Mânăstirea ,,Peştera Sfântului Apostol Andrei" din Dobrogea

intrarea în peșteră, situată lângă biserica nouă


turla săpată în calcarul peșterii


la icoana Sfântului


biserica nouă, iar undeva în fundal( dreapta) turla din peșteră


interiorul frumos, dar mult prea pictat, al bisericii mânăstirii

Nu poți să treci pe lângă ,,X"-ul acela mare și să nu vrei să vizitezi mânăstirea Sfântului Apostol Andrei, pentru că toată lumea recunoaște crucea acestui mare sfânt.
Mai precis, lângă localitatea Ion Corvin, din drumul care leagă Constanța de Ostrov( unde se trece cu bacul spre Călărași), te abați pe un drum de 4 kilometri, ce șerpuieste pe la marginea unei păduri de stejar.

Este o mânăstire ce-și are începuturile încă de pe timpul dacilor, într-un loc unde se spune că a sihăstrit fratele lui Simon Petru, Sfântul Apostol Andrei, acolo departe în Scitya Minor, în pădurea cu izvoare.
Am scris, că... se spune, pentru că nu există date certe care să ateste prezența, chiar în acestă peșteră a sfântului. Există câteva date istorico-religioase despre sihaștri Innal, Rimmal și Pinnal care au slujit în acestă zona sub directa îndrumare a Sfântului Andrei, dar multe alte fapte ale sfântului s-au pierdut în negura timpului.

Lăsând la o parte aceste discuții, trebuie să consemnăm datele certe care îl au în centru pe avocatul Jan Dinu, care în 1942 începe amenajarea peșterii mânat fiind de o viziune, pentru ca dupa 1950, în perioada comunistă, să devina o ruina folosita uneori de ciobanii din zona ca staul pentru oile lor. Abia în 1994 schitul micuț( înfiintat în 1990) de aici, este transformat în mânăstire.

Ocrotitor al Dobrogei și al întregii Românii, Sfântul Andrei a însemnat pentru multi ucenici și pentru mulți credincioși rezistența în fața păgânilor, iar cele nouă izvoare tămăduitoare din pădurea de lângă peștera sunt și astăzi bune de alinat durerile trupului dar mai ales ale sufletului.

Cu vaca pe viaduct!!!

Iata ce mai ofera România!
Vaci, vacute si cirezi pe un viaduct foarte circulat, cel de la Piatra Teiului, sau ,,Coada lacului "cum i se mai spune.
Asa este, eram pe contrasens pentru ca ar fi durat zeci de minute sa traversez, mai ales ca vacile erau speriate de claxoane si înnebunite ca nimerisera acolo.
Romania - Simply surprizing?

Urare din România

Mi-a placut acest indemn neaos, traditional si pur românesc, gasit/vazut în comuna Horia(alt mare român!) din judetul Tulcea.
Decât:,, locuitorii orasului/comunei ... va ureaza /doresc- farewell, welcome, wilkomen, drum bun, la revedere, bine ati venit sau bine ati plecat" , prefer de un milion de ori ,,Umblaţi cu bine "(parca urmeaza si un fel de ,,aveti grija de voi", voi ce credeti?).

Tropaeum Traiani sau cum dăm cu piciorul istoriei

Un monument închinat de Împaratul Traian zeilor care l-au ajutat se câstige razboaiele cu dacii şi cu aliatii lor, zace în uitarea semenilor nostri dar şi a autorităţilor.
Contrucţia originală este datată 106-109 d.H. și a fost realizată după planurile lui Apolodor din Damasc(ca şi podul de peste Dunăre de la Drobeta) cu un diametru la bază de 40 de metri, lângă aşezarea şi cetatea cu acelaşi nume.

Avea 54 de metope (acestea înfăţisau scene de luptă), numeroase creneluri, iar trofeul propriu zis era aşezat pe două prisme suprapuse.

Ce se vede în poze este o reconstructie a ceea a fost monumentul triumfal, reconstructie începută în anii '70, de către arheologii constanteni. 

Iată AICI, cum arăta înainte de reconstrucție!

Lângă monument se afla un mormânt tumular al unui ofițer roman și un altar comemorativ în cinstea celor peste 3800 de soldati romani căzuți în bătăliile din anul 102.

bine îngrijit, cu panouri ce oferă date despre monument, dar trist și însingurat între Podişurile Oltinei

De asemenea, la mică distanță, după ieșirea din sat (Adamclisi) se vede, în dreapta, cetatea unde s-a locuit fără întrerupere până la invaziile slave din secolul VII, trecând si printr-o reconstructie în timpul împăratului Constantin cel Mare(în secolul IV d.H.).

De ce spun că zace în uitare?
Pentru că drumul nu-l ajută pe turist deloc. Câteva indicatoare plasate la intrarea în comună și pe drumul spre Ostrov( trecere bac spre Călărași), drumeagul de acces(comun cu al unui fost CAP!?)  care este  foarte stricat, însă sentimentul de părăsire este salvat de dăruirea profesorilor de istorie din comună și de la muzeu.
Păcat.
Merită mai mult acest loc, si numai pentru că, Grigore Tocilescu numea monumentul ,,un veritabil certificat de naştere a poporului român".

Terasa PARADOX din Eforie Sud-o plăcută surpriză...culinară

cireașa de pe tort, o excelenta mâncare - platou de porc

chelnerița din Botoșani, parca Adina, - deosebita


chelnerii servesc absolut de toate la masa( bar sau mâncare)


Paradoxal, la mare, adică la Eforie Sud unde am petrecut o săptamână, se mănâncă foarte bine.
Cel mai bine însă, se mănâncă la Terasa Paradox, o surpriză placută, o servire bună si multă, multă mâncare.
Sincer, vă spun, nicăieri pe litoral n-am mâncat atât de mult cu atât de puțini bani.
Sutele de terase colindate cu copii dupa noi în ultimi ani, nu ne-au oferit atâta satisfactie culinara cât aceasta terasuca, relativ izolata pe o straduta din Eforie Sud. Fără pretenții de mare terasă cu formatie, fără fântâni arteziene sau solisti de mâna a treia, care-ți cânta la ureche o manea chiar daca terasa se cheamă ,,Vienez"!?
Patronul, un tip tânăr, surprins de abordarea mea entuziasta, îmi mărturiseste cinstit si absolut natural ca  ,,respectă rețetarul".
Si atunci, lovit de dimensiunea vorbelor domnului Mircea, cuget adânc: Cine respectă nenorocitul acesta de rețetar pe litoralul ăsta blamat de toți?
Răspuns: NIMENI!
Cu o exceptie: Paradox din Eforie Sud.

P.S. Nu va gânditi că m-a platit sa scriu asta. În România aceste lucruri trebuie promovate si apreciate. Este cel putin de bun simt sa faci asta. Blogul meu sta marturie ca aici sunt pur si simplu impresii de calatorie din România, fără parti-pris-uri sau alte  interese.

Cetatea Făgăraşului

intrarea în cetate

sanţul de apărare

privire de ansamblu de pe o terasă din apropiere


bustul Doamnei Stanca, soţia lui Mihai Viteazul,  ce a locuit în Făgăraș o perioadă de timp

Undeva în secolul al X lea, se vorbea că  pe aici era ridicată o cetate de pământ, situată lângă sau pe o terasă a Oltului.
Mai târziu, în 1310 este atestată documentar o cetate fortificată în zonă, numită pe hărţile vremii ,,Terra Blachorum" sau Tara Românilor( blah sau vlah însemna român).

Cetatea este reconstruită și puternic fortificată( ziduri de până la 6 metri grosime!), adoptând stilul arhitectonic al renașterii transilvanene din secolele XV-XVIII, după care,,beneficiază " de construirea unor turnuri de apărare și a unui șanţ cu apă, ceea ce o aşează în rândul celor mai fortificate si sigure cetăți din Transilvania.

Dupa restaurarea din perioada comunistă, aici este amenajat un muzeu etnografic și de istorie al Ţării Făgăraşului, iar în perioada în care eu am facut armata, aici funcționa și o terasă splendidă.
Sanţul cu apa există si azi si ofera o imagine de zona sud-germana sau vest-franceza, stricata din păcate, de blocurile comuniste și de uriașa catedrală ortodoxa ce se construieste în mijlocul orașului.

Dorintele si orgoliile unora strica si ce avem mai de pret. În loc să punem în valoare un monument de o asemenea anvergura, îl,,trântim" în ograda istoriei, și ridicăm cu nesăbuință( semn de frustrare balcanică) gigantice lăcaşuri de cult, lăcaşuri care-si puteau găsi loc oriunde în acest oras, dar nu la 100 de metri de cetate si nici în parcul central!
Am zis !?

Mânăstirea Neamţului - emblema României

toaca și ochiul lui Dumnezeu

interior de mănăstire dominat de capriciile primăverii


librăria creștină de la intrarea în mănăstire

    Este situată în comuna Vânători-Neamţ, de fapt la ieșirea din acesta comună spre Poiana Teiului, la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui. După un kilometru faceți dreapta și intrati pe un drum ce urmăreste lunca pârâului Nemţişa, afluent al Ozanei cea frumos curgătoare.
Pe dreapta veți întâlni câteva pensiuni, din care o recomand pentru cazare si mâncare bună pe prima si anume Zimbru. Mănăstirea este una dintre cele mai mari din România, aparută pe ruinele unui vechi schit din secolul al XIV lea, transformat de domnitorul Petru I Muşat într-o frumoasă mănăstire.

    În timpul unui cutremur, unul dintre puținele despre care se stie din cronici, din 29 august 1497 mănăstirea este parțial distrusă, ceea ce dă posibilitatea lui Ștefan cel Mare sa construiasca o nouă biserică cu hramul Inălţarea Domnului si sfintită în acelasi an.
Pe lângă arhitectura tipic moldovenească pentru secolul XV, mânăstirea mai detine cea mai veche biblioteca din țară, cu peste 15 000 de volume din care 549 de manuscrise, plus un tezaur de obiecte de cult, icoane, cruci si vase liturgice.

    Aici se află si osuarul vestit pentru sutele de cranii de călugari ce tapeteaza peretii din subteranele cimitirului. De asemenea se poate vizita si schitul Vovidenia situat la 1 kilometru de mânăstire sau schiturile Procov si Icoana situate la 3 respectiv 7 kilometri.