Am rearanjat o parte din postările mele din ultimii 16 ani. Vă invit la un foileton de aproape 100 de articole despre ce ar trebui să vedeți în România aceasta fabuloasă.
Nota Bene: unii, mai slabi de înger (sic!) se vor ofusca că am scris numele Mântuitorului cu un singur ,,I". Capela fiind catolică și romano-catolicii scriind Isus cu un sigur ,,I", am crezut de cuviință să respect acest lucru. Nu că ar conta acest amănunt insignifiant în ecuația credinței... Dar, e unii domle'...
1.
Capela lui Isus din Odorheiu
Secuiesc-unică, veche și părăsită
Februarie 2010
Cine spune că secuii, sașii, ungurii sau rutenii nu sunt
tot cetățeni români? Sunt, fără tăgadă,
şi, din păcate, împrumută metehnele unei
naţii prea sensibilă la aspectele materiale şi extrem de dezinteresată de cele
cultural-istorice. Această capelă, care ar
trebui sa apară în toate ghidurile turistice naţionale- şi veţi vedea de ce-
este uitată chiar de către cei din Odorheiu Secuiesc de care, de altfel, aparţine administrativ.
Îmbrăcat bine și echipat cu aparatul de fotografiat, îmi fac timp
într-o seară de iarnă şi plec de la hotel spre această minune istorică, aflată
nu se ştie unde, la marginea orașului. Întreb la vreo două magazine, unde,
contrar prejudecăților etnice tipic românești, mi se răspunde cu multă
eleganţă, care este drumul de urmat.
Ajung la capelă într-o jumătate de oră (undeva la marginea
oraşului pe drumul către Sighişoara) şi încep să o fotografiez pe dinafară,
căci poarta din zidul înconjurător, sprijinit în contraforţi, ferecată bine. În
acelaşi timp, îmi spun amărât că iar am nimerit un obiectiv turistic ciudat, de
care nu ştie nimeni și pe care l-am găsit încuiat.
Întreb din nou, când ies în strada mare, un localnic despre
custodele monumentului şi aflu de la acesta, într-o română aproximativă, că
moşul și baba din casa de pe colţ au cheia de la capelă. Îl găsesc pe bătrân,
care vorbea binişor româneşte pentru că, se laudă el, lucrase nouă ani la
Petrila la mină şi intrăm în cele din urmă în incinta fortificată cu ziduri
albe și groase.
M-a izbit imediat aerul rânced, de mucegai rece, ce răzbătea
printre băncile joase, cariate şi dintre casetele tavanului cu picturi
medievale (casetarea a avut loc în 1677). Am tras puternic aer în piept și
îmbătat de întâlnirea cu aşa o minune arhitectonică încep să fotografiez cu
nesaț.
Capela are o vechime apreciabilă, de prin secolul al XIII-lea, de
când se presupune că este în picioare, fiind la origine capela unui cimitir al
secuilor din zona de est a Transilvaniei. Asta o încadrează, fără discuție, în
categoria celor mai vechi și mai interesante monumente de acest tip din
România. Forma sa este și ea unică în România, de tip cuadrilobat (ca o cruce)
și într-un stil care aminteşte de bisericile în stil romanic cu abside
semicirculare. Secuii veniți aici prin secolele XII-XIII au închinat capela Inimii
lui Isus, în maghiară ,,Jesus Szive ".
Am făcut un exerciţiu de imaginaţie legat de acest monument unic,
iar în el vedeam o capeluţă albă, renovată, cu acoperiş de cupru (ultima
intervenție de acest gen a vizat consolidarea zidurilor exterioare mâncate de
umezeală, de mlaștina din lunca Târnavei Mari, undeva prin 1996). Avea pictura
interioară cu motive religioase medievale refăcută, cu zidurile cu contraforţi
reclădite, cu casa îngrijitorului/ custodelui încadrată în peisajul turistic şi
cu multe lumini şi proiectoare, cu un chioşc cu pliante, cu indicatoare în
oraş...
Din păcate,
exercțiul meu s-a sfârșit mai repede decât a început, înecat în indolența unor
autorități mult mai preocupate de o autonomie iluzorie, decât de promovarea
unor obiective turistice unice, atât în limba română cât și în maghiară sau
engleză. Ghidurile nu prea pomenesc despre asta, cel mult câteva site-uri din…
Ungaria.
