Cadrul legislativ și fiscal al Punctelor
Gastronomice Locale – un instrument
la îndemâna gospodăriilor țărănești care oferă servicii turistice – este de
acum finalizat, deci acestea pot fi înființate și exploatate. Punctele
Gastronomice Locale sunt bucătării particulare, care servesc turiștilor rețete
specifice zonei, și se pot afla în spațiul micilor ferme, exploatații
familiale, stâne sau adăposturi pescărești.
Acest tip de organizare vine în sprijinul celor care produc alimente de
bază și doresc să ofere servicii de alimentație publică în deplină siguranță
pentru consumator, fără să dețină însă pensiuni turistice sau alte forme
organizate de turism. Este o facilitate pentru unitățile de tip familial, care
vor să presteze turism de scară mică (turism rural, ecoturism, turism
cultural).
„Când ești în vacanță nu poți să
mănânci „ca la mama acasă”, dar cum ar fi să poți gusta ceva ca „acasă la mama
unui localnic”? După părerea mea, așa arată un concediu pe care îl ții minte.
În plus, pentru noi e o mare bucurie să îi ajutăm să-și completeze venitul pe cei
care locuiesc în zone turistice cu o puternică tradiție culinară. Lucrăm de aproape
3 ani la acest proiect care ne-a fost inspirat de realitatea turismului Deltei
și sunt încântat că am ajuns la acest rezultat” a spus Ivan Patzaichin,
președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, organizația inițiatoare.
Elaborarea cadrului administrativ pentru funcționarea Punctelor
Gastronomice Locale a fost demarată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în
anul 2016 și a beneficiat de sprijinul Autorității Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării
Rurale. Demersul, care s-a bazat pe un proces de consultare publică, a urmărit
să simplifice modul în care gospodăriile din mediul rural pot desfășura
activități economice care să nu fie doar profitabile, ci să și contribuie la consolidarea
profilului identitar al zonei respective.
Pentru a îi ajuta pe cei interesați să înțeleagă mai bine în ce constă
această facilitate, Asociația a pregătit un Ghid de bune practici ușor de
parcurs, care a fost recent completat cu o adresă a MADR care clarifică
aspectele fiscale. Aceste documente pot fi consultate pe site-ul Asociației,
aici: http://bit.ly/PGL-2019
Cei ce doresc să înființeze un Punct Gastronomic Local pot intra în
legătură cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din
județul în care locuiesc. Lista acestora se află aici: http://www.ansvsa.ro/ansvsa/structuri-teritoriale-d-s-v-s-a/
Contact:
office@rowmania.ro