Re-Descoperă România. Episodul 8. Lacul de acumulare Bezid din Mureș- o poveste tristă

 

101 locuri românești  plecatdeacasa.net 

Sat Bezid, Oraș Sângeorgiu de Pădure, Județul Mureș, Podișul Târnavelor, Depresiunea colinară a Transilvaniei

 

Mai 2010

 sursa foto: arhivă personală

Calc cu grijă prin bălăriile care invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima ploaie, sar peste sutele de peturi și resturi menajere aduse de ape la coada lacului, în căutarea înfrigurată a unor urme de..locuire.

La un moment dat, printre ramuri, zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul, apa lacului și intemperiile, de mai bine de 20 de ani. Este turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici, pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă. Refuzul bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea barajului  în anii 1975-1977, lucrare continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât  urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.

Pe pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ și să instaleze o mică hidrocentrală sub el. Microdepresiunea în care se afla acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte, apa cea mare a venit repede, a umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două biserici, catolică şi evanghelică.

Când văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în ,,escu". Un obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de autorități, măcar cu o placă comemorativă.

Doar localnicii și maghiarii din Ungaria (mulți plecați acolo după Revoluție)  mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.

P.S. Nici un ghid turistic din România dintre cele care contează cu adevărat, nu menţionează existenţa lacului, darămite povestea tristă a apariției lui.

YEMENUL ȘI LUNGA ISTORIE A UNUI SPAȚIU DEȘERTIC SÂNGEROS

Istoricii europeni din secolul XX ( E. Gellner și R. Montagne) numeau Yemenul o societate ,,segmentară” , unde munții alternează cu deșertul, astfel că societatea intens tribalizată- datorită/din cauza geografiei,- este foarte greu de guvernat, instituțiile fiind extrem de volatile și dificil de stabilizat din cauza pendulării permanente dintre anarhie și centralizare (centralism).  

Yemenul este un stat situat în sud-vestul Peninsulei Arabe, cu ieşire la Marea Roşie şi la Oceanul Indian( Marea Arabiei), controlează o strâmtoare de importanţă stategică numită Bab el Mandeb, care face legătura între Marea Roșie/Canalul Suez/Europa și Oceanul Indian /Marea Arabiei/India. Istoria acestui teritoriu deșertic este marcată de 300 de ani de conviețuire separată a două teritorii/țări: Republica Arabă Yemen, situată în nord, cu capitala la Sana’a și Republica Democrată Populară a Yemenului, din sud, cu capitala la Aden (de fapt, Madinat ash-Sha’b, o suburbie a Adenului).

Aceasta în condițiile în care Yemenul a fost o țară bogată și destul de populată în Antichitate. Iar edificarea unui stat modern, fără tendințe tiranice sau autoritariste s-a dovedit extrem de dificilă, ceea ce explică parțial prezența războiului civil de zeci de ani în această parte de sud-vest a marii Peninsule Arabe. De fapt, în anii războiului rece și aici s-a produs un episod din lupta între două sisteme și  concepții politice, la început între cei ce susțineau monarhia (nordiștii) ajutați de Arabia Saudită și cei ce susțineau republica (sudiștii) ajutați de Egipt și apoi între sistemul capitalist (cu influențe islamice) și cel comunist.

În urma unei lovituri de stat din nord (când au fost asasinați doi președinți în doi ani), este înlăturată monarhia, după care se declanșează un prim război civil între cele două grupări, care lasă în urmă peste 150 000 de victime. În 1970, după o răscoală anticolonialistă (împotriva Marii Britanii) ce are loc în Munții Radfan, sudul se proclamă republică populară și aderă la sistemul comunist fiind, de altfel, singurul stat arab care își asumă această ideologie, asta după parafarea unui tratat de prietenie cu URSS.

În anii care urmează au loc mai multe conflicte armate de graniță între Republica Arabă Yemen și Republica Populară Yemen, dar și acorduri de pace și convenții ce anunță unificarea, puse în practică abia în 1990, după căderea ,,cortinei de fier" și destrămarea URSS.  Confruntări au existat și după acest moment, pentru că marxiștii din sud încă doresc separarea, iar nordiștii, conservatori și ghidați de un fundamentalism islamic evident, nu reușesc să rezolve imensele probleme sociale și etnice din acesta țară săracă, care își finanțează bugetul doar din exploatările modeste de petrol. Un alt eveniment ce trebuie precizat este legat de refuzul Yemenului de a adera la sancțiunile împotriva Irak-ului în 1990, ceea ce declanșează furia Arabiei Saudite, decizie urmată de expulzarea a peste 800 000 de muncitori yemeniți din Arabia Saudită, element social care prăbușește practic economia țării.

Yemenul are una dintre cele mai mari mortalități infantile din lume (peste 114‰) iar în rândul populației feminine rata analfabetismului atinge 75 %, grupările de marxiști alungate din țară încă organizează atentate, porturile de la Golful Aden și de la Marea Roșie sunt pline de informatori ai piraților somalezi, în timp ce în piețele din Aden se vând, la liber, arme de tip Kalshnikov. O nouă criză și implicit un nou război civil sângeros începe în 2011, când triburile Houthi (1), din munții din nordul Yemenului, de la granița cu Arabia Saudită, îl susțin pe președintele Saleh, îndepărtat de la putere. Ofensiva lor are ca rezultat ocuparea capitalei Sana’a și izgonirea armatei și a președintelui Hadi, ales în 2012.

Alegerile din 2012 au fost câștigate de Abdrabbuh Mansur Hadi, care a candidat singur, pentru că acestea au fost boicotate de guvernoratele controlate de insurgența Houthi. Escaladarea conflictului are la bază și rațiunile religioase interne islamului, Houthi fiind șiiți (2), susținuți militar de Iran (care îi alimentează  cu arme, pe mare, prin/din Eritreea) în timp ce zonele de sud și de est sunt majoritar sunite (3), susținute de Arabia Saudită și de alte 10 țări musulmane din zona Golfului Persic.

Arabia Saudită plină de resurse și cu orgolii uriașe, erijându-se într-o mare putere regională, susținută și de SUA, bombardează constant pozițiile insurgenților Houthi, grupați în Comitetul Revoluționar, afiliat la Al Qaeda, mai multe bătălii au avut loc la Aden, Lahji, și în regiunea sudică a Munților Hadramaut. Conflictul este departe de a se fi consumat, până acum înregistrându-se oficial 10 000 de morți, din care peste 4 000 sunt civili, iar numărul celor ce au nevoie de asistență umanitară depășește 10 milioane, conform UNCHR. În martie 2018, observatorii internaționali și Consiliul de Securitate al ONU trăgeau un semnal de alarmă serios, vis a vis de catastrofa umanitară (foamete, sclavagism, refugiați, holeră) care ar implica peste 22 milioane de oameni, în condițiile în care războiul civil este departe de momentul semnării unui acord de pace.

Ce este Fâșia Gaza? -teritoriu palestinian de la Marea Mediterană

Fâșia Gaza reprezintă un teritoriu dintre Israel și Egipt, cu ieșire la Marea Mediterană, aflat sub influența nemijlocită a organizației Hamas, considerată de Israel ca fiind teroristă. Fâșia Gaza are statut de enclavă în cadrul statului Israel, chiar dacă se învecinează în sud cu Egiptul, fiind în primul rând o enclavă religioasă, musulmană dar și una teritorială și politică.

 

            Relieful acesteia este alcătuit din platouri netede și zone muntoase relativ joase, cu o îngustă câmpie litorală. Clima mediteraneană cu accente deșertice, are ierni foarte blânde cu ploi puține și veri secetoase, determină o vegetație săracă cu tufișuri aromatice și păduri rare de pin, cedru și stejar verde, în zonele mai înalte.

 

          Problemele acestei enclave sunt uriașe și sunt de natură socială, medicală, economică și politică, ea fiind parte a teritoriului palestiniuan, alcătuit din două entități, Gaza și Cisiordania. Istoria și frământările politico-teroriste ale acestei fâșiisunt numeroase și le redau în paragrafele următoare.

 

            La momentul alegerilor din 2006, cele două entități palestiniene sunt separate și politic, nu numai fizic, de câștigarea sufragiilor de către organizația Hamas, în Fâșia Gaza, radicalizată puternic, considerată organizație teroristă și de către Fatah, în Cisiordania, organizație moderată, cu care au loc negocierile de pace oficiale.

 

          În Fâșia Gaza au loc lupte și răzbunări între arabii care erau membri ai celor două organizații, membrii Fatah, fiind uciși sau izgoniți din Gaza. Conflictele din ultimii ani au avut loc exclusiv între Israel și această fâșie, semn că butoiul cu pulbere de lângă granița cu Egiptul rămâne activ. Pentru războaiele din Gaza, planul lui Ariel Sharon, a  prevăzut retragerea fizică a coloniștilor din exploatațiile agricole din Gaza și a armatei, până în 2005. Acest lucru s-a întâmplat, în schimb a alimentat mișcarea jihadistă a Hamas, care nu a recunoscut niciodată acordurile de la Oslo, adică statul Israel, și a intrat și într-un conflict deschis cu autoritatea palestiniană din Cisiordania, Fatah.

 

          Eliminarea tuturor funcționarilor Fatah, din toate structurile de conducere ale Fâșiei Gaza, și înlocuirea lor cu simpatizanți sau membri Hamas, a creat în Gaza, un stat paralel palestinian, cu vederi clar antiisraeliene. Ciocnirile armate dintre Hamas și armata israeliană încep cu violență și putere încă din 2001, continuă între anii 2007-2012 cu nenumărate episoade de bombardare a orașelor sud israeliene( Askhelon, Beersheva) și cu operațiuni de bombardare a pozițiilor Hamas din Gaza, inclusiv cu intrarea forțelor terestre în aceste teritorii, din partea armatei evreiești.

 

            Operațiunile ,,Plumb topit” din 2009 și cea intitulată ,,Stâlpul de nori” din 2012, se soldează cu sute de victime civile în rândul populației palestiniene, folosită de multe ori ca scut uman, dar și cu eliminarea fizică a multor conducători ai organizației Hamas.Ultima operațiune militară israeliană în Fâșia Gaza  a avut loc în iulie 2014.

 

          Situația din Israel este departe a fi ,,liniștită” în condițiile în care premierul Netanyahu, este vizat de trei dosare penale de corupție și i se cere demisia (din 2017) iar președintele Trump, în cel mai prost moment geopolitic posibil, anunță că va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, recunoscând Ierusalimul ca și capitală a statului evreu. Acest lucru a mai fost anunțat încă din 1995, de către Bill Clinton și reluat de Barack Obama, dar fără a se concretiza și în contexte politice mai puțin tensionate.

Cascada Bigăr, Munții Aninei, Caraș-Severin

O cascadă minionă, pe un tuf calcaros din Munții Aninei. Până să fie mediatizată prin poze fotoshop, cu steluțe, nici nu era considerată cascadă, în ghiduri și publicații de specialitate. Dar, iată minunea noastră din Banat!

Drum de coșmar în Ciclova Română, 2018

Undeva în sud vestul României , unde abundă cascadele, peisajele submediteraneeene, lacurile turcoaz și cheile și defileurile unice, preocuparea pentru dezvoltare este zero. Sau dacă nu este  zero, atunci nu se vede.
Ciclova Română, județul Caraș Severin, drum de coșmar , cum rar am văzut, chiar în centrul comunei. Ironia este că această comună amărâtă, are un centru de informare turistică! Chiar vis-a avis de primărie. Iar drumul ăsta trece fix pe acolo! Păi, eu nu mai calc acolo nici cu un camionaș 4x4, nicidecum cu o mașină mică. Uite așa dezvoltăm turismul, într-unul dintre cele mai spectaculoase și -din păcate- sărace județe ale țării.

România Pitorească de la Dragosloveni

La kilometrul 164, pe E85, spre București, după cum citesc pe un pliant, caut disperat un indicator.
După prima intersecţie nu găsesc nimic, după a doua o iau prin Gugeşti, ocolesc fabrica de lemn, înconjur jumătate din podgoriile Vrancei şi undeva la capătul satului, după ce traversez iar E85, dau după 200 de metri de o căsuţă cu cerdac şi cu etaj, în faţa căreia se află statuia poetului și prozatorului. 

Iată Casa memorială Alexandru Vlahută!

Frigul îmi face probleme, și cu mâinile îngețate scot tableta din husa serioux, și încep a face poze. Dezamăgit, întreb ghidul de ce nu există niciun indicator şi îmi spune că cei de la drumuri nu l-au considerat conform!
Conform cu ce? Întreb eu nedumerit.
Că toată ţara e plină de indicatoare către mânăstiri obscure și kithcioase în care unii călugări cred că l-au găsit pe Mesia, pe coclaurii credinţei!
Acelea cu ce sunt conforme? Poate cu vreun pomelnic pentru răposaţii directorului de la drumuri.

Intru şi aflu că nu este casa unde s-a născut poetul(1858-1919) ci aceea în care a locuit câțiva ani în timpul Primului Război Mondial, o casă unde se întâlnea foarte des cu prietenii săi, Barbu Delavrancea și I.L.Caragiale. Născut în satul Pleşeşti din fostul judet Tutova, poetul prozator a iubit dealurile dogorite de podgorii din Vrancea aceea rubinie, care l-a adoptat și l-a maturizat spiritual. Pleacă din Dragosloveni cu un car prăfuit în care-şi pune câteva lucruri, atunci când linia frontului îl obligă să se retragă în Moldova. Carul există șiazi într-o dependință ca și micuța șaretă cu care poetul se plimba. Când le văd, simt că este rost de ceva fotografii și îmi caut aparatul foto mirrorless de la Sony, care nu mă părăsește niciodată, după care intrăm din nou în casa lui Vlahuță.

Întreb pe doamna muzeograf câţi vizitatori are într-un an, si îmi spune că puţini ştiu despre aceasta casă memorială înfiinţată în amintirea scriitorului, în 1958 iar pe siteul muzeului Vrancei NU există fotografii!!!- aşa că singurele poze sunt la mine pe blog- şi mă roagă să-i trimit vreo două poze! O voi face negeresit, numai să nu uit de indignare, geanta de laptop prestigio ,laptopul și să încarc pozele, pentru ca lumea să știe că există case memoriale ce merită văzute.
Pe siteul vrancea.com se afla și pagina cu muzeul Vrancei, deci nu există un site individual!
Aşa se face turism cultural în ţara noastră: fără bani, fără promovare, fără nerv, fără interes şi fără...poze.

Sângeorz Băi- Ce-am avut și ce-am pierdut

Din ciclul ,,Ce-am avut și ce-am pierdut", azi vă prezentăm stațiunea Sângeorz Băi, perla stațiunilor din nordul țării, în perioada comunistă.
A început timid prin secolul al XVIII lea, sub numele de Băile Hebe( în imagine este hotelul cu același nume) datorită izvoarelor minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, clorosodice, feruginoase, carbogazoase, care tratează afecțiuni hepatice și ale aparatului digestiv.
N-aș vrea să dau nșstere la oftaturi nostalgice, de genul: Ce țară frumoasă avem, păcat că-i locuită! însă cred că acum avem ocazia să facem comparație cu alte stațiuni care au reușit în lupta cu tranziția. Așa că nu cred decăt că vina principală o poartă autoritățile, care au administrat o stare de fapt, până când n-au mai avut ce administra.

Cine s-ar duce la Sângeorz Băi? Și, mai ales, de ce?
Daca nu ești pensionar cu bilet subvenționat, la unul dintre hotelurile coșcovite de brizele montane cu care se laudă zona, n-ai ce să cauți acolo.
Drumuri înfundate, pensiuni puține- unele dintre ele foarte scumpe-, capăt de drum turistic( doar Pasul Rotunda ca legatură între Maramureș și Transilvania ar revitaliza puțin zona, dar nu este asfaltat, detalii AICI), câteva obiective turistice în Parcul Național Rodna, și cam atât.

Pentru conformitate, hai să trecem în revistă câteva obiective:
- Biserica de peste apă, cu icoane pictate în 1747 de Teodor Zugravu;
-Podul monumental în forma de ,,S" de la intrarea în stațiune peste Someșul Mare, singurul de acest fel din țară;
-izvoarele și mofetele din împrejurimi;
-complexul turistic Farmecul Pădurii;
-ascensiuni pe vârful Cormaia din Munții Rodnei;

Așa că fostul Sfântu Gheorghe-Sângeorz, din secolul al XIII lea, a ratat întâlnirea cu capitalismul. Propun  workshop-uri pentru cei din aceste orașe, cu autoritățile din Râșnov, Codlea, Băile Felix, Sinaia, Gura Humorului, Arieșeni sau Gârda de Sus.

Podurile de lemn acoperite din Transilvania. Un circuit imposibil.

Când am auzit despre podurile de lemn acoperite de pe râurile și pâraiele din Bistrița și Mureș, mi-am zis că ar fi nemaipomenit să realizez un circuit al acestora.
Răbdător, am citit în ghidurile mele turistice apoi am căutat pe net, unde oferta de imagini și înformații este sublimă, dar lipsește...( cu excepția unui articol din Adevărul și a unei prezentări power-point, pe care o aveți mai jos)


Din cele peste 10 poduri construite, în secolele XVII-XIX, pe granița dintre imperiul habsburgic și celelalte teritorii românești, nu au mai rămas azi decât DOUĂ!
Unul este în comuna natală a marelui poet George Coșbuc, iar celălalt este în comuna Ilva Mare, amândouă având nevoie de reparații capitale, altfel la prima mare viitură, pleacă cu apele.
Am ajuns anul trecut în zonă, și am trecut pe la Nepos, în comuna Feldru, oprindu-mă la picioarele podului care a fost acolo. A fost luat de o viitură, îmi spune un localnic, care aștepta cuminte trenul de navetă.
Am încercat atunci, ca de atâtea alte ori, o tristețe imensă, pentru indiferența celor care ar trebui să salveze valorile arhitecturale aflate pe coclauri rurali ai țării. Cred că la fel se va întâmpla și cu cele două poduri care au rămas în picioare de mai bine de 200 de ani.
Au nevoie de avize peste avize, asta în cazul în care se vor găsi cam 1.5 mld. lei pentru fiecare. Hm, greu de crezut.

Iată mai jos o listă cu ce a fost, utopicul circuit către podurile de lemn acoperite din nordul Transilvaniei:
Năsăud( fost pod din lemn de stejar)- Coșbuc( încă în funcțiune, numit și Podul Iubirii)- Salva- Zagra( scoase din circulație și părăsite)- Nepos( distrus de o viitură, se vede în imagine)-Ilva Mare( încă în funcțiune)- Ilva Mică( distrus)- Mocod( distrus de o remorcă în 1984)- Lunca Ilvei- Ibănești( singurul din județul Mureș).

O prezentare Power-Point, a unui profesor din Bistrița o găsiți aici- Podurile de lemn acoperite

7 locuri din România în care nu vrei să mergi ca turist

Există în România locuri pe care nu vrei să le vezi și care nu apar în ghidurile turistice sau în prezentările pline de ,,clișee"ale agențiilor. Sunt locuri dezolante care se încadrează, mai degrabă, în categoria dark tourism, și pentru care nu există descrieri. Deși curentul acesta, al turismului negru, începe să aibă adepți și în țara noastră. Aici aveți un articol cu posibilele locații din România, scris în urmă cu ceva timp. Ce urmează mai jos, sunt zone unde n-aș vrea să merg, deși aș putea scoate niște articole bunișoare, plus că unele zone abundă în frumuseți turistice adevărate:

Pe primul loc aș pune, PEISAJELE INDUSTRIALE DEZOLANTE DIN BAZINUL CARBONIFER MOTRU-ROVINARI,  acolo unde urmele exploatărilor la zi ale lignitului apar ca răni încă deschise și supurânde ale comunismului. Azi, sătenii din comunele vecine cu aceste exploatări și cu haldele de steril, se confruntă cu praful negru ce este spulberat de vânturile Olteniei care produce diferite forme de silicoză. În timp ce în celelalte zone din acest top exploatarea sau fabricarea au fost oprite, aici scoaterea la zi a lignitului din Podișul Getic continuă ca și dezstrul ecologic fără margini!
Sursa foto-: http://www.gorjeanul.ro/investigatii



Pe locul doi aș pune, RUINELE FABRICII DE NEGRU DE FUM DE LA COPȘA MICĂ,  din județul Sibiu, considerată cea mai poluantă subramură a industriei chimice din lume. Negrul de fum era folosit la fabricarea cauciucului, însă în cele din urmă după căderea lui Ceaușescu, fabrica a fost închisă. Oricum nu din motive ecologice ci mai degrabă de management defectuos. Funcționarea fabricii a lăsat în urmă bolnavi de plămâni și de cancer și copiii cu malformații. Sursa foto- http://ericmatsonphotography.com/editorial3.html


Pe locul trei este poziționată FOSTA FABRICĂ DE CLEI DE OASE DE LA MĂRĂȘEȘTI,  o fabrică aflată și ea în ruină, ce străjuiește de la oarecare distanță mausoleul eroilor din același oraș. Mirosul insuportabil și munții de oase ce erau depozitați în aer liber în curtea fabricii, sunt amintiri de coșmar pentru călătorii din trenuri, locuitori și pentru șoferii care erau literalmente asfixiați, de mirosul pestilențial care răzbătea de la cadavrele animalelor.

Pe locul patru aș pune MINELE PĂRĂSITE DE URANIU DIN MUNȚII APUSENI, din localitatea Băița Plai, locul unde s-a aflat cea mai mare exploatare de uraniu din țară. Zona este cunoscută pentru radioactivitatea sa uriașă. Substanța radioactivă numită radon face ravagii, iar oamenii au probleme de sănătate numeroase, cea mai des întâlnită fiind cancerul la plămâni. O veritabilă bombă radioactivă! Ocoliți sudul munților Metaliferi!
Sursa foto- http://doinapopescu.hotnews.ro

Pe locul cinci vine tot o zonă din Apuseni, ORAȘUL ZLATNA ȘI FOSTUL COMBINAT DE PRELUCRARE A MINEREURILOR NEFEROASE. O regiune moartă din toate punctele de vedere, cu un oraș cu șomaj de peste 80%, și  cu halde de steril bătute de vânt. Praful de cupru, zinc și plumb inhalat zilnic de locuitori, a creat și aici o serie de probleme de sănătate. Un oraș frumos odată, cu rădăcini daco-romane( Ampellum), se stinge sub ochii noștri, fără a se întrevedea o cale de ieșire din acest marasm ecologic.
Sursa foto- http://ionell.weebly.com


 Locul șase este ocupat de zona din jurul ORAȘULUI ANINA, un loc trist, asemănător cu Zlatna, unde comuniștii au construit cea mai mare termocentrală pe șisturi bituminoase din Europa acelei vremi. N-a funcționat niciodată cum trebuie pentru că pur și simplu n-a fost creată să fie profitabilă, deși a costat peste 1 miliard de dolari, la nivelul anilor '80. Șomaj, halde de steril de la vechile exploatări de huilă, păduri defrișate și ape poluate, toate într-o zonă cu un potențial turistic imens.
Sursa foto-http://www.tymestours.ro



Pe locul șapte aș adăuga o zonă unde chiar mi-aș dori să merg, doar pentru a vedea cum natura a învins. FOSTUL COMBINAT DE EXPLOATARE  A NISIPULUI DE LA CARAORMAN DIN DELTA DUNĂRII, a fost construit de Ceaușescu pentru că aici se afla un nisip foarte fin. Ruinele și blocurile nelocuite sunt năpădite de vegetație,  iar animalele sătenilor se ascund între betoanele de la stația de sortare. Un exemplu trist care poate continua cu ruinele combinatului de exploatare a stufului din zona Pardina din nordul deltei, și care făceau parte din planul lui de a transforma delta în cea mai productivă regiune agricolă din lume.
 Sursa foto-http://www.exprimarelibera.ro




ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

Lacul Colibița din Țara Bârgaielor și... cam atât

O incursiune scurtă la un lac și într-o zonă pe care îmi doream să o văd, mi-a produs o mare dezamăgire.
Regiunea lacului de acumulare Colibița, este una contrastantă. Pe de o parte zonele împădurite sau semiîmpădurite, (chiar)sălbatice și lacul strălucind între culmile Bârgăului și Călimaniului, iar pe de cealaltă parte drumurile parțial modernizate, popularea intensă a zonei cu bogații Bistriței, aspectul dezolant, pe alocuri, al terenului, mai ales cel dinspre culmile bârgaielor( versanți afectați de alunecări).


Se spune despre Colibița că este o stațiune climaterică de interes regional. Nu este!
Nici măcar n-a fost. Este o urmă sau un efect al contruirii acestui lac și al strămutării localnicilor pe versanții înalți care înconjurau depresiunea cu același nume.
Lacul și barajul au fost construite în anii '80, lacul o lungime de peste 5 kilometri, un volum de apă de peste 90 milioane mc  și o suprafață de 320 de hectare.

La constructia barajului și a drumurilor de acces s-a folosit andezit din cariera fotografiată mai jos, o carieră interesantă, unde stratele verticale de lava întărită stau peste unele orizontale, și unde un nene paznic nu m-a lăsat să fotografiez. Sefii lui tâmpiței, nu permit! Cică e obiectiv protejat. Da, este protejat împotriva profesorilor de geografie care vin să vadă un fenomen geologic interesant.





Insulița pe care o vedeți pe lac, are farmecul acelor insulițe de pe lacurile glaciare din Germania, Austria sau Slovenia, cu câte o biserică sau un mic castel plantat în mijlocul ei. Bine, aici este o vilă ,,tradițională,, cu cinșpe camere și cu de toate- ca la șaorma.
Este plusul care nu are are însă, cum să-mi șteargă sentimentul de frustrare.  Am făcut peste o sută de kilometri ca să văd un lac frumos transformat într-o baltă, lângă care răsar vilele baștanilor, unde fosele septice dau în lac, unde pădurea are de suferit de la grataragii, si altele asemenea întregii Românii.

Mai jos aveti o imagine din Cheile Bistriței (Ardelene ), ar fi frumoase dacă exploatările de lemn n-ar fi mai multe decât copacii rămași suspendati pe neck-urile și aglomeratele vulcanice din zonă.

Clăbucetul Predealului

Majoritatea pârtiilor de schi din Predeal au fost construite pe pantele nordice și nord-estice ale Clăbucetului Taurului, unde datorită expunerii prielnice, zăpada poate ține câteva luni bune pe an. Așa cum cred ca se va întampla și în acest an, când se va schia și in mai.

Pârtia Clăbucetului a fost amenajată în 1942, între Cabana Clăbucet-Plecare situată la 1451 metri și vărsarea pârâului Teascului în Poliștoaca, unul dintre pâraiele care formează Parahova, situată la 1030 metri. Aci ceva mai târziu s-a construit Cabana Clăbucet-Sosire. Diferența de nivel este 420 de metri iar lugimea acesteia trece de 2300 de metri.

Telescaunul a fost construit în 1964 si modernizat în ultimii ani, are o lungime de 1740 de metri  cu 29 de stâlpi de susținere. Diferența de nivel este de 400 de metri, pe care o parcurge în maxim 20 de minute. Pentru cei ce doresc doar să se plimbe, o tura pentru doi adulți și un copil costă 80 lei.

Acest telescaun funcționează și vara, către Cabana Clăbucet -Plecare, pentru amatorii de excursii in Masivul Piatra Mare, pe culmea Clăbucetului, cabana Gârbova( Munții Baiu) și Azuga, pe traseul care merge pe sub vărful Clăbucetul Taurului.

În zonă există și partia Clabucet -Sosire, un mic teleschi pentru începători și copiii înscriși la școlile de schi  si,  de asemenea există o pârtie pentru avansați în zona Cabanei Clăbucet Plecare. La  bază (și cu nocturnă) este distractia pentru săniori!
Adică pentru paltonari sau pentru cei ce nu au loc de fâșurile de fițe ale celor ce s-au născut în capitală și deci, care este, schiori ... înnăscuți.

Sunt rău evident. Fără supărare!

Topliţa şi pârtia Măgheruş

Topliţa este un orăşel din nordul judeţului Harghita, situat chiar la intrarea Mureşului în vestitul şi îngustul defileul vulcanic dintre Munţii Călimani şi Munţii Gurghiu, capătul celălalt fiind în Depresiunea colinară a Transilvaniei la Deda.



Este un orăşel cu potenţial turistic şi balneoclimateric( ape minerale şi ape mezotermale), înconjurat de păduri de conifere, foarte aproape de Borsec şi de Izvorul Mureşului, însă neîngrijit, cu o faţă prăfuită şi găurită-la propriu- de vărsatul de vânt al tranziţiei nesfârşite.
Staţiunea locală Bradul, situată peste calea ferată din mijlocul oraşului, este o ruină comunistă, cu căsuţe, vile şi bungalow-uri( vreo 240 de locuri!) părăsite, cu vreo două pensiuni care nu reuşesc decât să îţi accentueze sentimentul de neputinţă şi de izolare.
Decorul natural însă, este deosebit, mai ales că puieţii de molid şi brad au invadat spaţiile dintre căsuţele de vacanţă.



Cineva cu iniţiativă a decis să construiască şi să amenajeze, undeva la marginea oraşului, două pârtii de schi-Măgheruş şi Bradul- pentru împătimiţii de sporturi alunecoase, veniţi din Gheorghieni, Reghin sau chiar Târgu Mureş.
Din păcate, către ele ajungi doar dacă întrebi în stânga şi în dreapta, pentru că indicatoare IOC!
Ele se află la capătul unei străduţe înguste, mărginită de case sărăcăcioase, care nu sunt de natură să te încurajeze să înaintezi.



La pârtie se urcă destul de greu, dacă este gheaţă, cei 100 de metri până acolo obosindu-te destul cât să -ţi treacă dorinţa de schi. Nişte scări ar fi o amenajare interesantă, nu credeţi?.
În rest, o iniţiativă lăudabilă care poate scoate din anonimat oraşul, dar care este legată la gardul indiferenţei.

Borsecul şi pârtiile Doamnei Udrea

Borsecul îmi seamănă cu o femeie trecută bine de prima tinereţe, care încearcă din răsputeri să se-mai-păstreze proaspată, cu ajutorul unor mici operaţii estetice. Ridurile şi cutele pielii sunt vilele vechi cumpărate pe te miri ce şi lăsate în paragină, policlinica veche, hotelurile şi bazele de tratament, care reprezintă urme adânci în pielea bătătorită a Munţilor Giurgeu-Călimani. Există şi motive de bucurie, operaţiile estetice dau roade, veţi vedea.

BUCURIE

Staţiune de renume internaţional, la un moment dat, cu menţiuni despre aerul şi apele minerale încă din antichitate, iar în studii ştiintifice din secolul al XVI lea( italianul Burcella) şi al XVIII lea(medicul austriac Krantz).



Altitudinea de aproximativ 900 de metri, aerul ozonat şi curat, cu temperaturi medii de vară de 14 grade Celsius şi de iarna de -7 grade, dar şi peisajul care îţi taie respiraţia, pădurile de molizi şi de fagi de la poalele muntilor, relictele glaciare ca mesteacanul pitic, se întind cât vezi cu ochii în toate zările, spre Bilbor sau spre Tulgheş.



Ape minerale minunate regăsite şi captate în 11 izvoare (după alte surse sunt 23), între care:Izvorul Străvechi situat lângă peştera cu gheaţă, Izvorul Lazăr sau Izvorul Petofi, cu proprietati terapeuticeşi cu rezultate impresionante în bolile cardiovasculare, anemii, afecţiuni ale tubului digestiv, ale glandelor endocrine, si ale celor ginecologice.
Obiectivele naturale, ca Grota/Peştera de Gheaţă, Peştera Ursilor-în fapt un minicanion săpat în travertin, sau Baia Zânelor sunt locuri demne de vizitat mai ales că sunt situate într-o zonă pitorească de la marginea de nord a staţiunii, dar despre ele voi scrie într-o altă postare.



Am lăsat la urmă ultima şi cea mai mare investiţie din ultimii ani, care se datorează minstrului turismului, şi anume o investiţie în trei pârtii de schi cu toate dotările moderne: tunuri de zăpadă, nocturnă pe pârtia principală, cabana schiorilor, teleschi, părtii de dificultate diferită. Acesta va fi viitorul statiunii, iar începutul este realizat cu banii guvernului. Viitoarea bază de tratament va întregi zestrea turistică a Borsecului şi, poate, îi va reda strălucirea de odinioară.
Important este că de AZI se schiază la Borsec!




TRISTEŢE



Problemele pe care le are staţiunea şi implicit şi orasul ţin de zecile de vile părăsite, de spaţiile comerciale prăbuşite, de aspectul centrului vechi care seamănă cu cel din filmele apocaliptice, unde fantomele trecutului bântuie printre ziduri, iar turiştii sunt bieţi rătăciţi în tranziţia spre economia turistică capitalistă. Am găsit şi lucruri bune, noi vile şi pensiuni, la una din ele ne-am cazat.



Mai e mult până departe, asta ştim, vilele trebuie luate de la proprietari dacă aceştia le lasa în paragina şi să se ocupe ministerul de ele. Parcurile din centru sunt părăsite, fără bănci, doar copacii tâmpi şi stingheri obtureaza lumina chioară a vreunui bec.
Deşi se vrea un semnal de alarmă, filmuletul de la Pro TV a gonit şi puţinii turişti care s-ar fi încumetat să vină până aici. Vezi filmuleţul aici.

Groapa Ruginoasă- rana roşie din inima Munților Apuseni

Undeva, la câţiva kilometri de Arieşeni, chiar la intrarea pe serpentinele din Pasul Vârtop (1160 de metri, care leagă staţiunea Arieşeni de oraşul Nucet din județul Bihor) un indicator de pe dreapta drumului te îndeamnă să vizitezi Groapa Ruginoasă. Doar 800 de metri  de traseu şi 20 de minute de mers alert, te despart pe tine, turist în de ocazie în sandale și maieu, de un fenomen natural interesant şi impresionant.


De ce spun ,,în sandale", pentru că puţine drumuri de munte mi-au prilejuit atâta amărăciune ca acesta, plin de gunoaie menajere, peturi şi pungi de seminţe!
Cum naiba- mă scuzaţi- poţi să urci pe munte, chiar şi pe un traseu accesibil şi, în susur de izvor,  să ,,stuchi" sămânţă, ca berbecuțul la meci.
Asta nu îmi pot explica şi basta!
,,Vina" acestei spectaculoase gropi sau cavităţi naturale, este că se află foarte aproape de drumul cu terorişti de weekend, încălţaţi în sandale, cu maieuri colorate şi poşete duse pe braţ care îşi trec în cont încă o ispravă din seria: ,, Dacă România este o groapă de gunoi, hai să contribuim şi noi".
Halal turism, halal drumeţie!



Ce este Groapa Ruginoasă?

În inima Munţilor Bihorului, relativ aproape de vârful Bihor-Curcubăta de 1849 de metri şi de vârful Piatra Grăitoare, în calcarele şi cuarţitele ce alcătuiesc pătura superficială de roci, apele de şiroire adică din precipitaţii, au erodat o suprafaţă din ce în ce mai mare de teren abrupt, lipsit de vegetaţie, creând ceea ce se numeşte în limbaj geomorfologic RAVENE.
Acestea sunt şanţuri de adâncime medie, care se activează şi se adâncesc după fiecare ploaie, fiind urmate în evoluţie, de râpe adânci numite ogaşe.
Culoarea roşiatică provine de la prezenţa în componenţa rocilor a oxizilor de fier, care odată dizolvaţi au dat nuanţa aceasta ruginie ce se întinde pe un diametru de 600 de metri, în timp ce adâncimea râpei depăşeşte 100 de metri.
Peisajul selenar realizeză un contrast izbitor cu imaşul verde care te însoţeşte până aici, pe micul platou,  care se rupe dintr-odată precum şi cu întinderea de pădure de conifere ce abundă pe marginile zgâriate de natură, ale acestei gropi.
Perspectiva este dublată de imaginea de fundal în care se văd înălţimile Munţilor Bihorului, golaşe la partea superioară cu jnepeni şi păşuni întinse.



Un alt aspect interesant este că prin această cavitate naturală uriaşă a coborât şi celebrul Bear Grylls de la Ultimate Survival, atunci când a fost în România, element ce a dat idei şi altor aventurieri, care încearcă să-şi măsoare forţele de semialpinişti cu versanţii roşiatici ai cavităţii. Găsiţi filmuleţul cu Groapa Ruginoasă-aici

Blestemul uraniului şi al exploatărilor miniere de la Crucea (Judeţul Suceava)-fotoreportaj

La vreo doi kilometri de intrarea în comuna Crucea din judeţul Suceava, pe valea Bistriţei, se află două măgăoaie comuniste ce îţi atrag atenţia. Un bloc locuit pe jumătate şi o altă construcţie, probabil o fostă cantină.
Situate în buza unei păduri veşnic umede, cele două construcţii par două cutii betonate paraşutate din alt timp.
Blocul aparţine exploatării de uraniu si minereuri complexe din zonă, cel de uraniu fiind singurul zăcământ de acest fel din ţară. Depopulat, mizer şi stingher, blocul este parţial părăsit de minerii pensionari, unii dintre ei afectaţi de iradiere, silicoză sau alte forme de pneumoconioză şi ieşiţi la pensie după doar 15 ani de muncă în subteran.

În spatele blocului, rufele atârnă deasupra unor haite de câini veşnic flămânzi.

Simbolul comunist al alimentarelor goale, face parte din peisajul dezolant.



Cealaltă construcţie, probabil fosta cantină, cu orbitele geamurilor privind trist spre apa Bistriţei.



Intrarea în bloc ,,păzită,, de o ghirlandă de beculeţe de Crăciun pe care scrie 200...



Paragină si multe nostalgii după Ceauşescu.



Doar molizii sunt vii, restul este tăcere.



Podul peste Bistriţa, ce duce la halda de steril şi la minele abandonate de pe stânga râului, din Muntii Stânişoarei, este de nefolosit după ce apele şi-au luat tributul.



O staţie de sortare invadată de vegetaţie.



Gunoaiele din curţile oamenilor ajung invariabil în râu şi de acolo la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui -Bicaz.



O haldă de steril de la galeria 18 cu mineruri complexe, străjuieşte malul Bistriţei, iar din aceasta se scurg în apă materiale chimice, de aici beau apă animalele, iarba este parţial contaminată şi-poate nu ştiaţi- aici este zona cu lapte cică ecologic din Ţara Dornelor.



Altă halda de steril, probabil ecologizată, pentru că au început să crească copacii pe ea si care, mi se spune, este de la IPEG adică de la prospecţiuni, prin comentariul unui anonim.



Singurul element de decor rustic, este această punte peste râu.
M-a ajutat cu informaţii şi blogul www.Crucea-Suceava.blogspot.com!

Later edit:

Un deştept din zonă îmi urlă, plin de patriotism local deşănţat, că dezinformez!
Îl anunţ că nu am această intenţie, iar imaginile sunt de la 2 kilometri de CRUCEA, iar din ce știu eu Leşu Ursului, este o mină situată peste munte în comuna Ostra, acolo unde se mai află o mină la Tarniţa, lângă pasul cu acelaşi nume, ce face legătura între Broşteni si Gura Humorului-Frasin(un alt comentariu îmi spune că blocurile aparţin localităţii Leşu Ursului, cine știe care este împărţirea administrativă acolo, îmi fac datoria şi menţionez acest lucru).
Aşa că ,,dezinformarea" mea se poate lega doar de faptul că nu am menţionat şi dezastrul ecologic, social  și chiar medical de la Ostra.