Sfânta Ana vs Mohoș sau de ce să preferi o mlaștină unui lac

Multă lume a mers la lacul vulcanic Sfânta Ana, dar câți dintre voi ați vizitat Tinovul Mohoș, o mlaștină acidă uriașă unde vegetează și o plantă carnivoră, de fapt insectivoră, pe numele ei Roua Cerului( Drosera rotundifolia). O minune naturală prea puțin pusă în valoare din craterul dublu al Muntelui Ciomatu. 

Ce sunt vulcanii noroioși?

V-ați întrebat vreodată dacă există o legătură între un vulcan mocirlos și unul autentic? Situația este foarte simplă, mai puțin spectakuloasă, în cazul celor noroioși, dar suficient de atrăgătoare ca să mergi, măcar o dată, la Pâclele Mari și Mici din Subcarpații Buzăului. Gânditul este liber și gratis. Vă pupă proful Irașcu!

Lacul cu nuferi din Băile Felix-unicat în peisajul parcurilor din România

În centrul stațiunii Băile Felix se află un parc foarte căutat de pensionarii veniți la tratament dar și turiștii veniți la băile termale sau aflați în trecere prin  zonă.
O investiție foarte necesară mai ales că aici a fost mutat poate cel mai celebru nufăr din România, Nufărul termal sau Nymphaea lotus var. Thermalis.

Scriam despre plante unice în peisajul rezervațiilor naturale din România -AICI.

Povestea acestuia este foarte simplă dar și tristă în același timp, fiind legată de intervenția omului și de lăcomia proprietarilor de pensiuni.
Nufărul termal se întâlnește în arealul Băilor 1 Mai, din proximitatea Oradei, în lacul Pețea, alimentat de pârâul termal cu același nume, creat de izvoarele cu apă termală din zonă.

După 1990 nivelul apei din lac a început să scadă constant și în mod normal nufărul a început să sufere și din cauza diminuării debitului dar și pentru că temperatura apei scădea. Nufărul termal de la 1 Mai crește și se dezvoltă la 42 de grade C, fiind singura specie care vegetează aici la câteva mii de kilometri de tropice.

S-a ajuns în situația absurdă ca lacul aproape să sece și relictele glaciare, nufărul termal și micul melc Melanopsis parreyssi să dispară, pentru că numeroasele foraje ilegale ale proprietarilor de pensiuni și hoteluri din 1 Mai pur și simplu captau apa necesară supraviețuirii speciilor din lac.
Un exemplu de lipsă de autoritate a celor care trebuiau și puteau să oprească această practică, un caz de corupție și de ignoranță crasă, în care lăcomia duce la dispariția unor specii unice în România și care nu apar nicăieri în zona temperată.

Stațiunea Băile Felix, a intuit însă repede impactul turistic pe care l-ar avea amenajarea unui parc cu lacuri cu apă termală, populate cu acest nufăr și cu alte specii iubitoare de apă caldă naturală.

Astfel, a apărut acest parc în care se regăsesc nufărul termal cu o culoare alb -gălbuie și care se deschide seara, nufărul alb, o specie din zona euro-asiatică și lotusul sacru cu frumoasele sale flori roz ridicate deasupra apei.
Nufărul termal numit în zonă și Drețe ca și lotusul reprezintă plante absolut deosebite, prin frunzele mari care acoperă suprafața apei și prin florile delicate, care se desfac sau se închid în funcție de lumină și de creșterea sau descreșterea temperaturii apei.

Cele mai multe semnificații le are nufărul alb, simplu sau cel galben asemănător cu nufărul de Nil, și sunt legate de ideea nemurii, a dobândirii liniștii sufletești sau a gloriei spirituale, despre forța de creație sau sănătate.

Vărășoaia-ochiul de apă din platoul carstic al Padișului

Voi începe anul 2017 cu o postare scurtuță, despre un lac mic, micuț( litălș 😊), care m-a fermecat prin discreția lui, și la care mi-am dorit de foarte mult timp să ajung, aflat în mijlocul Apusenilor. 

Lacul carstic Vărășoaia, aflat în centrul, aproape matematic al Platoului Padișului, este la propiu un ochi de apă de câțiva zeci de metri pătrați, care nu beneficiază nici măcar de un indicator( pe bune, nici unul!).

Este relativ insignifiant, o altă băltoacă( în zonă sunt câteva zeci de ochiuri de apă), din zona asta cu multe doline, în care se oglindesc frumos molizii, și care mâine pot dispărea în pământul calcaros, prin vreun sifon, desfundat de eroziune.
De altfel, un lucru cunoscut la lacurile carstice, nivelul apei variază foarte mult în funcție de anotimp, precipitații și de legătura pe care o au cu subteranele calcaroase ale zonei.

Cineva de la o stână din apropiere, îmi spunea că sunt ani în care nivelul apei este dublu, față de ce am întâlnit în vară.


Până una alta, este un lăcușor frumos, plin de tritoni( specii de batracieni care aduc cu sopârlele), alge, trunchiuri putrezite, înconjurat de păsuni bogate, vite și ovine grase, păduri de molid și de brad care dau un aer proaspăt și îmbată privitorul cu frumusețe.

Un loc plăcut, unde se ajunge ușor, pe un drum asfaltat, care pornește din Pietroasa( de lângă Chișcău- Peștera Urșilor), care șerpuiește pe lângă valea vijelioasă a Crișului Pietros, până în zona Boga.

Mic dejun regulamentar pe o cioată, cu pateu și pește

De acolo, drumul continuă, prin poiana de la Bălileasa până la intersecția către cabana Vărășoaia, unde se află și lăcușorul.
La intersecția către cabană și către cetățile Rădesei, am întâlnit căluții din Padiș, prinși într-un filmuleț postat AICI.

De la intersecția respectivă, până la cabanele din Platoul Padiș mai sunt vreo doi kilometri, dar zona nu merită nici măcar două minute de oprire, pentru că este plină de cocoiabe și betoane neterminate, dar despre asta altădată.




Nu m-am așteptat  ca lacul să nu fie marcat nicăieri și nici să fie așa de mic, dar poate tocmai acest lucru, l-a făcut, în ochii mei atât de atrăgător, de misterios și de interesant.

Asta spre deosebire de celălalt lac carstic, despre care stim din cărțile de geografie, numit Ighiu, Ighiel, sau Iezerul Ighiel, din Trascău, care este un lac de baraj natural carstic, mult mai mare, mai frumos și mai spectaculos. Postarea despre Ighiu, AICI.

 Administrația parcului natural al Apusenilor, se ocupă de atragerea atenției asupra indicatoarelor care interzic accesul cu mașinile(un tip într-un jeep îmi atrage atenția că n-am voie spre Pietrele Boghii, deși era evident că nu pot înainta cu mașina mea, pe un drum practic inexistent, un exces de zel idioțesc), dar în ceea ce privește indicatoarele și ghizi sunt rămași mult în urmă. Un articol despre ghizii din parcuri, AICI.

Roua Cerului de la tinovul Mohoș

În primul rând să lămurim ce este un tinov? - este o mlaştină oligotrofă (cu un sol acid), așa că atenție maximă să nu mergeți în tenesi, că vă udați, plină de obicei de un mușchi îmbibat cu apă numit Sphagnum, mlastină ce se întâlneşte în zona montană, între 800 si 2000 de metri.

Acest tinov are însă o istorie aparte, pentru că este format într-un fost crater, frate geamăn cu cel în care s-a format lacul Sfânta Ana, pe locul unui fost lac de crater vulcanic mai mare ca Sfânta Ana.

Este situat la altitudinea de 1050 de metri, cu 100 de metri mai sus decât celebrul Sfânta Ana, dar este de patru ori mai mare decât acesta. Recomandarea este să le vizitați pe amândouă, cu echipament adecvat muntelui, deși spre Sfânta Ana se poate merge și în pantofi de piele, pentru că drumul până în ,,gura" craterului este asfaltat.

Tinovul este renumit, pentru că cei 10 metri grosime de turbă provin de la cenuşa vulcanică depusă pe apele acestui lac de peste 80 de ha, iar vegetația crescută aici se mişcă (atunci când sunt furtuni puternice) împreună cu mâlul, practic ,,plutind,, pe o peliculă subţire de apă rămasă în adâncime în craterul și conul propriu zis. Ultimele sondări făcute s-au oprit la 60 de metri adâncime în interior, și nu s-a ajuns la fundul lacului de sub stratul de turbă.
Cred că este cel puțin straniu să vezi pini de 20 de metri înălţime (situați, e drept, doar la marginea mlaştinii) și pini și mesteceni pitici mişcându-se în direcția opusă celei din care bate vântul. Cum nu-mi imaginez un grup de turiști români sau japonezi, făcând uța-uța în sandale de piele, pe turba Mohoșului. În concluzie, nu mergeți la Mohoș pe furtună!

Tinovul mai adăposteşte si plante relicte glaciare (plante rămase din timpul ultimei glaciaţiuni în urmă cu peste 10000 de ani și care în loc să dispară odată cu încălzirea climei, au găsit zone ca aceasta unde s-au adaptat perfect), cea mai cunoscută fiind planta carnivoră( mai corect, insectivoră!) Roua Cerului sau Dreţele, numită în latină Drosera rotundifolia obovata sau rozmarinul de turbărie precum și arborii pitici mentionați mai sus.

Mai există în munții din jur, o mică turbărie, o miniatură a acesteia, în nordul muntelui Puturosul (ușor de intuit asocierea cu sulful) cu aceleaşi relicte, pe doar un hectar, numit Tinovul Buffogo sau Răbufnitoarea, aflat deasupra stațiunii Balvanyos.

Povestea unui baci și a pensiunii sale unice

Există în munții noștri, oameni pentru care ospitaliatea, simplitatea și buna credință sunt valori sădite adânc în gena lor muntenească. Asta am găsit noi, în sudul Apusenilor, lângă Roșia Montană, la Bucium de Detunate. Un baci, numit Vetălău, care spune că este un nepot îndepărtat al Fefelegii lui Ion Agârbiceanu. Câteva impresii schimbate cu acest om, ne-au relevat un univers de cultură și conștiință românească, cum numai la moți găsim.

Urcăm pieptiş prin cimitirul din Bucium Şasa(la câţiva kilometri de Abrud spre Alba Iulia) şi ne gândim că ploaia şi ceaţa ne vor strica planurile de a admira, poate cele mai frumoase monumente geologice din ţară şi anume, Detunatele.
Mergând, rememorez cu soţia întâmplările de acum zece ani când am urcat cu copii, din tabăra de la Poiana Vadului, spre aceste stânci ciudate şi, după mai puţin de o oră ne oprim la popasul de sub munte unde am adăstat cu copii la un suc și o bere.
Citim cu surprindere ,, Popas Fefeleaga- Popas Particular"(!?), în timp ce micuţul meu Iani, se sperie groaznic de doi câini dezlegaţi. Gardul strâmb nu a văzut vopsea de metal niciodată, dar tocami asta îi dă un farmec aparte.Cineva iese din casă şi strigă la cei doi paznici zgomotoşi: Băsescu!!!, Boc!!!- Marş!!!
Iese râzând şi plin de politeţuri montane Baciul Vetălău, care nu este altul decât strănepotul Fefelegii- cea atât de miloasă şi de muncitoare, şi care a trăit în căsuţele astea de pe munte timp de opt ani- spunându-ne că cei doi sunt numiţi după asemănarea cu politicienii( Băsescu este mare şi fioros și se ia la trântă cu lupii, Boc este mic și drăcos şi pe deasupra ne-a mai şi condus pe traseu până la stânci). Azi, lucrurile s-au schimbat, Băsescu tace din ce în ce mai mult iar Ponta nu este decât un...pisic. Mă rog, chestie de gust.

Fost miner în Valea Jiului, părăsit de soţie și cu o fată de crescut, baciul ştie să râdă de necaz, ştie să-si facă reclamă- imaginaţi-vă ca organizează un festival al Buciumanilor, care a ajuns la a şasea ediţie!- şi ştie să fie o gazdă bună, laudându-se că are curent şi internet pe vârf de munte plus că la cazare nu ia nici un ban, doar că trebuie să plăteşti curentul consumat şi mâncarea. Încălzirea o face cu lemne, la sobe antice, de un rustic sumar, și ne spune că nu-i trebuie lui calorifere de la Dedeman, sau de la alte fir,me, că el are căldura sufletească necesară pentru încălzire.

Nu are decât o cameră sau două ,,de închiriat" nu dispune de cine știe ce accesorii de bucatarie, fiecare descurcându-se cum poate, iar dacă este vară te cazează la CINCI PAIE, adică în... grajdul cu fân.
Și uite așa ne-am îmbogățit cu încă o experiență tulburătoare pentru spiritul și sufletul nostru de orășeni, atenți la nimicurile junglei urbane, pierzând din vedere adevăratul sens al vieții simple, fără complicații și conveniențe rigide.

Răbufnitoarea sau tinovul Buffogo din Muntele Puturosu

În cazul în care ajungeți la  Băile Balvanyos, Sfânta Ana, Băile Tușnad sau Bixad, vă recomand o scurtă dar reconfortantă drumeție către unul din multele fenomene postvulcanice, din această zonă specială a României, din curbura internă a Carpaților.
Tinovul Buffogo, este de fapt o mlaștină oligotrofă, adică mai acidă și fără o abundență de vegetație ca  la cele obișnuite, situată la aproximativ 1000 de metri altitudine, deasupra micii stațiuni Balvanyos, de lângă Târgu Secuiesc.

Drumeția poate începe chiar din dreptul pensiunii Cetate, urmând drumul asfaltat, vreo 200 de metri, până când, într-o curbă la dreapta se face un drum forestier, acesta merge paralel cu pârâul Balvanyos, pârâu care își are obârșia chiar în zona tinovului.

Urcușul este lin în prima parte a traseului, marcat cu cerc roșu, apoi spre Răbufnitoare, începe să se accentueze panta, suficient cât să simți în piept aerul tare de munte, colorat cu ceva mici emanații de sulf. În 30, maxim 40 de minute sunteți într-un loc ce amintește de erupțiile vulcanice din perioada neogenului, cu miros specific de pucioasă și câteva mici ochiuri de apă unde apa bolborosește neîntrerupt, de unde și numele de răbufnitoarea.

Există și vreo două trei podețe peste zonele cu mușchi sfagnum și cu tufe de deschampsia, care sunt îmbibate cu apă, și care se aștern de jur împrejur, ca un covor moale, verde auriu, dar foarte înșelător.

Zona mlaștinii este tivită cu arborii mei preferați, mestecenii, iubitori de extreme climatice dar și pedologice, ei putând crește în orice tip de sol, doar altitudinea să fie cea corectă.

Aerul impregnat de mirosul de sulf, iți dă o amețeală ușoară, iar portocaliul de pe marginile pârâiașului te duc cu gândul la fierul dizolvat în apa minerală, undeva în adâncurile acestui munte, numit, cum altfel, de localnici decât Puturosul.

Alte minunății din acest munte:
Lacul Sfânta Ana
Tinovul Mohoș- fratele geamăn al Sfintei Ana
Grota Puturoasă și Grota cu alaun
Izvoarele cu vitriol( acid sulfuric)- unice în Europa

Un scurt filmuleț-AICI

Vulcanii Noroioşi-sălbăticie selenară

La 12 kilometri de comuna Berca pe un drum asfaltat( surpriză!) dar acoperit de zăpadă îngheţată, cu multe suişuri şi coborâşuri, serpentine şi podeţe, printr-un peisaj semidezolant lipsit de vegetatie arboricolă, ajungeţi la Pâclele Mari, la altitudinea de 322( parlamentari!) de metri.



Zgomotele ciudate care se aud în liniştea selenară a zonei i-au făcut pe localnici să le numească ,,pâcle " sau ,,fierbători'' , zgomot legat de bolboroseala leneşă a noroiului venit de la 3000 de metri adâncime.



Gazul metan, apele freatice si argila omniprezentă în substratul geologic formează acest amestec rece tot timpul anului, care înfioară privitorul şi-l duce cu gândul la cazanele lui Scaraoţchi. Suprafata de de 22 de ha a acestei rezervaţii unice si conurile de peste doi metri ce amintesc de geometria vulcanilor reali sunt cele mai cunoscute din ţară, dar în apropiere se află şi Pâclele Mici (situate la altitudine mai mare si cu o suprafaţă 16,5 ha) şi Pâclele de la Beciu dar si Fierbătorile de deasupra stadionului din Berca.



Eseistul Alexandru Odobescu nota în stilul satiric al ,,Pseudokinegetikos-ului" că: ,, ...vă spun eu că acolo şi-a aşternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, iar pe sub pamânt gâlgâie şi fierbe glodul noroios, mai rece decât gheaţa, mai negru decât ceaţa..."



,,Balele cătrănite" ies din gura ,,vulcanului" şi se răspândesc pe o suprafaţă considerabilă, creând văi cu lavă neagră, ce dau aspectul bizar al zonei, de loc uitat de natura verde, de loc pământos, secetos şi crăpat. În aceste locuri şi-au găsit rădăcina plante unice cum ar fi gărdurariţa, colilia sau ruşcuţa.



Platoul pe care se află vulcanii noroioşi este situat la baza unui deal care nu se putea numi decât Balauru' şi care străjuieşte acesta zonă în care jocul pe verticală şi pe orizontală al faliilor, face ca vulcanii să apară în cele mai neaşteptate locuri, din acest motiv podeţele propuse de autorităţi nu-si găsesc susţinerea nici la propriu şi nici la figurat pentru că natura ne joacă-în acest caz- feste ,,murdare''.

Rezervaţia forestieră- Tinovul Şaru Dornei

marginea rezervaţiei de pini, tivită cu mesteceni


specii de pini adaptaţi la umiditatea permanentă


mlaştina este înconjurată de păşuni si fâneţe


bonus, o veveriţă din parcul central al oraşului Vatra Dornei

Tinoavele sau mlaştinile oligotrofe(sărace în substanţe nutritive) se întâlnesc în regiunile depresionare cu climat rece si umed si pe platourile înalte muntoase.
In fapt, sunt o aglomerare de muschi de tip Sphagnum, dar elementul interesant din zona depresiunilor carpatice îl constituie prezenta arborilor, a coniferelor, unele dintre ele relicte glaciare( rămase ,,captive" dupa ultima glaciatie, terminata acum mai bine de 10 000 de ani).

De cele mai multe ori se întilnesc specii de pin, ca în acesta rezervatie, de molid sau brad( Poiana Stampei din aceeasi Depresiune a Dornelor) plus putine specii de flori, cea mai cunoscuta fiind Roua cerului-plantă carnivoră,întâlnita în Tinovul Mohoş, de lânga lacul Sfânta Ana.
Drenajul apei este slab, datorita turbei care este la origine un pamânt argilos plin cu fragmente descompuse de rădăcini, frunze si plante, astfel ca apa ,,bălteşte" aici permanent(polenul prezent în turbă ajuta la stabilirea perioadelor de vegetatie din era glaciară).
Această rezervatie, în care nu poti intra fara cizme înalte, cu muschi si tufe de Deschampsia, poate fi vazuta pe drumul catre satul Gura Haitii de la intrarea în Parcul National Călimani.

Techirghiol sau lacul măgarilor

Legenda

Într-o zi, un turc ce locuia lângă lacul cu nămol urât mirositor, îşi duce magarul care nu mai asculta de nimeni la marginea satului, cu gândul să-l lase acolo să moară, mai ales că acesta era și foarte bătrân.
Măgarul bolnav și obosit intră în mlaștina de lângă lac. 
Aici, picioarele sale amortite și reumatice s-au afundat atât de tare, încât nămolul i-a ajuns la burtă. 
După ce a urlat două zile și două nopti, iată că în cea de a treia reuși să iasă din mlaștină.

Bucuros, găsi repede drumul către casa stăpânului ce nu-l mai voia, sărind si țopăind de parcă avea doi ani și nu cinsprezece. Mare i-a fost mirarea turcaleţului când văzu cum măgarul lui hăhăie de fericire la poartă.
Atunci întelese că nămolul acela urât mirositor, tare bine i-a mai facut măgarului. i așa i-a rămas numele de techir(măgar) ghiol( lac, balta).



Formare
Din punct de vedere geografic/genetic Techirghiolul este un liman maritim.
Ce înseamnă asta?
Un firicel de apă ce străbatea Dobrogea de sud si care se vărsa în mare, este blocat de un cordon de nisip(o plajă) creat de valuri si curenți marini.

Astfel că în spatele acestui baraj natural de nisip și scoici se formează în timp un lăcuşor. În acest caz, din Marea Neagră se infiltrează apă de mare, astfel salinitatea( care se măsoara în mg/l ) lacului crește.

Plus că pârâul și apele din jur dizolvă sărurile conținute de rocile grezo calcaroase din zonă. Așa se ajunge la o salinitate de peste 80 la mie, ceea ce asigură condițiile necesare pentru ca bacteriile să dizolve sedimentele și să le transforme în nămolul sapropelic cu rol terapeutic în tratarea oaselor și a articulațiilor.


Distrugere
Din păcate proprietățile nămolului nu mai sunt aceleași ca pe timpul măgăruşului sau ale lui Carmen Sylva pentru că regimul comunist, deși a finantat crearea unei baze de tratament, a distrus-o indirect, în momentul în care s-a decis cultivarea terenurilor din jurul lacului.

Irigațiile practicate au făcut ca infiltrarea apelor dulci să se realizeze mai ușor, astfel salinitatea scade și calitatea nămolului, de asemenea. Oprirea cultivării terenurilor din jurul lacului este singura soluție de a salva acest lac extraordinar.

Balta Dracului de la Covasna, un altfel de vulcan noroios

noaptea este luminat discret

amenajare originală



apa si noroiul bolborosesc permanent


Nu auzisem despre acest fenomen, pâna n-am mers în centrul orasului Covasna, unde în parcul central se afla o curiozitate geo-hidrologica foarte rar întâlnita.
Despre ce este vorba ?

Ceea ce vedeți în poze este un vulcan noroios, format prin urcarea spre suprafață a unui izvor de apă minerală(de altfel, în parcul din centrul orașului sunt captate nu mai putin de șase izvoare minerale, folosite la tratarea diverselor boli), ce întâlneste o emanaţie postvulcanica de gaz (ceea ce se numeste de obicei mofetă) si care dizolvă sau înmoaie gresia și puțina argilă din substrat, obținându-se astfel o,, bolboroseală " permanentă a unei ape mocirloase.
Acum care este diferența față de vulcanii noroiosi de la Berca -Pâclele Mari sau de la Monor din Transilvania?

Acolo substratul geologic este format din argile si marne (o argilă calcaroasă ce se desparte în,, felii"), care sunt dizolvate de izvoare subterane îmbogățite cu gaz metan, gaz care nu are origine vulcanică.
Aici în centrul orasului-statiune Covasna, acest vulcan noroios a fost folosit sute de ani ca baie terapeutică comunală, numele fiindu-i dat prin 1782.
Acum este amenajat, dar lungi perioade nămolul format pe margine ridica,, gura vulcanului " permanent, iar când gazele din interior erau mai puternice, acesta,, erupea "dând pe afară si murdărind totul în jur. Ultima ,,erupție" mocirloasă puternică datează din anul 1984.

Tinovul Mohoş - o mânDREŢE de mlaştină!

Am pozat special această rădăcina de pin doborâtă de vânt, ca să vedeţi că arborele nu avea rădăcinile înfipte în pământ (care pământ?) ci doar erau paralele cu turba.

Pinii pitici din centrul mlaştinii.

La capătul podeţului, ce duce spre zona de belvedere din centrul tinovului.


Un ochi de apă (vara sunt peste 15 ochiuri de apă mult mai mari) şi, o interdicţie?

Pe podeţ, tot pe podeţ, până la victoria finală !

În poza de pe panou este roaua cerului, care atrage mici insecte în cupa sa înflorită, după care le devorează.

Marginea tinovului, tivită cu pini şi molizi mai înalţi, unde au găsit o ,,terra ferma "

Pe această hartă se vede şi Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş, şi se vede şi diferenţa de mărime în favoarea mlaştinii.

Am mai scris despre acest tinov în postarea despre Băile Tuşnad- Sfânta Ana (pentru cine doreste să o citească) şi am spus si acolo câteva lucruri intersante.
Acum revin cu precizari și cu mai multe poze.

În primul rând ce este un tinov? - este o mlaştină oligotrofă (cu un sol acid) plină de obicei de un mușchi îmbibat cu apă numit Sphagnum, mlastină ce se întâlneşte în zona montană, între 800 si 2000 de metri.

Acest tinov are însă o istorie aparte, pentru că este format într-un fost crater, frate geamăn cu cel în care s-a format lacul Sfânta Ana, pe locul unui fost lac de crater vulcanic mai mare ca Sfînta Ana-legenda aici.
Este situat la altitudinea de 1050 de metri, cu 100 de metri mai sus decât celebrul Sfânta Ana si este de patru ori mai mare decât acesta.

Tinovul este renumit, pentru că cei 10 metri grosime de turbă provin de la cenuşa vulcanică depusă pe apele acestui lac de peste 80 de ha, iar vegetatia crescută aici se mişcă (atunci când sunt furtuni puternice) împreună cu mâlul, practic ,,plutind,, pe o peliculă subţire de apă rămasă în adâncime.
Cred că este cel putin straniu să vezi pini de 20 de metri înălţime (situati doar la marginea mlaştinii) și pini si mesteceni pitici mişcându-se în directia opusă celei din care bate vântul.

Tinovul mai adăposteşte si plante relicte glaciare (plante rămase din timpul ultimei glaciaţiuni în urmă cu peste 10000 de ani si care în loc să dispară odată cu încălzirea climei, au găsit zone ca aceasta unde s-au adaptat), cea mai cunoscuta fiind planta carnivoră Roua Cerului sau Dreţele( în titlu!), numită în latină Drosera rotundifolia obovata sau rozmarinul de turbarie precum și arborii pitici mentionati mai sus.

Mai exista o mică turbărie, o miniatură a acesteia în nordul muntelui Puturosul (usor de intuit asocierea cu sulful) cu aceleaşi relicte, pe doar un hectar numit Tinovul Buffogo.
În filmulet, fiul meu face îngeraşi în zăpadă pe drumul ce duce de la cabanele rezervatiei la tinov.

Băile Tuşnad- Valea Oltului

nepotul meu în parcul cu jucarii din lemn din centrul statiunii

perspectiva asupra lacului (aproximativ 7 m adâncime) și asupra craterului ce-l înconjoară

iarna, căruţele sau snowmobilele merg pe lac, cu aprobarea rangerilor

sotia si copilul la intrarea în pestera Puturosul de lânga Balvanyos (se vede ca nu le-a placut mirosul de pucioasa sau sulf)

tati și puiul lângă debarcaderul de la lac

turiști trași cu săniile de mașina de teren

La Tuşnad merg foarte des, pentru că am o relație specială cu acest loc, încă din perioada liceului, aici am fost la banchetul de absolvire a clasei a XII a, în 22 dec. 1989,  când la Timişoara se trăgea în manifestanți.

Ce să-i faci, așa era atunci, am aflat de la un localnic maghiar că începe revolutia, dar noi aveam alte preocupări, pentru că elevii de la Liceul de Marină din Galati, nu aveau fete în scoală, așa că treaba noastră era să le căutăm. Și aveam de unde, because în statiune, culmea(!) erau și fetele de la liceul sanitar și de la liceul pedagogic care, ce întâmplare, ne căutau și ele pe noi. Ei, coincidențe!
Atunci am urcat la Sf. Ana prima dată, acolo mi-am făcut o prietena, acolo ne-am pozat prima data clasa a XII a E.

Revin acum la zilele noastre și vă spun că de patru ani nu ratez nici un Paşte la Tuşnad. Primii trei ani am fost la Hotel Ciucas, aranjat, renovat, nu cu multă mâncare în meniu dar aceea care se găsea era extrem de sățioasă. Aveam bilet cu mese incluse, dar pe bonuri, astfel ca puteam mânca seara, pe bonurile sau suma de pe toată ziua și, cred, că erau zilele din an când mâncam cel mai mult.
Puteti să cereti de la agenții oferta cu Paștele la Ciucaș (Băile Tușnad), acum este mai scumpă, si nici nu se mai fumează în restaurant, dar merita să încercați. Din acest motiv, anul trecut am fost la vestitul Han Secuiesc, situat aprope de benzinaria Petrom, unde o cameră costa 90-100 lei, sunt mari, spatioase si în stil traditional, dar cu tv si frigider.

Aici se manâncă un nemaipomenit gulaş secuiesc si nu unguresc( fac aceasta paranteză pentru a vă spune ca locuitorii din Harghita sunt mândri de originea lor, ei fac parte din ramura maghiarilor numită secui și au venit în zonele depresionare din Carpatii Orientali în secolele 12-13, când, probabil în zonă nu era picior de român, din poporul maghiar mai fac parte ungurii, stabiliti în centrul și vestul țării mult mai târziu, odată ce dominatia Imperiului Habsburgic asupra Transilvaniei devenise foarte puternică), sarmale uriașe și un platou secuiesc pentru patru persoane, acesta din urma costa 40 lei.

Statiunea are si locuri de cazare în hoteluri, cu tratament de ape mezotermale, bicarbonatate, clorurate, carbogazoase, pentru boli cardio-vasculare sau astenii, afectiuni digestive, renale, ginecologice si endocrine (Hotelurile Ciucas 3 stele, O3zone-fost Oltul- si Tușnad 2 stele ).
Tuşnadul este considerat, sau cel putin era, cel mai mic oras din România cu aproape 2000 de locuitori. Este situat în sudul jud. Harghita la granita cu jud. Covasna, pe drumul dintre Brașov si Miercurea Ciuc, lângă Muntele Ciomatu( 1301), munte cunoscut pentru ca adăpostește singurul lac de crater vulcanic din țară, Sf. Ana.

Dacă mergeți la lac, plecați dimineața, pe la 9.30, spre Bixad ( spre sud, adică spre Brașov), iar dupa câțiva kilometri faceti spre stânga, spre Balvanyos si într-o oră cel mult, sunteti sus, unde plătiti taxa de intrare în rezervatie, apoi coborâti în ,,gura ''craterului.
Surprize aveti iarna, primăvara și toamna târziu, când puteti merge la lac cu sania, iar înapoi, este super pentru ca săniile sunt trase cu un Jeep Lada/Nissan, senzatia este nemaipomenita, am fost acolo cu elevii mei si veti vedea si în poză.
Primăvara târziu și vara se ajunge și cu mașina, până aproape de lac.

Acum despre lac, este asezat la 946 m altitudine, are o suprafață de 22 hectare, si a aparut datorita faptului ca nici un râu puternic nu a reusit sa sparga ,,buza '' craterului așa cum s-a întâmplat la Călimani cu râul Neagra.
În Europa cunoscut este lacul Bolsano din Apenini italieni.

Interesant este ca în apropiere se afla (poze) tinovul Mohos (tinov = mlaștină oligotrofă, acidă, situată în zonele montane reci sau în depresiunile reci), un fost crater acoperit cu cenusa vulcanica peste care au crescut plante unice(Roua cerului-Drosera rotundifolia-plantă carnivoră, sau pinul pitic), dar stratul de apa de sub patura de cenusa si muschi a ramas, astfel ca în zilele cu vânt puternic întreaga mlastina pare ca se mișcă!
Puteți să faceți o călătorie micuță de  max.40 minute la Peștera/Grota Puturosul de lânga Balvanyos, unde emantiile de sulf sunt aspirate de bolnavi, care urca pentru cura, atentie, nu intrati și nu stați mai mult de 30 secunde, pentru ca riscati sa leșinați.
În statiune în sezonul cald, se pot face plimbări cu barca pe lacul Ciucas, recent amenajat.