţi puternice şi gălăgioase), nu poate fi decât ameţitor de frumoasă.

Constat pe an ce trece, că elevii cu care merg în excursie sau pe care îi insoţesc la diverse evenimente ştiu să se distreze foarte bine, acestia dulci pe care îi ,,diriguiesc" nu fac excepție.
Fiecare băiat( și nu sunt decât 10 din 35!) a invitat la dans câte o fată în aplauzele asistenţei, dar frustrările se accentuează si capătă proporţii de tragedie, atunci când alte 15 fete nu au partener.
Aşa că fii şi diriginte şi consilier pe probleme sentimentalo-hormonale.

Una peste alta sunt copii pe care mi-am dorit întotdeauna sa îi am ca diriginte, îi iubesc pentru inocenţa lor( încă!) si pentru spiritul de echipă pe care îl au dar şi pentru sinceritate.
VĂ PUP. DIRIGU'

Puncte cardinale

Că tot a venit vara de câteva zile.

Bezid- satul scufundat de comunişti, un obiectiv turistic trist

Calc cu grijă prin bălăriile ce invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima ploaie, sar peste sutele de peturi și de resturi menajere aduse de ape la coada lacului. La un moment dat, printre ramuri zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul, apa lacului și intemperiile de mai bine de 20 de ani.

Este turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici, pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă.

Refuzul bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea barajului  în anii 1975-1977, lucrare continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât  urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de  turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.

Pe pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ și să instaleze o mică hidrocentrală sub el.

Microdepresiunea în care se afla acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte , apa cea mare a venit repede, a umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două biserici, catolică şi evanghelică.

Când văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în ,,escu".

Un obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de autorități, măcar cu o placă comemorativă.

Doar localnicii și maghiarii din Ungaria( mulți plecați acolo după Revoluție)  mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.

P.S. Nici un ghid turistic din România nu menţionează existenţa lacului, darămite povestea tristă a apariției lui.

 

biserica evanghelică!




o casă!


scările care nu mai duc nicăieri!


ruinele celor două biserici!

Biserica interzisă femeilor din Muereasca, Vâlcea!

 ( sursa foto-crestinortodox.ro)

Pastila de turism sau ce aş vrea să văd în România
Azi despre:

Comuna Muereasca situată la poalele Munţilor Căpăţânii, în judeţul Vâlcea, este accesibilă dinspre Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti sau Băile Olăneşti.
În această comună(cu un nume ciudat şi în deplin contrast cu situaţia), în satul Şuta, se află  mânăstirea Frăsinei, ctitorie a Sfântului Calinic, cu biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construită între 1860-1863, care are tipicul Sfântului Munte Athos, adică femeile nu au voie sa intre în biserică, acesta fiind singura biserică din ţară care nu a fost secularizată.

În centrul comunei se afla Piatra de la Stolovan, un punct cu o rezonanţă istorică deosebită pentru localnici, pentru că aici se adunau haiducii din codrii Builei.

Biserica din Ulieş

O biserica reformată din 1798, judeţul Harghita, pe care am fotografiat-o în drum spre biserica UNESCO din Dârjiu.
Aspectul ei părăsit şi trist contrastează cu poza vie ce surprinde linşitea turlei desenată pe fundalul unui cer limpede de decembrie.