duminică, 21 martie 2010

Mânăstirea Sinaia, un munte Sinai al României

Situată într-un cadru excepţional, având Bucegii ca fundal şi râul Prahova ca piatră de temelie, această mânăstire construită de Spătarul Mihail Cantacuzino în 1695 (biserica mică sau biserica veche) reprezintă un simbol al renaşterii spirituale româneşti din secolele XVII-XIX.



Numele vine de la muntele unde Moise a primit cele zece porunci, în amintirea pelerinajului făcut de Spătar la Ierusalim. Zona unde a fost construită biserica era cunoscută ca ,,Izvor" şi nu ca Sinaia, nume dobândit mai târziu, după ce oraşul începe să se dezvolte în jurul bisericii.



La aproape 150 de ani distanţă, începe construcţia bisericii mari, după planurile arhitectului George Mandrea, din piatră şi cărămidă, care imaginează o fortificaţie ca a mânăstirilor bucovinene, cu un brâu de ceramică smălţuită ce semnifică Sfânta Treime, precum şi cele cinci cruci diferite de pe turlele bisericii.
Familia regală a locuit aici cât timp s-a construit castelul Peleş, începând cu 1871, iar drept mulţumire Regele Carol I a introdus energia electrică, aceasta devenind prima mânăstire ortodoxă din România iluminată astfel.


Frumuseţea acestei mânăstiri vine şi din stilul brâncovenesc în care sunt construite chiliile și din pictura veche din biserica mică, acolo unde Pârvu Mutu Zugravu a pictat scene din viaţa Sfintei Ecaterina; el fiind cel mai de seamă pictor din perioada brâncovenească, tot el ocupându-se şi de bisericuţa din Berca- Buzău.
În muzeul mânăstirii se află prima ediţie a Bibliei, tipărită în română prin grija domnitorului Șerban Cantacuzino, în 1688 precum și 5 icoane pictate de același Pârvu Mutu.

joi, 18 martie 2010

Buda de la 2100 m



Poza este facută săptămâna trecută la cota 2000 din Sinaia, în timp ce mă plimbam pe platou. Nu vă faceţi griji, este nefuncţional.
Ce ziceţi, nu se numeşte Winter Close?
Dupa cum arată zăpada, n-aş zice că se întâmplă asta.

marți, 16 martie 2010

Vulcanii Noroioşi-sălbăticie selenară



La 12 kilometri de comuna Berca pe un drum asfaltat( surpriză!) dar acoperit de zăpadă îngheţată, cu multe suişuri şi coborâşuri, serpentine şi podeţe, printr-un peisaj semidezolant lipsit de vegetatie arboricolă, ajungeţi la Pâclele Mari, la altitudinea de 322( parlamentari!) de metri.



Zgomotele ciudate care se aud în liniştea selenară a zonei i-au făcut pe localnici să le numească ,,pâcle " sau ,,fierbători'' , zgomot legat de bolboroseala leneşă a noroiului venit de la 3000 de metri adâncime.



Gazul metan, apele freatice si argila omniprezentă în substratul geologic formează acest amestec rece tot timpul anului, care înfioară privitorul şi-l duce cu gândul la cazanele lui Scaraoţchi. Suprafata de de 22 de ha a acestei rezervaţii unice si conurile de peste doi metri ce amintesc de geometria vulcanilor reali sunt cele mai cunoscute din ţară, dar în apropiere se află şi Pâclele Mici (situate la altitudine mai mare si cu o suprafaţă 16,5 ha) şi Pâclele de la Beciu dar si Fierbătorile de deasupra stadionului din Berca.



Eseistul Alexandru Odobescu nota în stilul satiric al ,,Pseudokinegetikos-ului" că: ,, ...vă spun eu că acolo şi-a aşternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, iar pe sub pamânt gâlgâie şi fierbe glodul noroios, mai rece decât gheaţa, mai negru decât ceaţa..."



,,Balele cătrănite" ies din gura ,,vulcanului" şi se răspândesc pe o suprafaţă considerabilă, creând văi cu lavă neagră, ce dau aspectul bizar al zonei, de loc uitat de natura verde, de loc pământos, secetos şi crăpat. În aceste locuri şi-au găsit rădăcina plante unice cum ar fi gărdurariţa, colilia sau ruşcuţa.



Platoul pe care se află vulcanii noroioşi este situat la baza unui deal care nu se putea numi decât Balauru' şi care străjuieşte acesta zonă în care jocul pe verticală şi pe orizontală al faliilor, face ca vulcanii să apară în cele mai neaşteptate locuri, din acest motiv podeţele propuse de autorităţi nu-si găsesc susţinerea nici la propriu şi nici la figurat pentru că natura ne joacă-în acest caz- feste ,,murdare''.



joi, 11 martie 2010

Luna strâmbă



Într-o noapte de august, la Gura Haitii ochii mi-au jucat o festa iar prietenul meu LUMIX a surprins o luna ciudata ce se juca cu un con de molid. Sau mi s-a parut!?

miercuri, 10 martie 2010

Delta Dunării - caracterizare fizico-geografică



POZIŢIE: în E ţării
LIMITE: - N – Graniţa cu Ucraina ( Bratul Chilia);
- S – Pod. Dobrogei( Dealurile Tulcei);
- E – Platforma continentală a Marii Negre+ Complexul lagunar Razim;
- V – Pod Dobrogei;
CARACTERISTICI:
- Câmpie aluvionară în formare;
- Relief pozitiv cu alt medie de 0,5 m si alt. max de 12 m Grindul Letea;
- Ostroave (insule joase, alungite formate prin depuneri de aluviuni pe cursul râului)
- Grinduri (forme de relief pozitive, situate în deltă sau pe margini): fluvio-maritime– s-au format datorita curenţilor marini + aluviunile aduse de Dunăre(Letea(dune), Caraorman, Săraturile), fluviale – în lungul braţelor Dunării, continentale – rămăşiţe de uscat predeltaic (Chilia, Stipoc);
- Formare într-un fost golf al Mării Negre prin depunerea de aluviuni;
- Relief negativ pe 75-80% din suprafata cu balti, lacuri, girle, brate, mlastini;
- Cuprinde trei braţe semnificative: Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe+ Tulcea ( 17 km.)
- Chilia cuprinde cea mai mare parte din debitul fluviului (60%) cu multe ostroave şi are deltă secundară în Ucraina.
- Sulina este cel mai scurt şi cel mai navigabil( canalizat si pentru nave maritime) braţ şi cuprinde 18% din apele Dunării;
- Sf. Gheorghe are multe meandre pe cursul acestuia – 22% din debitul Dunării- insule la vărsare( Sacalin);
CLIMA: factorii ce influenţează clima în această zonă sunt:
- Marea Neagră;
- temperatura.m.a. peste 11° C ;
- precipitaţii.m.a –sub 400 mm/an;
- Vânturile: crivăţul şi brizele marine;
- Etaj de climă: de deltă şi litoral;
- Influenţă(nuanţă climatică) pontică.
LACURILE:Dranov, Lumina, Roşu, Puiu,etc.
VEGETAŢIE: de luncă – stuf, papură, sălcii, plopi, arini+pădure de stejari pe grindul Letea;
FAUNA:complexă cu păsari, mamifere si peşti;
SOLURI:de luncă si nisipoase.

marți, 9 martie 2010

Cinci motive pentru pelerinaj la Curtea de Argeş


La Curtea de Arges, în biserica mânăstirii sunt îngropaţi toti regii României: Regele Carol I (domnie între 1866-1914) şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I ( domnie între 1914-1927) şi Regina Maria precum şi Regele Carol al II-lea(domnie între 1930-1940).

1. Datorăm primului rege consolidarea sistemului democratic, ruperea legaturilor cu Imperiul Otoman si declanşarea Războiului de Independenţă.


2. Regelui Ferdinand i se mai spune si ,,Întregitorul,, pentru că el este încoronat în 1922 la Alba Iulia ca Rege al României Mari, desi un caracter naiv si complexat dublat de o suferinta fizică canceroasă, el reuşeste să se ţină deasupra politicii dâmboviţene si să rupă de legaturile de sânge cu familia de Hohenzollern din cauza alianţei cu Antanta.


,,Aminteşte-ţi poporul meu că te-am iubit şi te binecuvântez cu ultima mea suflare"

3. Regina Maria rămâne poate cea mai de seama figură feminină a istoriei pre si postbelice prin energia ei pusă în slujba unei ţări care a adorat-o si iubit-o până aproape de sanctificare. Pentru acesta femeie remarcabilă, pentru inteligenţa ei politică si pentru frumusetea ei recunoscuta, ar trebui ridicat nu un monument ci o suta în toate locurile importante din ţară si în toate garnizoanele militare. Implicarea ei în ajutorarea soldaţilor români din timpul războiului Balcanic şi de pe frontul din Moldova în Primul Război Mondial nu poate si nu trebuie să fie uitată aşa cum trecerea la ortodoxie în ziua de Bunavestire ar trebui sărbatorită de toţi credicioşii.
Vreau să amintesc aici un moment absolut înălţător petrecut la moartea reginei.
Pe când era scoasă din Palatul Cotroceni, garda de onoare a salutat-o pentru ultima dată cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, lucru pe care armata nu l-a mai făcut niciodată!


osemintele lui Carol ,,Caraiman" sunt puse separat într-un cavou din curtea mânăstirii, si au fost aduse din Portugalia în 2003

4. Pentru Carol al II lea si a sa dictatură nu avem motive numeroase de pioase aduceri aminte, dacă ne gândim la viaţa sa tumultoasă si aventuroasă sau la marile greşeli politice, făcute cu sau fără acordul ţărăniştilor Maniu și Mihalache.

5. Aducerea regilor si reginelor României la un loc în cea mai frumoasă biserică din ţară poate fi punctul de plecare pentru renaşterea spiritului naţional şi patriotic, poate fi o obligaţie a fiecăruia dintre noi si mai ales a şcolii.
Atât de putine lucruri se cunosc despre faptele acestor oameni veniţi de aiurea în România si care si-au pus toată energia pentru propăşirea neamului , încât n-ar trebui să existe scoală care să nu organizeze excursii în fiecare an la mormintele regilor noştri.
Mai ales că acolo sunt ghizi excepţionali în faţa cărora mă înclin respectuos.
Puţini din cei care ajung la mănăstire stiu că acolo sunt înmormântaţi regii noştri, majoritatea insistând pe legendă si pe ctitor.

Numai aşa redăm românului copil mândria de a trăi într-o ţară care dovedeşte că are pentru înaintaşi un adevărat cult si pentru că istoria trebuie învăţată, pentru ca greşelile trecutului să nu se mai repete.

vineri, 5 martie 2010

Cârnaţii de Pleşcoi şi explicaţia gustului unic



Am discutat cu doamna doctor Simona Tănase despre gustul unic și deosebit al cârnaţilor de Pleşcoi. Din studiile făcute de dumneaei și din alte surse de informare iată o posibilă și valabilă explicație.

Zona satului Pleşcoi și a comunei Berca cuprinde un substrat geologic alcătuit din argile(de unde și numeroasele alunecări de teren), nisipuri, pietrisuri și sare, multă sare.
Ţăranii din zonă au avut tot timpul probleme in ceea ce privește cultivarea plantelor, din cauza cantităţii de săruri din solul și aşa sărăcit în substanţe minerale și organice.

Astfel, singura solutie de supravietuire în această zonă a fost, și din păcate nu prea mai este, creşterea oilor. Aceste animale sunt perfect adaptate climei și vegetatiei din zonă, mâncând iarba săracă și sărată de pe coclaurii Pâclelor și Bercăi.

Astfel, carnea lor capătă o anumită densitate și un anumit gust, datorită cantităților mai mari de sare îngurgitate, aerului curat și efortului fizic depus de capră sau de oaie ca să-şi obţină hrana.
Această carne fragedă împreună cu carnea de porc sau de vită și cu cimbru, ardeiul iute și usturoiul, fac din aceşti cârnati o unică experienţă papilaro-gastronomică.
Festivalul Cârnatilor de Pleşcoi are loc începând din 2008 la Casa Matei.

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...