România mea

Azi nu vă dau greu... O selecție de fotografii despre cum văd eu România mea. Pozele sunt din urmă cu 15 ani și sunt realizate cu un aparat Panasonic, de semiamator, de 8 pixeli, luat cu banii de pe ultimul salariu al 13 lea, oferit generos de guvernul Tăriceanu. O achiziție care îmi părea imposibilă altfel. De atunci tehnologia, aparatele, telefoanele au evoluat, însă România a rămas la fel de surprinzătoare și de voluptoasă fotografic. Vă pupă proful Irașcu! 

Salina Turda- o minune tehnică ROMÂNEASCĂ

mina Terezia şi lacul în sare



intrarea de la Durgău, din ,,spatele,,orasului

Periplul apusean l-am început cu salina Turda, cea despre care auzisem si văzusem, în ultimul timp atâtea. Stiam că este modernizată dar nu mi-am imaginat aşa ceva. In primul rând parcarea, plină de masini din UE, intrarea făcută cu cartela, organizarea şi toaletele!!! -impecabile. Mai greu cu orientarea şi indicatoarele în Turda. Dar ce să-i faci, nimic nu este perfect. Mai ales în România.

galeria Franz Iosif

Pe scurt, mina are o veche istorie, care începe odată cu stăpânirea romana a oraşului Potaissa( vechea denumire a Turzii), trece prin perioada stăpânirii habsburgice si este închisă în 1932, datorita instalatiilor vechi dar si din cauza deschiderii unor noi mine la Ocna Dej şi la Ocna Mureş, dotate cu instalatii moderne de exploatare.



Acesta închidere marchează ,de fapt, începând cu anul 1950 trecerea minei în exploatare turistică si de cură de aerosoli.
Mina amenajata pe care o vedeţi se numeste Rudolf sau Sfântul Nicolae, şi are 40 metri si 13 etaje, un lift modern cu pereţi de sticlă ce îţi oferă o panoramă deosebită, o roată uriaşă în mijloc, o mică scenă de spectacole şi alte distracţii. Iar bărcuţele se află în galeria Terezia, unde se găseşte un lăcuşor suprasaturat de sare, dar si o mică insuliţă de 5 metri înălţime.



Destul de scumpă este intrarea(15 lei) dar merită, la fel ca si distracţiile din interior care costă la rândul lor.
La primul nivel se află un tunel/galerie numit Franz Iosif cu o lungime de 917 metri şi care a fost realizat între 1853 -1870, pentru a facilita transportul sării de la zona de exploatare, direct în oras. Lucru care până atunci se făcea prin ocolirea dealului cu sare( a cutei diapire) pe un drum abrupt. A fost folosit mult timp ca depozit de brânzeturi.

stalagtitele de sare care pot ajunge la 2 metri lungime!
alveolele în sare generate de condens si de apa infiltrată în sare

Salina Praid şi speleoterapia

unelte de lemn folosite de secuii ocnaşi la exploatarea sării

capela ecumenică sfinţită în 1993 cu hramul Sfântului Ioan de Nepomuk




Situat la poalele Munţilor Gurghiu-Harghita, în extremitatea estică a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Praidul este cunoscut pentru salina extraordinară amenajată aici. Alte saline vizitabile din ţară mai sunt la Tg.Ocna, Cacica, Turda şi Slănic Prahova.

Zona Praid-Sovata poartă numele de ,,Ţinutul Sării", dealul ce înconjoară localitatea numindu-se, cum altfel, Dealul Sării( sau Spatele Sării) cu altitudinea de 576 de metri, fiind în fapt o cută diapiră apărută într-o mare de lave andezitice neogene.

Salina propriu-zisă se vizitează(12 lei intrarea) mergând cu un autobuz pe un drum-galerie lung de 1250 de metri până la intrarea către scările (câteva sute) ce coboară la 120 de metri adâncime. Sub acest orizont sarea se exploatează în continuare după ora 15, de la adâncimi de până la 320 de metri.
Zăcământul de sare(cel mai mare din ţară) îşi are rădăcina la mai bine de 3 kilometri în pământ, acesta ar putea asigura necesarul de sare al ţării pe câteva sute de ani!

Speleoterapia(forma de terapie practicată în aerul plin cu aerosoli din minele de sare sau din anumite peşteri) şi climatoterapia se practică minim patru ore pe zi( încă din 1980) timp de trei săptămâni, pentru afectiuni ale aparatului respirator(astm în special) dar şi pentru reumatismul bătrânilor. Numărul de vizitatori din timpul verii atinge un maxim de 3000 pe zi, aici funcţionând un restaurant, un mic muzeu al sării, o minibiblioteca dar si terenuri de sport sau sala de internet.

Lângă salină functionează un bazin cu apă clorurosodica(sarată) si termală cu temperatura de 50 de grade recomandatî în afectiunile ginecologice, la fel ca lacul Ursu din Sovata.

Salina Cacica- o surpriză...dulce

intrarea în salină se face prin dreapta ,,puţ"-ului


sala de bal, ce a functionat cândva și pe post de cazino


o sculptură în sare lângă capela Sf. Varvara



Capela Sf. Varvara


lacul antropic din interior, în fundal este o uşă ce dă în sala de bal


terenul de fotbal


anul în care este amenajată sala şi lacul

Undeva prin neguroasele secole XV-XVI, călugării de la Mănăstirea Humor, în căutările lor semi geologice, descoperă un pârâu de ,,slatină" sau de saramură, ce curgea din Dealul Călugăriţa( cu altitudinea de 805 metri), astfel că începe organizarea exploatării sării în zona numită Pârteşti. În 1790, în urma prospecțiunilor făcute de austrieci, noii stăpânitori ai regiunii, este descoperit zăcământul de sare de sub dealul mai sus amintit, luându-se decizia ca aici să se sape o mină, adică o salină. Au fost aduse familii experimentate de mineri din sudul Poloniei (de la celebra salină Wieliczka), apoi chiar etnici austrieci, slovaci, ruteni (populație ucraineană cu rădăcini poloneze),unguri și chiar germani (locuitori ai Imperiului Austro -Ungar), dar și ardeleni români de pe te munți Aglomerarea pe un teritoriu atât de mic a romano-catolicilor a dus în cele din urmă la apariția bisericilor de rit catolic dar, mai ales, a vestitei Bazilica minor de la Cacica o adevărată catedrală, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cu tot sprijinul spiritual și material al minerilor credincioși. Salina Cacica, din extremitatea sudică a micului piemont bucovinean, este vizitabilă tot timpul anului și puteți ajunge aici, urmând drumul de la Gura Humorului prin Păltinoasa spre Solca-Rădăuţi. Ce este interesant aici, față de alte saline cum sunt cele de la Tg.Ocna din județul Bacău, Praid din Harghita, Turda și Ocna Dejului din Cluj, Slănic Prahova, sau Ocnele Mari din Vâlcea, este prezenta unui lac interior unicat, amenajat de mineri și o sală de bal unde, Împăratul Franz Josef și monarhii României, erau invitati să petreacă aici după ce erau plimbați pe lac cu o mică barcă. Aici, în sala de bal se organizau festivități deosebite demne de aceste case regale. Azi, pe spațiul de bal este amenajat un teren de tenis-volei, singurul lucru care mai amintește de vremurile aureolate de coroane imperiale se găsește în... tavan, unde se disting foarte bine încă urmele lanţurilor ce ţineau candelabrele opulente. Capela Sf. Varvara care este de sute de ani patroana spirituală a minerilor de pretutindeni, este săpată la 30 de metri sub pământ, fiind prima cameră amenajată în sare în anul 1803, cu pereți în linie dreaptă și cu amvonul, altarul cu firidă, crucea și tribuna pentru cor, săpate și ele cu migală, în sare. În fiecare an, pe 4 decembrie aici este oficiată o slujbă comună de către un preot romano-catolic, unul ortodox și unul greco-catolic, în cinstea patroanei spirituale a minerilor. Piesa de rezistență a acestei saline sucevene este însă ultima galerie, cea cu boltă, de la nivelul cel mai de jos și situată la peste 60 de metri, unde este amenajat un teren de fotbal, luminat și foarte populat. Zona este frecventată de multă lume pentru că acolo se metabolizează cel mai bine, pentru bolnavii de astm, aerosolii sărați ai acestei minuni natural-antropice din codrii de fag ai Bucovinei