La 12 kilometri de comuna Berca pe un drum asfaltat( surpriză!) dar acoperit de zăpadă îngheţată, cu multe suişuri şi coborâşuri, serpentine şi podeţe, printr-un peisaj semidezolant lipsit de vegetatie arboricolă, ajungeţi la Pâclele Mari, la altitudinea de 322( parlamentari!) de metri.
Zgomotele ciudate care se aud în liniştea selenară a zonei i-au făcut pe localnici să le numească ,,pâcle " sau ,,fierbători'' , zgomot legat de bolboroseala leneşă a noroiului venit de la 3000 de metri adâncime.
Gazul metan, apele freatice si argila omniprezentă în substratul geologic formează acest amestec rece tot timpul anului, care înfioară privitorul şi-l duce cu gândul la cazanele lui Scaraoţchi. Suprafata de de 22 de ha a acestei rezervaţii unice si conurile de peste doi metri ce amintesc de geometria vulcanilor reali sunt cele mai cunoscute din ţară, dar în apropiere se află şi Pâclele Mici (situate la altitudine mai mare si cu o suprafaţă 16,5 ha) şi Pâclele de la Beciu dar si Fierbătorile de deasupra stadionului din Berca.
Eseistul Alexandru Odobescu nota în stilul satiric al ,,Pseudokinegetikos-ului" că: ,, ...vă spun eu că acolo şi-a aşternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, iar pe sub pamânt gâlgâie şi fierbe glodul noroios, mai rece decât gheaţa, mai negru decât ceaţa..."
,,Balele cătrănite" ies din gura ,,vulcanului" şi se răspândesc pe o suprafaţă considerabilă, creând văi cu lavă neagră, ce dau aspectul bizar al zonei, de loc uitat de natura verde, de loc pământos, secetos şi crăpat. În aceste locuri şi-au găsit rădăcina plante unice cum ar fi gărdurariţa, colilia sau ruşcuţa.
Platoul pe care se află vulcanii noroioşi este situat la baza unui deal care nu se putea numi decât Balauru' şi care străjuieşte acesta zonă în care jocul pe verticală şi pe orizontală al faliilor, face ca vulcanii să apară în cele mai neaşteptate locuri, din acest motiv podeţele propuse de autorităţi nu-si găsesc susţinerea nici la propriu şi nici la figurat pentru că natura ne joacă-în acest caz- feste ,,murdare''.