Bătrâna, câinele şi capra

Bătrâneţea grea precum sacul umplut din apropiere, se scurge în pamântul sărăturos de pe dealurile Buzăului, lângă o căpriţă si un câine pripăşit în zonă.

Pastila de turism sau ce aş vrea să văd în România

Deşi blogul meu se bazează exclusiv pe zone, destinaţii sau locaţii turistice vizitate PERSONAL, nevoia de cunoaştere a cititorilor si ,,căutătorilor" acestui blog m-a îndemnat să încep acest minifoileton turistic.

Azi despre:

Comuna Bozioru, Buzău- zona cu cele mai multe biserici şi schituri săpate în stâncă

Comuna Bozioru este situată pe valea Bălănesei, afluent al Buzăului, la 15-20 de kilometri de drumul national Buzău- Nehoiu, în Subcarpaţii Curburii.

Aici se află numeroase biserici şi chilii de lemn, între care si o ctitorie a lui Mihai Viteazu din 1596( în satul Nucu), dar si mai multe biserici si aşezări monastice sculptate în gresia si calcarul subcarpatic, de sihaştri retraşi de la cele omeneşti.

Peştera lui Iosif, Schitul lui Agaton, Biserica Piatra Gaurită, Schitul Fundătura sunt denumiri relevante şi sunt doar câteva din minunile spirituale dar si ,,petrografice,, prezente în acestă comună de sub munte.

Călineşti-locul unde trenul trece pe sub biserică!

De astăzi voi scrie pentru o noua rubrică/etichetă numită ,,Pastila de turism", în care voi prezenta succint un obiectiv turistic natural sau antropic pe care mi-aş dori să-l văd în următoarea perioadă.
Deşi blogul meu se bazează exclusiv pe zone, destinaţii sau locaţii turistice vizitate PERSONAL, nevoia de cunoaştere a cititorilor si ,,căutătorilor" acestui blog m-a îndemnat să încep acest minifoileton turistic.
Azi despre:

Călineşti-locul unde trenul trece pe sub biserică!

Locaţia este pe valea/defileul Oltului, în Depresiunea Loviştei/Brezoi din zona Carpaţilor Meridionali, în satul Călineşti, unde calea ferată trece pe sub mânăstirea construită aici în 1666 si refăcută în 1835.
Mânăstirea se numeşte Cornetu, are hramul Taierea Capului Sf.Ioan Botezatorul şi este o mânăstire fortificată cu zid de incintă.
Probabil, neputând fi strămutată iar calea ferată neavând destul loc în spaţiul îngust al defileului s-a luat decizia de a se ridica rambleul pe sub acestă biserică.
Este singurul loc din lume unde se întâmplă aşa ceva!

Casa memorială Al. Vlahuţă- o Românie Pitorească dar nerecunoscătoare

Citesc într-un ghid că undeva între Râmnicu Sărat şi Focşani se află, în localitatea Dragosloveni, casa memorială a celebrului autor a a cărţii de căpătâi pentru călători -România Pitorească.

La kilometrul 164, după cum citesc pe pliantul luat de acolo, caut disperat un indicator.
După prima intersecţie nu găsesc nimic, după a doua o iau prin Gugeşti, ocolesc fabrica de lemn, înconjur jumătate din podgoriile Vrancei şi undeva la capătul satului, după ce traversez iar E85, dau după 200 de metri de o căsuţă cu cerdac şi cu etaj, în faţa căreia se află statuia poetului și prozatorului.
Dezamăgit, întreb ghidul de ce nu există niciun indicator şi îmi spune că cei de la drumuri nu l-au considerat conform!

Conform cu ce?
Că toată ţara e plină de indicatoare către mânăstiri obscure și kithcioase în care unii călugări cred că l-au găsit pe Mesia, pe coclaurii credinţei!
Acelea cu ce sunt conforme?
Poate cu vreun pomelnic pentru răposaţii directorului de la drumuri.



Intru şi aflu că nu este casa unde s-a născut poetul(1858-1919) ci aceea în care a locuit câțiva ani în timpul Primului Război Mondial, o casă unde se întâlnea foarte des cu prietenii săi, Barbu Delavrancea și I.L.Caragiale.
Născut în satul Pleşeşti din fostul judet Tutova, poetul prozator a iubit dealurile dogorite de podgorii din Vrancea aceea rubinie, care l-a adoptat și l-a maturizat spiritual.
Pleacă din Dragosloveni cu un car prăfuit în care-şi pune câteva lucruri, atunci când linia frontului îl obligă să se retragă în Moldova.

Întreb pe doamna muzeograf câţi vizitatori are într-un an, si îmi spune că puţini ştiu despre aceasta casă memorială înfiinţată în amintirea scriitorului, în 1958 iar pe siteul muzeului Vrancei NU există fotografii!!!- aşa că singurele poze sunt la mine pe blog- şi mă roagă să-i trimit vreo două poze!
Pe siteul vrancea.com se afla și pagina cu muzeul Vrancei, deci nu există un site individual!!

Aşa se face turism cultural în ţara noastră: fără bani, fără promovare, fără nerv, fără interes şi fără...poze.

Mânăstirea Sinaia, un munte Sinai al României

Situată într-un cadru excepţional, având Bucegii ca fundal şi râul Prahova ca piatră de temelie, această mânăstire construită de Spătarul Mihail Cantacuzino în 1695 (biserica mică sau biserica veche) reprezintă un simbol al renaşterii spirituale româneşti din secolele XVII-XIX.



Numele vine de la muntele unde Moise a primit cele zece porunci, în amintirea pelerinajului făcut de Spătar la Ierusalim. Zona unde a fost construită biserica era cunoscută ca ,,Izvor" şi nu ca Sinaia, nume dobândit mai târziu, după ce oraşul începe să se dezvolte în jurul bisericii.



La aproape 150 de ani distanţă, începe construcţia bisericii mari, după planurile arhitectului George Mandrea, din piatră şi cărămidă, care imaginează o fortificaţie ca a mânăstirilor bucovinene, cu un brâu de ceramică smălţuită ce semnifică Sfânta Treime, precum şi cele cinci cruci diferite de pe turlele bisericii.
Familia regală a locuit aici cât timp s-a construit castelul Peleş, începând cu 1871, iar drept mulţumire Regele Carol I a introdus energia electrică, aceasta devenind prima mânăstire ortodoxă din România iluminată astfel.


Frumuseţea acestei mânăstiri vine şi din stilul brâncovenesc în care sunt construite chiliile și din pictura veche din biserica mică, acolo unde Pârvu Mutu Zugravu a pictat scene din viaţa Sfintei Ecaterina; el fiind cel mai de seamă pictor din perioada brâncovenească, tot el ocupându-se şi de bisericuţa din Berca- Buzău.
În muzeul mânăstirii se află prima ediţie a Bibliei, tipărită în română prin grija domnitorului Șerban Cantacuzino, în 1688 precum și 5 icoane pictate de același Pârvu Mutu.

Buda de la 2100 m

Poza este facută săptămâna trecută la cota 2000 din Sinaia, în timp ce mă plimbam pe platou. Nu vă faceţi griji, este nefuncţional.
Ce ziceţi, nu se numeşte Winter Close?
Dupa cum arată zăpada, n-aş zice că se întâmplă asta.

Vulcanii Noroioşi-sălbăticie selenară

La 12 kilometri de comuna Berca pe un drum asfaltat( surpriză!) dar acoperit de zăpadă îngheţată, cu multe suişuri şi coborâşuri, serpentine şi podeţe, printr-un peisaj semidezolant lipsit de vegetatie arboricolă, ajungeţi la Pâclele Mari, la altitudinea de 322( parlamentari!) de metri.



Zgomotele ciudate care se aud în liniştea selenară a zonei i-au făcut pe localnici să le numească ,,pâcle " sau ,,fierbători'' , zgomot legat de bolboroseala leneşă a noroiului venit de la 3000 de metri adâncime.



Gazul metan, apele freatice si argila omniprezentă în substratul geologic formează acest amestec rece tot timpul anului, care înfioară privitorul şi-l duce cu gândul la cazanele lui Scaraoţchi. Suprafata de de 22 de ha a acestei rezervaţii unice si conurile de peste doi metri ce amintesc de geometria vulcanilor reali sunt cele mai cunoscute din ţară, dar în apropiere se află şi Pâclele Mici (situate la altitudine mai mare si cu o suprafaţă 16,5 ha) şi Pâclele de la Beciu dar si Fierbătorile de deasupra stadionului din Berca.



Eseistul Alexandru Odobescu nota în stilul satiric al ,,Pseudokinegetikos-ului" că: ,, ...vă spun eu că acolo şi-a aşternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, iar pe sub pamânt gâlgâie şi fierbe glodul noroios, mai rece decât gheaţa, mai negru decât ceaţa..."



,,Balele cătrănite" ies din gura ,,vulcanului" şi se răspândesc pe o suprafaţă considerabilă, creând văi cu lavă neagră, ce dau aspectul bizar al zonei, de loc uitat de natura verde, de loc pământos, secetos şi crăpat. În aceste locuri şi-au găsit rădăcina plante unice cum ar fi gărdurariţa, colilia sau ruşcuţa.



Platoul pe care se află vulcanii noroioşi este situat la baza unui deal care nu se putea numi decât Balauru' şi care străjuieşte acesta zonă în care jocul pe verticală şi pe orizontală al faliilor, face ca vulcanii să apară în cele mai neaşteptate locuri, din acest motiv podeţele propuse de autorităţi nu-si găsesc susţinerea nici la propriu şi nici la figurat pentru că natura ne joacă-în acest caz- feste ,,murdare''.