Cine spune că secuii, ungurii sau
rutenii nu sunt tot cetățeni români? Sunt, fără tăgadă şi… copie sau împrumută metehnele
unei naţii prea sensibilă la aspectele materiale şi extrem de dezinteresată de
cele cultural-istorice.
Aceasta
capelă, care ar trebui sa apară în toate ghidurile turistice naţionale- şi veţi
vedea de ce- este uitată chiar de către cei din Odorheiu Secuiesc de care, de
altfel aparţine administrativ.
Îmbrăcat bine și echipat cu aparatul de
fotografiat, îmi fac timp într-o seară de iarnă şi plec de la hotel spre această
minune istorică, aflată nu se ştie unde la marginea orașului. Întreb la vreo
două magazine, unde, contrar prejudecăților etnice tipic românești, mi se
răspunde cu multă eleganţă, care este drumul de urmat. Ajung la capelă într-o
jumătate de oră (undeva la marginea oraşului pe drumul către Sighişoara) şi
încep să o fotografiez pe dinafară, căci poarta din zidul înconjurător,
sprijinit în contraforţi, era ferecată bine. În acelaşi timp, îmi spun amărât
că iar am nimerit un obiectiv turistic ciudat, de care nu ştie nimeni și pe
care l-am găsit încuiat.
Întreb din nou, când ies în strada mare,
un localnic despre custodele monumentului şi aflu de la acesta, într-o română
aproximativă , că moşul și baba din casa de pe colţ au cheia de la capelă.
Îl găsesc pe bătrân, care
vorbea binişor româneşte pentru că, se laudă el, lucrase nouă ani la Petrila la
mină şi intrăm în cele din urmă în incinta fortificată cu ziduri albe și groase.
M-a izbit imediat aerul rânced, de mucegai rece, ce răzbătea printre băncile
joase, cariate şi dintre casetele tavanului cu picturi medievale( casetarea a avut loc în 1677). Am tras
puternic aer în piept și îmbătat de întâlnirea cu aşa o minune arhitectonică
încep să fotografiez cu nesaț.
Capela are o vechime apreciabilă, de prin
secolul al XIII-lea, de când se presupune că este în picioare, fiind la origine
capela unui cimitir al secuilor din zona de est a Transilvaniei. Asta o
încadrează, fără discuție, în categoria celor mai vechi și mai interesante monumente
de acest tip din România.
Forma sa este și ea unică în
România, de tip cuadrilobat (ca o cruce) și într-un stil care aminteşte de bisericile
în stil romanic cu abside semicirculare. Secuii veniți aici prin secolele XII-XIII,
au închinat capela Inimii lui Isus, în maghiară ,, Jesus Szive ".
Am făcut un exerciţiu de
imaginaţie legat de acest monument unic, iar în el vedeam o capeluţă albă,
renovată, cu acoperiş de cupru (ultima intervenție de acest gen a vizat
consolidarea zidurilor exterioare mâncate de umezeală, de mlaștina din lunca Târnavei
Mari, undeva prin 1996). Avea pictura interioară cu motive religioase medievale refăcută,
cu zidurile cu contraforţi reclădite, cu casa îngrijitorului/ custodelui
renovată şi cu multe lumini şi proiectoare, cu un chioşc cu pliante, cu
indicatoare în oraş...
Din păcate, exercțiul meu s-a sfârșit mai
repede decât a început, înecat în indolența unor autorități mult mai preocupate
de o autonomie iluzorie, decât de promovarea
unor obiective turistice unice, atât în limba română cât și în maghiară
sau engleză. Ghidurile nu prea pomenesc despre asta, cel mult câteva site-uri
din… Ungaria.
un interior auster dar plin de dragoste
minialtarul şi tavanul casetat în 1677 dupa ce cel vechi se deteriorase
