o poză sugestivă
zona căldării glaciare
un mascul macho face baie ca sa impresioneze o femelă, lângă zăpada rămasă de iarna
Prezentare
Cel mai cunoscut lac glaciar din România, având ,,norocul" de a se afla pe Transfăgărăşan, este situat într-o căldare glaciară( circ glaciar-scobitura uriasa creată de ghetarii cuaternari ) din inima Munţilor Făgăraş la altitudinea de 2034 de metri. De Sibiu îl despart doar 65 de kilometri si alti aproximativ 60 de Curtea de Arges.
Este declarat monument al naturii împreună cu alte 100 de hectare din jurul său, datorita prezentei în zona a florii de colţ( Leontopodium alpinum), a macului galben ( Papaver pyrenaicum) sau a râsului, caprei negre si acvilei de munte.
Este un lac destul de întins pentru categoria din care face parte, având 360 de metri lungime si 11 metri adâncime ( maximul îl detine Lacul Zănoaga din Retezat cu 29 de metri), iar din el porneste pârâiaşul Curţişoara care însoteste calatorul pe versantul nordic al Făgăraşului pâna în satul cu acelasi nume, dupa care se varsă în Olt.
De ce baltă nenorocită?
-pentru că turiştii români(cei mai mulţi) sunt de fapt teroriştii mediului si ai rezervatiilor naturale- vezi poza cu ,,ţăranul" ăla care face baie ca să-si impresioneze gagica, rămasă proastă de curajul boului, oricum apa rece ştiţi la ce duce in cazul masculilor;
-pentru că îsi fac un titlu de glorie din a încălca orice regula privitoare la menţinerea curăţeniei, marginile lacului Bâlea erau tapetate cu peturi si pungi; de altfel nu asa se comportă si în restul timpului?
-pentru că îşi bagă picioarele şi la propriu şi la figurat în apa cristalină si plină de conserve de la ,,marii alpinişti" ce îmbucă o fasolă cu cârnaţi la 2000 de metri altitudine cu acea mândrie tâmpă caracteristică ignoranţilor;
-pentru că ,,italienii" aflaţi în concediu în ţara natală nu se comportă ca nişte hoarde civilizatoare ci ca niste scăpătaţi plini de ifose ce scuipă sămânţă în timp ce se fotografiază cu ,, frumuseţile" patriei lor sau cu belleţille de la nostra paiese;
-pentru ca autorităţile din Sibiu ştiu doar să ia bani pentru parcări, nelămurind pe nimeni de ce si ce fac cu banii aceia, oricum panouri de avertizare sau de informare ioc, ca să nu mai vorbesc de prezenţa unor rangeri care sa atragă atenţia turistilor terorişti ce au sau nu au voie să facă;
-pentru că jumătate din ei habar nu au unde sunt, ce au văzut, unde au fost, iar lacul ăsta e doar o altă gârlă dintr-un peisaj seminaşpa;
-pentru că în asta transformăm orice luciu de apă pe care îl atingem cu minţile si mâinile si picioarele noastre de cetaţeni ai UE.