Sibiu - o altă Românie

Păcat, mare păcat pentru cei ce n-au ajuns în 2007 în capitala culturală europeană.
Era o ocazie nemaipomenită să vezi, să traieşti şi să simţi atmosfera unui oraș în care efervescenţa culturală se observă la tot pasul.
Nu știu, dar am, sau încerc, un sentiment special de fiecare dată când străbat ţara şi ajung în locuri cu urme culturale şi etnice săseşti (poate pentru că originile germanice ale soţiei mi s-au transmis telepatic).




Este o altă lume, locuită astăzi de români, ţigani sau maghiari si de foarte putini saşi (la ultimul recensământ erau cam 0,3% - populatie germanică în totă ţara, adică şasi, şvabi din Banat, zipţeri din Bucovina), care au ştiut să conserve, cum este cazul Sibiului sau Brasovului, acele elemente de decor arhitectural central european.



Sibiul nu este un oraș mare ca populaţie (undeva la 150-170 de mii de locuitori, oricum sensibil mai mic decăt Băcaul), dar are de oferit multe, de la Muzeul Bruckenthal (Baronul Bruckenthal fost guvernator al Transilvaniei-mare Mecena al artelor din evul mediu târziu- mecena poate fi oricine susţine financiar sau prin donaţii cultura) unde sunt colecţii de pictură deosebit de valoroase pentru România si pentru Europa, până la bisericile catolică şi evanghelică din centrul oraşului.

Acum apropo de Biserica Evanghelică, vă recomand să urcaţi în turnul acestei catedrale, parcă 50 de metri are, şi să admiraţi panorama deosebită a Sibiului vechi, dar trebuie să vă ţină picioarele şi să nu aveţi rău de înălţime, pentru că la un moment dat scările de lângă clopote stau parcă suspendate în aer (cel puţin acesta este sentimentul).

Nu voi insista cu alte obiective turistice culturale sau istorice, vă voi spune că admir foarte mult Piaţa Mare, cu o fântână arteziană ce ţâşneşte dintre pietrele cubice ce alcătuiesc caldarâmul, ( o copie palidă, dar modernă este şi la noi în Piaţa Tricolor, de la Prefectură ), cu clădirile şi terasele de pe margine, văruite şi renovate, sau Piaţa Mică, cu multe terase cochete unde puteţi servi o pizza bună, dar cam scumpă (în 2006 au mâncat cu copii aici şi am fost foarte multumiţi), sau puteti merge la Podul Minciunilor sau al Mincinoşilor, ce da într-o uliţă sau străduţă îngusta ce mărgineşte zidul vechi al cetăţii.

Să nu uitaţi să mergeţi la Muzeul Astra al tehnicii populare, superb amenajat, cu 165 de construcţii săteşti din toată ţara, sau la Răşinari la casa memorială Octavian Goga, sau dacă vreţi băi sărate în lacuri din foste ocne de sare mergeţi la Ocna Sibiului, chiar dacă face parte dintre staţiunile prăfuite ale României, cu un camping sordid şi înghesuit și fără alte facilităţi în staţiune, decât străzi decopertate şi bodegi pentru alcolici.
Măcar puteti să vă trataţi facând baie în lacurile îngrădite unde scrie mare ,,SCĂLDATUL INTERZIS ,, dar ce contează, suntem în tara lui ORICE SE POATE!
Trist contrast între modelul de civilizaţie occidentală pe care ţi-l oferă Sibiul si aceasta aşa zisă staţiune unde te crezi în magherniţele fanariote din vechiul Bucureşti sau Istanbul (dar probabil că cei din Ocna nu au un primar sas).
Am în plan pentru ca n-am ajuns încă, să merg la Păltiniş( între timp am ajuns şi acolo), staţiune de altitudine din Munţii Cândrel, şi la Gura Râului, undeva la vest de Sibiu, o regiune frumoasă recomandată mie cândva de o înrăită călătoare prin ţară.

Venus -Hotel Raluca

băietii pe o terasă din Saturn

copii pe plajă, la discoteca si la ciupit ceva cipsuri
hotelul Raluca, arata bine, iar gradina interioara are exemplare de zadă argintie (extrem de rar), Gincko Biloba, Luleaua Turcului, un superb Albizia (niste flori parca sunt aripile păsării Colibri)
crepusculul asupra mării
o maimutică mică sub masa noastră

întrecere în parcul de distracții din Venus ( da ..parcul ala prăfuit )
castele, răţuşte și copii multumiti
piscina hotelului

Pentru ca tot se apropie iarna, ce-ar fi sa vorbim despre vară, despre mare, despre hotelurile vizitate sau despre micile distractii de vacanţă.
Anul acesta am fost la Venus, stiu ar spune unii, statiune de rahat pentru amarâti si pentru sindicalisti veniti sa mănânce la restaurante împuţite, în hoteluri de o stea sau doua care de fapt sunt una.

Noi am stat la Hotel Raluca, pentru prima data si a fost bine, cu conditii, pe masura pretului cu mic dejun inclus.
Acum despre micul dejun am ceva de spus, legat de bufetul suedez si românul mort de foame.
In prima zi când a ajuns seria noastra, la micul dejun s-au îngramadit,, ţăranii,, astfel ca în 10 minute nu mai era nimic de mâncat sau de adunat, si-au umplut frate farfuriile de parca aia era singura masa pe tot concediul, surpriza a venit în momentul in care chelnerii au început să aduca platouri peste platouri de mâncare.

Concluzie- românul a năvălit, la gândul ca românii care servesc nu vor mai aduce mâncare, când s-au lămurit au lăsat-o mai moale cu invaziile și de atunci si-au luat atâta mâncare cât pot duce, într-o dimineata senina de vară.
Piscină, bar, aer conditionat, liniște dar si paragina în staţiune, alei neîngrijite, bălării urcate pe vile muncitoresti, geamuri sparte, hoteluri pustii si multi bădarani si manele.

Asta este imaginea unei stațiuni ce se chinuie sa trăiască vară de vară, cu putine investitii si multe hoteluri cu nume de fete, cu o discoteca sau ceva asemanator pe plaja Perla Venusului, unde poti dansa seara pe plaja, poti mânca binisor și ieftin la terasa respectiva, poti sa te distrezi cu DJ Kenny (un tip în vârsta, care nu îsi arată anii  și care trăieste pentru muzica si entertainment), cu belarusele înalte si blonde, cărora poti sa le spui,, Ia liubliu ti bea ''- dealtfel singurii turisti straini care sa mai încumetă sa vină pe litoralul românesc.

Bine si ...noi, care culmea ne simtim bine, nu ne spargem în figuri dar mâncam bine ( terasa Vangelis), facem baie buna (plaja curata + sezlonguri multe si ieftine ), ne plimbam prin statiuni cu caleasca sau cu trenuletul si ne bucuram de Romania Simply Surprizing - pentru noi, nu pentru altii.

Denumiri ciudate 2

Continuăm cu denumirile ciudate, doar pentru noi, pentru că în țările de origine sunt termeni uzuali.
Știați că:

- cel mai mare lac tectonic (creat în crapaturi ale scoartei) din America de Sud se numeste TITICACA , este situat in Muntii Anzi, intre Bolivia si Peru. ( puteti sa-l cautati pe harta din atlasul vostru)

- al doilea lac tectonic din America de Sud, situat de aceasta data in centrul Boliviei se numeste POPOO;

- pasul de altitudine din Muntii Gurghiu, la 1287 m, si care face legatura intre orasul Gheorghieni (HR) si Sovata (MS) se numeste BUCIN;

- a existat in zona luncii Dunarii, dintre Câmpia Româna la vest si Dobrogea la est un oras medieval, mare, numit Târgul de Floci;

- cred ca stiti despre moneda din Botswana (stat situat in sudul Africii, la granita cu Republica Africa de Sud) care oficial se numeste Pula e Nngwe adica One Pula;

- un vulcan mare din Mexic se numeste POPOCATEPETL ( iar lânga el altul care se numeste Citlaltepetl)  si inseamna in limba mayasa ,, muntele care fumega";

- poate stiti ca un designer francez a fost inspirat in crearea unei linii de lenjerie intima, in anii 60, de numele unui atol (insulita de corali) din Pacific numit Bikini;

- o localitate din Insula Mare a Brailei ( zona de lunca a Dunarii situata intre doua brate) este numita FRECĂȚEI;

Denumiri ciudate

Sper sa nu mi-o luati in nume de rau, dar hai sa ne si distram un pic chiar daca aceste denumiri pe care le voi enumera mai jos, fac parte din ceea ce numim limbaj licentios dar pâna la urma suntem nevoiti, obligati de imprejurari sa le rostim. Este un fel de stiati ca?

- denumirea oficiala a republicii Tonga , situata în Oceanul Pacific, în Polinezia, este Pule'anga Tonga (denumire folosita, cred, si la ONU) ;

- un râu important din Regatul Bhutan, la poalele Himalayei, este Kuru;

-orasul situat în Peninsula Istria din nordul Croatiei, la Marea Adriatica se numeste Pulla (cu unul sau doi de ,,l,, ), sau în atlasele românesti Pola( curios ca aici traieste o populatie care vorbeste un dialect romanesc numit istro-româna, dar este o pura coincidenta);

- una din cele 20 de regiuni, care compun Italia, se numeste Puglia(in italiana G nu se rosteste) si se afla în ,,tocul " cizmei italiene, între Bari si Taranto;

- capitala republicii Ngwane este orasul Mbabane, azi ţării i se mai spune Swaziland si este situata între Africa de Sud si Mozambic;

-într-o insula din Vanuatu, Oceanul Pacific , a activat multi ani un grup numeros de adepti ai unui cult, ce propovaduia goliciunea numit ,,Nacked Cult";

-unul dintre lanţurile montane din centrul Japoniei se numeste Ou!;

-fostul presedinte al Zairului (dictator si prieten cu Ceausescu, asasinat de rebeli) se numea Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga;

-capitala republicii Tuvalu (grup de atoli- insulite- din Pacificul Central) este orasul Funafuti;

Săcel - Maramureş

în restaurantul pensiunii, mai exact pe terasă, este amenajat un spațiu cu piei și blănuri de lup, vulpe sau urs și cu unelte de tors lâna, iar copilașii noștri au ales să se joace exact acolo unde nu era voie

stăm doar pe blănuri, cică cuminți (aiurea!!)

o căruţă cu coviltir plină de conaționali romi si o gloabă amărâtă

intrarea (monumentală) în pensiune

poarta cu motive traditionale inspirate din ethosul popular- soarele, lanțul, colacul

un pui mic de maramureşean, cu traista mai mare decât el

Nu stiu dacă ați ajuns în sudul Depresiunii Maramureșului (situată în nordul țării, între Munții Maramureșului și valea Tisei la nord și Muntii Rodnei, Țibles și Gutâi la sud), dar zona merită vizitată.
Anul acesta, într-un circuit ce lega Brașovul și Sighișoara de Maramureș, am ales să mergem prin Bistrita,  apoi pe valea Sălăuţei, spre nord, am trecut prin zona Salva- Viseu (cunoscută de cei mai bătrâni prin proiectul de constructie a căii ferate ce a scos din izolare întinsa depresiune a Maramuresului, legând-o cu Transilvania, ceva similar cu traseul Bumbesti- Livezeni, din judetul Gorj), pasul Șetref (818 m) si ajungând pe valea Izei.

Chiar la ieșirea din munti (pasul este situat între Muntii Rodnei- 2303 m vf. Pietrosu- la est si Muntii Țibles- 1839 m- la vest ) se află localitatea Săcel, unde ne-am cazat și ne-am stabilit cartierul general pentru trei zile, atacând de aici: Moiseiul (monumentul lui Giza Veda, Vișeul de Sus -traseul mocăniței si biserica catolică), Bârsana (mânăstirea), Sighetul Marmației (Muzeul si închisoarea victimelor comunismului) si Cimitirul vesel de la Săpânţa.

Pensiunea Perla Maramureșului este cotată la trei stele (margarete), are conditii bune, o poartă monumentală tipic maramureseană la intrare, multe covoare si cergi (un fel de pături din lână scărmănată) traditionale, un restaurant simpatic, cu muzica de la Maramu' si cu palinca locala sau mâncăruri traditionale.

Recomandarea mea este să mergeti acolo,  chiar dacă preturile nu sunt întotdeauna cum va asteptati sau puteti găsi în sat o casă tradișionalp cu o bătrânică ce vă va face de mâncare si veti dormi în paturi de o sută de ani, asa veti simți cu adevărat spiritul zonei de unde a descălecat Dragoș.
Despre celelalte obiective turistice foarte cunoscute într-un alt articol.

Durău-aşa şi aşa

 







Nu mi-a plăcut niciodată Durăul, dar am ajuns acolo cu elevii la Hotel Bistrița (acceptabil, sala mare, camere curate), apoi mai jos de Durau, la Pensiunea Ioana am petrecut pe cinste cu prietenii, într-o seară de februarie cu grătar, țuică si vin fiert la minus 10 grade.
Altadată am fost la Pensiunea Lebăda si m-am simtit relativ bine și unde am gătit în curte, la aer curat. 

Totuși, ce nu mi-a plăcut ?
Atmosfera de sat uitat de lume între munti, peisajul dezolant cu versanți despăduriți (singurul rămas împădurit este Ceahlăul), case în paragină si case de vacanță în constructie, magazinul sătesc cu aerul unui vestigiu comunist, tarabele cu nimicuri scumpe, drumul din statiune plin de gropi și de pietre de la ultima revărsare a pâraielor din zona. 

Sau poate era hotelul părăsit si bântuit de la buza padurii, pensiunile putine si mici, cu așa zise restaurante scumpe, mucegaite, cu chelneri pusi pe harță si pe ciupit fraieri (cel putin doua faze am trait acolo) gropile lăsate pe dealuri de către alunecarile de teren, pensiunea Vânătorul care între timp a ars, drumul prea lung pâna acolo si multe altele.
Mănăstirea și Mitropolia Moldovei au revendicat tot, dar absolut tot ce se putea de la terenuri si clădiri pâna la munți, pietre și păduri si ape, plus hotelul numit astazi ,,Pelerinul ", cât de rău le merge se vede dupa ultima biserica construita în incinta mănăstirii.
Nu vreau sa fiu rău si sa vorbesc aiurea pentru că în definitiv nu iau numele Domnului în deșert, dar mi se pare ca pe undeva se exagereaza si se urmăreste ca lucrurile sa rămănă așa cum sunt, adica PARAGINA, pentru ca cei care stăpânesc acum zona să o poata exploata în voie.

De bine- priveliștea asupra Ceahlăului (munte simbol pentru Moldova, înca de pe vremea lui Dimitrie Cantemir, alt.max. 1911 sau 1907 m, vârful Toaca si Ocolasul Mare, alcatuit din conglomerate si calcare, ce genereaza un relief ciudat cu stinci erodate de vânt numite Panaghia sau Dochia ori Cascada Duruitoarea de pe traseul spre vârf) asta daca nu prindeti ceata și muntele acoperit pâna la poale de aceasta.
Un serviciu de salvamont cât de cât pus la punct, bine dotat si cu hărți complete ale zonei Ceahlău- Izvorul Muntelui.
Pârtia de sanie și schi destul de buna pentru neinitiati si pentru cei ce n-au ajuns în Alpii Austriei, cum suntem si noi (desi trebuie sa treci prin terenul mănăstirii ca sa ajungi la pârtie, daca se enerveaza călugarii pe păginii ăștia care striga ca nebunii si inchid poarta).
Cel mai bine se mănânca cred la Bradul si la Bistrita, cele doua hoteluri unde s-a investit câte ceva în modernizare.
Trist, dar asta este România turistică. Mergeti si vedeti daca mai aveți chef...

Biserica fortificată Biertan- patrimoniul mondial UNESCO

Nu știu dacă aţi auzit de biserica de la Biertan, înclin să cred că nu.... prea.
În urmă cu câţiva ani, răsfoiam un atlas german Bertelsmann și când ajung la România, observ pe hartă trei localităţi scrise cu galben: Horezu, Voroneţ și Biertan, localităţi aflate în patrimoniul mondial UNESCO!!!( dacă despre primele două aţi auzit, despre prima am scris și eu, despre a treia localitate- pauză!).
Aşa am aflat că nemții, sau în general vesticii, ştiu mai multe despre Biertan decât știu românii.



Dacă veniți dinspre Sighişoara spre Mediaş, la 21 de kilometri, în localitatea Saroş, faceţi stânga și după câtiva kilometri intrați în comuna Biertan.
Piața centrală, bine dimensionată, curată și cu aspect,evident, medieval, vă va impresiona, plus numeroasele autocare cu străini, pentru că noi românii ne pierdem pe acolo, de ruşine că nu știm să fim mândrii de ce avem.

În centrul piaţetei se află reproducerea după o inscripție latină din secolul IV( la origine un donarium de bronz) care atestă locuirea daco -romană, sau mai bine zis, a unei populaţii româneşti în zonă și după plecarea administratiei aureliene din secolele III-IV.

Cetatea sau biserica fortificată face parte din categoria cetăților sătesti, construite de saşi(populație germanică venită în zona centrală și sudică a Transilvaniei, în secolele XII-XIII împreună cu populația maghiară, numită secuiască care s-a asezat în estul Transilvaniei deluroase și în depresiunile din Carpații Orientali), în genul celei de la Râșnov.
Ansamblul are în centru biserica evanghelică, construită în secolul 15, înconjurată de ziduri iar la colțuri  se află patru turnuri de apărare.

Lângă cetate se află un han-restaurant medieval, cum rar mi-a fost dat să văd, respectând întocmai ,,eticheta" Evului Mediu, cu scaune masive și simple, mese de stejar, candelabre din fier forjat, un bar integrat perfect în peisaj. Acolo se poate dormi și lua masa, asta în cazul în care nu este ocupat de turişti francezi sau germani( când am fost noi, rezervările erau făcute pâna în octombrie).
Surprinzător, nu?
Ştiți sloganul acela:  România... simply surprizing - da, dar pentru noi nu pentru alții.