Introspectie

Pietrele Muierilor- Solca

înconjurate de fagi și molizi, se lasă greu descoperite

formațiunea principala de stânci

urcusul este dificil pe ultima ,,sută"

Solca

îngrămădire de ,,ciuperci" ce aminteşte de relieful pe conglomerate din Ceahlău sau Bucegi

doi bravi băieţi ce au urcat ca nişte viteji( în sandale e drept)

Promisesem într-o postare anterioară ca voi reveni cu poze de la Pietrele Muierilor.
Acestea sunt niste formațiuni stâncoase alcătuite din gresie mai dură sub forma de coloane sau ciuperci, situate în apropierea orașului Solca, din județul Suceava.
Citisem despre ele că au avut rolul de a adăposti femeile, bătrânii și copii în timpul năvălirilor tătare sau de orice fel.
Sunt situate la circa șapte kilometri de oraș, si ajungi la ele destul de greu dacă nu esti din zonă.
După cum se vede si în poze am plecat cu doi băieti simpatici și dulci, băiatul si nepotul meu, spre un obiectiv despre care nu știe nimeni din afara Solcăi, fără să știm ce ne așteaptă, fără indicatoare sau un minim de amenajare turistica (marcajele exista pe copaci, pe ici pe colo, dar jos nu este nici un panou).
Am să vă spun pe scurt cum am ajuns eu.
Mergeți cu mașina pe lăngă biserica si fosta fabrica de bere pe un drum de țară, desi sunteti într-un oras! După care iesiti spre un drum forestier, treceti un pod de lemn si înaintaţi până când garda joasa a masinii nu vă mai permite, întrebați hoții de lemne sau ,,muncitorii forestieri"care este poteca si dupa un urcus de o oră, extrem de abrupt în ultima sa parte, ajungeti să vă bucurati și de stâncile astea ciudate și de priveliștea asupra,, Buchenwald-ului", adică a Țării Bucovinei sau a Țării Fagilor.
Altitudinea la care sunt situate este de 900 de metri, iar diferenta de nivel față de orașul Solca este de 400 de metri. Versantul pe care urcați este din păcate semidefrișat, iar peisajul suferă, în timp ce versantul opus păstrează -încă -pădurea (pentru cât timp?).

Cascadele Făgăraşului

prag glaciar si marmita de eroziune

firicel

jnepeni si praguri


regina Făgăraşului- Cascada Bâlea

Mi-au placut foarte mult micile cascade de pe Transfăgărăşan,care iti apar in toata splendoarea lor in golul alpin de la peste 1600 de metri.
Facindu-si loc printre tufele de jnepeni( specie de pin de mare altitudine) ce imbraca versantii golasi, micile piriase alimentate de topirea zapezilor intilnesc in drumul lor roci mutonate (slefuite de gheata) pe care aluneca usor dar si praguri glaciare din roci ce nu s-au lasat erodate si astfel zeci de cascade mai mari sau mai mici apar in tot locul pe drumul ce urca spre Bâlea Lac sau coboara spre Bâlea Cascada.
O alta postare despre Cascada Bâlea si Transfăgărăşan - AICI.

Cheile Bistriței şi Cabana Zugreni- Valea Bistriţei Aurii

În drumul spre Vatra Dornei, dupa ce ați trecut de viaductul de la Poiana Teiului și comuna cu același nume, urmărind valea Bistriței și comunele Fărcașa și Borca dar și orașul... Broşteni(!?), ajungeți în sectorul cel mai îngust al celui mai mare afluent al Siretului.

 

 



podul, iar în stânga, în fundal locurile de campare


pe valea Bistritei s-a practicat plutăritul, pentru că în zonă, ochiurile de apă au chiar și 15 m adâncime


Cheile Bistriței sunt de fapt un defileu în toată regula pentru că traversează zona dintre Masivele Giumalău- Rarău( la nord, nord-vest ) și Munții Bistriței( la sud și la vest), având sectoare mai înguste dar și zone mai largi datorită rocilor mai moi din care sunt alcătuiți Munții Stânișoarei(situați la est de râu).
Sectorul cel mai îngust din acest defileu se numește Zugreni și are o lungime de aproximativ 4 kilometri cu lățimi ale văii de până la 150-200 de metri, pereții din șisturi cristaline ai munților mărginași au până la 300 de metri înălțime.

Zona este într-adevăr spectaculoasă, la un moment dat Bistrița formând o insulă cu înălțimea de 60 de metri, pe care se află cabana cu același nume. Dar apare o problemă uriașă și anume DRUMUL, care este execrabil, ucigator și cu gropi de neocolit pentru simplul motiv că acestea ocupă toată șoseaua.
Așa că bucuria peisajului este răpită de starea drumului, zona cea mai desfundată fiind chiar cea din dreptul cabanei Zugreni.
La cabană se ajunge peste un pod de lemn destul de solid, cazarea este undeva între 80-100 de lei, cu un restaurant mai degrabă neinteresant și o terăsucă frumoasă și cu servire bună si promptă. Există și locuri de campare în lunca îngustă a râului cu 10 lei cortul și tot atâta și mașina.

Pensiunea Perla Călimaniului - sălbăticie şi căldură sufletească

aici faceți ,,obligatoriu" la dreapta

pensiunea, construită lângă casa lui nea Traian, cu o mică terasă în față


pe holurile pensiunii întâlnești un adevărat muzeu cinegetic


camere rustice cu pereți din lambriu de lemn, iar ușa dă într-un balconaș de unde priveliștea este superbă

pârâul ce trece prin fața pensiunii

flori de colţ în grădina doamnei Rodica


gălbiori culeși de noi din pădure

În Gura Haitii (Şaru Dornei) ajungeți din Vatra Dornei, ținând indicatorul cu Parcul Național Călimani și după o jumătate de oră ajungeți la capătul satului, unde vă întâmpină un peisaj sălbatic, cu fânete și păşuni întinse pe versanții munților și păduri de molid nesfârșite ce îmbracă gura craterului celui mai mare vulcan din România.
Aici se află pensiunea ,,Perla Călimaniului" a lui nea Traian și a doamnei Rodica, doi oameni BUNI, doi oameni ai muntelui pe cât de căliți de vreme și de vremuri pe atât de calzi și de primitori.
Au construit o pensiune drăguță și cochetă chiar pe malul pârâului Haita, cu camere mici și rustice și cu locuri de campare pe dealul ce urcă spre puținele case împrăștiate printre stogurile de fân.
Dacă ești om de-al casei( adică nu vii acolo ca să ai de unde pleca) și dacă doamna are timp, poți să te bucuri de un păstrăv minunat cu cartofi natur și mămăligă fierbinte, de un balmoş irezistibil sau de afine cu mămăligă și smântână.
Asta am mâncat noi, în anii ce au trecut de când am descoperit pensiunea, unde revenim cu drag ori de câte ori putem, chiar dacă de la Bacău faci aproape cinci ore.
Mergeți și bucurați-vă de aer curat și liniște, de răcoarea serilor și dimineților, de gălbiorii culeși din pădure sau de florile fânețelor ce mărginesc pensiunea.
Mai am o postare, mult mai completă și mai amănunțită, pe acest blog despre pensiune și despre Gura Haitii- AICI.

P.S. AZI ÎMPLINESTE BLOGUL MEU UN AN, SI AM PUS ACEASTA POSTARE PENTRU CA TOT CU GURA HAITII AM ÎNCEPUT BLOGUIALA.

Basilica Minor de la Cacica

biserica vazuta din curtea salinei

grota miraculoasa, imitatie a celei de la Lourdes, din spatele bisericii, construita dupa consolidarea dealului

în centrul altarului se afla icoana,, Madona Neagra"




In cunostintele geografilor si nu numai, la Cacica, în judetul Suceava, este o mină de sare situata pe aliniamentul precarpatic Solca- Paltinoasa, depozite de sare ce premerg cutele diapire din Subcarpati.
Cacica înseamna si altceva pentru catolicii din nordul Moldovei, si anume o basilica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cel mai mare loc de pelerinaj catolic din România, de la est de Carpati.
Construita în 1905 de catre muncitorii de origine poloneza de la salina, adusi din zona Wieliczka( renumita pentru exploatarile de sare), biserica are arhitectura gotica cu cruciera si o lungime de 40 de metri si o latime de 18.
De asemenea aici este venerata icoana numita,, Madona Neagra ", o copie a vestitei icoane facatoare de minuni de la Cestochowa( Polonia), care este încastrata în altarul principal precum si o grota care imita foarte bine grota miraculoasa de la Lourdes(sud-vestul Frantei).
In fiecare an la 15 august, peste 10 000 de pelerini catolici si ortodocsi vin sa se roage la acesta biserica si la icoana din interior.
A devenit centru de pelerinaj datorita deciziei luate de Arhiepiscopia de Lemberg în 1905 prin care au fost desfiintate toate hramurile bisericilor din zona care o aveau ca patroana spirituala pe Fecioara Maria.

Munţii Măcinului -relicvele hercinice ale României

cu bacul pe la Brăila, spre Măcin


tociţi, erodaţi, bătrâni şi golaşi,  stau marturie a frământărilor pământului de 600 de milioane de ani

în depărtare, aşa numitele ,,inselberguri" adică martori de eroziune, sau ce a mai rămas din lanţul hercinic ce unea Spania de Rusia

Crescut în Galaţi, lângă vărsarea Siretului în Dunăre şi având în faţă lunca largă a bătrânului fluviu, am fost obsedat tot timpul de munţii aceia înalţi şi ascuţiţi care se vedeau tot timpul de pe acoperişul blocului meu.
Aveam să aflu mai târziu că piscurile semețe și relieful ce amintește de Carpati sau Alpi, nu sunt altceva decât urme ale unor creste muntoase ridicate în îndepărtata eră paleozoică, creste care ar fi avut dupa unele calcule peste 4000 de metri. Da, aceia erau Munții Măcinului, Pricopanului sau Dobrogei.
Ridicați în orogeneza hercinică(orogeneză- perioadă geologică  în care se înalță și se cutează lanțurile muntoase, de la oros = munte) acesti munți de lângă anticul Arrubium, sunt alcătuiți din roci foarte dure de tipul granitelor, din acesta cauza sunt si foarte greu de escaladat. Un traseu către vârful Greci sau Ţuţuiatul de 467 m(!?), obosindu-vă la fel de mult ca urcușul către Pietrosul Rodnei (2303m).
Sunt fascinanti, așa cum se ridica ei din mâlurile luncii Dunării, ca din nimic, pentru a te însoți către mare, lacurile de pe litoral sau Dealurile Tulcei și Podișul Babadagului.
Enjoy.