Se afișează postările cu eticheta muzee. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzee. Afișați toate postările

duminică, 19 noiembrie 2023

Muzeul comunismului din Timișoara

Muzeul consumatorului comunist din Timișoara, creează în fiecare trăitor al acelor vremuri cenușii, sentimente diferite. Nostalgicii, vor suspina adânc, fără să-și amintească/fără să-și dorească, de spectrul celor trei F (Frig, Foame, Frică), iar cei ce au înțeles Răul pe care l-a făcut comunismul întregii societăți și fiecaruia dintre noi, vor privi totul ca pe un trecut insalubru moral și social. Enjoy sau nu!

duminică, 21 mai 2023

Descoperiți 51 de situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și încă multe altele din Germania

Germania dispune de 51 de situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO așteaptă să fie descoperite! Faceți excursii active de o zi vizitând peisaje luxuriante asemănătoare celor din junglă, parcuri artistice sau optați pentru un tur de unsprezece zile pentru a vizita arhitectura istorică balneară și izvoarele tradiționale medicinale. Inspirați-vă din rutele noastre tematice și probabil veți sta chiar ceva mai mult la următoarea vizită în Germania.



Permiteți Germaniei să vă încânte! 
Pe parcursul traseelor tematice captivante, vom călători prin Germania și vă vom prezenta multe dintre siturile ce fac parte din patrimoniul natural și cultural mondial sub egida UNESCO. Veți descoperi peisaje de vis și orașe pitorești unde vă așteaptă multe obiective turistice.

Traseul Natura & Cultura
Drumeții prin păduri spectaculoase, excursii cu barca de-a lungul coastelor luxuriante, plimbări cu bicicleta prin parcuri artistice vaste - totul pe o rază de 100 km în jurul Berlinului. În excursii active de o zi în Berlin, Dessau și Cottbus, în 11 zile veți descoperi 8 situri naturale și culturale din patrimoniul mondial UNESCO.

Traseul Corp & Spirit
Arhitectura istorică balneară, remediile naturale, tradiționale precum și bisericile și mănăstirile oferă relaxare pentru corp și minte pe parcursul acestui tur de unsprezece zile. Pornind de la Frankfurt am Main, prin Baden-Baden și Konstanz, până la Fissen - veți vizita 9 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Așezările modernismului berlinez
Descoperiți conceptul unic de construcție al celor șase ansambluri de locuințe ale modernismului berlinez: acestea au fost construite între 1913 și 1934 ca alternativă la clădirile sumbre ale epocii imperiale și urmând conceptul: lumină, aer și soare. Așezările care au modelat arhitectura și urbanismul secolului al XX-lea prin structura lor clară pot fi vizitate în mod simplu și confortabil pe parcursul tururilor cu autobuzul. 

Insula Mănăstirii Reichenau
Vizitați insula mănăstirii Reichenau. În perioada secolului al IX-lea până în secolul al XI-lea, fosta mănăstire benedictină de pe insula Baden-Württemberg a fost o mănăstire importantă, ceea ce se poate vedea și astăzi datorită celor 3 biserici romanice, tradiția mănăstirească este vie și astăzi în timpul sărbătorilor și procesiunilor religioase.

Șase surprize în inima Germaniei
La siturile istorice originale, urmăriți pașii oamenilor ale căror idei puternice au schimbat lumea. În provincia Saxonia-Anhalt, între Munții Harz și râul Elba, există 6 obiective turistice înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 



 

duminică, 7 mai 2023

Muzeul Galileo Galilei-Firenze

Despre muzeele Florenței se pot spune multe, despre Galilei, ca cel mai cunoscut om de știință italian, se pot înșira 9 săli extraordinare la o instituție unică în felul ei. O scurtă prezentare a lui frumosului MUSEO, pe acest filmuleț de aproape 2 minute. Vă pupă proful Irașcu!

vineri, 27 mai 2022

Mănăstirea Maria Radna din județul Arad

 

Este situată pe dealul de la Radna (Lipova), la aproximativ 35 de kilometri de Arad. Mânăstirea catolică este cunoscută atât în ţară cât şi în străinătate, pentru pelerinajele care sunt organizate aici de mai multe ori pe an. Se pare că aceste pelerinaje au început în 1707. Legenda spune că soţia unui soldat dintr-un regiment oprit la Arad era extrem de bolnavă. Puţin înainte de a i se apropia sfârşitul, femeia a avut un moment de luciditate şi a spus celor apropiaţi că singura modalitate de a scăpa de ciuma care bântuia Aradul ar fi un pelerinaj la Radna. Se spune că cei care au ascultat-o şi au plecat în pelerinaj au scăpat de boala cumplită. Prima biserica a fost construită în 1520.

Bazilica din Maria-Radna a fost construită în acelaşi loc, unde au mai existat două biserici, una construită în 1520, iar cealaltă în 1651. Biserica de astăzi s-a construit în stil baroc târziu între anii 1756 şi 1767. Tabloul „Gnadenbild”, care îşi are originea la o tipografie din Italia de Nord în jurul anului 1650, a ajuns la Radna în 1686 printr-o donaţie. Mănăstirea de lângă biserică a fost construită în trei faze: aripa de vest începând cu anul 1727, aripa de sud în anul 1743 şi partea care este ataşată faţadei principale începând cu anii 1823. În anul 1911 au fost înălţate ambele turnuri ale bisericii cu câte 30 de metri. Un incendiu a distrus în anul 1923 structura de lemn a acoperişului bisericii şi a mănăstirii. Ultima renovare a bisericii a fost făcută începând cu anii 1971, ocazie cu care s-a reînnoit tencuiala exterioară, picturile din interiorul bisericii fiind deasemenea renovate, inclusiv fresca de pe tavan, lucrare a fraţilor Millthaler din Arad.


Congregaţie:
Ordinul Călugărilor Franciscani Observanţi- Ordinul Fraţilor Minori (Provincia Sfântul Rege Ştefan)

Hram: Buna Vestire

Locaţie: Piaţa Avram Iancu, nr. 1, 315401, oraş Lipova, jud. Arad

Tel: 0257 563092

Mail: reinholz@mariaradna.com

Web: mariaradna.com

Nr. persoane consacrate:-

Responsabil: Pr. Andreas Reinholz

Locuri de cazare: Casa Hildegardis-www.caritas-lipova.ro

Pelerinaje: Pelerinajul de Adormirea Maicii Domnului, cel mai mare din sud-vestul ţării

 

Începând din 2003, de la data de 1 octombrie călugării franciscani observanţi, după o bogată şi multiseculară prezenţă, părăsesc mănăstirea din Maria-Radna, din lipsă de fraţi. Din acest moment întreaga viaţă a acestui loc de pelerinaj este încredinţată clerului diecezan. Primul paroh din cadrul clerului diecezan este numit în persoana părintelui Andreas Reinholz, Canonicus Arhidiaconus în cadrul Capitolului Catedralei Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.

marți, 15 iunie 2021

Muzeul mănăstirii Putna

 

În anul 1911 începe  organizarea muzeului Mănăstirii Putna, cu banii Fondului Religionar al Bucovinei. Definiția de atunci era de primul muzeu având ca exponate odoare ale mănăstirii. În anul 1925, unele dintre aceste odoare au fost expuse la Paris în cadrul unei Expoziții de artă românească veche și nouă. Câteva broderii de mare valoare din muzeul Mănăstirii Putna au fost expuse și în anul 2019, la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul Expoziției „Broderii liturgice de tradiție bizantină din România”.

Muzeul Mănăstirii Putna a fost deschis pentru vizitare în ziua de 6 iunie 1976, și reprezintă un punct important de atracție pentru turiștii de orice fel, care își doresc să afle mai multe lucruri despre trecutul zbuciumat al mănăstirii. Muzeul găzduieşte un tezaur extrem de valoros, cuprinzând broderii, țesături, manuscrise, argintărie și obiecte de cult.

          În cadrul muzeului se regăsesc multe exponate de mare valoare printre care o cruce cu trei braţe din anul 1503, cea mai veche de pe teritoriul României, așadar contemporană cu Ștefan celMare. Tot între exponate se mai află Tetraevangheliarul de la Humor,  un exponat vechi, din anul 1473 cu un portret al domnitorului, o ferecătură din anul 1488 a craniului Sfântului Ghenadie, precum şi o minunată ripidă aurită, dăruită tot de domnitor în 1497; o icoană – astăzi cea mai mare din colecţia Putnei – dăruită în 1760 de către o monahie care poartă un nume ilustru: Elisaveta Miclescu, identificată ca fiind  monahia/ stareţa Mănăstirii Pătrăuţi, nepoată a unui mare logofăt al Moldovei. Ca un fapt divers, trebuie menționat că printre descendenţii fraţilor ei se numără trei monahi (dintre care doi mitropoliţi ai Moldovei) şi şase monahii.

          Se poate admira clopotul Blagoveștenie dăruit în anul 1490 de însuși domnitorul Ștefan cel Mare. Un alt obiect foarte valoros este o broderie din mătase cu Înălţarea Domnului si celebrul Acoperământ de mormânt al Mariei de Mangop (doamna Maria Asanina Paleologhina, pe numele său inițial) ce reprezintă o broderie de o mare valoare, datată 1477, lucrată cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe un fond din atlas roşu și de asemenea tripticul ( trei panouri pictate) de la Putna, care reprezintă o frumoasă piesă de artă rusească de la începutul secolului al XVII-lea, intrat în  posesia mănăstirii Putna după 1785.

          Colecţia de ţesături decorative aduse din Italia cuprinde covoare frumoase; manuscrise de mare valoare ferecate în metal preţios; numeroase gravuri în lemn; pietre de mormânt dăltuite în piatră, aflate în biserică. Mănăstirea dispune, de asemenea, de o valoroasă bibliotecă de carte religioasă.

          La aniversarea a 500 de ani de la moartea voievodului, colecția muzeului s-a îmbogățit cu o serie întreagă de obiecte de cult, care fuseseră confiscate în anii de prigoană comunistă dintre 1971 – 1973. Aceste obiecte au fost înapoiate, ca un gest reparatoriu peste decenii, pentru a putea fi expuse în muzeu cu ocazia manifestărilor prilejuite de marea comemorare.

          Putem enumera un număr 25 de exponate, mai multe cărţi de cult şi alte obiecte foarte valoroase. Au fost restituite şi opt icoane reprezentându-i pe opt dintre apostoli. De asemenea, a fost restituită o icoană sculptată în lemn şi o cădelniţă de la 1470, confecţionată din argint aurit, dăruită mitropolitului Teoctist în semn de mulţumire, după ce înaltul ierarh l-a uns domn pe Ştefan cel Mare.

luni, 14 iunie 2021

Top obiective turistice în Depresiunea Brașovului

Ținutul Trei Scaune, Depresiunea Brașov sau Ținutul Secuilor, are nenumărate obiective turistice de primă mână.  Aveți în filmuleț prezentată, cu amintiri și înflorituri turistice de-ale lui Irașcu, o expoziție de fotografie din Târgu Secuiesc, care evocă splendid frumusețile neexplorate ale unei regiuni unice în Europa. De la pâinea cu cartofi , până la morile de apă și de la peșterile de pe valea Vârghișului, până la capelele și bisericile micuțe dar fortificate din Covasna. Gânditul ca și umblatul este liber, mai puțin gratis la faza cu călătoritul, dar se merită! Vă pupă proful Irașcu!


duminică, 14 februarie 2021

Fenomene paranormale în România

Fenomenele paranormale din România, sunt un subiect gustat, dar aproape deloc investigat. Am făcut o foarte scurtă listă cu zonele montane, castele și păduri bântuite din RO. Oricum am vedea filmulețul, din orice perspectivă, trebuie să știți că este o jucărie artistică, prin care eu aleg să celebrez 1000 de subscriberi. Și atât, fără alte extensii. Așadar, dragii mei, nu vă speriați, că nu aveți de ce. Totul a fost făcut ca să cunoaștem, pentru că atunci când știm, gândim. Vă pupă proful Irașcu!


duminică, 8 septembrie 2019

marți, 12 martie 2019

Germania, destinație de primăvară de top

Și anul acesta, Germania, în calitate de destinație turistică cu 87,7 milioane de cazări ale turiştilor din întreaga lume în 2018, se poate lăuda cu o nouă creștere consecutivă de 4,5% față de anul precedent! Care locuri, regiuni și evenimente inspiră vizitatori din întreaga lume să viziteze Germania an de an? Aflați mai jos ce anume face Germania o destinație turistică interesantă, în lunile de primăvară.

Organizația turistică din Germania a marcat începutul primăverii cu o creștere de 4,5% a cazărilor, realizate în 2018, iar provincia federală Bavaria se poate lăuda cu mai mult de 20 de milioane de cazări, Berlin cu peste 15 milioane, în timp ce Brandenburg a devenit oficial milionar (incoming)!

Bavaria
este destinația numărul 1 pentru o vacanță în Germania. Lacurile de un albastru cristalin, pădurile mistice, varfurile de munți acoperite cu zăpadă, orașele medievale, metropolele pulsante și bogatele oferte culturale sunt doar câteva dintre motivele pentru care Bavaria este una dintre destinațiile preferate pentru turiști din întreaga lume.

Romantismul în natură
Armonia naturii și a culturii este simțită într-un mod magic doar în Bavaria. Primăvara este timpul ideal pentru a merge pe "urmele verzi" ale lui Friedrich Ludwig von Sckell, cel care a adus arhitectura peisagistică clasică engleză în Germania. Vizitaţi cele mai frumoase grădini cu flori și castele de basm.

Berlin
Un oraș care nu lasă pe nimeni indiferent. Nu veți mai avea ocazia nicăieri altundeva să cunoasteţi istoria unei națiuni sau să faceţi cunoştinţă cu culturi din diferite colţuri ale lumii. Berlin este un oraș al artei și al muzicii, un oraș al distracției și ale specialităților culinare.

Brandenburg
Orizonturile largi, patrimoniul cultural, zonele bogate în lacuri și râuri sunt principalele caracteristici ale acestei provincii. Brandenburg este locul numeroaselor canale romantice din Spreewald, al castelelor splendide, al peisajelor și al parcurilor minunate. Suburbiile capitalei sunt un loc ideal pentru o vacanță în natură.

joi, 16 noiembrie 2017

Cetatea Severinului- refăcută, tristă și nevizitată



Am trecut în urmă cu vreo doi ani prin Drobeta Turnu Severin, unde am și rămas o noapte, astfel că am avut timp să vizitez și cetatea medievală proaspăt renovată.

Sincer nici orașul și nici cetatea nu mi-au făcut o impresie deosebită, pentru simplul motiv că deși are un potențial uriaș, ca poziție, peisaj și chiar infrastructură, cele două elemente -orașul și cetatea- se complac într-o uitare și lentoare din care nu văd să iasă curând.

Cetatea Severinului este acea cetate medievală a căror ruine au fost refăcute cu bani europeni, și la care s-a făcut recepția, să zicem alaltăieri, a fost deschisă cu ceva fast ieri, iar azi a fost închisă, pe motiv că nu are pază asigurată.

Toată lumea a râs de situație, a dat ostentaiv din mână, și a rostit cu obidă : ,, Ca la noi la nimenea" !

A, și orașul Drobeta este orașul acela unde de vreo doi, trei ani, nu este căldură, cel puțin când dă frigul, pentru că firmele se ceartă între ele și cu primăria pe cât de mari să fie șpăgile pentru reparații și pentru gigacalorie.


Să revin la Cetatea medievală a Severinului, unde-e drept- într-o după amiază toridă de vară, erau fix 10 turiști sau localnici, cu noi cu tot, iar muzeul era închis, pentru că după cinci când vine lumea la plimbări, curatorii pleacă acasă toropiți și ei de afluxul uriaș de turiști din timpul zilei.

Unul dintre motive este legat de poziția excentrică față de centrul orașului, cetatea fiind la malul Dunării, un mal sau o faleză aproape neamenajată, cu o linie ferată ce rupe peisajul și încurcă eventualele investiții într-o promenadă decentă.
Drumurile și aleile care duc la cetate sunt nerefăcute, desfundate, izolate, mizere și izolate, unui turist fiindu-i  destul de greu să o localizeze, plus că drumul până la ea nu te încântă deloc.

Piciorul podului lui Apolodor din Damasc care putea fi o atracție interesantă, este o reproducere nereușită a ceea ce am văzut eu la muzeul orașului în urmă cu mulți ani.

Cu alte cuvinte cred că au încercat punerea în vedere și în valoare a acestui obiectiv vechi de peste 2000 de ani, asociind-ul cu niște ruine vechi de vreo 700. O combinație  cel puțin ciudată.






În concluzie, dacă ajungeți în Drobeta, încercați să găsiți cetatea, bucurați-vă de aerul răcoros al Dunării, căutați muzeul Porților de fier, de la baraj și feriți-vă să veniți iarna pentru că, căldură.

Până la investițiile orașului în promenadă, alei de acces, parcuri, renovări de spații publice, iluminat, indicatoare și activități constante în cetate pentru atragerea turiștilor, nu putem spune decât că orașul Drobeta, este topit de lentoarea și incompetența unei administrații care nu găsește calea spre dezvoltare.

Am uitat.
Insula plină de șerpi de pe Dunăre, așa-zisul Nou Ada Kaleh, o scufundăm sau ce facem cu ce s-a început acolo?
O postare despre Ada Kaleh- AICI.



































joi, 26 octombrie 2017

Catedrala Încoronării din Cetatea Alba Iulia


O superbă biserică ridicată în stil realist românesc, cu influențe brâncovenești, stă maiestuoasă la intrarea în cetatea cu aer imperial din Alba Iulia, cetate refăcută din fonduri europene și care ocupă un loc de frunte în toate topurile turiștilor români din ultimii ani.

Un articol complet, marca plecatdeacasa.net, despre noua cetate- AICI

Este vorba despre Catedrala Încoronării, un veritabil Monument al Unirii de la 1 Decembrie 1918, construit între anii 1921-1922, cu prilejul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, ca monarhi ai României Mari.

Catedrala este inspirată după planul Bisericii Domnești din Târgoviște și a fost ridicată în partea de vest a Cetății Alba Carolina sau a vechiului Bălgrad din Evul Mediu, cetate căreia Nicolae Iorga îi spunea: ,, cel mai trainic și mai de folos așezământ al românilor de peste munți".

Este copleșitor sentimentul pe cre îl încerci încă de intrarea în lăcașul de cult, de parcă esti un  călător în timp salutat cu grație de cei doi mari monarhi ai României, ale căror busturi străjuiesc intrarea.

În pronaos se află portretele Domnitorului Mihai Viteazul și ale Doamnei Stanca iar la intrare se află portretele votive ale Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria.

De altfel, catedrala actuală cu o turlă centrală de 58 de metri, a fost construită pe locul bisericii de zid ctitorită de Mihai Viteazul la 1597, dar distrusă de habsburgi în 1713.

Oricât de mult am fi nemulțumiți de starea socială și politică a României de azi, este imposibil să rămâi impasibil(!?) la creația aceasta extraordinară, la spiritul pe care îl emană prin toate zidurile și din toate picturile.

Semnificația istorică nu are cum să nu te emoționeze, pentru că aici s-a pus piatra de temelie a noii identități naționale a poporului român, cea pe care o amintim mereu fără însă a fi conștienți de importanța sa.

Am trăit sentimentul acesta, al apartenenței la un popor puternic aici și în alte două locuri din țara aceasta, la Țebea, la biserica din Panteonul Moților, pictată cu tricolorul pe interior, în timpul stăpânirii habsburgice și la Curtea de Argeș, unde sunt cinstite trupurile regilor și reginelor României.













joi, 26 mai 2016

Muzeul privat Porsche din Gmund - Austria

Deși pot să mă laud cu mai bine de 750 de postări despre România( din peste 800 !!!) vine câte un moment în care este bine să rememorezi și ce ai văzut prin peregrinarile de pe cele coclauri europene. 
Am călătorit în zonă în iulie 2014, cu niște copii minunați aflați în tabără la Villach,  și de care mă leagă multe amintiri frumoase.

Acum a venit rândul unui muzeu altfel, o locație privată cu mașini Porsche, numit oficial ,, Porsche Automuseum Helmut Pfeifhofer ", după numele pasionatului de mașini autriac, care a decis să amenajeze niște grajduri princiare pentru a reaminti tuturor că Ferdinand Porsche, marele geniu al creației de automobile, a fost  și a locuit aici.

Mai precis în orășelul Gmund din partea central sudică a Austriei, din regiunea Carintia( Kärnten). Aici a fost deschis primul muzeu privat de mașini din Europa, în mai 1982 , în amintirea anilor celui de-al Doilea Război Mondial, când Ferdinand Porsche a creat, în Gmund, modelul Porsche 365, o mașină legendară, în interior existând și o machetă în mărime naturală din lemn.

Din 1982 și până astăzi muzeul a adunat 48 de exemplare de mașini situate într-o expoziție pe două nivele, de la cele de epocă și de curse, până la celebra mașină din dotarea poliției  austriece.


Mașina de poliție a avut un succes uriaș, mai ales ca jucărie de metal și de colecție, și mai puțin succes pe drumurile și autostrăzile patriei, ministerului de interne părându-i-se prea scumpă( 95 de mii de euro!) și abandonând proiectul la scurt timp după achiziția primului Porsche Carrera Polizei.

Tot aici găsiți și mașina de curse Porsche Carrera 906 care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans sau modelul din 1932 numit Steyr 30Typ 45 folosit ca taxi.

Jos, la primul nivel sunteți invitați să vizionați un filmuleț cu istoria Porsche și a familiei Pfeifhofer, plus că acolo sunt foarte multe obiecte care amintesc despre cursele de altădată, compania Daimler, sau Volkwagen, Porsche Tatăl  și Porsche Fiul dar și despre istoria clădirii muzeului.

Un adult plătește 8 Euro pentru o vizită iar un copil  3,5 Euro, muzeul fiind deschis, în sezon, de la 9 la 18. Suvenirurile nu mi s-au părut scumpe mai ales că tricourile, șepcile sau brelocurile sunt de cea mai bună calitate.

Zona merită vizitată, pentru că  localitatea Gmund se află pe drumul spre barajul cel mai mare și mai spectaculos din Austria, din zona Maltatal, și anume Kölnbrein, despre care am scris AICI.





sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Cetatea Alba Iulia - Cetate bastionară în stil Vauban


Impresii

Știți situația/ zicala aceea în care se spune: ,,la pomul lăudat să nu mergi cu sacul"? 
Ei bine, la Alba Iulia SĂ mergi cu sacul. 
Cu sacul de forță, (ne)răbdare și dorință de a explora, bașca ceva spirit patriotic pentru evenimentele petrecute aici.
Am ajuns foarte bine la Alba Iulia, indicatoare numeroase, străzi destul de largi, parcare spațioasă în fața porții de intrare principale. 
Deci, de bine. 
Milioanele( zeci!)investite în refacerea cetății sunt meritul unei adminstrații care a marșat pe acest monument unic în România și care și-a propus să revitalizeze turismul cultural și istoric din oraș și din împrejurimi.

Vizitarea cetății merită fiecare minut, pentru că la fiecare pas te întâlnești cu mici statuete de fontă, porți monumentale, minicăruțe cu suveniruri sau cu gustări, monumente arhitecturale medievale sau mai noi, ruine antice, pub-uri si terase răsărite din zidurile groase de mai mulți metri, turiști români uimiți că sunt în țara lor, sau unguri, japonezi și nemți plimbându-se natural prin peisaj, semn că au mai văzut așa ceva.
Cu toate astea, nu mi s-a părut că dă pe dinafară de turiști, deși concentrarea de obiective turistice -importante- pe metru pătrat este mai mare ca la Sighișoara, de exemplu.

Ce lipsește? 
Promovarea sub formă de: emisiuni, festivaluri de teatru, de jazz sau rock, seminarii, expoziții, reclame, bloguri, pliante, etc. Până acum, la mine nu a ajuns decât evenimetul cultural de mare ținută intelectuală organizat de Dilema Veche, în luna lui cuptor și la care mi-am propus să merg anul acesta. Sigur sunt evenimente, dar fără impact deosebit, așa cum sunt cele de la Sibiu, Sighișoara sau Brașov. Plus că infrastructura turistică și rutieră nu este încă la nivelul orașelor menționate mai sus, chiar dacă peste câțiva ani  orașul Marii unirii se va ,,bucura" de o autostradă care va lega Clujul de Sebeș. Sau... cine știe.

Despre cetatea bastionară de tip Vauban

Construirea cetății a început odată cu ocuparea Transilvaniei la sfârșitul secolului al XVII lea de către austrieci, ceea ce a determinat un interes mărit pentru fortificarea orașului. 

Cetatea nouă, refăcută astăzi cu bani europeni, a fost ridicată ăntre anii 1714-1738, după planurile arhitectului italian Giovani Morando Visconti, completată de generalul de geniu Weiss.

Visconti a conceput o mare fortificație care să cuprindă 80 de hectare, în stil Vauban, simplu, cu 7 bastioane mari de tip clasic, cu urechi întărite pe laturile de sud și de nord, cu 6 raveline mari, apărate de o contragardă, care pe est se prezintă sub forma unor valuri înalte de pământ, susținute de un zid de cărămidă. 

Bastionul din colțul de sud-est, a fost dedicat celebrului general Eugeniu de Savoia, cel care a inițiat programul de fortificare a Transilvaniei cu cetăți de tip Vauban. AICI -toate cetățile din Transilvania. 
Fortificația a înglobat vechea cetate antică( Apulum) dar și pe cea medievală, cunoscută în secolele VII-VIII, sub numele de Bălgrad( Cetatea Albă, în limba slavă). Perimetrul zidurilor atinge 12 kilometri, iar la lucrări s-au folosit 20 000 de iobagi, în serii de două săptămâni, aduși din satele Transilvaniei.

Obiective turistice de mare interes


  • Catedrala romano-catolică Sf. Mihail (1246-1300), în stil romanic cu elemente gotice, este considerat cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania. Este o bazilică cu trei nave, trei abside semicirculare, turn peste careu și două turnuri pe latura de vest. Pe latura nordică este o mică capelă numită Lazo, de concepție renascentistă. Turnul principal( pe latura sudică) a fost supraînălțat în sec. al XV lea cu două etaje și terminat două secole mai târziu, în formă de campanilă italiană. În nava laterală sudică se află trei sarcofage: în mijloc este mormântul lui Iancu de Hunedoara(1456), în dreapta al fratelui Miles, iar în stânga al fiului cel mare, Ladislau. Orga este absolut excepțională, cuprinde 2209 tuburi și a fost dată în folosință în 1877.
  • Palatul princiar sau al principilor(sec. XIV- XV, ref. XVII), se află lângă catedrala romano-catolică, are clădirile grupate în jurul a două curți pătrate,cu  numeroase fresce, scări de marmură, fântâni arteziene și grădini. A fost locuit de Mihai Viteazul, în glorioasa dar scurta  sa domnie de la Alba Iulia,  și de principii Transilvaniei, Gabriel Bethlen și Gheorghe Rakoczi, care au făcut numeroase modificări palatului.
  • Palatul episcopal(sec. XVII-XIX) se află în colțul de sud-vest al cetății, cu clădiri fără unitate arhitecturală între ele, în stil renascentist și  baroc.
  • Palatul Apor( 1670-1690), se află pe latura de nord a cetății, și a aparținut contelui Apor, mare feudal în timpul principelui Apafy. Contele Apor a deținut proprietăți importante în zona Turia- Balvanyos -Târgu Secuiesc, cetatea Balvanyos, aparținându-i. Articol- AICI. Ridicat în stilul renașterii târzii, în secolul al XVII Ia fost reședința contelui de Steinville, comandantul trupelor austriece din Transilvania, și care a decorat palatul cu portaluri asemănătoare porților cetății.
  • Catedrala Reîntregirii- Sf. Treime(1921-1922), domină intrarea în cetate, a fost construită cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, ca suverani ai României Mari. Ea înlocuiește, după mai bine de 200 de ani vechea biserică a Mitropoliei  Bălgradului, ridicată de Mihai Viteazul, în 1597, dărâmată la începutul secolului al XVIII. Concepută după vechiul model al bisericii domnești din Târgoviște, are elemente neobrâncovenești, iar în mijlocul laturii de vest se află clopotnița înaltă de 58 de metri. Biserica are formă de cruce grecească înscrisă, după vechiul obicei al bisericilor românești, cu pridvor deschis. În biserică sunt pictați Mihai Viteazul si Doamna Stanca, primii ctitori ai Mitropoliei de Bălgrad,  și regii Ferdinand și Maria, noii ctitori ai edificiului.
  • Biblioteca Batthyaneum, este o instituție de renume mondial, înființată de episcopul Ignațiu Batthyani pe la 1780,  și care achiziționează 6 ani mai târziu și biblioteca cardinalului Migazzi din Viena. În 1794 biblioteca a fost instalată în localul fostei biserici a trinitarienilor ridicată în stil baroc .Cuprinde valorosul și unicul CODEX AUREUS(sec. IX), cunoscut și ca Evangheliarul de la Lorsch, operă de artă carolingiană scrisă cu cerneală de aur. Mai cuprinde 1665 de manuscrise rare, 609 incunabule, peste  62 000 de tiparituri vechi și 11 357 de documente privitoare la istoria României. Pe lângă bibliotecă mai funcționează și primul observator astronomic din țară dar  și o stație meteorologică, doar până în 1955. 
  • Porțile cetății în număr de 6, sunt lucrări ornamentale în stil baroc, trei fiind orientate către orașul de jos , iar celelalte trei către orașul de sus. Cea mai impresionantă este poarta a III  a, concepută în formă de dublu arc de triumf, cu 4 piloni și 8 pilaștri, peste care se află statuia ecvestră a împăratului Carol al VI lea.
  • Muzeul Național al Unirii, Muzeul de arheologie, istorie și etnografie, Cetatea Babilon în muzeul unirii, obeliscul Horea, Cloșca și Crișan, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, monumentul Custozza.







duminică, 21 decembrie 2014

Trovanții de la Costești și pământurile rele

În memoria colectivă, relativ recentă, Costeștiul de Vâlcea( la 6 kilometri de Horezu) este locul unde minerii lui Miron Cozma au dat o lecție de război de gherilă jandarmilor și polițiștilor, în drumul lor către București. Pentru geografi, acest loc este zona cu cei mai frumoși și mai mari trovanți din țară, un loc unic, un loc tainic, unde se spune că pietrele ,,cresc".

În credința populară, aceste pietre formate în pereții cu șiroiri de nisip, și care apar în timp, pe măsură ce eroziunea eoliană și pluvială acționează, pare că efectiv se ,,nasc", când de fapt ele sunt formate deja și stau ascunse privirii în piramidele de ,,badland", adică de pământ rău, sterp și nefuncțional din punct de vedere agricol.
Sau se mai spune  că după o ploaie abundentă nisipul ud începe să se coaguleze  în concrețiuni sferoidale specifice pietrelor din zonă, de unde procesul de ,,creștere".

Ce sunt trovanții?
Sunt concrețiuni sau formațiuni sferoidale nisipo-grezoase, care apar în mod accidental în depozitele de gresii din zona de deal și de podiș dar și în câteva regiuni de munte. Le întâlniți în dealul Feleacului, pe valea Lotrului- în munți, în zona Drobeta Turnu Severin de lângă Podișul Mehedinți și chiar în Colinele Tutovei din zona județului Bacău.

Geologii le situează în miocen, când Marea Sarmatică, a lăsat în urmă cantități uriașe de nisip, care s-a cimentat sub forma acestor pietre rotunde, a căror formă se repetă la nesfârșit, și care în interior au inele de creștere la fel ca în cazul copacilor.

Zona situată la doi pași de drum într-o curbă a drumului( unde n-ai loc să parchezi!) a fost amenajată ca un muzeu în aer liber, aflat în custodia autorităților locale.

luni, 27 octombrie 2014

Muzeul Păpușilor și al breslelor din Târgu Secuiesc


    Un muzeu unic și simpatic din țara noastră se află în municipiul Târgu Secuiesc, din județul Covasna, iar particularitatea sa constă în prezența a nu mai puțin de 247 de păpuși îmbrăcate în costume populare din județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov sau Satu Mare( județe care au populație de origine maghiară). 

Ideea a pornit în anii 1970-1971, de la revista pentru copii Jobarat, care a solicitat copiilor maghiari din Transilvania să confecționeze costumașe populare cu care să îmbrace păpușile.

S-au adunat în acest fel, în anii care au urmat, nu mai puțin de 349 de exemplare, care nu pot fi expuse pentru că spațiul din cele trei săli ale muzeului cu păpuși este neîncăpător. Simpaticele păpușele, de la fabrica Arădeanca, bineînțeles( o fabrică celebră în timpul comunismului), reprezintă, în acest mod inedit, o istorie a evoluției portului popular din zonă, și tare mi-aș dori să văd asta și pentru diferitele regiuni istorice românești.

De fapt, muzeul se numește al breslelor de meșteșugari, fiind inaugurat în 1972, și funcționează într-un imobil construit în 1857, și situat pe o laterală a pieței centrale din acest oraș , la curtea cu numărul 10. Casele breslelor de meșteșugari înconjoară practic piața, pe frontispiciul fiecăreia putându-se distinge semnul caracteristic sau simbolurile breslelor.

Din cele 11 bresle care au fost prezente în târgul medieval apărut la întretăierea drumurilor comerciale dinspre Transilvania și Moldova, sunt prezente cu săli de expoziții doar 9 în totalitate( celelalte sunt adunate și combinate în alte două săli), pentru că pentru ele s-au putut aduna suficiente exponate.

Sunt prezente astfel, unelte de toate categoriile și mărimile, steaguri și numeroase obiecte aparținând breslelor: olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor, lăcătușilor, turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor și croitorilor.

Afară, în curtea interioară, se află un model de tun folosit la revoluția de la 1848, turnat la origine chiar în oraș, acum o replică realizată în 1971, special pentru muzeu și câteva tulumbe ce au parținut pompierilor. De menționat și colecția de arme de epocă( săbii, cuțite și puști sau flinte de toate mărimile) și documente legate de evoluția orșului, de la un simplu iarmaroc la începuturile sale în colțul de est al depresiunii Brașov, până la un mare târg comercial din zorii revoluției industriale.






Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...