blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
joi, 11 martie 2010
Luna strâmbă
Într-o noapte de august, la Gura Haitii ochii mi-au jucat o festa iar prietenul meu LUMIX a surprins o luna ciudata ce se juca cu un con de molid. Sau mi s-a parut!?
miercuri, 10 martie 2010
Delta Dunării - caracterizare fizico-geografică
POZIŢIE: în E ţării
LIMITE: - N – Graniţa cu Ucraina ( Bratul Chilia);
- S – Pod. Dobrogei( Dealurile Tulcei);
- E – Platforma continentală a Marii Negre+ Complexul lagunar Razim;
- V – Pod Dobrogei;
CARACTERISTICI:
- Câmpie aluvionară în formare;
- Relief pozitiv cu alt medie de 0,5 m si alt. max de 12 m Grindul Letea;
- Ostroave (insule joase, alungite formate prin depuneri de aluviuni pe cursul râului)
- Grinduri (forme de relief pozitive, situate în deltă sau pe margini): fluvio-maritime– s-au format datorita curenţilor marini + aluviunile aduse de Dunăre(Letea(dune), Caraorman, Săraturile), fluviale – în lungul braţelor Dunării, continentale – rămăşiţe de uscat predeltaic (Chilia, Stipoc);
- Formare într-un fost golf al Mării Negre prin depunerea de aluviuni;
- Relief negativ pe 75-80% din suprafata cu balti, lacuri, girle, brate, mlastini;
- Cuprinde trei braţe semnificative: Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe+ Tulcea ( 17 km .)
- Chilia cuprinde cea mai mare parte din debitul fluviului (60%) cu multe ostroave şi are deltă secundară în Ucraina.
- Sulina este cel mai scurt şi cel mai navigabil( canalizat si pentru nave maritime) braţ şi cuprinde 18% din apele Dunării;
- Sf. Gheorghe are multe meandre pe cursul acestuia – 22% din debitul Dunării- insule la vărsare( Sacalin);
CLIMA: factorii ce influenţează clima în această zonă sunt:
- Marea Neagră;
- temperatura.m.a. peste 11° C ;
- precipitaţii.m.a –sub 400 mm/an;
- Vânturile: crivăţul şi brizele marine;
- Etaj de climă: de deltă şi litoral;
- Influenţă(nuanţă climatică) pontică.
LACURILE:Dranov, Lumina, Roşu, Puiu,etc.
VEGETAŢIE: de luncă – stuf, papură, sălcii, plopi, arini+pădure de stejari pe grindul Letea;
FAUNA:complexă cu păsari, mamifere si peşti;
SOLURI:de luncă si nisipoase.
marți, 9 martie 2010
Cinci motive pentru pelerinaj la Curtea de Argeş
La Curtea de Arges, în biserica mânăstirii sunt îngropaţi toti regii României: Regele Carol I (domnie între 1866-1914) şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I ( domnie între 1914-1927) şi Regina Maria precum şi Regele Carol al II-lea(domnie între 1930-1940).
1. Datorăm primului rege consolidarea sistemului democratic, ruperea legaturilor cu Imperiul Otoman si declanşarea Războiului de Independenţă.
2. Regelui Ferdinand i se mai spune si ,,Întregitorul,, pentru că el este încoronat în 1922 la Alba Iulia ca Rege al României Mari, desi un caracter naiv si complexat dublat de o suferinta fizică canceroasă, el reuşeste să se ţină deasupra politicii dâmboviţene si să rupă de legaturile de sânge cu familia de Hohenzollern din cauza alianţei cu Antanta.
,,Aminteşte-ţi poporul meu că te-am iubit şi te binecuvântez cu ultima mea suflare"
3. Regina Maria rămâne poate cea mai de seama figură feminină a istoriei pre si postbelice prin energia ei pusă în slujba unei ţări care a adorat-o si iubit-o până aproape de sanctificare. Pentru acesta femeie remarcabilă, pentru inteligenţa ei politică si pentru frumusetea ei recunoscuta, ar trebui ridicat nu un monument ci o suta în toate locurile importante din ţară si în toate garnizoanele militare. Implicarea ei în ajutorarea soldaţilor români din timpul războiului Balcanic şi de pe frontul din Moldova în Primul Război Mondial nu poate si nu trebuie să fie uitată aşa cum trecerea la ortodoxie în ziua de Bunavestire ar trebui sărbatorită de toţi credicioşii.
Vreau să amintesc aici un moment absolut înălţător petrecut la moartea reginei.
Pe când era scoasă din Palatul Cotroceni, garda de onoare a salutat-o pentru ultima dată cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, lucru pe care armata nu l-a mai făcut niciodată!
osemintele lui Carol ,,Caraiman" sunt puse separat într-un cavou din curtea mânăstirii, si au fost aduse din Portugalia în 2003
4. Pentru Carol al II lea si a sa dictatură nu avem motive numeroase de pioase aduceri aminte, dacă ne gândim la viaţa sa tumultoasă si aventuroasă sau la marile greşeli politice, făcute cu sau fără acordul ţărăniştilor Maniu și Mihalache.
5. Aducerea regilor si reginelor României la un loc în cea mai frumoasă biserică din ţară poate fi punctul de plecare pentru renaşterea spiritului naţional şi patriotic, poate fi o obligaţie a fiecăruia dintre noi si mai ales a şcolii.
Atât de putine lucruri se cunosc despre faptele acestor oameni veniţi de aiurea în România si care si-au pus toată energia pentru propăşirea neamului , încât n-ar trebui să existe scoală care să nu organizeze excursii în fiecare an la mormintele regilor noştri.
Mai ales că acolo sunt ghizi excepţionali în faţa cărora mă înclin respectuos.
Puţini din cei care ajung la mănăstire stiu că acolo sunt înmormântaţi regii noştri, majoritatea insistând pe legendă si pe ctitor.
Numai aşa redăm românului copil mândria de a trăi într-o ţară care dovedeşte că are pentru înaintaşi un adevărat cult si pentru că istoria trebuie învăţată, pentru ca greşelile trecutului să nu se mai repete.
vineri, 5 martie 2010
Cârnaţii de Pleşcoi şi explicaţia gustului unic
Am discutat cu doamna doctor Simona Tănase despre gustul unic și deosebit al cârnaţilor de Pleşcoi. Din studiile făcute de dumneaei și din alte surse de informare iată o posibilă și valabilă explicație.
Zona satului Pleşcoi și a comunei Berca cuprinde un substrat geologic alcătuit din argile(de unde și numeroasele alunecări de teren), nisipuri, pietrisuri și sare, multă sare.
Ţăranii din zonă au avut tot timpul probleme in ceea ce privește cultivarea plantelor, din cauza cantităţii de săruri din solul și aşa sărăcit în substanţe minerale și organice.
Astfel, singura solutie de supravietuire în această zonă a fost, și din păcate nu prea mai este, creşterea oilor. Aceste animale sunt perfect adaptate climei și vegetatiei din zonă, mâncând iarba săracă și sărată de pe coclaurii Pâclelor și Bercăi.
Astfel, carnea lor capătă o anumită densitate și un anumit gust, datorită cantităților mai mari de sare îngurgitate, aerului curat și efortului fizic depus de capră sau de oaie ca să-şi obţină hrana.
Această carne fragedă împreună cu carnea de porc sau de vită și cu cimbru, ardeiul iute și usturoiul, fac din aceşti cârnati o unică experienţă papilaro-gastronomică.
Festivalul Cârnatilor de Pleşcoi are loc începând din 2008 la Casa Matei.
miercuri, 3 martie 2010
O surpriză placută!
marți, 2 martie 2010
Biserica Şuncă şi Slănină- monument UNESCO din Dârjiu
Am rămas
surprins să aflu că există în România şi biserici monument prezente pe lista
patrimoniului mondial, care au şi altceva în afară de fortificaţii și picturi.
Aceasta biserică menţine sau ascunde în turnurile sale un obicei multisecular
şi unic în lume, anume depozitarea produselor de şuncă şi slănină din sat.
Acest obicei se mai practică sporadic în câteva comunități reformate sau
catolice din țară, multe din turnurile fortificațiilor numindu-se ,, ...al
Slăninilor".
Ideea de comunitate unită, de
întelegere între membrii ei este atât de bine reprezentată de obiceiurile din
zonă încât, deşi nu sunt secui, sunt mândru că asemenea tradiţii se mai
respectă în ţara mea.
Biserica din Dârjiu,
judetul Harghita este situată la 20 de kilometri de Odorheiu Secuiesc, pe
drumul spre Sighişoara. Undeva după Feliceni, faceţi stânga şi urmăriţi
panglica de asfalt îngust și modernizat(!) care vă duce până în comună.
Aici,
surpiză, drumul nu mai este asfaltat ci foarte desfundat. De fapt, nu este o surpiză pentru ţara noastră.
S-or fi terminat banii la indicatorul cu patrimoniul
mondial UNESCO.
Oricum, peisajul este
fabulos și aduce oricui aminte de stilul de viață transilvănean, cu obiceiurile
lor domestic, în care se amestecă influențele germane, maghiare și românești.
Doamna care ne întâmpină
la portița joasă cu țâțâni ruginite este soția pastorului unitarian și un fel
de ghid al bisericii. Rămânem uimiți de zona de incintă a fortificației plină
cu obiecte vechi, un adevărat muzeu în aer liber, cu lăzi uriaşe pentru depozitarea
cerealelor, cu cărute cu roţi de lemn şi mici cămăruţe renovate unde vara
drumeţii sunt ospătaţi cu ceapă, urdă, şuncă şi slănină.
În interior nu putem
fotografia pentru că pictura ce-l înfăţişează pe Sfântul Ladislau și cărămida
cu inscripţie runică din secolul XIII, se pot deteriora.
Este ușor de înteles
aspectul, mai ales că doamna se exprimă politicos de stricat în limba română, astfel
că mergem către amvonul şi altarul bisericii unde se ţin slujbe din secolul
XIV-XV.
În acele timpuri, după
marea invazie tătară, se vorbea despre o biserică a cărei apariţie, spune
legenda, a fost anunţată de o stea. Iniţial a fost construită în stil romanic-
tip hală- apoi transformată în stil gotic cu ziduri cu contraforţi.
Întrebăm din nou despre
şuncă şi ni se spune că, după Crăciun oamenii o ţin în casă până dă căldura,
după care mută hălcile afumate în turnul/ bastionul de vest, unde microclimatul
și aerarea tipică fac ca aceste ,,porcării" să devină absolut delicioase.
Nu este singura atracție,
apa din fântâna cetăţii este considerată miraculoasă și este folosită de pastor
la Botez, iar tot aici ciobanii mulg oile și obţin un caş şi o urdă
nemaipomenită, după o rețetă numai de ei știută.
,,Iată, Eu vă trimit pe
voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi întelepţi ca şerpii şi nevinovaţi
ca porumbeii"
( Matei 10:16)
Iată de ce iubesc
România!
joi, 25 februarie 2010
Solitudine
Pe dealurile sărace şi sărate ale Subcarpaţilor Buzăului, acolo unde subteranul sărăturos nu lasă nici un copac să crească liniştit, am întâlnit o ...fântână cu apă salcie şi proastă unde puţinele animale din zona se încumetă să-si astîmpere setea.
Singura si izolată, fântâna acesta de lânga Vulcanii Noroioşi, e ca o limpede viziune într-o mare de zăpadă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...