Se afișează postările cu eticheta circuite turistice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta circuite turistice. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 decembrie 2024

Re-Descoperă România Episodul 12. Planul înclinat de la Covasna. Lecția de fizică cu bușteni

Oraș stațiune Covasna, Județul Covasna, Depresiunea Brașovului, Munții Întorsurii, Carpații Orientali

 sursa foto: colecție personală

Aprilie 2009

 

Auzisem ceva foarte vag despre ,,planul înclinat " de la Covasna, dar practic nu ştiam nimic despre construcţie, cale ferată sau utilizare. Într-un sfârşit am ajuns în orășelul-stațiune şi undeva pe poarta hotelului Bradul văd un indicator, pe care era desenată o cale ferată pe un versant de munte. Interesant, îmi zic în gând. Un obiectiv special, care nu trebuie ratat.

            Ce este planul acesta înclinat, atât de cunoscut în zonă şi atât de necunoscut în ţară?

            Este o cale ferată cu ecartament îngust (distanţa dintre linii), ce pornea din oraşul Covasna, urmărea firul apei vreo doi kilometri şi ajungea la baza Dealului Şiclăului, unde traversa pe un pod din buşteni rezistenţi pârâul Covasna. De aici, calea ferată specială urca de la 550 de metri altitudine- baza- până la 900 metri pe platou (dealul are 1030 metri altitudine), lungimea sa ajungând astfel la 1236 de metri, cu o diferenţă de nivel de 327 de metri.

Aproape că nu-ţi vine să crezi că un trenuleţ poate face acest lucru. Până să văd calea ferată mă gândeam că sistemul era unul cu cremalieră pe mijloc, ceva asemănător cu urcarea vagoneţilor pe Montagne Rousse (ştiţi zgomotul acela metalic, făcut de lanţul de sub vagonet), dar nu era aşa, sistemul este simplu şi foloseşte legile fizicii în favoarea oamenilor. Când am urcat, la jumătatea dealului am văzut trei linii de cale ferată? Hopaa, ce este asta?

Într-un târziu mi-am dat seama că se folosea un sistem de scripeţi şi de greutăţi ca să urce sau să coboare vagoanele cu lemne, astfel locomotiva aducea vagoanele pline cu lemne până pe platou, acolo vagoanele coborau trăgându-le pe cel goale în sus, astfel costurile de tractare/transport erau zero! Ce mai este interesant aici, este că linia ferată continua prin pădure şi pe lângă pârâu până peste cumpăna de ape cu pârâul Bâsca (afluent al Buzăului), acolo unde se află depresiunea Comandău. Practic, continuă încă 12 kilometri, fiind pe atunci singura legatură cu micuţa localitate, după care din unele surse, aceasta trecea munţii spre Nehoiu, unde mai era un plan înclinat. Dar aceasta este o informație neverificată până în prezent de mine.

Această minune tehnică din 1890 a fost imaginată și ridicată de inginerul Emil Lux, iar construcţia efectivă a durat patru ani, fiind începută în 1886. În 1999, deci după mai bine de 100 de ani, întreaga exploatație forestieră de aici a fost închisă definitiv.

Este drept, că nu prea mai aveau ce exploata, pentru că în 1995 a avut loc cea mai mare furtună din regiunea curburii interioare, urmată de cea mai mare doborâtură de arbori, care a culcat practic la pământ toată pădurea din jurul orașului Covasna.

Păcat că asemenea monumente tehnice nu sunt conservate şi nu sunt introduse în circuitul turistic, asta deşi există(a) un plan de refacere a autorităţilor covăsnene, dar și acesta doar pe hârtie.

P.S. Până astăzi (n.a. 2020) nu s-a întâmplat absolut nimic, în acest sens, doar o mică, tristă și tardivă reabilitare a mocăniței!

PoStarea originală și mai multe fotografii-AICI

sâmbătă, 27 iulie 2024

Programe de Schimb Cultural: Beneficiile Călătoriilor în Străinătate

Programele de schimb cultural oferă participanților oportunitatea de a explora noi culturi, de a învăța limbi străine și de a dezvolta competențe interculturale esențiale.

Aceste programe sunt esențiale pentru promovarea înțelegerii și cooperării internaționale. Călătoriile în străinătate, parte integrantă a acestor programe, oferă numeroase beneficii, atât pe plan personal, cât și profesional.

Beneficiile Programelor de Schimb Cultural

Unul dintre principalele avantaje ale programelor de schimb cultural este dezvoltarea competențelor interculturale. Participanții învață să comunice eficient cu persoane din diferite medii culturale și să își adapteze comportamentul pentru a se integra mai bine în diverse contexte sociale. Aceste abilități sunt extrem de valoroase în lumea globalizată de astăzi.

De asemenea, programele de schimb cultural contribuie la îmbunătățirea abilităților de comunicare și adaptabilitate. Participanții trebuie să facă față situațiilor noi și provocatoare, ceea ce le dezvoltă capacitatea de a rezolva probleme și de a lua decizii în mod eficient. Aceste experiențe contribuie la creșterea încrederii în sine și la dezvoltarea personală.

Oportunitățile de învățare și creștere personală sunt de asemenea semnificative. Participanții au șansa de a învăța despre istoria, cultura și tradițiile altor țări, ceea ce le îmbogățește cunoștințele și le lărgește orizonturile. În plus, aceștia pot dezvolta relații de prietenie și colaborare pe termen lung cu persoane din întreaga lume.

Nevoile de Recrutare pentru Organizațiile de Schimb Cultural

Pentru a desfășura cu succes programele de schimb cultural, organizațiile au nevoie de personal bine pregătit în coordonarea și managementul acestor programe. Rolurile disponibile includ coordonatori de program, manageri de proiect și specialiști în relații internaționale. Cerințele pentru aceste poziții variază, dar de obicei includ competențe excelente de comunicare, abilități de organizare și experiență în gestionarea proiectelor.

Legătura cu Recrutarea

În contextul digitalizării și al creșterii amenințărilor cibernetice, nevoia de profesioniști în securitatea cibernetică este din ce în ce mai mare. Aceste competențe sunt esențiale pentru protejarea datelor și sistemelor organizațiilor care desfășoară programe de schimb cultural. Recrutarea unor experți în securitatea cibernetică asigură că informațiile sensibile ale participanților și partenerilor sunt protejate împotriva accesului neautorizat.

Rolul Companiilor de Staffing la Distanță și Agențiilor de Recrutare pentru Scrum Master

Companiile de remote staffing company joacă un rol crucial în sprijinirea organizațiilor de schimb cultural, oferindu-le acces la un bazin global de talente. Aceste companii ajută organizațiile să găsească rapid și eficient personalul necesar pentru a gestiona programele de schimb cultural. Colaborarea cu astfel de companii permite organizațiilor să se concentreze pe misiunea lor principală, în timp ce recrutarea și selecția personalului sunt gestionate de experți.

De asemenea, agențiile de scrum master recruitment agencies sunt esențiale pentru succesul programelor de schimb cultural. Aceste agenții identifică și recrutează profesioniști calificați în managementul de proiect și metodologiile Agile, care sunt cruciale pentru organizarea eficientă a programelor de schimb cultural. Experții Scrum Master ajută la coordonarea echipelor și la asigurarea livrării proiectelor la timp și conform specificațiilor.

Concluzie

Programele de schimb cultural oferă beneficii semnificative atât pentru participanți, cât și pentru societate în ansamblu. Dezvoltarea competențelor interculturale, îmbunătățirea abilităților de comunicare și adaptabilitate, și oportunitățile de învățare și creștere personală sunt doar câteva dintre avantajele acestor programe. Cu toate acestea, succesul programelor de schimb cultural depinde în mare măsură de recrutarea personalului calificat și de colaborarea cu companii de staffing la distanță și agenții de recrutare specializate. Astfel, asigurarea unei echipe bine pregătite este esențială pentru gestionarea eficientă și sigură a acestor programe.

sâmbătă, 23 martie 2024

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. Banii au venit de la mult hulita UE, vaporașele la fel, iar prețul unui bilet este de 1 leu! Detalii am (s)pus și eu în videoclip.

luni, 4 septembrie 2023

Ce obiective turistice din țara noastră sunt propuse pentru Monumente UNESCO


Se numește Lista Tentativă/Indicativă UNESCO. Fiecare țară are așa ceva. Obiective antropice și naturale excepționale, care ar trebui cunoscute de turiști. De ai noștri în primul rând, apoi prin promovare de către cei străini. 

Câți dintre noi am auzit de ele și câți le-am și vizitat sau ce înseamnă UNESCO? Sursa:  Comisia Natională a României pentru UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură)

- Mănăstirea Neamţ
- Biserici bizantine și post-bizantine din Curtea de Argeș
- Ansamblul Monumental din Târgu Jiu ( n.a. Brâncuși)
- Ansamblul rupestru Basarabi (n.a. zona Mufatlar, cariera de cretă Basarabi)
- Biserica „Trei Ierarhi” din Iași
- Culele din Valahia Mică( n.a. case cu turn, semi fortificate din Vâlcea, Gorj)
- Biserica Densuș ( n.a.piatră folosită de la cetățile daco-romane)
- Centrul istoric al orașului Alba Iulia ( n.a.Cetatea Bastionară Alba Carolina)
- Masivul Retezat
- Pietrosul Rodnei (vârful muntelui)
- Sînpetru (sit paleontologic)- asociat Geo Parcului Țara Hațegului
- Codrul secular Slătioara (pădure seculară)- Masivul Rarău
- Frontierele Imperiului Roman - Dacia
- Frontierele Imperiului Roman - Limesul Dunării
- Peisajul cultural minier Roșia Montană
- Centrul istoric al Sibiului și ansamblul său de pieţe
- Vechile sate Hollókő și Rimetea
și împrejurimile lor ( n.a. Județul Alba)

duminică, 11 iunie 2023

Douăzeci de locuri unice în România- 1000 de postări

 La aniversarea celei de-a 1000 a postări de pe blogul meu (deschis în 2008!) am ales un text cu ponturi de locuri faine de vizitat din România, locuri unice care sper să vă inspire pentru vacanța asta care va să vină negreșit.

Bonus, un clip cu cetățile dacice din patrimoniul mondial, de pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/watch?v=6bhRC_7z0Lo

,, Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești. Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice, pe unele din ele le veți regăsi în poate într-o viitoare carte.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;



2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu, alte minuni...antropice, dar care cadrează cu peisajul
.


3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru (168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat, Munții Retezat și Munții Godeanu;




12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței( nu mai puțin de trei trepte înșiruite spectaculos), cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Zonă cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice;


20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică''.

luni, 29 mai 2023

Lacul Bolboci - Ialomița, Munții Bucegi


Lacul Bolboci, este o minune de luciu de apă din inima Bucegilor. Pentru cine nu a ajuns în zonă, iată o sugestie pentru o scurtă de vară, care să încludă zona Padina, Peștera și Mănăstirea Ialomiței. Accesibil dar aglomerat în mijlocul verii, pe perioada concediilor. Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 23 aprilie 2023

Dor de Vama Veche

Un dor de Vamă m-a cuprins visceral, odată cu venirea primăverii. Vama nu este pentru toată lumea și nu este nimic exclusivist în ceea ce scriu sau postez, Vama trebuie simțiță, trăită și asimilată, iar acest cântec urlat pe aleea principală indică o realitate care merge până în adâncurile sufletului rebel, căutător și călător al fiecăruia. Lăsați prejudecățile, trăiți spiritul uni loc unic...

luni, 17 aprilie 2023

All' Antico Vinaio Florența- regele sendvișurilor

All’Antico Vinaio Firenze reprezintă culmea a ceea ce crezi că se poate face cu un sandviș, sau despre cum se poate face un sandviș spectaculos cu de toate. Am experimentat asta pe cea mai aglomerată stradă din Italia, probabil, în inima Florenței, la doi pași de Palazzo Vecchio și de unica Galleria degli Uffizi. Celebrul muzeu florentin al familiei Medici, cu lucrări de da Vinci, Michelangelo sau Botticelli. 

Să revenim la ...mâncare. Cozi uriașe, agenți care strigă italienește bonuri, numere și care rânduiesc mulțimea către multele locații unde te așteaptă Măria sa Sandvișul Sandvișurilor. În 2014 a avut cele mai multe review-uri de pe glob și astăzi se menține tot acolo cu 30-35 000 de recenzări, atât pe tripadvisor cât și pe google. Clar, nu puteți rata asta asta dacă ajungeți la Florența, chiar dacă marketingul și reclama au luat-o demult înaintea gustului. Merită însă încercat, pentru că este uriaș și delicios... Totuși, să ne gândim doar... este alcătuit în diverse moduri cu mortadella, salami, brânză peccorino, pancetta, porchetto, prosciutto, parmigiano, etc...

luni, 3 aprilie 2023

Embrace German Nature: o vacanță sustenabilă între munți și mare

Germania înseamnă insule, coaste, păduri, lacuri, râuri și munți: Natura din Germania este unică.

3 situri din patrimoniul natural mondial aflate sub protecția UNESCO, 16 rezervații ale biosferei care se află pe lista UNESCO a ariilor protejate și 104 parcuri naturale păstrează această comoară extraordinară, pe care vizitatorii o pot explora pe numeroase trasee de drumeții și ciclism bine întreținute.
O călătorie cu trenul neutră din punct de vedere climatic și o ședere mai lungă în unități de cazare certificate ecologice vă transformă vacanța într-una responsabilă față de mediu și chiar mai relaxată. Găsiți adevărata relaxare în peisaje de vis.

Peisaje pitorești
Cele mai frumoase călătorii încep în minte. Alăturați-vă nouă într-o excursie unică și cunoașteți coaste dramatice, insule romantice, defileuri adânci și păduri dese dintr-o perspectivă panoramică!

Sunetul mării
Ciripitul păsărilor, șoapta vântului și zgomotul mării în depărtare, nechezatul cailor și galopul copitelor pe nisip... Soarele pe față, picioarele în apă: a asculta natura și a te deschide către ea cu toate simțurile este o binecuvântare pentru suflet.
Ascultați melodia mării.

Magia unei cabane de munte
Sus, în munții Allgäu, la o altitudine de 1.108 metri deasupra nivelului mării, Silvia Beyer administrează prima cabană cu profil vegetarian din Alpi. Ingredientele regionale autentice stau la baza meniului ei. Așa a învățat de la mama și bunica ei și este cel mai bun lucru pentru natură, planetă și om. În cele din urmă: „Înviorarea sănătoasă face fericirea montană completă”.

Salvatorul focilor
Tanja Rosenberger nu-și poate imagina viața fără foci. Ea este managerul rezervației de foci din Friedrichskoog, și pentru ea, conservarea mamiferelor marine și a habitatului natural al acestora este mult mai mult decât o muncă, îi face mare plăcere în special să le reintroducă în sălbăticie: „Nu este nimic mai frumos decât imaginea unui pui de focă care înoată spre libertate”.

Vacanță durabilă
Alegeți destinații turistice cât mai departe posibil de hot-spoturile cunoscute, planificați-vă o vacanță mai lungă în loc de două scurte, experimentați natura mai intens și mai eficient din punctul de vedere al costurilor – pe jos, cu bicicleta sau chiar cu canoea - există multe posibilități de a călători responsabil din puncte de vedere ecologic și de a crea amintiri de neuitat! Iată 10 sfaturi de vacanță care vă vor încânta. 








duminică, 26 martie 2023

Pisa... o surpriză

Știu că toată lumea știe despre Pisa și turnul ei. Filmulețul de 1,24 minute nu evidențiază decât surpriza unui turist în fața unui turn surprinzător de înclinat, gustat la început de noiembrie, plin de turiști relaxați veniți în Toscana din toată lumea. Oameni care vin, se bucură de momente, trăiesc, simt și se umplu de emoția unei zile trăite altfel decât rutina junglei sociale sau urbane de unde provin. Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 19 martie 2023

România mea

Azi nu vă dau greu... O selecție de fotografii despre cum văd eu România mea. Pozele sunt din urmă cu 15 ani și sunt realizate cu un aparat Panasonic, de semiamator, de 8 pixeli, luat cu banii de pe ultimul salariu al 13 lea, oferit generos de guvernul Tăriceanu. O achiziție care îmi părea imposibilă altfel. De atunci tehnologia, aparatele, telefoanele au evoluat, însă România a rămas la fel de surprinzătoare și de voluptoasă fotografic. Vă pupă proful Irașcu! 

vineri, 17 martie 2023

Mănăstirea Franciscană Șumuleu Ciuc- monument din orașul Miercurea Ciuc

Această celebră mănăstire din regiunea locuită de minoritarii secui( populațiede origine maghiară) a fost construită între anii 1733-1779 în stilul caracteristic al mănăstirilor franciscane din Transilvania. În curtea interioară a mănăstirii se află statuia lui Kájoni János (Iohannes Caioni) (1629-1687) opera sculptorului Ferencz Ernő. 

În mănăstire a funcţionat tipografia lui Kájoni între anii 1675-1854, mănăstirea  devenind  un centru cultural important al zonei. Mănăstirea a fost devastată în repetate rânduri în secolele XVI, XVII  și XVIII și începând cu anul 1668 în mănăstire a fost organizat învăţământul de nivel mediu din zona Ciucului, şcoala de aici fiind predecesoarea actualului Gimnaziu Márton Áron din Miercurea Ciuc..

Biblioteca franciscană de aici păstra în anul 1941nu mai puțin de 124 incunabule, din care în prezent au rămas numai 6.  În anul 1985 în peretele refectoriului cu ocazia unei reparaţii s-au găsit o serie de manuscrise, incunabule şi alte cărţi valoroase, ascunse de franciscani de autorităţile comuniste, dar din păcate multe dintre ele au suferit pagube ireversibile.

Cele 14 volume restaurate până la ora actuală, printre care şi nepreţuitul Codex Kájoni şi alte 8 incunabule sunt în tezaurul Muzeului Secuiesc al Ciucului. Biblioteca păstrează, printre altele, şi lucrările în latină ale istoricului franciscan Losteiner Leonárd (Transylvaniae et Siculae descriptio; Topographica).

La marginea oraşului Miercurea Ciuc, în fiecare an de hramul bisericii ,, Adormirea Maicii Domnului” pe 15 august se adună zeci de mii de credincioşi, iar un număr dublu vin la marea sărbătoare de Rusalii, pentru a celebra victoria secuilor din 1567 împotriva celor ce doreau sa impună religia unitariană, conduşi pe atunci de Principele Ioan Sigismund. 

Construcţia se leagă de ordinul romano-catolic al franciscanilor, care încep să clădească pe aceste locuri o biserică în stil gotic începând cu anii 1440, ajutaţi şi de Principele Iancu de Hunedoara, care doreşte astfel să celebreze victoria de la Sântimbru de Mureş împotriva turcilor, prin ctitorirea unei biserici. Trecută secole la rând prin numeroase distrugeri, datorate inclusiv marii invazii turco-tătare de la 1661, biserica este dărâmată şi reconstruită apoi în stil baroc cu elemente gotice între 1804-1838. Ea este administrată şi azi de călugării franciscani observanți, care au mai construit aici şi o capelă închinată Sfântului Anton.

Urmează apoi ,,dotarea” ei cu o impresionantă orgă cu 2600 de tuburi, una dintre primele şase din Europa în anii 1930-1931, iar vitraliile care împodobesc lateralele au fost comandate în Cehia. Aici se află statuia miraculoasă a Maicii Domnului, cea mai mare statuie a Fecioarei sculptată dintr-o singură bucată de lemn(tei în acest caz), cu o înălţime de aproximativ 2, 3 metri, mărginită de o parte şi de alta de statuile Sf. Ladislau şi ale Sf. Ştefan.

Este considerată miraculoasă pentru că în timpul luptei din 1567 a săvârşit minunea acelei victorii, iar secuii s-au întors şi i-au multumit, lucru coroborat şi cu alte minuni făcute de-a lungul timpului de Fecioara Maria, întruchipată de această statuie, creată de un sculptor necunoscut.

 

Alte comunități

Brașov- Mănăstirea și biserica franciscană Sfântul Ioan Botezătorul, str. Sfântul Ioan, nr. 7, jud. Brașov

Odorheiu Secuiesc- Mănăstirea și biserica franciscană, str. Tamási Áron nr. 2, judeţul Harghita; o parte din mănăstire este folosită de Surorile Franciscane Sărace de Sfânta Familie-Mallersdorf

Ordin: Ordinul Călugărilor Franciscani Observanți- Ordinul Fraților Minori( Provincia Sfântul Rege Ștefan)

Hram: Adormirea Maicii Domnului, 15 august

Locație: Șumuleu Ciuc, str. Szek, nr. 148, 530203 , Miercurea Ciuc, județul Harghita

Tel/Fax: 0266 371 449

Nr. de călugări: 7

Superior: Pr. Bőjte Mihály

Web: www. ofm.ro/ www.csiksomlyo.ro

Statui: Statuia Miraculoasă a Fecioarei Maria

Pelerinaj: Pelerinajul de Rusalii, cel mai mare pelerinaj catolic din România

 Ordinul Fraților Minori(Observanții)- Str. Emile Zola nr. 4, 400112, Municipiul Cluj-Napoca,  Jud. Cluj; Tel/Fax. 0264/594676; frtibi@gmail.com/ Mănăstirea și biserica franciscanăPiaţa Muzeului, nr. 2, (fosta Piața Mică, Piața Carolina, Piața Dimitrov)



sâmbătă, 25 februarie 2023

Bled, singurul lac natural din Slovenia

Bled este singurul lac natural mare din Slovenia, o bijuterie unde poposesc milioane de turiști anual. Și slovenii chiar știu să facă turism... Un film făcut din barcă, ca o alifie sufletească pentru igiena noastră interioară. Un lac cu o insulă superbă în mijloc, pentru planuri de vară 2023. Restul în filmuleț. 

duminică, 19 februarie 2023

Germania pur și simplu inspirație

Germania, ca destinație turistică, are atât de multe de oferit pe tot parcursul anului, iar noi suntem aici pentru a vă inspira și a încuraja dorința dvs. de a călători! 

Pentru început - puteți vizita unul dintre minunatele orașe germane, care în timpul iernii se transformă într-un loc de poveste romantic acoperit sub o pătură de nea. 

Februarie este perioada ideală pentru a vizita Germania, mai ales pentru cei cărora le place să participe la diverse evenimente, este perioada în care orașele se transformă în scene pentru un carnaval multicolor. 

Celor care preferă să se bucure de o atmosferă relaxată, le recomandăm să aleagă una dintre cele 11 biblioteci tematice din Germania și să se scufunde în lumea imaginației.



Bucurați-vă de magia orașelor germane
Germania, este încântătoare chiar și în lunile de iarnă - indiferent dacă decideți să vizitați metropole strălucitoare bine-cunoscute sau alegeți destinații mai puțin cunoscute pe baza recomandărilor celor care știu toate secretele locului. Muzeele, castelele și alte atracții culturale așteaptă să fie descoperite!

Obiectivele de dezvoltare globală
În podcastul său On the MIC with Petra Hedorfer, președintele consiliului de administrație al Organizației Germane pentru Turism tratează subiecte de actualitate. De această dată, este vorba despre obiectivele dezvoltării sustenabile, așa-numitele Sustainable Development Goals (SDGs). Invitatul este Dr. Dirk Glaeßer, directorul programului de dezvoltare sustenabilă în turism al Organizației Națiunilor Unite pentru Turism (UNWTO).

13 sfaturi pentru vacanța de iarnă
Iarna în Germania poate fi atât romantică, cât și de captivantă. Chiar dacă afară plouă, ninge sau e furtună: nu vă veți plictisi dacă luați în calcul cele 13 idei ale noastre.

Carnaval în Germania
Carnavalul începe în data de 11.11. exact la orele 11 și 11 minute, iar conform tradiției este și începutul celui de-al cincilea anotimp în Germania. Petrecerile ating „apogeul” în data de 16 (Weiberfastnacht) și 20 februarie (Rosenmontag). Sfârșitul oficial al celui de-al cincilea anotimp este 22 februarie la așa-numitul Aschermittwoch, dar înainte de acest moment avem o petrecere de neuitat!

Deutschen Zentrale für Tourismus e.V. (DZT), Beethovenstraße 69, 60325 Frankfurt/Main, Tel. +49 (0)69 974640, info@germany.travel
Organizația Germană pentru Turism, reprezentată prin Membrii CA Petra Hedorfer și Reinhard Werner.



duminică, 5 februarie 2023

Pisa

După ce am numărat oceanele și am explicat fenomenul El Nino a venit momentul unei emoții. Turnul din Pisa și zona centrală plină de turiști, în buza toamnei italiene. Câteva cuvinte însoțesc emoția sinceră de a fi ACOLO! Vă pupă proful Irașcu!

marți, 24 ianuarie 2023

Turism franco-spaniol în exclava Llívia din Pirinei

Reprezintă o exclavă spaniolă  de 12,8 kmp, din Munții Pirinei, aflată însă pe teritoriu francez, în departamentul Pyrénées-Orientales, care-și trage numele din latinescul Julia Lybica. Este o micuță localitate, care aparține de  provincia spaniolă Girona,  parte a comunității autonome a Cataloniei, 
Situată la altitudinea de 1223 de metri, pe versanții nordici ai Pirineilor. Francezi.

 

            Llivia a fost antica capitală a districtului Cerdaña sau Cerdagne, și a făcut parte din acordul de pace dintre francezi și spanioli, semnat în 1659, de regele Louis al XIV lea  al Franței și de Philip al IV lea al Spaniei. Tratatul Pirineilor a presupus cedarea către Franța a 33 de localități din districtul Cerdaña, mai puțin teritoriul acesta al Lliviei care reprezenta o moșie autonomă printr-un drept acordat de Împăratul Carol al V lea,  și care a rămas până astăzi posesiune spaniolă.

Astfel, acest teritoriu spaniol, aflat la 2 kilometri de granița comună de pe linia Pirineilor, este administrat de Spania , deși depinde economic de turismul și economia franceză. 

După numeroase dispute legate de accesul la resursele de apă sau la drumurile transpirineene, Llivia devine o înfloritoare regiune transfrontalieră, mai ales după ce ambele țări intră în UE. 

Trebuie menționat că se află la câțiva kilometri de un mic stat pitoresc, foarte cunoscut ,din inima acestor munți, Andorra.

luni, 23 ianuarie 2023

Galeria vorbitoare din Bologna

În Bologna, lângă Piazza Maggiore se află o galerie unde se produce un fenomen acustic foarte interesant. Explicații în videoclip! Vă pupă proful Irascu!

vineri, 23 decembrie 2022

Ce așteptări sunt pentru iarna turistică 2022-2023

De obicei, cei ce promovează destinații exotice sau exclusiviste, sau pur și simplu accesibile nu sunt doar agențiile de turism, ci și reprezentanțele turistice ale acestor zone sau ale țărilor cu birouri de turism deschise la noi. Așa că este bine să urmăriți ofertele reprezentanțelor dar si ale operatorilor de turism, și site-urile acestora. Cam care cred eu că vor fi tendințele din iarna 2022-2023. 

Un pont pentru Austria, în orice anotimp: Parcul Minimundus din Klagenfurt

    O dată cu prima zăpadă veți dori să mergeți la schi,  sau poate veți dori să petreceți Crăciunul într-o capitală europeană, este bine să vedeți ofertele de city breake de la Budapesta, Paris, Bratislava, Praga sau la Viena. sau de ce nu în minunatul decor al Alpilor tirolezi, la Innsbruck.
    În aceste orașe împodobite somptuos,  sigur se vor găsi sejururi la prețuri  de  la 220-400 Euro de persoană cu 4 nopți cazare cu mic dejun inclus, așa cum am văzut și în anii trecuți.

    Am observat că există un trend de organizare de excursii acasă la Moș Crăciun la Rovaniemi, pentru iarna 2022( câteva chartere pline ochi), cu safari la o fermă de reni, cu sănii trase de  Husky sau pe snowmobil  precum și oferte de pescuit la copcă pentru cei ce iubesc ,,răcoarea". În acest fel, Laponia și al său Rovaniemi, nu mai sunt un vis atât de îndepărat, chiar dacă prețurile se duc către 1000-1600 de Euro pe sejur/persoană sau familie.

Sigur vor exista oferte de city break la Amsterdam în Țările de Jos, la hotelurile de pe malul canalelor râului Amstel cu 3-4 nopți  de cazare cu mic dejun inclus la pretul de 200-340 de  Euro, care să includă mic dejun și  transport cu avionul  cu plecare din București, Cluj-Napoca, Timișoara  și cu taxa de aeroport inclusă.

    Revelioanele petrecute în destinații exotice,  foarte departe de zăpada și  de frigul de pe la noi vor include  alegerea unor sejururi în Qatarul, cel atât de contestat anul acesta, Dubai, Tel Aviv, Seychelles sau de ce nu în Bali, multe dintre ele fiind destinații către care se vor pune la dispoziție chartere asta și datorită noilor zboruri low cost directe din Cluj-Napoca sau Bucuresti. 
    Nu este mai puțin adevărat că și ofertele de city break la Milano, Torino, Florența sau Barcelona, vor fi atractive,în iarnă pentru cei ce doresc să facă shopping sau pur si simplu să admire arhitectura și viața trepidantă a unor orașe emblematice pentru multe stiluri arhitectonice.
    Există și varianta  petrecerii Crăciunului și/ sau a Revelionului  la munte în stațiuni care se înscriu pe un trend pozitiv în România precum  Straja, Rânca, Șuior( Maramureș), Vatra Dornei, Băile Felix, Cavnic, Păltiniș, Arieșeni sau pleiada de stațiuni de pe Valea Prahovei, unde și prețurile vor fi pe măsură( adică exorbitante).


luni, 12 decembrie 2022

Exclava turistică austriacă Jungholz din Germania( Bavaria)

         

Localitatea Jungholz de doar 7 kmp  este de fapt, în termeni supertehnici, o penexclavă clasică, adică se află pe teritoriul Germaniei, comunică cu Austria peste muntele Sorgschrofen ( 1635 metri)  dar accesul în acest mic sat, cu mai puțin de 300 de locuitori, se face exclusiv din sau prin Germania. Din acest motiv, pentru Jungholz au fost emise două coduri poștale, unul austriac și unul german(!?).  Cod poștal austriac (6691), german (87491) .

 Bonus un filmuleț cu cele mai ciudate enclave și exclave din lume-AICI

            Sătucul, recunoscut pentru turismul  pentru sporturi de iarnă, din vest-nord vestul țării aparține districtului Reutte, din regiunea federală a Tyrolului austriac, este pe versantul nordic al Alpilor Bavariei. Interesant de știut este că până la intrarea Austriei în Uniunea Europeană, în 1995, acest micuț teritoriu beneficia de graniță deschisă, adică era în uniune, și de asemenea aici se putea plăti și cu marca germană și cu șilingul austriac.

            Și tot legat de poziția aceasta oarecum ciudată, aici se află un quadripoint, adică un loc special aflat la întretăierea limitelor administrative a patru entități administrative: Jungholz la nord, Pfronten din Germania la est, Schattwald din Austria la sud și Bad Hindelang din Germania la vest.

            Istoria este simplă, astfel, un nobil austriac a cumpărat în secolul al XIV lea terenul acesta, aflat la altitudinea de 1000 de metri, pentru a-și extinde suprafața domeniului său. În urma tratatului din 1844 localitatea a trecut sub jurisdicție austriacă chiar dacă era in exxtremitatea sudică a Bavariei.


Muntele Sorgschrofen ( 1635 metri) 

sâmbătă, 3 decembrie 2022

Cascada 7 Izvoare -Scropoasa


    Cascada 7 Izvoare- Scropoasa din Munții Bucegi este considerată o minune a apelor de munte, cu o puritate specială, motiv pentru care apele se și captează și îmbuteliază. Cele 7 izvoare sunt magice și traversează, se spune, un câmp magnetic și un depozit argintifer, dar cascada ce rezultă și vegetația prin care curge, plus pragurile calcaroase pe care le traversează fac din spațiul acesta unul special. Adăugați la asta și lacul Scropoasa (hidroenergetic) din apropiere și aveți imaginea unui mic paradis, bun de vizitat în orice anotimp.

Re-Descoperă România Episodul 13. Biserica Şuncă şi Slănină, monument UNESCO din Dârjiu

Comuna Dârjiu, Județul Harghita, Podișul Târnavelor( Hârtibaciului), Depresiunea colinară a Transilvaniei Martie 2010 Am rămas surprins ...