Re-Descoperă România Episodul 9. Detunatele Apusenilor de la Bucium/Roșia Montană

 

Detunatele Apusenilor de la Roșia Montană

sursa foto: alba24.ro 

Sat Bucium Șasa/Ciuculești, comuna Bucium, județul Alba, Munții Metaliferi, Grupa Apuseni, Țara Moților

 

Septembrie 2010

 

Scriu cu ceva tristeţe despre Detunate, pentru că la reîntâlnirea cu ele (după 10 ani de la terminarea facultății!) ceaţa a fost amanta perfidă care ne-a separat și tulburat emoțiile. Mi-au plăcut mult aceste stânci ciudate, cu alura lor de tuburi de orgă, ce cântă cu pocnete şi tunete în imensa catedrală a naturii. Sunt poetic, atins metaforic de febra scrisului, sau mi se pare mie(?), dar la asta mă îndeamnă zona aceasta splendidă din Munţii Metaliferi.

Ce sunt Detunatele?

Zona Munţilor Metaliferi situati în sudul Grupei Apuseni, se evidenţiază prin prezenţa unor urme de activitate vulcanică- bazalte în acest caz- într-o masă de sedimente calcaroase şi şisturi cristaline. Lava bazică, ceva mai vâscoasă, urcă încet către suprafaţă şi se răceşte în afara sau în interiorul muntelui, luând forme interesante de coloane paralelipipedice. Acest fenomen nu este unic în ţară, dar aici zona este spectaculoasă, pentru că ele ,,răsar" dintr-o pădure de conifere; astfel de coloane mai întâlnim în Defileul Oltului  la Racoş, în Munţii Perşani.

            De ce se numesc Detunate?

În vremurile străvechi, din cauza îngheţ-dezgheţului, apa mărea crăpăturile dintre coloane, iar acestea cădeau cu zgomot asurzitor la poalele muntelui, din acest motiv localnicii buciumeni le-au numit detunate sau detunături, după pocnetele pe care le provocau. Aşa povestește Baciul Vețălău, acolo sus pe vârf de munte, cel ce spune că este strănepotul Fefelegii. Un baci atipic, cu o căsuță pe post de popas… rustic-turistic.

            Câte Detunate sunt?

Sunt două vârfuri situate foarte aproape unul de altul, cu nume sugestive date tot de moţii din zonă. Una se numeşte Detunata Goală şi o puteti vedea în  toate pozele din regiune (dar nu în ale mele, pentru că pe mine m-a prins ceaţa/flama) care are o altitudine de 1042 m, iar cealaltă care este acoperită de pădure se numeşte Detunata...Flocoasă, şi are 1258 de metri.Un fenomen interesant se produce sub stâncile de bazalt, apa nu se dezgheaţă vara datorită aceluiaşi fenomen de la Scărişoara, unde aerul rece odată intrat rămâne captiv între stânci, astfel că poți întâlni mici acumulări de gheață sub pietre, chiar și în mijlocul verii. Ajungeţi la Detunate mergând din Abrud spre Zlatna, după ce ieșiţi din primul oraş, faceţi stânga către comuna  Bucium. În Bucium Şasa opriţi maşina la biserică și luaţi-o prin cimitir, pentru că ajungeti mai repede și nu pe drumul forestier, la un moment dat sus pe deluşor, drumurile se unesc. Este vorba de câştigarea unei jumătăţi de oră de urcat prin noroaie, dacă vremea este umedă.

P.S. Pe traseul cu bandă galbenă şi roșie întâlniţi locul de popas și izvorul, unde s-au adunat revoluţionarii lui Avram Iancu, în tulburările sociale de la mijlocul secolului al XIX lea..

Bonus: mai multe poze din arhiva personală și textul original -AICI

De gândit. 30.09 Despre situații pluviometrice și alte apocalipse...

 1. Deși meteorologii și alți geografi, într-un spirit de solidaritate necesar, au strigat în bulele lor că este o isterie media, cu ciclonul ,,așlei,, care nu e ciclon, media tv-specially- cu sprijinul autorităților și al ANM (să recunoaștem!) au întreținut acest fâs pluviometric absolut normal după un septembrie cald. S-a răcit, ce să spun..., plouă tare, ce să zic... Celălalt, de acum două săptămâni, a fost ciclon adevărat, dar atunci toată lumea dormea (Fechet, Raed, Mateescu & comp). Rușine n-are cui să-i fie, onoare nu există, doar orgolii și birocrați care țin de scaune;

2. În Austria au fost alegeri. Extrema dreaptă v-a lua 30%. Ce este îngrijorător, este că băiatul ăsta, Kickl de la FPÖ, a câștigat amețindu-i pe austriecii cu gâdilici fasc**ti că îi expulzează din țară nu numai pe migranți ci și pe pe toți cetățenii austrieci de alte etnii și religii. Ei, cum sună asta! Na**sm pur, nu? Adică am cetățenie, sunt alb, negru, maroniu, cu cruce pe dreapta sau pe stânga, plătesc impozit dar mă dai afară pentru că nu sunt pur arian! Nu sună așa? Nu vor intra la putere, dar este clar, europenilor li s-a urât cu binele din moment ce au votat cu naz* și fasc*(francezi, olandezi, slovaci, nemți, polonezi, unguri, italieni, etc);

3. Începe sfârșitul și pentru Hezbollah, așa cum a fost și cu hamașii. Primii 20 de lideri hezbollahi au fost eliminați. Vin alți șefi, mai răi ca primii, vor sfârși la fel de repede! Problema este dacă libanezii( cine or fi ăia, că în țara aceea sunt zeci de etnii și religii, absolut eterogene) își vor țara înapoi, confiscată în ultimii 25 de ani de cea mai puternică organizație teroristă de pe planetă. Aștept în octombrie lovituri spre Iran la șefii Qads, ayato**hi, gardieni,etc.

4. Revin la isteria pluviometrică, întrebându-mă dacă pentru o ciuleandră nebună cu ploi a existat atâta isterie din partea tuturor tv-urilor (poate cu un pic de decență de la Pro Tv) ce facem după... Dacă pe subiecte mai grave sau relativ tensionate, se pornește și întreține câte o isterie tembelă și oamenii speriați reacționează necontrolat, cine răspunde? Dacă o săptămână ești stresat cu ,,vine bomba, nu vine", ,,dă asteroridul sau nu dă" , ,,ne îmbolnăvim privind în sus sau din contră, în jos" și începe devalizarea băncilor, magazinelor, bancomatelor, benzinăriilor, ce iese din asta?

De gândit nu?

Apropo, mai țineți minte isteria cretină cu iepurașii de ciocolată, sau cu ambulanța neagră, traficul de organe, antenele 4G sau mai nou cu antenele care influențează ionosfera?

Re-Descoperă România. Episodul 8. Lacul de acumulare Bezid din Mureș- o poveste tristă

 

101 locuri românești  plecatdeacasa.net 

Sat Bezid, Oraș Sângeorgiu de Pădure, Județul Mureș, Podișul Târnavelor, Depresiunea colinară a Transilvaniei

 

Mai 2010

 sursa foto: arhivă personală

Calc cu grijă prin bălăriile care invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima ploaie, sar peste sutele de peturi și resturi menajere aduse de ape la coada lacului, în căutarea înfrigurată a unor urme de..locuire.

La un moment dat, printre ramuri, zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul, apa lacului și intemperiile, de mai bine de 20 de ani. Este turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici, pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă. Refuzul bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea barajului  în anii 1975-1977, lucrare continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât  urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.

Pe pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ și să instaleze o mică hidrocentrală sub el. Microdepresiunea în care se afla acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte, apa cea mare a venit repede, a umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două biserici, catolică şi evanghelică.

Când văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în ,,escu". Un obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de autorități, măcar cu o placă comemorativă.

Doar localnicii și maghiarii din Ungaria (mulți plecați acolo după Revoluție)  mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.

P.S. Nici un ghid turistic din România dintre cele care contează cu adevărat, nu menţionează existenţa lacului, darămite povestea tristă a apariției lui.

De gândit, sept. 2024/ Scurtă expunere a unor situații din Orientul Apropiat/ Mijlociu

 

Scurtă expunere a unor situații din Orientul Apropiat/ Mijlociu

1. Genială mișcarea israelienilor cu pagerele și walkie-talkie-urile pe zona Hezbollah. Altă fațetă a războiului hibrid și a celor ce urmează. Din nefericire, au murit și au fost răniți și oameni nevinovați, cei mai mulți însă au fost militanți și activiști hezbollahi. Cert este că frica, furia și frustrarea și-au făcut loc în gândurile teroriștilor, fiecare temându-se că orice mișcare face, Mossad-ul știe. Și asta dă tare nasol la mentalul tulburaților ăstia.

sursa foto: digi.ro

2. Deși în jur de 3000 de oameni au fost răniți și cel puțin 39 morți, n-am văzut lumea pacifistă de tip ,,Make Peace not War,, de prin universități, inflamată pe străzile occidentale să iasă și să strige Free Hezbollah sau M****e Israelului, ca în cazul Hamas, tot o organizație teroristă care ținea captivă o populație de 2 milioane de locuitori în Gaza.

3. Culmea, dar este un fel de a spune, ambasadorul Iranului la Beirut a fost rănit de pagerul tocmai primit de la organizația pro iraniană pe care o coordonează, finanțează și înarmează. Hezbollahul stăpânește practic prin Iran sudul Libanului (de altfel, șiiții sunt majoritari acolo), armata acestui stat( n.b. Libanul) este o glumă, atâta timp cât și politic Hezbollahul are o influență uriașă în parlamentul unde se confruntă musulmanii, creștinii și alte grupuri (druzi, suniți).

4. Idiotul galben republican Trump spune că că dacă nu va fi ales, Israelul dispare în 2 ani! Câtă superficialitate și prostie! Israelul este o forță militară în zonă, are tratate de recunoaștere cu doi vecini extrem de importanți, Egipt (vizita lui Anwar el Sadat din 1977 la Ierusalim este încă un stâlp indestructibil al raporturilor israeliano-egiptene) și Iordania, marele vecin de la est, cu abordări moderate și colaborări cu evreii.

5. Apropo de Iordania, țara care are cele mai mari tabere (istorice, de acum) de refugiați palestinieni din zonă, aceasta reușește să nu alimenteze și să țină sub control fundamentalismul islamic. Cum? Simplu. A oferit palestinienilor și sirienilor dreptul la cetățenie iordaniană, educație copiilor și multă moderație. Prin comparație, Libanul care are tabere de refugiați în valea Bekaa (sirieni și palestinieni), prin Hezbollah, manipulează și îndoctrinează mii de copiii săraci, aceștia devenind militanți și atentatori kamikaze pentru teroriștii organizației.

6. Și dacă ați ajuns până aici, trebuie să știți că Cisiordania este Palestina! Cu o conducere moderată (Fatah) iritată de morțile palestienilor din Gaza, dar măcar dispusă la negocieri, fiind un partener cât de cât credibil. Din nefericire, raporturile Fatah-Hamas( Gaza) sunt deteriorate iremediabil după ce  hamașii au câștigat alegerile din fâșie în 2006 și i-au alungat pe cei din Fatah, cu armele, în 2007. Ce a urmat? Au construit un stat islamist fundamentalist și terorist, având un singur scop. Distrugerea Israelului. Ce s-a întâmplat în octombrie și după aceea știți.

7. Deși vă va părea că iau apărarea uneia dintre tabere, trebuie să acceptați că judecățile nu se pot face după vizionarea timp de un minut a unui filmuleț pe Tik-tok sau Telegram sau a unor sloganuri care arată bine. Este multă manipulare și este nevoie de puțină cunoaștere a contextelor istorice, dar pentru asta nu mai este timp, nu-i așa? Recomandarea aceasta este pentru cei pentru care sursele de informare sunt chiar cele care practică metodele enunțate, filmulețe tâmpe media sau televiziuni care dezinformează, gen Non Realitatea, RTV( ceva cu ,,R,, de la rahat) și Latrina 3.

8. Bonus vă ofer un filmuleț de pe canalul meu de youtube despre cele mai mari tabere de refugiați din lume, unde veți regăsi, cu răbdare, și mențiuni despre Orientul Mijlociu: AICI

Re-Descoperă România Episodul 5. Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni

 

101 locuri românești. plecatdeacasa.net

Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni

Cătun Casa de Piatră, Comuna Arieșeni, Județul Alba, Munții Bihor, Grupa Apuseni

 

Februarie 2011

 

Un drum desfundat cu pietre albe de calcar răsfirate pe marginea lui, ne conduce spre cea mai înaltă aşezare permanentă din ţara noastră (1300-1400 m), spre crângul sau cătunul Casa de Piatră, din inima Munţilor Apuseni. 

Lăsăm în urmă izbucul cu poveste tristă al Tăuzului şi urcăm spre înălţimile calcaroase ale Munților Bihorului. După ce ne strecurăm printre cheişoarele Gârdei Seci, ne întâlnim cu pârâul Spurcat şi cu cel al Vulturului şi în cele din urmă (cu)prindem cu privirea câteva căsuţe, străjuite de albul stâncilor care dau numele crângului, acolo unde moţii şi-au găsit culcuş.

Casele izolate, legate prin poteci, sunt rispite pe tăpşanul calcaros printre culturi mici de picioci sau barabule şi câteva fire de câripă( cânepă). Sunt case simple fără garduri şi fără curte. Aici, şoproanele caselor sunt așezate faţă în faţă, semn că două familii de moţi şi-au legat destinele, aici în creierul munţilor, ca să răzbată mai uşor iernile cele aprige.

Trecem la pas, prin cătun şi dăm bineţe bărbatului ieşit pe prispă să-şi pregătească coasa, ocolim grajdul şi livada cu meri semipădureţi, iar lucrurile se întâmplă natural, chiar dacă mai aveam puţin şi intram în casa omului.

Ne facem drum pe lângă grajdurile ce au peste şindrila putrezită, un strat gros de muşchi de pădure crescut acolo, bun izolator termic pentru animale. Din loc în loc, trei fire de iarbă iţite ca niște antene bătute de briza de dimineaţă în urcuşul ei neastâmpărat către vârfuri, rup monotonia acoperișului rustic.

În mijlocul aşezării se mai află, încă, vechea bisericuţă cu acoperişul găurit de trecerea timpului, abandonată lângă noua biserică, mică şi ea şi care ocroteşte cele 22 de familii aciuate în poiana mărginită de molizi falnici şi de stâncile Culmii Crestăturii.

Cineva de la Muzeul Satului, a dorit odată să ia bisericuţa veche de secol XIX şi să o ducă la muzeu, dar proiectul s-a împotmolit, iar acum este prea târziu să mai salvezi ceva din tradiţia creştinească a locurilor.

Hărnicia şi curajul moţilor care au ,,lăzuit"(defrişat) pădurea, munca grea la coasă prin poienile răspândite pe abrupturile carstice, puţinele animale pe care le au, iernile foarte lungi îndurate sau izolarea, nu i-au descurajat câtuşi de puţin. Sunt elementele care i-au întărit, de aceea sunt sfătoşi şi ospitalieri, precum bătrânul de la prima casă de la drum, care nu mai conteneşte cu întrebările şi cu rememorarea întâmplărilor de pe munte.

O nedeie din mijlocul verii, ce are loc cu o săptămână înaintea Târgului de fete (22 iulie) de pe Muntele Găina, înveseleşte şi transformă locul. Pentru ţopii şi băeşii munteni de pe valea Arieşului, viaţa se desfăşoară de la o nedeie la alta, ca o unitate de măsură a timpului din afara timpului,  unde nici măcar Crăciunul şi Paştele nu sunt atât de aşteptate.

În sunet de tulnic, moţii gătiţi de sărbătoare din Gârda, de pe platourile Scărişoarei cea cu gheţar sau chiar din Albac, aşteaptă întâlnirea cu muntele şi tradiţiile, acolo sus, unde vârfurile stâncoase pare că ating cerul.

N.a- N-am mai ajuns de peste 13 ani pe acolo și nu mai știu dacă drumul extrem de desfundat până acolo a fost cârpit cumva sau dacă casele moților au rezistat impurilor moderne. Dar măcar a rămas această amintire cu crângul din creierii munților unde nu te așteptai să vezi picior de om, ca să nu mai vorbim de case și anexe gospodărești.

Articolul inițial și mai multe poze-AICI

Re-Descoperă România Episodul 4.Stâlpii totemici din Ţara Bârsei. O altfel de cruce la căpătâiul morţilor

101 locuri românești 

Re-Descoperă România Episodul 4.Stâlpii totemici din Ţara Bârsei. O altfel de cruce la căpătâiul morţilor

Sat Satu Nou, Comuna Hălchiu, Județul Brașov, Depresiunea Brașovului, Curbura interioară a Carpaților

 

Noiembrie 2011

 

Undeva în nordul Ţării Bârsei, în judeţul Braşov, am descoperit un cimitir al comunităţii de păstori din Satu Nou şi Crizbav. Până aici nimic neobişnuit. Cimitirul din Satu Nou este situat pe o coastă de deal fiind împărţit în două de o potecă nu mai lată de o maşină. În dreapta lui, se află cimitirul catolic şi evanghelist al minorităţilor maghiară şi germană, iar în stânga cel ortodox, al românilor.

Iată povestea:

Caut şi umblu de vreo jumătate de oră pe drumurile din jurul Bodului şi ale Hălchiului, întrebând în stânga şi în dreapta, cum ajung în Satu Nou. Într-un târziu, după ce intru şi ies de vreo două ori din drumul naţional Sfântu Gheorghe –Braşov şi trec de trei ori  pe lângă fabrica de zahăr, ajung în centrul satului. Întrebările mele despre locaţia cimitirului, lasă cu gura căscată puţinii locuitori ieşiți cu treabă pe străduţele curate și asfaltate. Pasămite că habar nu au ce este la ei în bătătură. Biserica îmi este un bun punct de reper.

Urc pieptiş, cu maşina, vreo sută de metri şi mă opresc lângă o poartă ce stă într-o rână, dotată însă cu plasă şi cu lacăt. Escaladez, legănându-mă de vreo câteva ori înainte şi înapoi apoi sar în curtea cimitirului. Numele de pe cruci şi de pe pietrele funerare sunt  în maghiară şi germană. Am intrat în cimitirul  catolic.

Ordonat, aranjat, plin de flori, ca o grădină în care viaţa şi moartea convieţuiesc(sic!) în bună pace. O femeie, angajată probabil de saşii plecaţi în Germania, încearcă să mă lămurească despre ciudatele ,,cruci” sub formă de totemuri sculptate, care răsar în vreo două locuri, frumos lăcuite şi inscripţionate.

-Sunt obiceiuri vechi, dar nu ştiu ce înseamnă.

-Uitaţi-vă, aici este un om de vază din sat, bogat dar credincios, iar aici un fost preot reformat maghiar.

-Da, văd bine steagul cu alb, verde și roşu.

Dau sărutmâna, şi plec.

Totuşi nu semănă cu ce am văzut în nişte fotografii vechi, dintr-un album cu amintiri turistice. Aşa că fac cale întoarsă, sar din nou portiţa, sub privile interogative ale doamnei, şi trec în cimitirul ortodox. Aici nu escaladez nimic, ci pur şi simplu intru printr-o gaură din gard. Nu ați observat că este o mare diferenţă între felul în care îşi îngrijesc catolicii morții şi cum o fac, sau cum uită unii ortodocşii de mormintele înaintaşilor? Pare o boală naţională.

După mine, mărunţelul meu de şapte ani, începe să fotografieze frenetic toate crucile, florile şi mormintele. Ce i s-o fi părut interesant, nu ştiu. Dar dacă tatăl lui, a găsit de cuviinţă să intre într-un cimitir, ceva, ceva o fi. Nu?

Eu caut altceva, sau mai bine zis, acel ceva.

Pe după câteva de tufe groase cu pir, festucă şi măceş, se iţeşte un un vârf de scândură, umflată de vreme, care stă într-o rână lângă o cruce. În jurul ei, câteva floricele de mustaţa flăcăului, înviorează obiectivul aparatului.

Am găsit ce căutam! Am găsit totemul!

Nu este precum m-am aşteptat, dar este acolo. Asta este cel mai important. În total, în cimitirul acesta ciudat, au mai rămas trei totemuri.

Ce au avut în cap şi care erau resorturile spirituale ale celor ce sculptau pentru morţii de la poalele Munţilor Perşani, asemenea arătări mortuare?

Stâlpii aceştia, făcuți dintr-o singură bucată paralelipipedică de lemn, mărturisesc prin prezenţa lor, legătura dintre românii de aici şi dacii lui Decebal. Stâlpii solari aveau pe ei gravat un cerc, împărţit în opt arcuri egale, precum roza vânturilor. Evident, unghiurile sunt la 45 de grade, adică exact latitudinea țării noastre  dar și unghiul de incidență al razelor solare, în directă legătură cu  solstițiul de vară. Cercul poate reprezenta sfericitatea bolții cerești, iar razele care pleacă din centru pot fi ramurile de brad care amintesc de braduții sau buhașii puși la căpătâiul mortului. Metafora Soarelui o putem  înțelege, dacă o asociem cu viziunea lui Brâncuși despre vestita Coloană a  Infinitului.

Unii stâlpi aveau gravat și un plic închis, privilegiu pe care îl aveau doar cei vrednici de încrederea comunității. Scrisoarea acesta este expresia directă a obiceiului dacilor de a trimite un mesaj zeului lor suprem Zamolxe. Un exemplu clar, care a dăinuit vreme de două mii de ani și care se pierde azi, prin ,,grija” nețămurită pe care o avem față de valorile noastre.

O legatură ciudată, între cultura păgână, paleocreștină și cea creștină, altfel nu se explică alăturarea celor două simboluri: unul creștin CRUCEA și celălalt păgân, STÂLPUL. Povești, frumuseți ascunse, mai vesele sau mai triste există în țară. Rămâne ca după descoperirea lor, să facem ceva să salvăm, ceea ce mai poate fi salvat. Este posibil ca vreo doi nebuni ca mine, să meargă în cimitirul mic, discret și năpădit parțial de buruieni, și să nu mai găsescă nimic. Nimic din ceea ce mai aduce aminte despre credința dacilor despre moarte.

O completare de la Ion Musceleanu:

,,În general, problema stâlpilor totemici, a semnificației și vechimii lor, e deosebit de dificilă. În vremea comunismului, cercetarea istorică era tributară atât formei de cultură predominante (proletcultismul și apoi protocronismul) cât și ideologiei politice. Cred că până la daci e cale lungă, mai ales că în Satu Nou, românii au fost atestati de-abia în Evul Mediu. Ar mai fi și stâlpii de pridvor, la unele case și biserici de lemn, foarte asemănători cu cei funerari. O altă problemă interesantă, pe care ați întâlnit-o probabil e cea a pietrelor de intrare, de obicei așezate în fața porților sau la deschiderea pridvorului. Adesea au forme circulare, unele (dar nu toate) fiind trovanți.  Am mai găsit o gravură cu mănăstirea Cornetu: http://www.imagoromaniae.ro/imagini/mnstirea-cornetu.html

Un alt exemplu este Piatra Teiului, una dintre cele mai importante sculpturi megalitice din Moldova. Aparent, dvs. nu ați surprins chipurile de pe piatră, probabil neștiind. la momentul respectiv, ce să căutați.

O seară bună și încă odată, mulțumesc! Ionuț Muscelean"

Pentru mai multe poze si postarea inițială -AICI

Re-Descoperă România. Episodul 1. Canaraua Fetii, minicanionul misterios din sudul Dobrogei

Am rearanjat o parte din postările mele din ultimii 16 ani. Vă invit la un foileton de aproape 100 de articole despre ce ar trebui să vedeți în România aceasta fabuloasă.

1.     Canaraua Fetii, minicanionul misterios din sudul Dobrogei

 

Comuna Băneasa, Județul Constanța, Podișul Oltinei, Dobrogea de Sud

 

August 2011

 

Canaraua defineşte în termeni simpli o vale adâncă şi îngustă cu pereţi abrupţi creată în calcare sau loess de râuri, care azi nu mai există. Specifice pentru jumătateta de sud a Dobrogei ,,canaralele” seamănă cu nişte canioane mici, adâncite de nivelul de bază scăzut al locului de vărsare, de obicei într-o zonă cu scurgere interioară (endoreică).

Iată povestea uneia dintre acestea, numită ,, Canaraua Fetii”, o frumuseţe carstică necunoscută şi ascunsă din România:

-Unde-i Canaraua?

-Asta căutaţi? Păi, trebuie să ajungeţi la carieră, iar de acolo, cam la vreun kilometru prin pădure.

-Indicatoare sunt?

-Nimic. Da, o găsiţi ieşind din drumul naţional. E frumos acolo…, mergeam la ghiocei când eram mic.

Cariera

            Găsesc cu greu drumul desfundat care face undeva stânga între Băneasa şi Lipniţa. Intru cu inima în gât de emoţie şi, încet, încet, apar construcţiile dezafectate ale fostei cariere de calcar, care creează peisajul atât de cunoscut de eră postindustrială. Cariera alimenta cu calcar dolomitic combinatul de ciment de la Medgidia, rocă din care se făcea var, ciment şi nu numai. Lunca secată a pârâului rămâne martorul tăcut al pereţilor de beton şi al zidurilor albe de calcar din cariera părăsită. Acestea se cască alb-roşiatică, într-un decor bolovănos, sterp şi arid pe unde mişună şerpii şi guşterii.

Întâlnirea

            Las maşina undeva la umbră şi pornesc iute, pe o caniculă care începea să-şi facă loc peste platoul uşor ondulat care se zărea peste carieră. Păduceii şi carpenii ce invadaseră marginile golaşe aveau dejà frunzele răsucite din cauza căldurii. Un tip transpirat şi cu îmbrăcăminte de miner, îmi răspunde în doi peri, cu oboseala chipului pierdută printre broboane de sudoare, despre locul unde se află canaraua. Se pare că este la fel de surprins ca şi mine să găsească pe cineva pe coclaurii aceştia de-a dreptul subtropicali, care separă România de Bulgaria. După cinci minute de foială încolo şi încoace, găsesc poteca. Mă întâlnesc cu un… preot, care apare de nicăieri însoţit de doi localnici. Zic un bună ziua şi un Doamne Ajută şi întreb cât mai este până la canara.

Răspunsul vine prompt: 1500 de metri pe aici şi 1700 pe partea cealaltă, adică de o parte şi de alta a albiei năpădite de pădure şi de buruieni. Răspunsul este urmat de un potop de întrebări din partea preotului, care nu-şi închipuia cum de ştie cineva din Bacău despre zona asta mirifică, unde el vrea să construiască o mănăstire micuţă. Se pare că răspunsurile mele îl mulţumesc, aşa că mă invită la anul în mica lui mănăstire, pe care o va înălţa sub stâncile cele roşiatice ale minicanionului săpat de râul fără nume.

Între timp, acolo, ca peste tot în sălbăticiile românești, a răsărit o biserică, două, un corp de chili, poate și un arhondaric, un drum asfaltat, un chioșc… N-am nimic cu biserica sau cu preotul, dar este trist, pentru că zona trebuia declarată de mult rezervație geologică, ceea ce ar fi tranformat-o, teoretic, într-un loc unde orice construcție este interzisă.

Canaraua (kanapa, bg.= stâncă)

            Drumul pe poteca, când mai largă, când mai îngustă, parazitată de urzici şi de curpănul liană, l-am făcut în 20 de minute. Zgomotele pădurii cu aspect subtropical veneau peste simţurile mele ascuţite la maxim, auzul înregistra fiecare bătaie de aripi a vreunei arătări, iar urzicarea de pe mâini şi picioare aproape că durea. În cele din urmă, întrezăresc la capătul cupolei de copaci termofili, un luminiş. La ieşirea din pădure mă întâmpină o poiană largă mărginită în stânga de o serie de coloane, tăpșane şi ziduri ruginite de eroziune şi de descompunerea oxizilor de fier.

            Le-am găsit! În sfârşit!

Rămân uimit şi mut în faţa peretului cu straturi de calcar şi dolomite acoperite de o pălărie de loess din care răsar coloane naturale ca nişte clăi de fân petrografice. Ştiam însă că trebuie să ajung şi să văd şi pe dreapta un alt perete, cel opus, al minicanionului şi pentru asta aveam ca punct de reper un lan de floarea soarelui. Într-un final, dau de lan şi în spatele lui, de peretele estic al canaralei, unde se cască niste găuri uriaşe. Seamănă cu peşterile de sihaştri, în fapt nu sunt decât orbitele goale ale unui craniu geologic.

Ei, iată o zonă care trebuie explorată cu pioletul în mână. Altă dată şi cu ceva mai mult timp la dispoziţie, voi străbate regiunea la pas şi poate voi descoperi celelalte minicanioane ascunse din sudul Dobrogei aşa cum este Canaraua lui Olteanu sau mai la nord, Canaralele Hârșovei. Canaralele îţi dezvăluie ce creaţii fantastice pot face râurile din perioadele diluviene cu ploi și inundații majore. Asta chiar dacă azi găseşti doar lunci uscate şi pereţi găuriti pe unde mişună viperele şi unde puştii cu aspect meridional ai localnicilor merg primăvara la cules de urzici sau ghiocei.

Pentru articolul original și mai multe fotografii-AICI

P.S. - Ca peste tot în România, între timp, aici s-a construit un schit, astfel că tot ceea ce am văzut eu în 2011, păduricea subtropicală, lanurile de floarea soarelui, drumul desfundat, aerul acela de sfârșit de lume, a dispărut. Ca să nu mai spun că zona din jurul schitului era( mai este?) rezervație geologică și geomorfologică. Nu doresc să atac pe nimeni din zona bisericii, doar mă întreb dacă nu cumva se putea construi un schit care să amintească de primii pustnici creștini, undeva la intrarea în carieră sau chiar lângă sat?  

Caracteristici ale pernelor cosmetice pentru somn

Cu toții am auzit că somnul este cel mai bun remediu pentru frumusețe. Din păcate, aceasta nu este întotdeauna adevărat, lucru care este adesea confirmat de fața ridată pe care o vedem în oglindă dimineața. De ce se întâmplă aceasta? Totul este cauzat de poziția necorespunzătoare a feței în timpul odihnei de noapte și că nu am găsit care sunt cele mai bune perne de dormit. 

Experții în frumusețe explică de ce este dăunător să dormiți pe burtă și pe o parte. Prima opțiune provoacă apariția ridurilor pe frunte și gât, dăunează pielii delicate din jurul ochilor. În principiu, este evident de ce nu se poate dormi cu fața în pernă. Ce este în neregulă cu mult iubita poziție "pe o parte"? Se pare că somnul pe o parte este la fel de dăunător pentru piele. Bărbia, obrajii, decolteul și pliurile nazolabiale suferă foarte mult din cauza acestei poziții. Dar nu vă alarmați înainte de vreme — există o soluție.

Ce sunt pernele antirid?

Când problema odihnei nocturne necorespunzătoare și consecințele acesteia asupra feței au devenit evidente, oamenii de știință au început să caute o soluție. Cum să dormi să nu apară riduri? În primul rând, experții au identificat "vinovatul" — perna. Anume ea este în contact cu fața și exercită presiune mecanică asupra pielii. S-a dovedit dificilă prevenirea ridurilor din jurul ochilor, nazolabiale și altele, cauzate de pernă. A trebuit să se schimbe abordarea față de dezvoltarea unor astfel de produse. Ca urmare, s-a născut maiestatea sa, perna antirid și a devenit rapid unul din trucurile de frumusețe pentru față.

Acest accesoriu miraculos pentru somn a apărut la intersecția dintre industria ortopedică și cea de frumusețe. Perna ortopedica dormit creează condiții optime pentru o odihnă de noapte bună:

·         previne presiunea asupra zonelor problematice;

·         oferă relaxare completă pielii și mușchilor faciali;

·         nu provoacă încrețirea pielii;

·         favorizează circulația naturală a sângelui;

·         nu afectează fluxul limfatic.

Drept urmare, dimineața fața este odihnită, proaspătă, fără umflături și pliuri. Pielea este netedă, culoarea uniformă. Perna de frumusețe potrivită are grijă și de zona gâtului și a decolteului, care sunt, de asemenea, amenințate de așa-numitele "riduri de somn". Produsul protejează genele false, devenind o veritabilă comoară pentru posesoarele privirilor luxuriante.

Cum acționează pernele de frumusețe pentru somn?

Știm deja cum să prevenim ridurile faciale în timpul odihnei de noapte. Dar să înțelegem și care este secretul pernei de frumusețe. 

Un astfel de accesoriu ortopedic are o formă specifică, asigurând poziția corectă a capului pe pernă. Un rulou mare special susține capul, aducându-l în poziția naturală și îndreptând zona frontală. O proeminență inferioară mai mică ridică bărbia și fixează gâtul într-o poziție optimă. Între aceste părți, este prevăzută o adâncitură pentru obraz pentru a preveni presiunea în această zonă, precum și pe pliurile nazolabiale și colțurile ochilor. În această poziție, pielea este îndreptată și fluxul sangvin și limfatic este liber.

Pentru astfel de perne, se folosește adesea un material special Memory Foam, care reține forma capului celui care doarme. De aceea, accesoriul de frumusețe este conceput pentru uz individual. Puteți achiziționa astfel de produse ortopedice de marcă Olvi în catalogul magazinului online Ortek.

Conform materialelor: https://ortek.ro/

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. Banii au venit de la mult hulita UE, vaporașele la fel, iar prețul unui bilet este de 1 leu! Detalii am (s)pus și eu în videoclip.

MS Margareta a României despre războiul din Ucraina

 

Nu cred că vă gândeați că MS Margareta a României poate fi un excelent analist politic. Am văzut discursul MS de la institutul din Madrid (2023) la tv și l-am căutat apoi pe casamajestatiisale.ro. Îl postez aici-nu integral- pentru a avea o idee despre ce-și asumă casa regală în actualele contexte geopolitice. Mă înclin...

Dacă nu citiți tot textul, iată o mostră de gândire: ,, După cum știm cu toții, invazia militară total nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei este produsul unei ideologii imperialiste, o ideologie care susține că Rusia – deja cea mai mare țară de pe Pământ – trebuie să devină și mai mare și că Rusia are dreptul la o sferă de influență în Europa. Națiunile noastre sprijină eforturile de autoapărare ale Ucrainei nu numai pentru că acest lucru este corect din punct de vedere moral și justificat din punct de vedere legal, ci și pentru că știm că o victorie a Ucrainei este esențială pentru securitatea întregului nostru continent".

Discursul...

,,Nu cred că sunt mulți oameni care să nu fie de acord cu prioritățile actualei președinții a UE: securitatea, precum și susținerea valorilor democratice și a statului de drept, în beneficiul întregului nostru continent. Într-adevăr, țările noastre au o mare diversitate și avem uneori opinii diferite, dar diversitatea este puterea noastră și, într-adevăr, esența Uniunii noastre. Kremlinul nu ne-a luat niciodată în serios și a presupus întotdeauna că vom fi divizați și slabi. Ei bine, am continuat să îi demonstrăm că se înșeală în ultimii doi ani. Europa este norocoasă, cred, că Președinția spaniolă a urmat-o pe cea suedeză. De la extremitatea nordică a continentului nostru, la țărmurile sale sudice, într-un singur an: cu greu am putea găsi un exemplu mai bun al unității noastre. Cu toate acestea, răspunderea mea astăzi este să vă atrag atenția asupra Estului continentului nostru și să vă rog să reflectați asupra viitoarelor pericole legate de posibila escaladare a agresiunii pe care Rusia a lansat-o împotriva Ucrainei. Aș dori să adaug Ucrainei o altă țară față de care Europa trebuie, de asemenea, să ia atitudine, dacă dorim un continent sigur: Republica Moldova.

Doamnelor și domnilor,

Nu am fost niciodată de acord cu cei care susțin că războiul din Ucraina este o chestiune limitată, care privește doar o singură țară. După cum știm cu toții, invazia militară total nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei este produsul unei ideologii imperialiste, o ideologie care susține că Rusia – deja cea mai mare țară de pe Pământ – trebuie să devină și mai mare și că Rusia are dreptul la o sferă de influență în Europa. Națiunile noastre sprijină eforturile de autoapărare ale Ucrainei nu numai pentru că acest lucru este corect din punct de vedere moral și justificat din punct de vedere legal, ci și pentru că știm că o victorie a Ucrainei este esențială pentru securitatea întregului nostru continent. Iar Finlanda și Suedia au decis să se alăture NATO pentru că au înțeles că ceea ce se întâmplă în Ucraina răstoarnă toate ipotezele noastre anterioare cu privire la aranjamentele de securitate și apărare europene.

Și totuși, cu mult înainte ca tancurile rusești să încalce suveranitatea Ucrainei, Moldova vulnerabilă era deja supusă la tipul de agresiune și strategii rusești care au devenit ulterior și soarta Ucrainei. Moldova a fost unul dintre primele teritorii ex-sovietice ce a experimentat tehnicile de destabilizare ale Moscovei, care ne sunt acum familiare tuturor. Așa-numita „Republică Moldovenească Nistreană” – acum mai bine cunoscută sub numele de Transnistria – a fost înființată încă din 1991, chiar înainte ca Uniunea Sovietică să fie dizolvată în mod oficial. Niciun guvern din lume – nici măcar cel al Rusiei – nu recunoaște această așa-zisă republică. Dar trupele rusești se află acolo, sub o formă sau alta, de peste trei decenii. Moldova a fost supusă acestor presiuni și nu numai. A supraviețuit, dar a rămas relativ săracă și foarte vulnerabilă. Și tocmai când a ales un lider pro-occidental și un guvern hotărât să elimine corupția și să consolideze instituțiile democratice, invazia Rusiei în Ucraina a plasat Moldova în circumstanțe extrem de periculoase. Legătura dintre războiul din Ucraina și situația Moldovei este evidentă pentru toată lumea.

Doamnelor și domnilor,

Soțul meu și cu mine am fost în Moldova de nenumărate ori și pot să vă spun fără echivoc că actualii lideri de la Chișinău sunt cu adevărat dedicați procesului de integrare europeană. Cu toate acestea, după cum a spus președinta Maia Sandu în discursul său de săptămâna trecută la Adunarea Generală a ONU, ea și guvernul său se luptă zilnic cu eforturile de destabilizare și cu sărăcia. Chiar dacă războiul din Ucraina se va încheia în curând – ceea ce nu este foarte probabil – putem fi siguri că, în mod paradoxal, încercările de destabilizare a Republicii Moldova vor crește. Garantarea faptului că Moldova va rămâne ferm angajată în politica sa de integrare europeană este strâns legată de faptul că apărarea Ucrainei va prevala; cele două sunt fețe ale aceleiași monede. Prin urmare, situația din Moldova rămâne atât nesigură, cât și periculoasă. Autoritățile de la Chișinău avertizează în permanență că Rusia este hotărâtă să destabilizeze guvernul Republicii Moldova. Și aceasta pentru că tulburările din Moldova ar crea un pericol real în spatele principalelor forțe ucrainene, care rezistă acum invaziei rusești. Aud uneori argumente potrivit cărora România trage un semnal de alarmă în legătură cu Republica Moldova pentru că am avea motive ascunse, cum ar fi reunificarea Republicii Moldova cu România. Da, împărtășim aceeași limbă și aceeași istorie. Și, da, dacă nu ar fi fost acea alianță fatală dintre Hitler și Stalin, oamenii de pe ambele maluri ale Prutului, râul care separă Republica Moldova de România, ar fi rămas împreună. De fiecare dată când merg în Republica Moldova mă simt ca acasă. Și de când ocupația sovietică a dispărut, istoria, limba și tradițiile noastre comune înfloresc din nou, la fel ca și amintirea Regelui Ferdinand, străbunicul meu, care a pecetluit crearea României unite la sfârșitul Primului Război Mondial.

Dar obiectivul pe care mi l-am asumat, cu sprijinul atât al Guvernului României, cât și al celui al Republicii Moldova, este pur și simplu acela de a mă asigura că Republica Moldova nu este consumată de tragedia care afectează acum Ucraina, că guvernul ei reformator este sprijinit în atingerea obiectivului său și că poporului Moldovei i se permite să-și decidă propriul viitor, în loc să fie decis de alții. Dumneavoastră, spaniolii, care aveți legăturile istorice și lingvistice profunde cu America Latină, veți înțelege mai bine decât alții că este posibil să pledezi cu pasiune în favoarea securității țărilor de care te simți apropiat, fără a ridica neapărat întrebări legate de frontiere. Salut decizia de anul trecut a Uniunii Europene de a acorda Moldovei statutul de țară candidată. Este, de asemenea, încurajator faptul că, în timpul discursului său în fața Parlamentului European la începutul acestui an, președintele Zelenski a menționat Moldova în apelurile sale. Și este în mod clar un lucru bun faptul că președintele Maia Sandu este primită cu încredere și profundă înțelegere în majoritatea capitalelor continentului nostru. Și totuși, mă simt obligată să adaug că este vital să sprijinim constant Moldova. După ce a identificat Moldova ca țară candidată, UE ar trebui să își mențină hotărârea și să se concentreze pe o eventuală aderare a Republicii Moldova la UE.

Da, decalajul de bogăție dintre Moldova și UE rămâne mare. Și da, guvernarea are grave probleme în țară. Dar, în același timp, moldovenii sunt probabil unii dintre cei mai înfocați susținători ai Europei. Iar populația este de dimensiuni modeste – doar puțin mai mare decât cea a Barcelonei și doar două treimi din cea a Madridului – astfel încât procesul de integrare, precum și prețul care trebuie plătit pentru aceasta, rămâne modest. În plus, după cum arată pe deplin exemplul tragic al Ucrainei, alternativa de a nu profita de oportunitatea integrării europene ar însemna un efort de integrare mult mai costisitor și mai disperat, într-o etapă ulterioară. Oricând războiul din Ucraina se va încheia, Ucraina va avea nevoie de garanții de securitate și de fonduri vaste pentru reconstrucție economică și niciuna dintre acestea nu ar produce rezultatele necesare dacă Moldova nu este inclusă în ecuație. În plus, frontierele noastre estice nu vor fi pașnice decât dacă acestor două țări li se permite să trăiască în pace. Și, așa cum am descoperit cu toții din propria experiență, aceste națiuni nu vor găsi pacea decât dacă fac parte din familia noastră europeană. Este cât se poate de clar.

Știu că există multe alte priorități cu care ne confruntăm astăzi și toate necesită atenția noastră. Știu, de asemenea, cât de mult a făcut Spania pentru a consolida securitatea europeană. Cu toate acestea, cu riscul de a afirma un lucru evident: De obicei nu noi alegem crizele; crizele ne aleg pe noi. Să anticipăm, măcar o dată, următoarea criză. Făcând tot posibilul pentru ca Moldova să rămână întreagă și liberă.

Vă mulțumesc!

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în continuare să stăm comozi în universul nostru nostalgic, înconjurați de întunericul unui regim, după care plângem.

Oamenii rămași acolo... au mari cutremure de conștiință (de pildă negaționiștii Holocaustului și ai Holodomorului) și fracturi de logică în care cad adânc, iar pereții acelor falii sunt practic insurmontabili...

Nu mai văd lumina, nu mai înțeleg prezentul, preferă să rămână ancorați într-un trecut înșelător, sunt tulburații sociali ai lumii de azi, cei care nu acceptă și evident nu înțeleg. Cei care te întreabă: Evoluăm? Da, ca orice societate, răspund.

Evoluția aceasta este ca o monedă ce merge în aval, depinde de care parte a ,,versului" acesteia ești; avers- partea importantă, valabilă sau revers- partea mai puțin importantă, mai din spate, oarecum secundară... Acest text este postat și pe România Deșteaptă, unde vă aștept pe toți cei care aveți această viziune! Mulțumesc!

Îndemn la citit de Ziua Națională a Lecturii. Și câtă nevoie are această societate...

În 4 martie 2009, Tudor Chirilă scrie o Scrisoare către liceeni, scârbit fiind de clasa politică, de furt, de incompetențele guvernelor de atunci și de până atunci, bineînțeles și de inapetența tinerilor pentru lectură. 

Un îndemn care rămâne actual și azi, chiar dacă vremurile și politicienii s-au schimbat. Apelul la lectură și apetitul pentru citit a scăzut însă de atunci, odată cu propagarea internetului și a rețelelor sociale care induc în capul elevilor ideea că nu mai au nevoie de lectură. 

Informarea trunchiată și distracția de pe tik-tok ținând astfel de un fel de cald cerebral multora. Rezultatul? Ne confruntăm cu generații schilodite intelectual, care nu mai reușesc să distingă clar, binele de rău sau adevărul de minciună, ca să enumăr doar două antagonisme de genul acesta.

Mai jos este o selecție a paragrafelor din scrisoare care îndeamnă la lectură, paragraful cel mai iubit de mine este acesta: ,,Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi". 

<<Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. 

Hoţii de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. 

Scopul vostru trebuie să fie cunoaşterea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. Veţi domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. 

Literatura universală o să vă înveţe să deosebiţi Binele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toţi deosebesc Binele de Rău. Din prezentul amărâtei ăsteia de ţări nu puteţi învăţa Binele. Binele puteţi fi voi.>>

 Tudor Chirilă, Scrisoare către liceeni

Pământul este rotund. Pentru negaționiștii științei...

 1. Curbura Terrei nu este vizibilă de la mai puțin de 12 000 de metri înălțime, cu un câmp vizual de cel puțin 600 de metri!  Dacă un negaționist urcă la mai puțin de atât, nu are cum să vadă curbura, astfel că-ți va spune doar ce îi servește scopului său de destructurare a acestui adevăr științific.

Dacă vă interesează si un short de pe canalul meu de youtube, unde am mai bine de 100 de comentarii, majoritatea ,,flatiști,, sau negaționiști: Este Pământul plat?

2. Dacă ai un giroscop cu laser (care costă, din păcate, 20 000 $) acesta îți va arăta fără tăgadă o înregistrare a deplasării de 15 grade de meridian pe oră, ceea ce corespunde ,,drumului,, pe care Soarele îl face pe boltă. În 24 de ore se înregistrează 360 de grade, adică mișcarea pe care Terra o face într-o zi în rotația sa în jurul axei. Trebuie notată poziția negaționistului, care tratează Terra ca un fel de titrez-pizza, neacceptând nici măcar principiul rotației!

3. Trebuie să ne gândim la dovezile mai mult sau mai puțin empirice care sunt răspândite în lume de peste 2000 de ani și care vin de la Pitagora care sesiza că Luna este rotundă, astfel că Terra nu poate fi altfel, sau Aristotel care spunea un lucru banal și anume că dacă mergi de la N-S stelele de pe cerul nopții se schimbă, ca să nu mai vorbim de Eratostene care demostrează circumferința Ecuatorului, rezultând din calcului lui 40 000( cu mijloace moderne a rezultat 40 075 km!) de kilometri, măsurând umbra Soarelui în cazul a 2 bețe situate departe unul de celălalt.

4. Există negaționiști care spun că Antarctida nu există (păi dacă este o uriașă piftie!?) ci că este un lanț de 38 600 de kilometri, care înconjoară farfuria asta plutitoare numită Pământ și care nu lasă apa să se scurgă peste margini, negând legea gravitației și susținând că apa nu se poate curba... Există însă o posibilitate de a-i demonstra asta și anume un zbor Santiago de Chile- Auckland( N.Z.) sau Sydney care costă 800$ și trece pe la nord de continentul acoperit cu gheața Polului Sud! 

Astfel că pe mii de kilometri, relativ sub tine, se întinde Antarctida.

Rolul Cuțitelor Japoneze în Bucătăria Contemporană

 

Cuțitele japoneze au devenit sinonime cu arta și precizia în bucătăria contemporană, atrăgându-și admiratori din întreaga lume datorită designului lor distinctiv și performanței remarcabile. Rolul lor nu se rezumă doar la unelte de tăiat obișnuite; ele reprezintă o combinație perfectă între tradiție, tehnologie avansată și măiestrie artizanală, oferind bucătarilor instrumentele ideale pentru a-și exprima creativitatea și a obține rezultate excepționale în bucătărie.

Istoria și Tradiția

Arta producției de cuțite în Japonia are o istorie bogată ce se întinde pe mai multe secole. Tradiția confecționării cuțitelor japoneze, cunoscută sub numele de "hocho", a fost rafinată de-a lungul timpului, transmitându-se din generație în generație. Această moștenire culturală a dus la dezvoltarea unor tehnici unice de fabricație și la utilizarea unor materiale de cea mai înaltă calitate pentru realizarea acestor instrumente de tăiere.

Materialele și Procesul de Fabricație

Cuțitele japoneze sunt cunoscute pentru utilizarea materialelor superioare și pentru procesul lor meticulos de producție. Oțelul folosit, cum ar fi oțelul carbon și oțelul inoxidabil, este selectat cu atenție pentru a asigura durabilitatea și ascuțimea excepțională a lamelor.

Unul dintre cele mai renumite tipuri de oțel utilizate în cuțitele japoneze este "tamahagane", un oțel forjat tradițional folosit în producția de katana (sabie samurai). Acesta este obținut dintr-o combinație de diferite tipuri de minereuri de fier și este supus unui proces de forjare și tratare termică extrem de complex pentru a obține caracteristicile dorite.

Producția cuțitelor japoneze implică adesea un proces manual laborios, în care meșterii fierari sau "tasa" modelează și forjează lama cu mâna folosind tehnici tradiționale precum "hizukuri" sau "tsuchime", care contribuie la rezistența și aspectul distinctiv al lamelor.

Tipuri de Cuțite și Utilizări

Există o varietate impresionantă de cuțite japoneze, fiecare având un design și o funcție specifică în bucătărie. Unele dintre cele mai comune tipuri de cuțite japoneze includ:

• Gyuto: Asemănător cu un cuțit de bucătărie european, dar cu o lamă mai subțire și ascuțită, este ideal pentru tăiat carne, legume sau pentru a executa tăieturi precise.

• Santoku: Versiunea japoneză a cuțitului de bucătărie cu o lamă mai scurtă și o formă mai lată, excelent pentru tăierea, feliatul și tocatul.

• Deba: Un cuțit robust, cu lamă groasă, potrivit pentru curățarea și dezosarea peștelui.

• Yanagiba: Cuțitul perfect pentru feliatul precis al peștelui crud sau pentru a obține felii subțiri din carne.

• Usuba: Cuțitul clasic pentru legume, cu o lamă subțire și plată, ideal pentru tăierea și felierea precisă a legumelor.

Fiecare tip de cuțit japonez este proiectat pentru a îndeplini o anumită sarcină în bucătărie și pentru a permite bucătarilor să lucreze cu precizie și eficiență.

Performanța și Ascuțimea Excepțională

Una dintre caracteristicile definitorii ale cuțitelor japoneze este ascuțimea lor remarcabilă. Lama lor subțire și ascuțită permite tăieri precise și uniforme, facilitând pregătirea ingredientelor în bucătărie. Această ascuțime este obținută prin utilizarea unor tehnici speciale de ascuțire, cum ar fi "Honbazuke", un proces laborios de șlefuire manuală pentru a atinge o tăietură incredibil de fină.

Performanța lor remarcabilă le face preferate în bucătăria profesională și casnică, oferind utilizatorilor o experiență de tăiere fără efort și precisă.

Menținerea și Îngrijirea Cuțitelor Japoneze

Pentru a menține calitatea și ascuțimea cuțitelor japoneze, este crucial să li se acorde o îngrijire adecvată. Afișându-le respectul cuvenit, aceste cuțite pot deveni un partener de nădejde în bucătărie pentru mulți ani.

Curățarea și uscarea cuțitelor imediat după utilizare, evitarea tăierii pe suprafețe dure sau o îngrijire regulată a ascuțirii sunt câțiva pași importanți pentru a păstra cuțitele japoneze în condiții optime.

Popularitatea și Influța în Bucătăria Contemporană

Cuțitele japoneze au câștigat o popularitate crescândă în rândul bucătarilor profesioniști și amatorilor din întreaga lume. Performanța lor superioară, ascuțimea excepțională și designul estetic le-au adus un loc special în bucătărie, devenind o unealtă preferată pentru mulți pasionați de gătit.

Datorită capacității lor de a oferi tăieturi precise și de a lucra cu diverse tipuri de ingrediente, cuțitele japoneze au influențat semnificativ modul în care bucătăriile contemporane abordează pregătirea și prezentarea mâncărurilor.

Concluzie

Cuțitele japoneze nu sunt doar unelte de tăiat; ele sunt opere de artă funcțională care îmbină tradiția, tehnologia și măiestria pentru a oferi o experiență superioară în bucătărie. Prin istoria lor bogată, materialele de cea mai înaltă calitate și performanța excepțională, aceste cuțite au cucerit inimile bucătarilor din întreaga lume și continuă să fie un simbol al excelenței în arta culinară contemporană.  

                                                                                Sursa: Cutitejaponeze.md