blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
luni, 26 octombrie 2009
Mânăstirea Dervent- Cruce de Leac
întrarea în mânăstire, unde va întâmpină cerşetorii bătrâni şi copii cu nuferi în mână, chiar dacă ştiu că aceştia sunt ocrotiţi!
(
aleile din jurul bisericii, un grăunte de paradis
Undeva în sudul Dobrogei aproape de graniţa cu Bulgaria, se afla o mânăstire foarte cunoscută cu o lungă istorie, datorată crucilor de piatră care săvârşesc minuni -pozele cu crucile AICI.
Dacă mergeţi de la Constanţa spre trecerea cu bacul de la Ostrov (spre Călăraşi) şi vizitaţi şi Mânăstirea Peştera Sfântului Andrei, atunci nu puteţi să nu vedeti sau să vizitaţi şi Mânăstirea Dervent, situată chiar la drumul judetean.
Prin efortul a numeroşi parohi, biserica mânăstirii este terminată în 1942, chiar dacă izvoarele arheologice vorbesc despre schitul Dervent( distrus de pecenegi în secolul XI) încă de la începuturile creştinismului si asociaza aparitia sa cu trecerea prin Dobrogea a Sfântului Apostol Andrei.
Pe dealul din apropierea mânăstirii s-a aflat şi o cetate, cu acelasi nume, construită pentru apărarea Imperiului Bizantin, la fel ca dublura sa mai celebră situată pe o insulă în mijlocul Dunării, Păcuiul lui Soare sau Vicina.
De altfel, denumirea de Dervent vine de la turcescul ,,trecere" adică ,,vad" iar alte izvoare vorbesc de termenul slavon de ,,lagar", legat de prezenta unei garnizoane militare aici.
Interesant este la acesta mânăstire, că are trei sărbători datorită contructiei în stil bizantin cu trei altare, si anume: Înălţarea Sfintei Cruci, datorita crucii de piatră sau crucii de leac, făcătoare de minuni, pe 14 septembrie; Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie; Sfânta Cuvioasa Parascheva(dupa numele ctitorului bisericii numită Paraschiva) pe 14 octombrie, acesta fiind şi hramul bisericii şi deci sărbaăoarea principală.
Povestea celor două cruci, începe în timpul lui Diocleţian, sec. III d.Hr., prin martirizarea unor creştini pe aceste meleaguri, numele lor rămânând necunoscute. Pe locul acesta au ,,răsărit,, patru cruci de piatră, tămăduitoare pentru neputinţe trupeşti şi sufleteşti.
Paşa de Silistra, le poartă de grijă, considerându-le un dar de la Dumnezeu, dar în timpul Războilui de Independenţă, un urmaş al acestuia distruge două cruci şi le strică pe celelelate două-cele actuale.
Ele rămân ascunse, până când un cioban surdo-mut, adoarme lângă locul cu pricina şi se trezeşte vindecat.
De atunci ologii, betegii şi bolnavii de orice fel vin aici să atingă crucile binefăcătoare.
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Insula Ada Kaleh- Defileul Dunarii
Locuința guvernatorului
cel mai bun rahat din România, se făcea aici
,, ...comandantele de la Adacale îmi trimise o barcă, cu șase rame.
Pilotul acesteia era un venerabil musulman cu barba căruntă, cu fes, cealma( turban), poturi, fermena îmblănita( ilic), cu picioarele desculte în iminei si îmi spuse ca a fost odata besleaga(capetenie) la Târgoviste.
Dupa ce, cu oarecare anevointa, ocoliram fortareata pe la spatele ei si trecuram prin fata castelului situat la marginea Serbiei,( n.r.- Golubac) debarcaram la mijlocul ostrovului, dinaintea unei cafenele, unde citiva venerabili osmanlii, cu ciubucile in mina, si stind cu picioarele incrucisate pe scindurile unei tarabe, ne primira cu ,,osgheldi"( bun venit) si facindu-ne complimente, aducind mina la gura si la frunte.
Pe guvernatorul insolei il gasii imbracat in uniforma gata sa ma duca sa vizitez insola.
Geamia(n.r.-moscheea) care se afla in centru mi se deschise ca sa o vizitez; magazinele, porticile, cazematele, bateriile si tunurile asezate in ochiurile murului ( zid ), gramezile de proiectile, le vazui pe rind.
Vizitai locuinta guvernatorului:o casa cu doua caturi de forma patrata.
Insola formeaza un paralelogram in mijlocul apei, situata spre stinga, catre tarmul neutral, in drept otarul Romaniei, al Austriei s-al Serbiei.
Se afla fortificata la amindoua capatiile, printr-un parapet, cu mai multe ochiuri si cu tunuri de un mare calibru asezate pe baterii.
Are o ulita in care citeva pravalioare, tutungirie, placintarie, bogasierie( manufactura), unde se vinde ceva america, stamba, lulele si celelalte, fiece pravalie cu taraba sa dinainte, adeca jumatatea oblonului lasat in jos si intins , pe care se vedeau osmanlii barbosi cu ciubucele in miini sau petrecind pe degetele lor, boabele metaniilor , pentru inglinge( distractie).
Ulita era asa de strimta, incit daca intindea cineva mina, putea da si primi un lucru de la o parte la alta.
Afara d-aceasta, acea indiferenta orientala la necuratenie, ciini, pisici pretutindeni, gunoiuri aruncate oriunde, nu poate aduce o mare placere vizitatorilor.
...zidurile murdare si neingrijite, pozitiunea fortaretei dominate de catre castelul cel in fata cu dinsa, situat pe marginea Serbiei, geamatul valurilor Danubiului ce se spargeau pe prundul ei si care scoteau un sunet infiorator, pe care-l auzeam, toate acestea imi inspirau niste cugetari posomorite.
Intilnii citeva femei cu iasmacuri( vălul) si cu fergele( haina feminina turceasca). Unele din ele aveau ochii de foc si in contra prejuditiului musulman care opreste un crestin d-a se uita la dinsele, eu vazui ca unele dintre ele erau june si frumoase.
Aceea ce insa ma sustrase din posomorirea cugetarilor fu deodata aspectul gradinilor, vita care atirna cu niste struguri argintii si rosii pe boltile cele ridicate drept in sus, florile, verdeata care impresura fiece casa, fiece coliba.
Astfel aflai insola Adacale, cea situata in mijlocul Danubiului , la otarul Romaniei."
după Alexandru Pelimon, Impresiuni de călătorie în România,1858
Ada Kaleh nu mai există azi din cauza construirii în anii '70 a barajului de la Porțile de Fier și a apariției lacului de acumulare cu acelasi nume, lac ce a acoperit insula pentru totdeauna.
Turcii de aici, in jur de 1000 de persoane au primit cetatenie romana sau turca, cei mai multi plecând în tara de origine si doar foarte putini stabilindu-se în Dobrogea.
Sigurele amintiri sunt: o camaruta cu trei pereti de sticla situata la Muzeul Portilor de Fier, chiar lângă hidrocentrala, unde sunt pastrate câteva lucruri ce amintesc de colonia de turci de aici si câteva vestigii de pe insula, mutate pe Ostrovul( insula de aluviuni inconjurata de ape) Șimian numită pompos ,,Noul Ada Kaleh".
joi, 22 octombrie 2009
Humanoizi ciudati în Mexic
Desi cazul creaturii prezentata de un renumit ufolog mexican, a creat mare vâlva în media internationala, trebuie sa stiti ca mai exista alte câteva schelete de humanoizi diferiti gasiti în multe pesteri sau cariere din lume. Iata cazul prezentat de revista Lunes de Excelsior.
In octombrie 1976, revista mexicana publica un reportaj despre descoperirea într-o cariera de piatra din apropierea capitalei Mexicului, a unui schelet cu omoplatii netezi, cu o coloana vertebrala lipita de coaste si cu un fel de cioturi cara par sa fie bratele creaturii!?
Oasele erau strabatute de canale si orificii ce par sa fi fost venele sau alte elemente ale sistemului nervos.
Craniul rotund ce seamana cu cel al unui caine, fara orbite si cu o trompa osoasa în loc de gura. Aduce destul de bine cu fiinta prezentata la televiziunile mexicane.
Din pacate, nu exista imagini publicate pe internet despre aceasta descoperire din simplul motiv ca ele nu au fost pastrate într-o arhiva digitala sau de orice fel.
marți, 20 octombrie 2009
Moş Grigore
Moş Grigore, are probleme.
Moş Grigore nu face politica, deci nu votează.
Nu-l interesează decât agricultura.
Se gândea că era mai bine ca ardeiul acela iute sa-l înfigă în.....tr-un politician.
Vreun ministru, ceva.
Are gura astupata, nu-si poate striga durerea si nici urla supărarea.
Este doar un moş simpatic, dar scârbit.
Ca noi toți.
luni, 19 octombrie 2009
Cetatea lui Tepeş de la Poienari
O aparitie neguroasă, o siluetă abia perceptibilă, te întâmpină pe stânga șoselei care duce spre Barajul Vidraru și de acolo mai departe spre serpentinele Transfăgărăsanului.
Te întrebi ce este, apoi vezi, tot pe stânga, o potecuţă și o inscripție ruginită- CETATEA POIENARI.
Nu auzisem foarte multe despre ea, decât că acolo s-au filmat scene din filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu.
La doi kilometri de Căpăţânenii- Pământeni( nume dat în zona de la sud de Meridionali, pentru a separa satele cu români sau pământeni, de cei veniti din Transilvania și numiti ungureni), cum urci spre Bâlea Lac, te întâmpină această cetate despre care se spune că a apartinut lui Vlad Tepeş.
Deși acesta a domnit între anii 1456-1462, plus 1476, se pare că cetatea este mult mai veche(sec.XIII-XIV), așa că atestarea ei documentară ramâne un mister.
Într-o cronică din secolul al XVII -lea se spune despre cetate că ar fi fost ctitorită de Tepeş și că acesta și familia sa o foloseau destul de des, ca loc de refugiu și apărare, deși mai apare și ca ,,Cetatea lui Negru Vodă".
Muntele Cetăţuia, pe care se află ruinele, are 850 de metri altitudine și domină valea Argeșului cu peste 200 de metri, iar pentru a ajunge la ea se urca o scară cu nu mai puțin de 1480 de trepte.
Turnul pătrat, vizibil din toate părțile, a fost construit în prima jumătate a secolului al XIV -lea, urmat de trei turnuri și un bastion înconjurate de ziduri masive, iar cetatea a fost consolidată în 1967 și restaurată între anii 1969-1972.
miercuri, 14 octombrie 2009
Legenda lui Daniil Sihastru
Exista odată, în inima Bucovinei, între localitățile Straja și Vicovul de Sus, o mânăstire numită ,,Sfântul Laurenţiu", unde era un călugăr pe nume Daniil.
Priceput la sculptura în lemn și piatră, acesta era trimis de stareţul mânăstirii (care azi nu mai există, rămânând doar un cătun cu numele de Laura) să vândă obiectele bisericești pe la târgurile din orașele si satele bucovinene.
Mare iubitor de oameni și de... petreceri, s-a întâmplat să întârzie în drumețiile lui, drept pentru care, este pedepsit, iar ca pocăință a trebuit să se retragă o perioadă la unul din schiturile sărace din Codrii Putnei.
Pentru a-și împlini pedeapsa, Daniil caută aproape de vărsarea Viţeului în râul Putna, o stâncă în care, cu multă trudă, sapă o mică bisericuță și o chilioară pentru odihnă. Așa că alege să rămână pustnic, și să nu se mai întoarcă la mânăstire.
Aici îl găsește Ştefan cel Mare, care primește sfaturi și îmbărbătare de la sihastru.
Drept multumire, domnitorul ridică vestita mânăstire din Putna, locaş de rugăciune care atrage oameni multi, iar sihăstria lui Daniil nu mai are rostul de la început, astfel că alege să plece în codrii Voroneţului. La mânăstirea Voroneţ se află și azi piatra funerară a vestitului Daniil Sihastru.
În legătură cu Daniil Sihastru, undeva în codrii Putnei se găseste o mânăstire cu numele acestuia, situată la 7-8 kilometri de comună.
Povestea apartine lui Moş Seridon, ghidul chiliei in 1926, iar legenda este culeasă de Ileana Creţan.
duminică, 11 octombrie 2009
Mânăstirea Nămă(i)eşti, judeţul Argeş
stăruinţă şi credinţă
intrarea se face pe o alee ce urcă până la stâncile în care este săpată biserica
ciocanul, toaca și copacul
icoana făcătoare de minuni
piatra ,,învăluie" biserica
la intrare se scriu pomelnice, iar în interior este destul de aglomerat
La ieşirea din Culoarul depresionar înalt Bran-Rucăr- Dragoslavele, în comuna Valea Marea- Pravăţ(5 kilometri de Câmpulung), se află satul Nămăeşti.
Mânăstirea, atestată pe la 1547 ca fiind un schit rupestru are o istorie bogată dar și o particularitate mai rar întâlnită și anume aceea de a fi ,,crescută" (d)in stâncă.
Stranele, catapeteasma și altarul sunt săpate în roca dură a Subcarpatilor Getici.
Legenda spune că un cioban din partea locului ce dormea lângă niște vechi catacombe ale creștinilor, prigoniti de romani, a avut un vis în care Sfânta Fecioară Maria a spus să sape în piatră și să scoată la lumină icoana ce zăcea acolo.
Despre ea se spune, ca a fost pictată de însuşi Evanghelistul Luca, însoţit pe aceste meleaguri carpato- dunărene de sfântul românilor, Apostolul Andrei.
Azi mânăstire de maici, biserica a ars în timpul Primului Război Mondial, continuă și azi visul ciobanului de a lumina regiunea cu harul Preacuratei Fecioare Maria.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...