Restaurant Pethö- Odorheiu Secuiesc- profesionalism

Situat undeva în zona centrala, pe stada ce dă în drumul national spre Sighişoara, acest restaurant se respectă si îşi respectă clientii.
Nu mai este de mult o surpriza faptul ca în Tinutul Secuiesc se mănânca foarte bine, dar parca aici ne-au fost întrecute toate aşteptarile.





Am mâncat aici niste ciorbe delicioase, asa cum ar spune un mucalit ,, ca în ultima mea zi de viaţă".
Fiind mai mulţi la masă, am ales să mâncam ciorbe diferite, de ciolan cu fasole, de gulaş si de burtă, iar asta a dus la un ospăţ... lichid, în toată regula.



Imi plac la nebunie restaurantele care îţi aduc ciorba în boluri mari, din care poti să mănânci cât doresti, pretul plătit fiind doar pentru o ciorba. Mi se pare suprema formă sau dovadă de respect pe care o poţi arata clientului tău.
Timpul scurt petrecut aici nu ne-a permis să ,, aprofundam" specialitatile de elită si anume Platoul Elisabeta- o forma a platoului secuiesc care este des întâlnit la restaurantele din zona- sau deserturile deosebite.
Servirea a fost la înalţimea aşteptărilor noastre si desi nu am socializat prea mult cu atmosfera sau chelnerii impresia generala este de profesionalism.

Suferinţă

Mânăstirea Berca Cetăţuia- păzitoarea Văii Buzăului

,,stăruinţă,,



,,Babele,,


,,simbioza,,

Pe dealul ce domină împrejurimile comunei cu acelaşi nume, este prezentă o bisericuţă înconjurată de ruinele unor ziduri de apărare ce seamănă din departare cu Babele din Bucegi.
Este o fostă mânăstire fortificată- singura de pe valea Buzăului mijlociu- unde boierii şi celelalte mânăstiri îşi aduceau bunurile şi odoarele în timpuri de restrişte.



Nu este greu de intuit de ce i se spunea Cetăţuia, astăzi zidurile în ruină ale fortificaţiei de altădată pun, parca, în valoare şi mai bine stilul brâncovenesc simplu în care a fost construită.
Se recunoaste brâul împletit ce încinge biserica si arcadele sau coloanele interioare cu capiteluri frumos dăltuite.

Vechimea mânăstirii, unde astăzi slujesc doua măicute ,,detasate " de la mânăstirea Răteşti, este de exact 315 ani, conform actului de pisanie scris în slavonă la intrare( 1694- Mihalcea Vel Stolnic Cândescu şi Alexandrina Cantacuzino).

Mai are bisericuţa un secret legat de prezenta unor tuneluri, în număr de trei, care ar fi asigurat evacuarea măicuţelor şi a bunurilor ascunse aici, undeva în spatele cimitirului, un altul care ieşea într-un deal din apropiere şi un al treilea tocmai la Pleşcoi după 9 kilometri!
In care dintre ele se afla comoara despre care se spune ca are o flacară la suprafaţă si care se poate vedea doar în noaptea de Sf. Gheorghe, nimeni nu stie.



Pictura interioară parţial restaurata şi refăcută (de, ce să-i faci, lipsa fondurilor!) aparţine lui Pârvu Mutu Zugravul cel ce a pictat şi Mânăstirea Sinaia si Colţea din Bucureşti, picturi ce îl înfătişeaza si pe Domnitorul Constantin Brâncoveanu( învelit în foiţă de aur) iar alături cei cinci fii ai săi ucişi de turci.

Plec cu bucuria de a fi descoperit o mânăstire absolut fascinantă şi plină de mister liturgic, dar si cu dezamăgirea ca lucrările întârzie, ele având darul de a pune în valoare un aşa monument de arhitectură si de cult.

Eforie Sud- între lumea a II a si a III a ...turistică

o poză interesantă, am numit-o ,,introspecţie"


furtuna

niste seminaşpa palmieri înveselesc atmosfera parcului

pubelele de lânga primarie-pentru impresie artistica



vise caraibo-fantastice



lacul Techirghiol, aflat între cele două localităţi

Deşi este o destinaţie estivală, am ales să scriu iarna despre mare si vara despre munte, pentru ca răscolirea amintirilor avute sa ne menţina spiritul,,călătoreţ " viu și netulburat.
Ar fi multe recomandari-turistice- de facut pentru Eforie Sud dar punctele tari pălesc în faţa punctelor slabe, de fapt e asa cum va asteptati, nu-i asa?

Orasul Eforie a luat nastere pe ,,ruinele " vechii staţiuni Carmen Sylva, si este compus de fapt din două localitati separate Eforie Nord, mult mai mare ca statiune si Eforie Sud unde se afla orasul si primaria.
Staţiunea Eforie Sud, este mai mica decât prima, are câteva străduţe intime, cu trotuare moderne si iluminat decent, vile si pensiuni arătoase.
Un parc si un teatru de vară destul de îngrijite, o faleza ce sufera la capitolul consolidare- multe portiuni se surpa sau aluneca datorita friabilitatii stratului de argilo-calcaro-grezos, dar si din cauza dezinteresului.
Promontoriul pe care este situata staţiunea domina cu peste 25 de metri malul marii astfel ca privelistea îmbratiseaza o mare neagra foarte albastra.
Din pacate, ca peste tot pe litoral, ori saracia ori prostia se dau în stambă la tot pasul, cu saltimbanci rataţi ce ocupa inutil trotuarul, cu tigani scăpătaţi cu cruciuliţe luminoase în mâna, cu terase îngrămadite între alte terase si unde sudoarea vecinului îţi lasă loc putin si pentru mirosul de pizza, cu o terasa manelistico-folclorica ce se numeste ,,Vienez"-daca va vine să credeţi, cu tiribombe asezate pe faleza şubreda si proptite cu scânduri sa nu cada în râpă, cu tarabe de patroni estivali situati unde credeti-pe strada ,,Dezrobiriii".

Primarul, oricare ar fi el, încearcă să impresioneze turistul cu ceva asfalt, trotuare, doua mici straduţe pietonale, câteva pubele ecologice care mimeaza interesul pentru mediu, dar si gropi de gunoi dincolo de cartierul de casute si campingul din sudul staţiunii.
O plajă semîntretinuta cu diguri- care sigur apartin de Apele Române- dezolante si cu stabilopozi lipiciosi si alunecosi.
Cu toate acestea ma duc vară de vară pe litoral, pentru ca se întâmpla şi lucruri bune, conditiile de cazare se îmbunatatesc iar pretentiile turistilor se dubleaza, si pe buna dreptate, apar terase si restaurante conduse de oameni de bun simţ, vezi aici Terasa Paradox, familii cu copii ce învaţă sa preţuiasaca banul si distractia, cu ceva animatori pe plaja si cu mult mult ...soare.

Capela lui Isus din Odorheiu Secuiesc-unică, veche și părăsită

Cine spune că secuii, ungurii sau rutenii  nu sunt tot cetățeni români? Sunt, fără tăgadă şi… copie sau împrumută metehnele unei naţii prea sensibilă la aspectele materiale şi extrem de dezinteresată de cele cultural-istorice.

Aceasta capelă, care ar trebui sa apară în toate ghidurile turistice naţionale- şi veţi vedea de ce- este uitată chiar de către cei din Odorheiu Secuiesc de care, de altfel aparţine administrativ.

Îmbrăcat bine și echipat cu aparatul de fotografiat, îmi fac timp într-o seară de iarnă şi plec de la hotel spre această minune istorică, aflată nu se ştie unde la marginea orașului. Întreb la vreo două magazine, unde, contrar prejudecăților etnice tipic românești, mi se răspunde cu multă eleganţă, care este drumul de urmat. Ajung la capelă într-o jumătate de oră (undeva la marginea oraşului pe drumul către Sighişoara) şi încep să o fotografiez pe dinafară, căci poarta din zidul înconjurător, sprijinit în contraforţi, era ferecată bine. În acelaşi timp, îmi spun amărât că iar am nimerit un obiectiv turistic ciudat, de care nu ştie nimeni și pe care l-am găsit încuiat.

Întreb din nou, când ies în strada mare, un localnic despre custodele monumentului şi aflu de la acesta, într-o română aproximativă , că moşul și baba din casa de pe colţ au cheia de la capelă.

Îl găsesc pe bătrân, care vorbea binişor româneşte pentru că, se laudă el, lucrase nouă ani la Petrila la mină şi intrăm în cele din urmă în incinta fortificată cu ziduri albe și groase. M-a izbit imediat aerul rânced, de mucegai rece, ce răzbătea printre băncile joase, cariate şi dintre casetele tavanului cu picturi medievale( casetarea a avut loc în 1677). Am tras puternic aer în piept și îmbătat de întâlnirea cu aşa o minune arhitectonică încep să fotografiez cu nesaț.

Capela are o vechime apreciabilă, de prin secolul al XIII-lea, de când se presupune că este în picioare, fiind la origine capela unui cimitir al secuilor din zona de est a Transilvaniei. Asta o încadrează, fără discuție, în categoria celor mai vechi și mai interesante monumente de acest tip din România.

Forma sa este și ea unică în România, de tip cuadrilobat (ca o cruce) și într-un stil care aminteşte de bisericile în stil romanic cu abside semicirculare. Secuii veniți aici prin secolele XII-XIII, au închinat capela Inimii lui Isus, în maghiară ,, Jesus Szive ".

Am făcut un exerciţiu de imaginaţie legat de acest monument unic, iar în el vedeam o capeluţă albă, renovată, cu acoperiş de cupru (ultima intervenție de acest gen a vizat consolidarea zidurilor exterioare mâncate de umezeală, de mlaștina din lunca Târnavei Mari, undeva prin 1996). Avea  pictura  interioară cu motive religioase medievale refăcută, cu zidurile cu contraforţi reclădite, cu casa îngrijitorului/ custodelui renovată şi cu multe lumini şi proiectoare, cu un chioşc cu pliante, cu indicatoare în oraş...

Din păcate, exercțiul meu s-a sfârșit mai repede decât a început, înecat în indolența unor autorități mult mai preocupate de o autonomie iluzorie, decât de promovarea  unor obiective turistice unice, atât în limba română cât și în maghiară sau engleză. Ghidurile nu prea pomenesc despre asta, cel mult câteva site-uri din… Ungaria.

un interior auster dar plin de dragoste



minialtarul şi tavanul casetat în 1677 dupa ce cel vechi se deteriorase

Relicvă comunistă

Pentru cine nu ştie acesta maşina sau tentativă de masina, se numeste LĂSTUN, dupa numele unei păsări foarte mici ce trăieste şi în România.
Ceauşescu a dorit şi a ordonat sa se producă o masina de oraş cu consum mic, făcută din carton presat cu motor de stergator de parbriz-după cum spuneau bancurile vremii- undeva la Timișoara.
Nu s-au produs decât vreo câteva mii, după care românii n-au mai putut fi păcăliţi, aşa că s-a renunțat repede la visul comunist.
N-am crezut să mai văd una care să meargă, dar surpriză!

Instantanee de iarnă- Bacău,decembrie 2009