Covasna - staţiunea celor 1000 de izvoare

o sculptură interesantă în lemn, în stânga ursulețul iar în dreapta Csibi Bacs?, sus două frunze de stejar


în părculet

credincioși catolici ieșind de la slujba de Paşte (curios, aici nu este obiceiul să se iasa cu lumina!)

o biserica în stil maramuresean

Hotel Montana, o relicva comunistă apartinând sindicatelor

mofeta pentru tratament, în mijlocul orasului, 2 lei intrarea



un apus grozav

statuia lui Csoma Sandor, primul european autor al unui dictionar tibetano-englez, deschizator de drumuri pentru stiinta care se numeste Tibetologie- vezi National Geografic, iulie 2008


Rares, nepotul meu, Master of Domain

Iani, în fântâna arteziana din parcul central al orasului

cele doua hoteluri de sus, de lânga cardiologie

preferata mea din aceasta excursie -,,Veșnicia s-a născut la sat" (venea Paştele catolic si femeia toca niste carne)

girueta traditionala- la o casa secuiasca

Nu degeaba i se spune asa, pentru ca oraselul acesta de doar 11 000 de locuitori, sta efectiv pe o regiune cu infiltratii puternice de gaze postvulcanice (desi muntii vulcanici se afla la zeci de kilometri), care mineralizeaza apa subterana si dau nastere la cele câteva sute de izvoare cunoscute.
Situata în coltul estic a marii Depresiuni intramontane a Brasovului, micuta localitate a fost declarata oras în 1952, de aici întreg tinutul depresionar si de munte din jur a luat denumirea de Covasna, iar pozitia excentrica nu i-a permis sa devina si resedinta de judet, acest rol revenindu-i orasului Sfântu Gheorghe, mai aproape de Brasov si situat pe artere rutiere si feroviare mari.
Nu stiu sa spun cât de mult sau cât de putin mi-a placut aici, având în vedere ca n-am mai ajuns aici niciodata, desi este la doar doua ore de mers de Bacau.
Orasul este populat în proportie de 70 % de secui, o populatie de origine maghiara, venita aici in trei valuri succesive, în secolul 7 în migratie neorganizata, în secolele 12-13 si apoi 15 -16( dupa invazia tătara) în mod organizat.
Un popor mândru de rădăcinile sale, mândru ca o buna parte nu s-a lasat amestecat/mixat cu alte populatii, mândru ca vorbeste un dialect unic în cadrul limbilor maghiare si foarte politicos( nu stiu însa si cât de ipocrit, oricum nu mai ipocrit decât românul care vine si zâmbeste amabil iar pe de alta parte îi mai trimite undeva de unguri/bozgori/secui sau ce-or mai fi).
Orasel cochet, bine aranjat în centru, dar cu o mare problema si anume drumul de 1o kilometri din Zabala pâna în statiune este cu piatra cubica, iar in oras sunt multe strazi pavate astfel, ca sa nu mai vorbesc despre zecile de stradute asfaltate cu...praf, dar cu canalizare si apa curenta!?
Izvoarele minerale sunt de tip carbogazos, bicarbonatat si clorurosodic, plus mofete pentru afectiuni digestive, hepato biliare si cardiovasculare (exista spre Valea Zânelor, în deal cum s-ar spune, spitalul de cardiologie unde sute de pensionari vin la tratament, unii chiar îşi iau bilete de pensionari, fac procedurile la spital, dar stau si manâncă si dorm la pensiuni, ca cea la care am stat si noi -Apolka).
Pentru cei interesati si de drumetie, aflati ca am fost grozav de încântati sa urcam la: ,,Planul Înclinat ", la ,, Cetatea Zânelor " si sa mergem la Comandău, iar despre asta si despre altele în urmatoarele postări.

Șopârla cu două cozi și salamandra

Șopârla aceasta cu două cozi am fotografiat-o în Covasna (sus la Cardiologie) undeva în zona Hotelului Bradul unde, încă, mai trece linia ferata îngusta ce merge spre faimosul plan înclinat.
Cred ca o parte din coada veche i-a fost rupta si undeva s-a produs o mutatie genetică.
Iar salamandra acesta mare, am vazut-o chiar în ziua în care am mers la planul înclinat, undeva în dreapta liniei ferate, stând linistita în căldura amiezii (atenție, nu trebuie atinse, pentru ca au pe piele o substanță ce poate provoca alergii sau iritații).

Pensiunea Apolka (Covasna) - bucuria turiştilor

pensiunea are aer condiţionat


o veveriţă din lemn, parcă asteapta o nucuşoară


cerul e parcă mai aproape!?


iahnie de fasole şi ,,iepuraş "-specialitate secuiască(nu numai) de porc


chiar daca arata a peşte, este rasol de vită


pulpa de miel umplută, cu salata de cartofi-delicatesa de Paşte preparata în casă!!!


doamna la o cafea pe terasa de la etaj

Sotia mea a gasit aceasta minunată pensiune, destul de greu, intrând pe diferite site-uri cu pensiuni din Tinutul Secuiesc.
Dotările sunt într-adevar de trei stele, noi ocupând cele două apartamente de la etajul doi, mai spatioase, cu un mini-living şi cu o camera de dormit.
Jos este o sala de mese cu peste 25 de locuri, cu un şemineu tapetat cu travertin de coral, care înveseleşte sala situata chiar lânga bucătarie.

Toate aceste relatari n-ar avea nici un rost dacă n-aş vorbi despre cele doua gazde absolut admirabile: domnul Zsolt şi doamna Elvira Jakabos, doi oameni parcă facuti să fie amabili, săritori şi comunicativi dar în stilul acela ardelenesc/secuiesc discret si plăcut, având darul de a te face să te simti parca singurul turist pe care l-au avut vreodata, desi pensiunea nu duce, nici pe departe, lipsa de clienti.

Mâncare! a... mâncarea!
Deosebita, gustoasa, savuroasa, delicioasa, inspirata, adaptata si bineînţeles specifica locului acesta binecuvântat cu liniste, cu izvoare minerale si cu un aer deosebit de curat.

Cum ajungeti în Covasna, la această pensiune?

La prima intersectie când faceti stânga spre Cardiologie, dupa 500 de metri, pe dreapta se afla un magazin cu copertina galbena, dupa care pe straduta de dupa el vedeti acesta pensiune de doua etaje, cu curte vasta, chiar daca cu lemnele în curte si putin amenajata (asta pentru pretentioşi).
Afacerea nu a început decât de un an si este timp pentru toate si pentru amenajarea unui gratar si a unui cuptor, mai ales ca domnul Zsolt este un excelent bucătar.
Înca o mentiune pentru români, gazdele vorbesc excelent româneşte, facultăţile absolvite de ei fiind la sectiile de limba româna, aşa ca discutiile, de altfel deosebit de fructuoase vor fi ferite de impedimente etno-lingvistice.

Balta Dracului de la Covasna, un altfel de vulcan noroios

noaptea este luminat discret

amenajare originală



apa si noroiul bolborosesc permanent


Nu auzisem despre acest fenomen, pâna n-am mers în centrul orasului Covasna, unde în parcul central se afla o curiozitate geo-hidrologica foarte rar întâlnita.
Despre ce este vorba ?

Ceea ce vedeți în poze este un vulcan noroios, format prin urcarea spre suprafață a unui izvor de apă minerală(de altfel, în parcul din centrul orașului sunt captate nu mai putin de șase izvoare minerale, folosite la tratarea diverselor boli), ce întâlneste o emanaţie postvulcanica de gaz (ceea ce se numeste de obicei mofetă) si care dizolvă sau înmoaie gresia și puțina argilă din substrat, obținându-se astfel o,, bolboroseală " permanentă a unei ape mocirloase.
Acum care este diferența față de vulcanii noroiosi de la Berca -Pâclele Mari sau de la Monor din Transilvania?

Acolo substratul geologic este format din argile si marne (o argilă calcaroasă ce se desparte în,, felii"), care sunt dizolvate de izvoare subterane îmbogățite cu gaz metan, gaz care nu are origine vulcanică.
Aici în centrul orasului-statiune Covasna, acest vulcan noroios a fost folosit sute de ani ca baie terapeutică comunală, numele fiindu-i dat prin 1782.
Acum este amenajat, dar lungi perioade nămolul format pe margine ridica,, gura vulcanului " permanent, iar când gazele din interior erau mai puternice, acesta,, erupea "dând pe afară si murdărind totul în jur. Ultima ,,erupție" mocirloasă puternică datează din anul 1984.

Viaductul de la Poiana Teiului si Piatra Teiului

In drumul spre Vatra Dornei si spre Durau, dupa ce mergeti paralel cu lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui, traversati Bistrita pe la coada lacului pe un viaduct destul de lung(800 de metri), a carui reabilitare a durat aproape trei ani, asa ca orice lucru din România inceput in forta si terminat in relanti.
Era un adevarat chin sa mergi de la Bacau sau de la Piatra Neamt spre Vatra Dornei sau Durau- Toplita. In sfirsit a fost gata si acum arata destul de bine, mai rau este cu drumul spre Vatra Dornei care este o catastrofa, pe alocuri.
Probleme legate de acest viaduct treceau insa pe loc atunci cind priveam surprins la stinca uriasa ce se ridica iarna dintre gheturi si care strajuieste intrarea apelor Bistritei in lacul de acumulare. Se numeste Piatra Teiului este de fapt un martor de eroziune ramas in mijlocul apei din timpuri geologice care se masoara in milioane de ani, o stânca calcaroasa cu o inaltime de 23 de metri, deasupra careia (ca peste tot in tara noastra) a fost montata o cruce.

Palatul Cnezilor sau Cnejilor din comuna Ceahlău

peisaj cu oi si ruine, tipic pentru România rurală (fără sens negativ)


ruinele turnului de la intrare


zidurile rămase în partea dinspre pădure


bisericuța -monument



Ceahlăul văzut din curtea palatului

Niste ruine! Vrăjeală.. dom' diriginte!

Așa spuneau copii mei când am coborât lângă Palatul Cnezilor, urcând ușor mica alee în pantă, ce ducea spre poarta de fier a muzeului în aer liber, din centrul comunei Ceahlău.
Nu știu daca pe elevi i-a impresionat, dar pe mine da.
Curtea interioară bine și atent îngrijită, biserica din interiorul curții (declarata monument de arhitectură din 1955 si refăcută mai târziu în 1958, după ce pe la 1820, Mitropolitul Veniamin Costache se ocupase de renovare) proaspat văruita si un apus de soare într-o primavară calda, provoaca uimire si îndeamnă la aduceri aminte.

Ce este de fapt acest palat?

Este mai degrabă o cetățuie situată pe o terasa a pârâului Schit, ce traversează și Durăul, ridicată în secolul al XVII lea de hatmanul Gheorghe, fratele domnitorului Vasile Lupu.
Dupa ce este fortificata puternic, este luata în stăpânire de familia Cantacuzino care prin Gheorghe Cantacuzino care a stat mult timp în Rusia si-a căpătat titlul nobiliar de,,cneaz ", a dat si numele acestui palat.
Familia a dotat palatul si cu beciuri și tainiţe pentru refugiu, în perioadele de mare frământare istorică de la începutul secolului al XIX lea.
Din cetățuia numită mult timp și ,,Hangu " nu a mai ramas mare lucru, doar turnul de la poartă si câteva ziduri şubrede în partea dinspre pădure, dar merita să vă opriți câteva minute pe acolo.

Barajul de la Bicaz -Lacul Izvorul Muntelui

date tehnice despre baraj


drumul (prost) spre un camping de pe malul lacului

privire de ansamblu asupra microdepresiunii Bicazului (locul de confluență al Bicazului cu Bistriţa)

în depărtare se văd micile debarcadere din zona portului

Click pentru locația pe hartă AICI

Construit între anii 1950 -1960 pe valea Bistriţei, acest baraj este într-adevar o minune tehnică pentru România.

În zona cea mai îngustă de la poalele Ceahlăului, între versanții muntelui Gicovanu și cei ai Obcinei Horstei, a fost ridicată o construcție din beton, înaltă de 127 de metri, care zăgăzuieşte apele celui mai mare afluent al Siretului.

După acest baraj uriaș au mai fost construite în aval alte 12 hidrocentrale (până la Bacău), toate cu scopul de a elimina pericolul inundațiilor și pe cel de viitură, de pe această vale unde s-a practicat plutăritul sute de ani.

Lacul de acumulare Izvorul Muntelui este cel mai lung din ţară având, după unele estimări 35 de kilometri lungime (volum de apă de 1,2 miliarde mc), cu numeroase golfuri formate în zonele unde râul primește afluenți mai mari.
Adâncimea maximă a apei la baza barajului este de 90 de metri, iar pe malul lacului a fost construit și un mic port cu vaporașe de croazieră ( zona Cristina, inclusiv cu un hotel plutitor) ce te plimbă până la stația de cercetare ,,Stejarul " a Universitatii ,, Al. I Cuza" Iaşi, unde a fost dat în functiune acum câteva zeci de ani un minisubmarin de cercetare (LS-1). Acesta a fost scos la pensie, tot aici se află și o cunoscută păstrăvărie.
Apele lacului au inundat o suprafață uriaşă, ceea ce a necesitat strămutarea a nu mai puțin de 20 de sate cu peste 18 000 de locuitori.

Lacul de acumulare se termină la viaductul de la Poiana Teiului, care trece peste Bistrita, spre Durău- Borsec la stânga și spre Vatra Dornei-Gura Haitii la dreapta.
Hidrocentrala care deservește acest baraj este mult în aval, în comuna Stejaru, unde apa ce învârte turbinele vine pe sub munte printr-o serie de tuneluri de aducţiune, cu debit mare, tunelul principal măsurând 4,7 kilometri.