Cel mai uşor este să critici. Oricum în România toată lumea critică pe toată lumea. Și cum turismul este o activitate pe care o practică aproape toată lumea iar ministerul este condus de doamna Udrea, asta duce lucrurile(criticile) la paroxism. Reflecţiile de mai jos sunt generate de o vizită la palat, după care m-am întrebat: Ce naiba facem noi aici, în ţara asta sau cu ţara asta?
Castelul nu m-a impresionat niciodată în mod deosebit, atât doar ca mândria de a călca pe acolo pe unde alergau
Prinţesa Maria sau Prinţul Mihai sau pășea gânditoare Regina Elisabeta, era consumată frenetic de abundenţa de stiluri ce îmbrăcau fiecare cameră a palatului.
Urcând aleea- evident necurăţată- spre castel, într-o dimineaţă de martie, după ce am lăsat maşina în parcare și am plătit taxa- evident fără chitanţă- mă gândeam ce peisaj frumos a ales Regele Carol, pentru a construi castelul, probabil ca urmare a vizitelor la
Mânăstirea Sinaia cea atât de dragă.
Se gândea probabil la Bavaria natală și la frumuseţea unui Neuschwanstein, în mare i-a reuşit( sau mai bine în mic!), decorul de tablou cu
zăpezile de pe Furnica ce sunt întrerupte de verdele turnurilor și al copacilor, mai că te (a)duc cu gândul către Alpi și către Allgäu.
Cazi repede, la propriu, când dai de gheaţa groasă de pe alei și de tarabele cu ,,suveniruri" kitch, împreună cu marocanii, israelienii, francezii, germanii, englezii sau cu diferiţii vorbitori ai acestor limbi. Cauţi o bancă mai acătării, dar te așezi în merele glazurate ale unui comerciant, sau o iei în freză de la un bumerang aruncat de un vrăjitor măsliniu, flancat de două muieri ce încearcă să vândă o,,ffaţă dă masă tradiţeonală".
Dacă emblema castelelor si palatelor românesti nu este îngrijită si curăţată la propriu si la figurat, dacă se urmăreşte doar exploatarea patrimoniului si nu conservarea lui, dacă urme de respect turistic nu avem, normal că ce se afla sub castel ca importanţă, este mort si este un leş în putrefacţie.
