Re-Descoperă România Episodul 6.Defileul Latoriței. Fără cuvinte, în multe cuvinte

 

101 locuri românești / plecatdeacasa.net

Defileul Latoriței. Fără cuvinte, în multe cuvinte

Sat Ciunget, Comuna Mălaia, Județul Vâlcea, Munții Latoriței, Grupa Parâng, Carpații Meridionali

 

Decembrie 2011

 

Munții Latoriței, sunt necunoscuți, restrânși ca suprafață, destul de înalți și înghesuiți între spinările vânjoase ale Parângului, Lotrului și Căpățânii. Aici s-a țesut o frumoasă legendă care vorbește despre iubirea dintre un păstor sau haiduc pe nume Lotru și o ciobăniță pe numele ei Latorița.

Cei doi, sau cele două(n.b.râuri), reușesc să-și împletească undele după zeci de kilometri în care aleargă paralel de o parte și de alta a acestor munți. Locul de întâlnire se numește, cum altfel ,,Gura Latoriței", și este situat la 30 de kilometri de Brezoi și la 7 km. de Voineasa, în capătul de vest al Țării Loviștei, în inima Meridionalilor.

Chiar dacă are nume de fată, Latorița este un râu viguros, care a reușit să(-și) creeze un defileu cum rar am întâlnit în România. Parafrazând o reclamă celebră, este ,,probabil cel mai frumos defileu din țara noastră".

Nivelul de bază coborât al Lotrului, a obligat Latorița să se adâncească, ferăstruind astfel o vale îngustă în cele mai dure roci existente la noi: șisturi cristaline, gnaise, roci magmatice și calcare cristaline.

Rezultatul geomorfologic te lasă fără suflare, la propiu. O incursiune într-o lume fantastică, bântuită de jgheaburi, pereţi surplombați, ace și țancuri, hornuri  și săritori peste care apa se răsfiră în voaluri de mireasă.  Din loc în loc, apar versanți tiviți de grohotișuri, acoperiți de molizi și de exemplare distinse de larice sau zadă, ori întinse șiraguri de brusturi uriași. Ici și colo mesteceni și fagi se amestecă cu coniferele, lăsând loc și pentru coloanele de piatră cenușie, care se ițesc printre ei.

După satul Ciunget, la 610 metri altitudine, unde se află și centrala hidroelectrica de 510 MW(cea mai mare din țară!), intrați în lumea minunată a defileului Latoriței, prins în chingile Munților Repezi-Părăginosu de o parte și cele ale Târnovului în cealaltă. Este primul și cel mai îngust sector al defileului, unde apa furioasă se agită peste pragurile colțuroase ale rocilor prea dure pentru a fi șlefuite, unde se ascund în marmitele de eroziune păstrăvi iuți și unde în anii '50 se practica plutăritul.

Pe lângă pereții surplombați, mașina își face loc cu greu, pe drumul asfaltat, dar neîntreținut, care duce până la cele două baraje ce întregesc farmecul locurilor  și oferă priveliști unice. Este vorba despre lacurile Petrimanu și Galbenu, lacuri care, paradoxal, îmbogățesc peisajul și nu îl urâțesc, cum se întâmplă în alte locuri. Doar stâlpii schilozi, de înaltă tensiune, obturează imaginea aparatului de fotografiat. Nu pot să-i ocolesc, cadrul îi prinde, stau scheletici pe mijlocul văii, ca niște arătări din altă lume.

La un moment dat, la câțiva kilometri de primul baraj, în zona în care valea se îngustează pentru a doua oară, apare o stâncă de calcar cristalin, peste care un firicel de apă curge ca o lacrimă pe versantul golaș. Se numește, destul de sugestiv, cascada Apa Spânzurată. Multe mici cascade au acum un debit minuscul, pentru că pâraiele din toți munții din jur plătesc tribut lacurilor de acumulare și forței omului.

Pe la Prejbeni, la 7 kilometri după ce am intrat în defileu, drumul se strecoară pe sub versantul Târnovului, pentru a poposi într-o mică depresiune numită Borogeana. După alți patru kilometri se ajunge la lacul Petrimanu, iar sectoarele înguste devin din ce în ce mai rare, pentru a se destinde la capătul traseului, la barajul lacului Galbenu. Deja am ajuns la 1150 de metri, altitudinea primului baraj, așadar am urcat 500 de metri. Drumul continuă pe lângă cele două lacuri spre Iezerele Latoriței și cascada Moara Dracului, alte minuni din munții ăștia frumoși și necunoscuți.

Postarea originală și mai multe poze-AICI

Douăzeci de locuri unice în România- 1000 de postări

 La aniversarea celei de-a 1000 a postări de pe blogul meu (deschis în 2008!) am ales un text cu ponturi de locuri faine de vizitat din România, locuri unice care sper să vă inspire pentru vacanța asta care va să vină negreșit.

Bonus, un clip cu cetățile dacice din patrimoniul mondial, de pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/watch?v=6bhRC_7z0Lo

,, Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești. Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice, pe unele din ele le veți regăsi în poate într-o viitoare carte.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;

2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu, alte minuni...antropice, dar care cadrează cu peisajul
.

3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru (168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat, Munții Retezat și Munții Godeanu;

12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței( nu mai puțin de trei trepte înșiruite spectaculos), cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Zonă cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice;

20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică''.

Cascada 7 Izvoare -Scropoasa

    Cascada 7 Izvoare- Scropoasa din Munții Bucegi este considerată o minune a apelor de munte, cu o puritate specială, motiv pentru care apele se și captează și îmbuteliază. Cele 7 izvoare sunt magice și traversează, se spune, un câmp magnetic și un depozit argintifer, dar cascada ce rezultă și vegetația prin care curge, plus pragurile calcaroase pe care le traversează fac din spațiul acesta unul special. Adăugați la asta și lacul Scropoasa (hidroenergetic) din apropiere și aveți imaginea unui mic paradis, bun de vizitat în orice anotimp.

Cascada Leutasch, Austria

Un filmuleț scurt și zgomotos despre o cascadă minunată, numită Leutasch. Am găsit-o în Austria, în Alpi și are 23 de metri cădere, la capătul unor chei incredibile, cu un râu care s-a adâncit până la 35-45 de metri într-un calcar jurasic.Traseul este spectaculos, cu poduri peste chei și cu traseu suspendat pe stâncă de câțiva kilometri. Turism, nu glume! Vă pupă proful Irașcu!

Cascada Bigăr, Munții Aninei, Caraș-Severin

O cascadă minionă, pe un tuf calcaros din Munții Aninei. Până să fie mediatizată prin poze fotoshop, cu steluțe, nici nu era considerată cascadă, în ghiduri și publicații de specialitate. Dar, iată minunea noastră din Banat!

Lacul Ochiul Beiului- probabil cel mai misterios lac din țară

https://www.plecatdeacasa.net/2018/10/lacul-ochiul-beiului-o-minune-turcoaz.html

Veliki slap Plitvice- Marea cascadă- parc național în Croația

Veliki slap sau Marea Cascadă, din Parcul Național Plitvice, Croația. Vă propun 40 de secunde de vis, într-unul din locurile cele mai frumoase de pe Terra. Cea mai mare cascadă din cele aproape 100 care se varsă în lacuri ce comunică între ele. Peisaj unic, minune carstică, merită orice efort. Croația este, după mine, una dintre cele mai frumoase și spectaculoase țări de pe glob!

Top zece trasee pentru biciliști în Germania

Începutul toamnei este momentul ideal pentru a explora orașe magice, a se bucura de plimbări prin natură sau a trăi o aventură pe bicicletă. Dacă sunteți pasionat de viața urbană, faceți un tur al metropolelor germane, dar dacă preferați călătoriile romantice și liniștite - descoperiți partea romantică a naturii germane în această toamnă, iar pentru iubitorii de sport recomandăm unul dintre cele 10 trasee de TOP pentru bicicliști, care parcurg întreaga Germanie.

Toamna romantică

Faceți o călătorie romantică în timp - descoperiți partea romantică a toamnei în Germania, cu bicicleta. Traseul pentru bicicliști, cu peste 100 de castele, clădiri gotice, baroce și renascentiste vă invită la o aventură romantică de neuitat! TOP 10 De la Marea Baltică la Alpi, de la izvoarele Dunării până la parcurile naturale naționale - Germania este un paradis pentru oricine dorește să înceapă o aventură pe două roți! Urcați pe bicicletă și explorați orașe interesante și savurați peisaje de neprețuit. Orașe magice Zilele de toamnă sunt momentul perfect pentru a descoperi orașe noi. Astfel, Hamburg vă va întâmpina cu farmecul său de litoral, Dusseldorf vă oferă o aventură de neuitat la cumpărături, în Dresda veți simți atmosfera barocă de altădată, iar Köln vă va plimba printr-un basm de ciocolată. Aventuri de toamnă Porniți într-o călătorie romantică prin natură! Trăiți toamna și toate culorile ei prin plimbările de-a lungul râurilor sau de-a lungul numeroaselor podgorii, iar spiritul de altădată îl vei simți în castelele romantice și luxuriante ale foștilor conducători.

Cascada Beușnița sau minunea în trepte de tuf calcaros

La Cascada Beușnița, sau cascadele Beușniței, pentru că sunt în număr de trei, se ajunge relativ ușor, urcând spre dreapta de la frumosul și faimosul lac Ochiul Beului.

Cascadele din calcar, travertin sau tuf calcaros, sunt acoperite, ca și la Bigăr, de mușchi verde de pădure, ceea ce îi sporește frumusețea și o face mult mai atractivă și mai spectaculoasă.

Mi-a plăcu în mod deosebit pentru că este și accesibilă, are și un debit bogat și se asociază cu lacul Ochiul Beiului, formând un complex de obiective turistice de prim rang, pentru Munții Aninei.
De menționat, că apele Beușniței nu formează mai jos acest lac carstic turcoaz, el fiind produsul unui izbuc submers.

Din păcate, zona nu este pusă în valoare deloc, drumurile de la Socolari, lângă Oravița, sunt execrabile ,ar orașul Anina este, de departe, cel mai deprimant oraș din câte am văzut în România. Nici cu Oravița, cu tot cu teatrul ei și cu muzeul farmaciei, nu este departe.

Zona este atât de săracă, încât căutarea unei pensiuni decente si, mai ales, a unui restaurant normal, cu altă mâncare decât pizza, este o adevărată aventură... deprimanto-gastronomică.

Să revin la cascade.
Prima și cea mai frumoasă se află la 10-15 minute de lacul Ochiul Beiului-detalii AICI-, și se înfățișează în toată splendoarea cu o cădere de 15 metri, peste mușchiul gros de pădure de foioase
.
Undeva în stânga cascadei principale, urcă o potecuță, către cea de a doua treaptă, nu foarte înaltă, dar mult mai lată, iar după alți câțiva zeci de metri găsiți cea de a treia treaptă, mai îngustă și mai gălăgioasă.

Cascada se formează pe culmea Pleșiva, a munților Aninei, pe valea Beușniței, afluent al Nerei, la puțin peste 300 de metri altitudine.

Zona a fost declarată rezervație complexă, în care sunt ocrotite specii submediteraneene, precum liliacul sălbatic, cărpinița, mojdreanul, iasomia, pe lângă specii foioase clasice ca: alunul turcesc, fagul balcanic, frasinul sau ulmul.



Filmulețe:
- prima cascadă, cea mai mare și mai frumoasă;
- a doua cascadă, mai lată, debit bogat;
- a treia cascadă, cea mai mică.

Cascada Krimml- Austria. Toate cascadele României la un loc.

Titlul nu este întâmplător. Și asta v-o spune cineva care a văzut câteva cascade din România. Ale noastre sunt simple scurgeri de apă pe versanți abrupți sau plini de mușchi, pe care apa se prelinge mai lin sau mai alert, în funcție de ploi și de topirea zăpezilor.

Să nu cumva să vă ia elanul naționalist și să spuneți că nu apreciez marile frumuseți naturale ale României, pentru că vă vor contrazice cele peste 800 de postări despre țara noastră minunată, de pe acest blog.

Realitatea însă nu poate fi contrazisă. Cascada Krimml din inima Austriei, cu ai săi 30 mc/s și cu cei peste 380 de metri cădere, în mai multe trepte, bate de departe orice cascadă de la noi.

O minune gălăgioasă, permanent aburindă, cu praguri și marmite de eroziune, alimentată de apa ghețarilor din Alpii din zona Pinzgau, își face loc lejer în lista oricui bate Austria vara sau iarna.
Am citit în 2013 pe blogul unui tip fain, care scria mult mai bine, mai ordonat și mai corect decât mine, pe un blog numit lazfamiliytravel.blogspot.com, despre această minune a naturii și mi-am trecut-o în wish list.

Dorința s-a materializat anul acesta, iar plăcerea și experiența trăite acolo, mă vor urmări mult timp de acum încolo.
Nu voi intra în amănunte tehnice și istorice despre această cascadă uriașă, considerată de unii cea mai mare din Europa( cu siguranță, este cea mai mare din Alpi!) ci îmi voi face doar datoria de blogger turistic, de a semnala pentru necunoscători prezența acestei căderi de apă fabuloase din zona Kaprun.

Pentru cei interesați de date suplimentare vă recomand citirea pe îndelete a postării domnului de pe blogul mai sus menționat care abundă în date despre cascadă-Turism cu familia în lumea largă-Cascada Krimml

Am postat în urmă cu ceva timp și două filmulețe cu porțiuni ale cascadei une apele se prăvălesc cu mare vioiciune, peste șisturile și calcarele de la bază: Krimml 1, Krimml 2.

Sper să vă bucurați alături de mine de fotografiile făcute și de filmulețele de youtube, dar cel mai mult îmi doresc să ajungeți și să parcurgeți pas cu pas, vreme de vreo 2 ore, toate punctele de belvedere de pe traseu, împreună cu toate națiile Terrei.

Cascada Krimml- Austria 1

Cascada Pătrăhăițești( Buciniș) sau crâng, pădure, cascadă, plăcinte

Undeva în inima Apusenilor, la vreo câțiva kilometri, de drumul Arieșeni-Vârtop, se face un drumeag de pământ, care te duce până spre un platouaș carstic, unde se află crângul Pătrăhăițești. 

Crângurile sunt corespondentele tipic moțești ale cătunelor, o alcătuire roită, splendidă, cu zece căsuțe, pierdute pe coclaurii Apusenilor la peste 1000 de metri altitudine.Toate postările despre Apuseni-AICI.

Când scriu sau străbat aceste arătări rurale cu case răzlețite prin pășuni, nu pot să nu-mi amintesc de felul magistral în care Victor Tufescu, marele geograf, evoca originile și viața trăitorilor la/în crâng, a  moților și a băieșilor din mijlocul acestor munți unici, foarte populați dar misterioși și tenebroși în același timp.

Lângă un asemenea crâng, unde toată viața se desfășoară în jurul fânețelor cu căpițe, pășunilor și animalelor de la fermă, găsești bine ascunsă, o cascadă care poartă numele sătucului.

Cascada cu nume lung, care-mi amintește de Vârciorogul de sub Piatra Grăitoare( o postare săritoare- AICI, filmuleț AICI), mai are un nume sub care o să o mai întâlniți, și anume Buciniș.

Cu un nume cumva ciudat, după cum spuneam, imposibil de pronunțat la prima cuvântare, cascada aceasta farmecă privitorul, cu cele două trepte ale sale, care însumează 14-15 metri de cădere apă nu foarte zgomotoasă, dar cu un debit sănătos.

Decorul este clasic spectaculos, dacă pot spune așa, cu o pădure de fag de la 1200 de metri altitudine, cu căderi de pietre cristaline și calcaroase, cum le stă bine în Apuseni, și cu un vârf de munte care se prefigurează la orizont, cu niște... turbine eoliene cocoțate hăăt, sus.

Este vorba despre vârful Curcubăta Mică, de 1769 de metri( vârful Curcubăta Mare, 1849 metri, sau Bihor, este cel mai înalt din Apuseni), pe care o companie energetică îndrăzneață a urcat și montat trei turbine eoliene, care se pot distinge în ultima poză din această postare.

Pe drumul de ducere sau de întoarcere de la cascadă, opriți-vă la casa micuță până unde puteți urca cu mașina, și mâncați o plăcintă( mă rog, două, trei...) moțească cu afine, zmeură sau brânză, pentru 2 lei bucata. Merită așteptarea, pentru că tanti de acolo, face plăcintele pe loc, ceea ce le face mai gustoase, și mai delicioase, decât vă puteți închipui.

Tot lângă căsuța cu plăcinte șe află un mic muzeu etnografic cu multe obiecte confecționate din lemn, cu cănițe, ceșcuțe, străchini, castronașe, fluiere, ciubăre și mai ales tulnice, din care încă se mai cântă, sau cu care încă se mai comunică peste munți. Din păcate n-am prins deschis, dar asta nu este o zonă pe care să o mai ratezi după ce ai ajuns o dată aici. Oricând aș trece pe aici, m-aș abate pentru două ore, dus întors.

Un mic filmuleț cu cascada găsiți AICI.

În rest, bucuria unei drumeții super ușoare de vară, care se lasă cu plăcinte, priveșliști, pojarniță și o mică coroniță cu albăstrele, nu are cum să nu-ți schimbe starea de spirit, în bine sau din bine în excelent. Ceea ce vă doresc și vouă, după lectura acestei postări.

Lacurile Plitvice din Croația- Reloaded, by rain

O regiune unică, carstică, lacustră, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, văzută și simțită a doua oară, de data asta pe ploaie. 
O minune cu sute de cascade, de zeci de metri, cu apă turcoaz, cu mulți pești, nederanjați și nepescuiți de braconieri, extraordinar de bine administrată. 
Croația este o țară pentru care am toată admirația, ce reușește să producă milioane de euro doar din turism. 
Parcurile Naționale Plitvice, din inima Croației sunt un loc ce trebuie vizitat, în orice anotimp. Noi am fost vara, dar am văzut și fotografii de iarnă, de toamnă sau de primăvară, toate de premiat. 
Postarea cu informații despre zonă, cu poze cu soare, cu cazare și mâncare din Croația cea mereu surprinzătoare, AICI. Și un filmuleț cu micuța plimbare pe un lac, parte a traseului-  FILM.

Pe o ploaie continuă la Velki Slap- Cascada cea mare

Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase cascade din lume!

by Sofia Flori

Un filmuleț frumos -AICI

Despre cascada Bigăr auzisem câte ceva, dar nu credeam că este la noi în țară. După ce am aflat că  e localizată în Caraș Severin mi-am dorit tare mult să o văd și am început să îmi planific o tură prin zonă.

Așadar, într-o zi de week-end  am ajuns din greșeală  în Oravița. Nevrând să mă reîntorc spre casă pe Clisura Dunării, mi-am zis să merg unde mă va duce drumul și să înnoptez pe la Reșita sau Caransebeș. Nu mi-am făcut un traseu anume, ci am mers la întâmplare. Am pornit pe DN57B și când am ajuns la indicatorul spre Anina m-am gândit că ar trebui să merg acolo să mă plimb cu Semmering-ul. În clipa următoare am realizat că nu am timp  și mi-am continuat drumul spre Caransebeș printr-un "defileu" superb . Așa am găsit cascada!

Se află  pe partea dreaptă a drumului, cum mergi din Oravita pe DN 57B, în apropierea localității Bozovici.  Există o mică parcare  și un indicator cu Paralela 45 pe care nu ai cum să nu îl observi. În 2014 când am fost eu, se percepea taxă de vizitare ( 5 lei parcă - este scris la intrare alături de citatul din "The World Geography "), Am intrat fără plata taxei, deoarece nu era nimeni care să o colecteze. Am trecut podul de lemn. În partea stânga am admirat  cum curge agale Minișul și cât de frumos a săpat în stâncă, iar pe partea dreaptă m-am bucurat de spectacolul splendidei cascade( tuful calcaros sau travertinul, este rezultatul depunerilor de carbonat de calciu din apa mineralizată a pârâului).  

Am mai cercetat puțin zona, apoi am mers pe cărarea către Izbucul Bigăr( izvor carstic), dar fiind foarte aglomerat am făcut cale întoarsă. Am mai privit de câteva ori cascadă și am plecat către casă, cu o mare bucurie în suflet și cu o senzație unică de mulțumire. 

Cacada Bigăr a fost inclusă în topul celor mai frumoase cascade din lume de către revista  online "The World Geography" din SUA (http://www.theworldgeography.com/2013/01/unique-waterfalls.html).

Defileuri și Săritori în Europa

Vârciorog- Apuseni

În Europa, cele mai mari și mai spectaculoase defileuri le-a format Dunărea la Porțile de Fier( 140 km.), dar și alte cursuri de apă au tăiat asemenea văi, între care Rhon, Rin, Tajo, Duero, Loara, Vlatava, Isar și altele, iar în România: Oltul, Mureșul, Jiul sau Crișul Repede. În marile insule ale Europei se află minuni naturale create de râuri mici dar iuți, care îi lasă pe cei care și-au luat sejururi in Creta, sau Sicilia, ori Malorca, cu gura căscată.
(defileu-plural,  defileuri, ca și hotel= hoteluri, etc.)

De pildă, micuțul râu Titisee, de pe versantul nordic ale celui mai înalt vârf din Masivul Pădurea Neagră, taie o vale atât de adâncă și de prăpăstioasă încât a fost supranumită Defileul Infernului.

Un drum în serpentine, construit în 1770, cu ocazia călătoriei în Franța a Mariei Antoaneta- fiica Împăratului german Francisc I și a Împărătesei Maria Tereza- soția viitorului rege Ludovic al XVI lea, traversează această spectaculoasă zonă.
Mult mai târziu acest drum a fost dublat de o cale ferată; în multe sectoare, acestea dar și torentul si-au găsit cu greu loc, calea ferată și șoseaua modernă fiind nevoite să treacă prin numeroase tunele și peste multe viaducte, așa cum sunt majoritatea autostrăzilor din spațiul fost iugoslav, unde cei ce caută sejururi in Croatia sau Slovenia, se vor bucura sigur de ele. Într-un anumit punct, cei doi versanți sunt atât de apropiați, încât abia lasă să se întrezărească, printre ramurile arborilor, o fâșie îngustă de cer albastru. Acest loc are, de altfel, și o denumire sugestivă, Săritoarea Cerbului.
Cascadele europene cele mai spectaculoase nu se găsesc pe răurile mari și importnate, regula fiind valabilă și în Grecia, Austria, Germania, Italia, Franța sau România. Acestea apar pe unele pâraie mici, ale căror nume nu spun mare lucru: Anio, Velino, Aar, Krimml, Krka, Fullbach, Murg, Doubs, Trümmelbach și multe altele din țările și insulele mari ale continentului nostru.
În țara noastră este la fel, numele săritorilor sau ale cascadelor nu spun multora nimic, pentru simplul motiv, că ele sunt pe afluenți ale râurilor mari: Izvorul Cailor( Maramureș),Urlătoarea( Bucegi), Bâlea ( Făgăraș), Beușnița+ Bigăr( Banatului), Bohodei( Vlădeasa), Vârciorog( Bihor), Pișoaia(Bihor), Răchițele( Gilău).

Cascada Cailor- cea mai mare cădere de apă din România

Am așteptat mult să mai ajung în zona Borșa-Maramureș, și să urc cu telecabina până în apropiere de această vestită cascadă. 
Am mai văzut-o cu ochii unui adolescent, în anii studenției, când făceam excursiile tematice în Rarău sau Maramureș.

Prea obosit atunci, după o noapte furtunoasă, așa cum se întâmpla de obicei, drăguța cascadă nu mi-a spus mare lucru atunci, și din păcate nici acum.

Să prinzi o cascadă la sfârșitul unei veri secetoase, constituie un moment trist pentru orice călător.

Firicelul de apă ce dădea să se scurgă de pe pantele abrupte ale cascadei, nu impresiona în mod deosebit. Într-un an ploios, zgomotul căderii uriașe de apă se aude de la capătul telescaunului, acum nici la doi pași de ea, zgomotul nu era mai mare ca freamătul molizilor.

Tehnic și practic nimeni nu știe cât are această cascadă, adică de la ce înălțime începe să cadă apa și unde este punctul terminus.

Variantele care circulă prin multele ghiduri și pliante, unele mai vechi de la începutul anilor '80, altele proaspete ca niște gadget-uri, cu tot felul de ponturi, indică cifre care merg de la 120 de metri până la 160 de metri.




La fel este și cu Dururitoarea din Ceahlău a cărei înălțime variază între 25 și 30 de metri, sau chiar cu cea mai spectaculoasă cascadă pe care am văzut-o eu în România, Săritoarea Bohodeiului care are între 60 și 80 de metri cădere( intrați pe link-uri pentru a vedea fotografiile!).


Cascada Cailor este situată pe versanții nord vestici ai Masivului Rodnei, cu fața către Complexul Turistic Borșa, de unde urcă un telescaun( lungime 2030 metri și diferență de nivel 496 metri) care îți oferă o perspectivă deosebită asupra unei părți din Țara Maramureșului.

 Munții Rodnei au fost declarați Parc Național, pentru frumusețea deosebită a peisajelor și pentru conservarea speciilor de floră și faună, mai multe pe  parcrodna.ro.


Abruptul uriaș la Râpei Piatra Rea este responsabil de formarea acestui prag, alcătuit din calcare, peste care apa Pârâului Cailor curge vijelios( dar nu acum!).
Izvoarele, căci sunt mai multe,  Pârâului Cailor pleacă de sub Șaua Galațiului, dintr-un circ glaciar care adăpostește vreo cinci lăcușoare glaciare blocate de mici morene frontale.

Apa acestora alimentează pârâul Cailor, care se împiedică de versanții vârfului Piatra Rea( 1825 metri) și cade către mica depresiune în care este situat complexul turistic.


Experiența merită trăită oricum, traseele din zonă va pot purta pe lângă cascadă, spre izvoarele Bistriței, spre vârful Galațiului sau chiar către poteca de culme, care leagă cele două mari vârfuri ale masivului, Pietrosu Mare( 2303 metri) și Ineul ( 2279 metri).

Un traseu pe triunghi roșu pleacă din stațiune, spre cascadă cale de 4 kilometri, pe care îl faceți într-o oră și jumătate, după care puteți merge către Lacul Știol sau Izvorul Bistriței, încă 2 kilometri, total traseu dus întors 5-6 ore.

Cataractele Lotrului și Lacul Balindru

O cataractă reprezintă un prag stâncos peste care apa, încurajată de o pantă relativ abruptă, cade vijelios și cu zgomot, creînd mici adâncituri sau jgheaburi în albia râului, numite marmite de eroziune. Multe râuri de munte au asemenea sectoare cu praguri, unul dintre cele mai spectaculoase este situat pe Lotru, în inima Grupei Parâng. De altfel, geograful Ion Conea, le considera printre cele mai frumoase din țară.

Băiatul ăsta frumos cu nume de flăcău mitologic, Lotru, merge peste munții care poartă același nume, la întâlnirea cu iubita sa Latorița sau Latrița. Legenda țesută de localnicii Țării Loviștei în jurul celor doi iubiți este una fericită, de vreme ce în aval de  Ciunget, vălurile sclipitoare ale apelor de munte se contopesc pentru totdeauna într-un șuvoi ce curge mai lin către confluența cu Oltul, de la Brezoi.

 După ce scapă de strânsoarea chingilor șisturilor cristaline și gnaiselor, de  pe coclaurii cei înalți ai Parângului, și după ce umple largul bazin al lacului de acumulare Vidra, Lotrul trece mândru peste cărările neumblate, și prin pădurile virgine care se  opresc în buza Voinesei. Lasă pe stânga abrupturile Pietrei Albe și ale Ștefleștiului adunându-le izvoarele, iar pe dreapta culmile de pegmatite ale  Munților Latoriței.

Pe traseul acesta sălbatic apare, ca de niciunde, lacul de acumulare Balindru, în fapt un alt contributor hidroenergetic  la sistemul de acumulări și hidrocentrale din bazinul Lotrului( nu mai puțin de 9 baraje și lacuri asociate). Micuț și înghesuit printre versanții, încă împăduriți, lăcușorul acesta este o apariție insolită, la capătul traseului de 14 kilometri care pleacă de la Voineasa și se termină aici. Lacul este situat la altitudinea de 1030 de metri si are un volum de aproape 0,7 milioane de metri cubi. Drumul poate fi făcut cu mașina în jumătate de oră, dar pierdeți plăcerea de a vă plimba prin pădurile de fag și de amestec cu molid și de a simți aerul tare, ozonat cu miros de mușchi și hribi.

Cataractele se află cu puțin înainte de lacul de acumulare, și oferă o priveliște tulburătoare și un vuiet grozav, în special atunci când ploile umflă apele râului.  Mai ales că de pe viaductul înalt care unește versanții prăpăstioși, stâncile albe de biotit și muscovit acoperă apa, așa că nu-ți rămâne decât să-ți imaginezi lupta dintre micașisturile dure și calcarele ce răsar din loc în loc și apa cea grabnic vărsătoare de șuvoaie.

Din fosta exploatare de mică  situată la intrarea în cataracte, se poate ajunge pe firul apei pătrunzând prin pădure și escaladând grohotișurile de la baza pereților. Aici, câteva porțiuni de apă mai liniștită au așternut în malul stâng bucățele lucioase- argintii de mică. În liniștea spartă de foșnetul ritmic al apei, te crezi un veritabil căutător de... argint.