Suntem atât de civilizați pe cât reciclăm?

Suntem pe ultimul loc la reciclare pe cap de locuitor în UE! În România, se reciclează fix 36 de kilograme de deșeuri pe fiecare locuitor! Dacă nu este trist, atunci este jenant de rușinos, mai ales când observăm că locul de deasupra nostră din clasament este ocupat de Malta cu aproape dublul cantității( 70 kg.). 

Campionii la civilizație ecologică (construită, este drept, și cu amenzi mari) sunt neserioșii ăia de austrieci, care reușesc să recicleze  într-un an mai bine de 516 kilograme de deșeuri pe cap de locuitor. Și pentru prostia noastră plătim mii de euro pe zi penalizări! Când pun cifrele acestea două cap la cap, mă apucă un dor să plec pe râuri de munte... Dar și acolo, pet-urile de la muntenii și turiștii noștri ecologiști fac legea.

Austriecii aceia care nu ne lasă în Schengen! Ce să zic, niște needucați... Cancelarul lor are multe bube politice de rezolvat și va da socoteală pentru ele la intern, dar nu austriecii și firmele lor sunt vinovați pentru că noi, primii în Europa de la coadă nu suntem admiși. Asta apropo de antipatia față de ei manifestată în ultimul timp.

Să revenim la civilizație ecologică. După Austria, urmează Danemarca (411 kg.) și Germania (409 kg.), alți cotropitori anglo-saxoni ai spațiului european. Asta îmi aduce aminte de un episod dintr-o călătorie în Bavaria, unde, la pensiunea unde eram cazați se aflau 7 pubele sau 7 fracții de reciclare, pe înțelesul tuturor: sticlă albă, sticlă colorată, hartie, carton, plastic, metal și menajer. 

Proprietarul nu ne-a indicat decât un singur lucru în mesaj, să reciclăm cum trebuie!!!

Aici o altă imagine unde este vorba de procentul pe țară. Oricum, tot acolo cu Malta și Grecia.

DESCRIEREA GENIULUI ŞI ÎNSUŞIRILOR NAȚIUNII MOLDOVENILOR DIN BUCOVINA

Generalul Gabriel Splény von Miháldy, primul guvernator al Bucovinei, realizează  pentru Curțea Imperială de la Viena un raport intitulat ”Descrierea districtului Bucovina”. În 1775, acesta îi descrie pe moldoveni după toate elementele unui studiu socio-antropologic. Nu cred că o să placă  multora, dar este o versiune a modului cum ne privesc alții în totală opoziție cu ce am fost învățați să credem despre noi, românii în general. Să ne luăm și să ne vedem așa cum suntem, cu bune și cu rele.

1. Talente şi caracter. Geniul acestei naţiuni are la bază un umor natural, dar înclinat mai mult spre şiretenie. Aceasta îi face să fie în ceea ce fac şi în ceea ce omit să facă, prefăcuți și ambigui, aşa încât nu te prea poţi încrede nici în faptele, nici în vorbele unui moldovean...

 2. La primejdie sunt neînfricaţi și aproape neiertători la jignire; în acelaşi timp sunt uşurateci și înclinaţi spre schimbarea autorităţii din dragoste pentru libertate. Zgârcenia lor înnăscută atrage după sine invidia, iar aceasta tendinţa de a se îmbogăţi spre paguba celor din jur.

3. Educaţia. Nobilul ca şi clericul nu are aproape nici un fel de studii sau altă educaţie și, prin urmare, țăranul este și el mai primitiv…

4. Obiceiuri. Ţăranii și clericii sunt dedaţi îndeosebi beţiei, ceea ce-i incită la bătăi spontane şi la neascultare, așa încât moldoveanul, îmbătat cu vin sau rachiu, este în stare să se opună chiar militarilor. În toate acţiunile şi neacţiunile lor sunt neşlefuiţi şi comparabili mai mult cu un popor barbar, decât cu un popor pe jumătate civilizat.  Statura moldovenilor depăşește media. Sunt ,,nervoși", „musculoşi" și obișnuiţi din copilărie cu călăria. Modul lor de viaţă este foarte modest, fiindcă se hrănesc exclusiv cu lapte, brânză și mălai, adică pâine de cucuruz.

6. Înclinaţia către viaţa de soldat. Însușirile abia amintite îi fac îndemnateci pentru viaţa soldăţească, cum şi-au arătat curajul şi în ultimul război, când au fost folosiţi de ruşi cu folos ca voluntari; dar ei detestă în aşa măsură subordonarea, încât puţini vor putea fi încorporaţi în trupele regulare.

7. Lenevia este considerată de norod ca baza fericirii: Hărnicia lor se întinde numai până la acoperirea necesităţilor anuale, aşa încât, dacă binecuvântarea Domnului este îndestulătoare într-un an, pentru mai mulţi ani, moldoveanul nu vrea să mai lucreze în anii care urmează atâta timp cât ajung proviziile.

 8. Îmbrăcămintea. Moldoveanul este îmbrăcat simplu, dar bine apărat de frig; ţesutul femeilor le pune la îndemână rufăria și aşa numitele sumane sau paltoane ţărăneşti, postavul fiind ţesut de ei înşişi, mai ales la munte.

9. Religia. În ceea ce priveşte religia, ei aparţin cu toţii (cu excepţia câtorva străini şi catolici ardeleni) religiei greceşti neunite, şi deşi nici popii nu au aproape nici o cunoştinţă despre deosebirile dintre religii, ei sunt atât de fanatici în religia lor, încât abia dacă-i consideră pe ceilalţi creştini, mai ales însă pe catolici, mai buni decât evreii şi păgânii.

10. Simpatia faţă de guvernul împărătesc-regesc. După descrierea de mai sus a geniului naţiunii, s-ar putea pune întrebarea, dacă această naţiune ar putea simpatiza cu guvernul împărătesc-regesc. După părerea mea sunt siguri și dacă ar fi eliberați de apăsarea frecventelor poveri, care se ridică numai pentru transportul produselor naturale la peste 100 de zile şi dacă nu ne-am amesteca în religia lor şi în evidentele lor libertăţi şi obiceiuri gospodăreşti, adică nu ne-am preocupa de bunurile şi averea lor în amănunţime, ei s-ar putea comporta ca o națiune destul de supusă.

Comunismul - amintirile mele și ale altor generații (1)

Educatia despre comunism , mai necesară ca oricând.

Cetatea Severinului- refăcută, tristă și nevizitată

Am trecut în urmă cu vreo doi ani prin Drobeta Turnu Severin, unde am și rămas o noapte, astfel că am avut timp să vizitez și cetatea medievală proaspăt renovată.

Sincer nici orașul și nici cetatea nu mi-au făcut o impresie deosebită, pentru simplul motiv că deși are un potențial uriaș, ca poziție, peisaj și chiar infrastructură, cele două elemente -orașul și cetatea- se complac într-o uitare și lentoare din care nu văd să iasă curând.

Cetatea Severinului este acea cetate medievală a căror ruine au fost refăcute cu bani europeni, și la care s-a făcut recepția, să zicem alaltăieri, a fost deschisă cu ceva fast ieri, iar azi a fost închisă, pe motiv că nu are pază asigurată.

Toată lumea a râs de situație, a dat ostentaiv din mână, și a rostit cu obidă : ,, Ca la noi la nimenea" !

A, și orașul Drobeta este orașul acela unde de vreo doi, trei ani, nu este căldură, cel puțin când dă frigul, pentru că firmele se ceartă între ele și cu primăria pe cât de mari să fie șpăgile pentru reparații și pentru gigacalorie.


Să revin la Cetatea medievală a Severinului, unde-e drept- într-o după amiază toridă de vară, erau fix 10 turiști sau localnici, cu noi cu tot, iar muzeul era închis, pentru că după cinci când vine lumea la plimbări, curatorii pleacă acasă toropiți și ei de afluxul uriaș de turiști din timpul zilei.

Unul dintre motive este legat de poziția excentrică față de centrul orașului, cetatea fiind la malul Dunării, un mal sau o faleză aproape neamenajată, cu o linie ferată ce rupe peisajul și încurcă eventualele investiții într-o promenadă decentă.
Drumurile și aleile care duc la cetate sunt nerefăcute, desfundate, izolate, mizere și izolate, unui turist fiindu-i  destul de greu să o localizeze, plus că drumul până la ea nu te încântă deloc.

Piciorul podului lui Apolodor din Damasc care putea fi o atracție interesantă, este o reproducere nereușită a ceea ce am văzut eu la muzeul orașului în urmă cu mulți ani.

Cu alte cuvinte cred că au încercat punerea în vedere și în valoare a acestui obiectiv vechi de peste 2000 de ani, asociind-ul cu niște ruine vechi de vreo 700. O combinație  cel puțin ciudată.






În concluzie, dacă ajungeți în Drobeta, încercați să găsiți cetatea, bucurați-vă de aerul răcoros al Dunării, căutați muzeul Porților de fier, de la baraj și feriți-vă să veniți iarna pentru că, căldură.

Până la investițiile orașului în promenadă, alei de acces, parcuri, renovări de spații publice, iluminat, indicatoare și activități constante în cetate pentru atragerea turiștilor, nu putem spune decât că orașul Drobeta, este topit de lentoarea și incompetența unei administrații care nu găsește calea spre dezvoltare.

Am uitat.
Insula plină de șerpi de pe Dunăre, așa-zisul Nou Ada Kaleh, o scufundăm sau ce facem cu ce s-a început acolo?
O postare despre Ada Kaleh- AICI.

Un parc nemțesc- o formă de Manifest(are) a rezistenței la subcultură

- Puteți merge să vizitați și parcul de sub munte. Este frumos și amenajat în terase!
Îi spune soției, într-o germană literară, în care se ghicește accentul dialectului bavarez, proprietara pensiunii din Reit im Winkl, unde am tras pentru câteva zile.

Mă întreb, de ce i-o fi spus soției de parcul acesta? Bun, o fi sub munte, ceea ce nu face decât să-i accentueze farmecul, dar până la urmă de ce să recomanzi un parc, într-o stațiune unde își fac veacul mulți turiști germani sau străini, pentru liniște vara sau pentru ski, iarna?

După vreo două zile de zbenguială prin Austria aflată la 3 kilometri la sud  și prin Bavaria  aflată la nord de noi, decidem într-o după amiază, să explorăm și partea asta de orășel cu biserică evanghelică proptită în stâncă.

Parcul este o frumusețe, dar nu mai este nevoie să o spun eu. Se vede!
La intrare, un mic Achtung, ne anunță sec, nemțește, că este frumos să te plimbi în picioarele goale, pentru că dacă te plimbi cu ele pline( sic!), recte- încălțate, s-ar putea ca cei ce respectă această regulă să se murdărească.

Cum adică? Să simți iarba sub picioare, să te interconectezi cu natura primitoare și bine tunsă?
Da, pentru că tu ești important și pentru că tu contezi.
Pentru că parcul ăsta a fost gândit pentru tine, pentru sufletul tău tulburat de muncă și de stres. Culmea, pe banii tăi și în beneficiul direct și nemijlocit al picioarelor tale care aleargă libere printre pietrele din mezozozic, așezate artistic în formă de coadă de Triceratops.

Acestea sunt primele revelații pe care le am la vederea parcului de sub munte. După ce mă descalț lângă lacul cu nuferi mici, trec printr-un mic bazin cu apă, care îmi amintește de cișmelele de la intrarea în geamiile din Dobrogea. Un fel de curățare ritualică, de tot jegul urban adunat în mine un an întreg.

Pun piciorul pe pietrișul fin, care desenează o alee lungă care se oprește în roca dură a prealpilor bavarezi și apoi pe iarba fină, pășind voios către un aranjament care aduce,de departe, cu sanctuarul de Sarmisegetusa Regia. Atât de simplu și atât de puțin, pentru a obține atât de mult.

Apoi îmi amintesc că noi am plătit pentru sejur, în jur de 70 de Euro, pentru taxa de oraș și pentru taxa de curățenie. Așa, ca să merite!
Și mă gândesc că nemții ăștia trăitori în Reit im Winkl, pe care îl găsești cu greu pe o hartă -de hârtie, vă rog?- își plătesc impozitele într-o proporție covârșitoare, iar turiștii,  de asemenea taxele.Pentru că sunt invadatori pentru scurt timp al spațiului paradisiac regulamentar german.

La mine în oraș, jumătate din parcul mare este o evocare a naturii cuiburilor de cioară, un omagiu adus celei mai inteligente păsări de pe pământ, conform cercetătorilor germani. Sau, mă rog, britanici.
Iar un parc care ar fi trebuit să se numească Făgăraș, își amână glorios tăierea de panglică, pentru că lucrările au întârziat, pe motiv de spăgi prea puține. Cine mai știe?

Trist este, că nu îi bănuiesc pe nemți că dau pe afară de cultură și civilizație urbană, de lectură și erudiție, mai mult decât pe alții, dar atunci când promiți, faci, iar când faci, faci cu responsabilitate, pentru că îți pasă și pentru că omul trebuie să simtă că o faci pentru el, pentru bucuria lui și că tu ești în slujba lui.
Asta diferențiază lumile noastre, viziunea asupra administrației, educației și sănătății. Și nu numai.

Pentru asta luptă unii! Pentru ca cei care au ales să reziste la forța civilizatoare prin subcultură, ignoranță și prostie să poată fi măcar conduși de unii cu viziune, care se duc pe stradă să vadă ce trebuie făcut și modificat, nu care își fac poze cu familii de pauperi, și care mimează grija pentru problemele urbei.

Dar străzile nu votează, iarba nu votează  ci se usucă, copiii nici nu plătesc educația și nici nu votează, parcările nu votează, gunoaiele nu pun decât o ștampilă urât mirositoare pe un oraș infect, care moare și care n-a fost în stare să țină cu dinții de un om de mare decență și cultură, precum Anca Sigartău.

Stau pe banca de pe terasa cea mai înaltă, de sub gorunul bine curățat de crengi uscate, și încerc să mă detașez de toate revelațiile astea care întunecă emoția sinceră, trăită la vederea acestui părculeț din fundul sudic al Germaniei.
Pentru scurt timp reușesc.
Dar gândul că societatea din care vin și în care mă chinui să-mi cresc copilul, într-un mod decent și corect, este precum piciorul infectat, supurând, cu elefantiazis al unei femei din mlaștinile Guineii, îmi doboară și ultimile zâmbete.

Știu că ar fi trebuit să fie un articol vesel despre un loc minunat, vizitat de noi. Îmi pare rău că nu este așa. O țară sau un oraș este așa cum este datorită oamenilor de acolo, liderilor care conduc acea societate și viziunii asupra a ceea ce este bine de făcut pentru ca lucrurile să funcționeze.Sunt banalități, știu.
Dar eu vreau acest banal în viața mea de zi cu zi. Vreau să nu mă mai surprindă oameni cu așa-zisă carte care sar de pe scaun la primul acord al lui Vijelie sau Salam și elevi de primă mână care se maimuțăresc pe melodii care își au originea și își extrag seva dintr-o societate și mai nestructurată și mai cangrenată de lenevie și de ticăloșie, decât a noastră.

Mi-aș dori o administrație prietenoasă, deschisă și primării unde incompetența și iresponsabilitatea să nu fie omniprezente sau școli unde băile să fie amenajate și utilate la standarde europene, iar spitalele să fie centre unde grija pentru pacient să primeze.

Dar, din păcate, cei mai mulți dintre votanți au ales atitudinea adoratorului prost și topit în asfaltul turnat pe pile, pe străzi fără canalizare și unde țoapele și țopii fac circ de dimineață și până seara, preocupându-se de propria imagine.

Poate că ne merităm soarta. Țopii și țoapele despre care am vorbit, au o teorie foarte simplă. Poate vă amintiți... Suntem niște guvizi idioți, care pot fi prostiți cu orice râmă bleagă fluturată pe post de SCHIMBARE.
Nu râdeți! Așa sunt guvizii, niște pești vorace, lacomi și care ar face orice pentru un vierme. Asemănarea cu marea masă a votanților este pur și simplu întâmplătoare.

Pescarii, ca și țopii, știu asta foarte bine indiferent câtă școală sau câtă experiență de viață au. Așa că nu vă amăgiți, voi cei ce vă situați chipurile de partea cultă, cool, inteligentă și citită a baricadei. Fac mișto de noi în fiecare zi.
Pur și simplu sunt incompetenți și nu le pasă! De niciun fel!

Acesta  este evul mediu în care trăim, arzând etapele civilizației și prefăcându-ne adaptați la realitățile lumii moderne pe care o urâm dar din care ne dorim să facem parte.

Adio, băncuță! Adio, parc per pedes de sub munte!

Despre ghizii din parcuri naturale, peșteri sau de aiurea

Pe oriunde am umblat, prin țara asta mare și frumoasă, am urmărit, cu un spirit poate mai critic decât al altora, prestația ghizilor  de la diferite obiective turistice de toate felurile. 
Sunt câțiva aleși de soartă, cu vocație, care iți răscolesc sufletul de turist sau de român, așa cum am întâlnit acum mulți ani la Țebea( HD), la Panteonul Moților, o veritabilă doamnă moț, mândră și pasionată de istorie, sau cum era pe vremuri o altă doamnă, la Curtea de Argeș, la Mănăstirea lui Manole, și al cărei expozeu memorialistic despre regalitate, te lăsa cu lacrimi în ochi. 

Am tot respectul și pentru un foarte interesant profesor de istorie, care era ghid la Cetatea Neamțului, înainte de refacerea ei, și care ne zugrăvea lupta plăieșilor de pe ziduri, de parcă vizionam un film 3D.
Tot cu plăcere îmi răsună în minte tonul cald, liniștitor și plin de candoare al măicuțelor de la Voroneț, Humor sau Moldovița, profesioniste, femei cu diplome universitare și cu limbile străine la ele, de ți se umplea inima de bucurie și mândrie, văzând toate neamurile pământului ascultându-le. Nu același lucru se poate spune despre cei ce se ocupă de ariile protejate , de parcurile naturale sau naționale din țară, unde pare că dragostea pentru natură și animale nu ține loc și de competență în materie de ghidaj turistic.
Din păcate, administratorii de astăzi ai diferitelor arii protejate, angajează tot felul de ageamii, cu scoală de ghizi făcută probabil la apelul bocancilor, sau pur și simplu voluntari, elevi sau tineri entuziaști, care fac un bănuț peste vară. Este adevărat nici cu turiștii nu mi-e rușine. Așteptările lor sunt atât de jos, atât de puține, atât de subțiri, pe cât le sunt șlapii doamnelor, pornite pe drumuri de munte, la văzut chietre și suveniruri. Despre calitatea turiștilor români și nu numai, într-o altă postare.

EXEMPLE

 Peștera Dâmbovicioarei

Un loc frumos, dar intoxicat de tarabe cu miere și cătină, dar și de terase sau pensiuni, asta într-o zonă protejată, unde ți se iau bani la intrarea în chei, iar râul este curățat, când și când. Ghizi sunt copii din sat, care s-au jucat cu imaginația, punând nume la toate speleotemele din peștera, de altfel puțin interesantă. N-am nimic cu copii și cu dorința lor curată de a explica, împărtăși cu turiștii experienta vizitării unei peșteri. Eu însă am așteptări mai mari, vreu mai multe informații, mai multă competență.

Peștera Ghețarul Șcărișoara

Aici lucrurile sunt grave, dacă nu chiar catastrofale. Am vizitat peștera de vreo 7 ori, începând de prin 1994, din facultate, când eram în aplicație practică cu colegii mei, și când chicoteam la auzul explicațiilor absolut stupide ale ghidului, plin de el, că dă lecții unor studenți la geografie. Anii au trecut și prosteala acestuia i-a contaminat pe toți cei ce i-au urmat. Anul acesta un tip grăsuț, obosit și plictisit, explica de pe gheață, cu mâinile în buzunare, ce este cu peștera aceasta, cu gheața formată și cu faptul că lumină nu mai este pentru că so bufnit șeva la enstalație. 

Un filmuleț făcut de mine despre formarea acestui ghețar- AICI

O să spuneți că sunt răutăcios, dar unde ți se iau 11 lei, ca să vezi coloane de gheață super spectaculoase, ar trebui să muncească zi lumină și să repare...lumina. A, și era vineri, deci începea week-end-ul, adică, mai stați până luni, că luni este închis. Nici un cuvânt despre cum s-a format( este drept că n-a întrebat nimeni!!!), despre cercetările care se fac, despre procesul de topire evident din ultimii ani( vezi și ghețarul de la Focul Viu). Parcul Natural Apuseni, are ghizi de toată  rușinea. În plus, la așa un obiectiv, nu există nimic scris în engleză, în maghiară( oricum munții ăștia sunt invadați la propriu de turiști unguri, până la urmă sunt ,,munții lor,, adică cei mai aproape de ei, ho, nu săriți!) sau în altă limbă. Erau lângă mine niște turiști polonezi și cehi, care n-au înteles nimic, este drept că aveau ce vedea...

Peștera Muierii

Asta are o istorie interesantă legată de un ghid ciudat, din toate punctele de vedere. Tipul avea un timbru atât de enervant și rostea cuvintele atât de afectat și de pătruns de importanța muncii sale , încât lumea râdea pe înfundate, pe după stalactite. Culmea, când nu era el, locul lui era luat de fiul său. Care, ce credeți? Își copia magisterul la greu, mai puțin vocea care la acel băiat era în formare. Oricum un râs general. Ultima dată era un tip ceva mai normal și mai echilibrat.

Peștera Polovragi

O peșteră lungă și anostă ca o zi de post. Doamna ghid, entuziastă, explică și gesticulează în sala lui Zamolxe, despre pelasgi și tuneluri prin munți, înlocuind prin verb și vervă, spectaculosul carstic pe care nu il vezi în jurul tău. Administratorii și primăria, sunt total inconștienți, pentru că la un an de la moartea mamei unei vedete, căreia i-a căzut o piatră în cap, în cheile Oltețului, în drumul până la peșteră, nu se ocupaseră să pună o plasă pe surplombele acelea. În alte țări, obiectivul era închis și sigilat până la remedierea problemelor, pentru că acolo siguranța turistului este pe primul loc.

Castrul roman Jidava

Aici, la muzeu te întâmpină un puști simpatic, căruia îi dai cât crezi, pentru o serie de explicații, mai mult sau mai puțin detaliate despre unul dintre cele mai importante castre din zona Câmpulung. Mă gândesc că în anii când sunt bani de săpături, s-ar putea ca informațiile să fie oferite de un student la istorie-arheologie, ceva mai competent.

Departe de mine, gândul de a generaliza, am exemple bune, anul acesta de la Meziad sau Poarta lui Ionele, dar nu pot să nu compar cu un monument UNESCO, uriaș și bine adminsitrat cum este Peștera Skocjan din Slovenia sau zona vârfului Zugspitze din sudul Bavariei, unde grija pentru turist , pentru corecta și completa lui informare, te face să te simți într-adevăr important. Asta pentru că educarea turistului, începe și cu felul în care înțelegi să i te adresezi, începe cu felul în care îl tratezi.
.

Sorcova moșului de la chilia lui Daniil Sihastru-Putna

Fotografii faine culese de prin țară

Așa arată vârful Rarău, cel mai accesibil din țară, la 5 minute după ce ai oprit mașina!

Citește aici despre Transrarăul.

Nu este o glumă, cuvântul ,,floc" are aici sensul de smoc de lână!

Citește aici despre Târgul de Floci

Comuna cu cel mai scurt nume din România! Este în județul Sălaj.

Citește aici despre comuna Ip.

Mesaj ecologist pe un coclaur al Călimanilor, lângă satul Gura Haitii.

Citește aici despre ascensiunea mea, la 40 de ani, pe Pietrosul Călimanilor.

Și tot pe Pietrosul Călimanilor, un îndemn care mi-a dat energia necesară să mă târăsc mai ...repede!

Frecăței, una dintre cele două comune cu acest nume din România, aceasta din jud Tulcea, are o mănăstire splendidă.

Citește aici despre Mănăstirea Celik-Dere.

Un analfabet de la Eforie Sud, scrie un anunț cretin!

Un altul de lângă el, transformă berea Golden Brau, într-o  brună de... 3 lei!

Aici m-a lovit! Geograful din mine nu se poate abține. Lipsește un ,,C". Dacă ar trebui să mai explic și diferența dintre Antarctica și Antarctida, eu îmi iau lucrurile și mă mut în vila... Artica.

Citiți cu atenție mesajul. Poate ar trebui să sune astfel: ,,Pădure te iubesc, coaja ți-o scrijelesc". Mâncațaș scoarța ta!

Varză murată și acrituri din orașul(!?) Milișăuți!

Acuma, la unguri, pardon la secui, merge și un ș. Așa le trebuie, dacă au comandat banner cu diacritice .

E tot de la ei, din Ținutul Secuiesc.

La 2000 de metri, la Sinaia, măcar de fițe poți să-ți iei un Șoric la 15 lei. Ce facem cu șoricul de pe obrazul celor care administrează zona?

Podurile de lemn acoperite din Transilvania. Un circuit imposibil.

Când am auzit despre podurile de lemn acoperite de pe râurile și pâraiele din Bistrița și Mureș, mi-am zis că ar fi nemaipomenit să realizez un circuit al acestora.
Răbdător, am citit în ghidurile mele turistice apoi am căutat pe net, unde oferta de imagini și înformații este sublimă, dar lipsește...( cu excepția unui articol din Adevărul și a unei prezentări power-point, pe care o aveți mai jos)


Din cele peste 10 poduri construite, în secolele XVII-XIX, pe granița dintre imperiul habsburgic și celelalte teritorii românești, nu au mai rămas azi decât DOUĂ!
Unul este în comuna natală a marelui poet George Coșbuc, iar celălalt este în comuna Ilva Mare, amândouă având nevoie de reparații capitale, altfel la prima mare viitură, pleacă cu apele.
Am ajuns anul trecut în zonă, și am trecut pe la Nepos, în comuna Feldru, oprindu-mă la picioarele podului care a fost acolo. A fost luat de o viitură, îmi spune un localnic, care aștepta cuminte trenul de navetă.
Am încercat atunci, ca de atâtea alte ori, o tristețe imensă, pentru indiferența celor care ar trebui să salveze valorile arhitecturale aflate pe coclauri rurali ai țării. Cred că la fel se va întâmpla și cu cele două poduri care au rămas în picioare de mai bine de 200 de ani.
Au nevoie de avize peste avize, asta în cazul în care se vor găsi cam 1.5 mld. lei pentru fiecare. Hm, greu de crezut.

Iată mai jos o listă cu ce a fost, utopicul circuit către podurile de lemn acoperite din nordul Transilvaniei:
Năsăud( fost pod din lemn de stejar)- Coșbuc( încă în funcțiune, numit și Podul Iubirii)- Salva- Zagra( scoase din circulație și părăsite)- Nepos( distrus de o viitură, se vede în imagine)-Ilva Mare( încă în funcțiune)- Ilva Mică( distrus)- Mocod( distrus de o remorcă în 1984)- Lunca Ilvei- Ibănești( singurul din județul Mureș).

O prezentare Power-Point, a unui profesor din Bistrița o găsiți aici- Podurile de lemn acoperite

7 locuri din România în care nu vrei să mergi ca turist

Există în România locuri pe care nu vrei să le vezi și care nu apar în ghidurile turistice sau în prezentările pline de ,,clișee"ale agențiilor. Sunt locuri dezolante care se încadrează, mai degrabă, în categoria dark tourism, și pentru care nu există descrieri. Deși curentul acesta, al turismului negru, începe să aibă adepți și în țara noastră. Aici aveți un articol cu posibilele locații din România, scris în urmă cu ceva timp. Ce urmează mai jos, sunt zone unde n-aș vrea să merg, deși aș putea scoate niște articole bunișoare, plus că unele zone abundă în frumuseți turistice adevărate:

Pe primul loc aș pune, PEISAJELE INDUSTRIALE DEZOLANTE DIN BAZINUL CARBONIFER MOTRU-ROVINARI,  acolo unde urmele exploatărilor la zi ale lignitului apar ca răni încă deschise și supurânde ale comunismului. Azi, sătenii din comunele vecine cu aceste exploatări și cu haldele de steril, se confruntă cu praful negru ce este spulberat de vânturile Olteniei care produce diferite forme de silicoză. În timp ce în celelalte zone din acest top exploatarea sau fabricarea au fost oprite, aici scoaterea la zi a lignitului din Podișul Getic continuă ca și dezstrul ecologic fără margini!
Sursa foto-: http://www.gorjeanul.ro/investigatii



Pe locul doi aș pune, RUINELE FABRICII DE NEGRU DE FUM DE LA COPȘA MICĂ,  din județul Sibiu, considerată cea mai poluantă subramură a industriei chimice din lume. Negrul de fum era folosit la fabricarea cauciucului, însă în cele din urmă după căderea lui Ceaușescu, fabrica a fost închisă. Oricum nu din motive ecologice ci mai degrabă de management defectuos. Funcționarea fabricii a lăsat în urmă bolnavi de plămâni și de cancer și copiii cu malformații. Sursa foto- http://ericmatsonphotography.com/editorial3.html


Pe locul trei este poziționată FOSTA FABRICĂ DE CLEI DE OASE DE LA MĂRĂȘEȘTI,  o fabrică aflată și ea în ruină, ce străjuiește de la oarecare distanță mausoleul eroilor din același oraș. Mirosul insuportabil și munții de oase ce erau depozitați în aer liber în curtea fabricii, sunt amintiri de coșmar pentru călătorii din trenuri, locuitori și pentru șoferii care erau literalmente asfixiați, de mirosul pestilențial care răzbătea de la cadavrele animalelor.

Pe locul patru aș pune MINELE PĂRĂSITE DE URANIU DIN MUNȚII APUSENI, din localitatea Băița Plai, locul unde s-a aflat cea mai mare exploatare de uraniu din țară. Zona este cunoscută pentru radioactivitatea sa uriașă. Substanța radioactivă numită radon face ravagii, iar oamenii au probleme de sănătate numeroase, cea mai des întâlnită fiind cancerul la plămâni. O veritabilă bombă radioactivă! Ocoliți sudul munților Metaliferi!
Sursa foto- http://doinapopescu.hotnews.ro

Pe locul cinci vine tot o zonă din Apuseni, ORAȘUL ZLATNA ȘI FOSTUL COMBINAT DE PRELUCRARE A MINEREURILOR NEFEROASE. O regiune moartă din toate punctele de vedere, cu un oraș cu șomaj de peste 80%, și  cu halde de steril bătute de vânt. Praful de cupru, zinc și plumb inhalat zilnic de locuitori, a creat și aici o serie de probleme de sănătate. Un oraș frumos odată, cu rădăcini daco-romane( Ampellum), se stinge sub ochii noștri, fără a se întrevedea o cale de ieșire din acest marasm ecologic.
Sursa foto- http://ionell.weebly.com


 Locul șase este ocupat de zona din jurul ORAȘULUI ANINA, un loc trist, asemănător cu Zlatna, unde comuniștii au construit cea mai mare termocentrală pe șisturi bituminoase din Europa acelei vremi. N-a funcționat niciodată cum trebuie pentru că pur și simplu n-a fost creată să fie profitabilă, deși a costat peste 1 miliard de dolari, la nivelul anilor '80. Șomaj, halde de steril de la vechile exploatări de huilă, păduri defrișate și ape poluate, toate într-o zonă cu un potențial turistic imens.
Sursa foto-http://www.tymestours.ro



Pe locul șapte aș adăuga o zonă unde chiar mi-aș dori să merg, doar pentru a vedea cum natura a învins. FOSTUL COMBINAT DE EXPLOATARE  A NISIPULUI DE LA CARAORMAN DIN DELTA DUNĂRII, a fost construit de Ceaușescu pentru că aici se afla un nisip foarte fin. Ruinele și blocurile nelocuite sunt năpădite de vegetație,  iar animalele sătenilor se ascund între betoanele de la stația de sortare. Un exemplu trist care poate continua cu ruinele combinatului de exploatare a stufului din zona Pardina din nordul deltei, și care făceau parte din planul lui de a transforma delta în cea mai productivă regiune agricolă din lume.
 Sursa foto-http://www.exprimarelibera.ro




ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

,,Toaleta" de la Voroneț. O budă în toată (ne)regula!

Cu toții ați auzit de Mânăstirea Vorneț si de enigmaticul ,,albastru" de pe peretii pictați ai bisericii. Nu știu dacă, și câți dintre voi, ați luat contact și cu ,,aerul" pestilențial de la BUDA  din parcare. Vă îndemn, cu simț de răspundere, sa renunțați și  mergeți să respirați aerul din valea Moldovei, printre tufele de scaieți. Vă va fi mai bine!

CELE ZECE MINUNI ANTICE DIN ROMÂNIA

Unii ar putea spune că realizarea unui asemenea top, reprezintă o întreprindere riscantă, ce poate ușor să cadă în ridicol. Deși avem o istorie care se întinde pe mai bine de 2000 de ani, nu reușim să exploatăm comercial/turistic aceste obiective. Asta ar fi o problemă, necunoasterea însă este adevărata tragedie. Și mă refer aici la necunoașterea realităților istorice, a realităților legate de starea ruinelor, de simbolurile noastre naționale.

Vă rog să vă gândiți că România nu are un drum rezonabil către cele șase cetăți antice din Munții Orăștiei, monumente pe care alții le-au  apreciat  și clasificat de mult, și mă refer aici la includerea lor în PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO.

Rămâne totuși un top trist, acoperit de uitare, nepăsare și incompetență.

1. Sarmisegetusa Regia și celelalte 5 cetăți dacice din Munții Orăștiei și Șureanu

 Despre fosta capitală a regatului dac situată în satul Grădiștea de Munte, s-au spus și scris multe, așa că nu insist. Sunt convins că mulți dintre cei care citiți această postare, nu ați auzit de celelalte cetăți dacice care constituiau sistemul de apărare, foarte ingenios, a capitalei și situate pe dealurile ce străjuiesc drumul principal de acces.
Prima cetate este cea de la Bănița situată pe Dealul Bolii sau Piatra Cetății( monument UNESCO!!!), la ieșirea din Depresiunea Petroșani;cea mai îndepărtată de capitală. Cetatea Blidaru situată în satul Costești, comuna Orăștioara de Sus, resedința lui Burebista( monument UNESCO!!!). Costești-Cetățuia situată în perimetrul administrativ al aceluiasi sat(UNESCO). Cetatea dacică de la Căpâlna din comuna Săsciori, jud Alba, despre care am scris AICI. Cetatea Piatra Roșie de lângă satul Luncani(UNESCO). Detalii autorizate și serioase- AICI.

2.  Colonia  Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa

Favorizată cumva de situarea pe drumul național ce leagă Hațegul  de Caransebeș. Vizitabilă, cu monumentele construite de romani, răspândite printre culturi de porumb și livezi( avea peste 30 ha și 25 000 de locuitori!). Asta pentru că statul acesta, român(?), nu a reușit să cumpere toate terenurile de la țărani și nici să înceapă noi șantiere arheologice.

3. Cetatea Histria

Ruinele cetății sunt  situate pe malul lacului Sinoe, în partea centrală a Dobrogei litorale. Construită de greci, preluată de romani și exploatată până la căderea ei economica, de bizantini. Un  muzeu extrem de interesant este de vizitat acolo, între țipetele de pescărusi, calcarele găurite de roțile carelor de acum 2500 de ani și foșnetul șerpilor prin iarba uscată de stepă.






4. Roșia Montană-Alburnus Minor 

Locul în jurul căruia se consumă azi, energii și bani, de proporții greu de cunatificat. Ce este de văzut sunt galeriile de mină în care munceau, în condiții greu de imaginat, dacii. Aceștia scoteau aurul necesar opulentelor palate de la Roma. Și tot acolo la muzeul în aer liber  se află unele dintre cele mai vechi instalații de prelucrare a aurului, numite ,,șteampuri".
Dincolo de zbaterea ONG-urilor ecologiste sau civice, numai cine nu a văzut dezastrul minier  generat de exploatarea haotică comunistă și dezastrul social generat de somaj, nu poate să nu fie de acord cu reluarea exploatării.

5. Picioarele podului lui Apolodor din Damasc de la Drobeta Turnu Severin 

Am folosit plural pentru că azi se pot observa două picioare, pe ambele maluri ale Dunării. Cel de pe malul românesc este situat în incinta muzeului de istorie și arheologie din Drobeta. Vă recomand să vizitați și sălile, unde veți avea surpiză să vedeți și să  admirați o machetă impresionantă a podului și să aflați detalii tehnice ale construirii podului acum 2000 de ani în apele fluviului.

6. Valul lui Traian din zona centrală a Dobrogei 

Nu este un monument propriu zis. Urme ale acestuia se văd în zona localității cu același nume din județul Constanța. Chiar dacă nu are spectaculozitatea Marelui Zid Chinezesc sau a limesului din Scoția, ar putea fi refăcute câteva porțiuni, sau măcar conservate. Până atunci, bălăriile, vacile localnicilor și popândăii de stepă sunt șefii de acolo.

7. Cetatea Păcuiul lui Soare, de pe un ostrov din Balta Ialomiței

Situată în apropierea localității Ostrov din sudul extrem al  județului Constanța. Se poate închiria o barcă chiar de lângă pontonul bacului ce face legatura cu județul Călărași. Este o cetate veche din secolul IX ce a avut un rol important în apărarea Imperiului bizantin de atacurile din nord, ale triburilor migratoare.


 ( foto Aneta Chin/Ropedia)

8. Cetatea romană Dinogeția de lângă localitatea Garvăn( jud. Tulcea) 

Ruinele bine păstrate ale cetății  ce păzea frontiera estică a Imperiului Roman și mai apoi a Imperiului Bizantin, se profilează la orizont pe drumul care leagă trcerea de bac de la Galați- 23 August de Tulcea. Un mic muzeu în aer liber și custodele( un istoric adevărat și pasionat) vă oferă o imagine despre una dintre cele mai bine păstrate cetăți romane din întrega țară.



9. Cetățile romane Tomis( Constanța) și Callatis( Mangalia)  

Cunoscute și intrate în atenție abia după decăderea Histriei, cele două cetăți au ruinele cele mai bine conservate, beneficiind de faptul că peste ele s-au construit cartierele celor doua orașe, ceea ce a dat posibilitatea unor investigații arheologice minuțioase. Muzeele de arheologie sunt foarte  bine dotate și modernizate cu sprijinul autorităților locale. Biletul de câtiva lei nu este o problemă însă taxa de fotografiere este cam  piperată(15-20 de lei).

10. Donariumul de Bronz de la Biertan 

Un vestigiu din secolul al IV lea, de după retragerea aureliană, ne folosește azi pentu a argumenta prezența în centrul Transilvaniei a unei populații romanizate. Inscriptia în latină, despre care am scris AICI, este una dintre cele trei sau patru mărturii( cam subțirele) care le spune naționaliștilor maghiari că aici exista o populatie de limbă latină. Sunt însă convins că săpături arheologice viitoare vor releva și alte mărturii. Pana acolo, să amintim de prezența in comună a unui alt monument UNESCO, biserica fortificată, de care iar nu prea s-a auzit. Detalii -AICI.

Notă: Anul trecut, Direcția de drumuri și poduri Hunedoara  a intrat în faliment. Faliment provocat de interesele politicianiste de la vârful Consiliului Județean Hunedoara.
Despre ce vorbim aici domnilor!
Visăm frumos. Ăia se bat, se faultează cu datoriile și banii europeni și noi vrem drumuri. Asta este ultima lor grijă. Noi, suntem ultima lor grijă. Turiștii, românii și străinii care ar  dori să vadă vestigii unice în Europa, nu sunt nici macar grija lor, nu există.
Acum doi ani, am ajuns din întamplare, la Râușor, o mică stațiune de la poalele Retezatului, pe un drum ,,coală de hârtie", finanțat de CJ Hunedoara. Cei 10-15 kilometri, au fost permanent sursă de întrebări. De ce aici ? De ce într-o zonă practic nelocuită?
Răspunsul a venit prompt. Acolo sunt niște vile.... Ale cui oare?
Deci, despre ce vorbim aici?


Citiți și

Cele zece minuni naturale ale României 
Cele zece minuni tehnice ale României

Ce să ocrotim?

Decalogul turistului terorist de week-end

Intr-o alta postare scriam despre sfaturile lui Mos Butmaloi.

1. Îmbracă-te ca la oraş când mergi pe munte, nu uita că trebuie să reprezinţi cultura de mall şi în natură. A, şi nu uita, încălţămintea să fie cât mai nouă iar hainele să nu fie din bumbac sau deschise la culoare.

2. Să nu dai bună ziua nimănui pe munte. Ce ai ajunge dacă ai intra în vorbă cu toti ciobanii, drumeţii, pădurarii sau papagalii întâlniţi în cale.

3. Când faci un popas pentru masă ai grijă să rămână în urma ta peturi, cutii de bere, hârtii, cutii de conserve sau pampersul copilului, pentru ca mizeria lăsată de tine să înnobileze aspectul naturii.

4. Când mergi pe munte sau la iarbă verde este cazul să faci un mare foc de tabără şi dacă poţi, cât mai aproape de umbra răcoritoare a copacilor.

5. Atunci când te odihnesti, drumeţeşti sau ești la grătare, să nu uiţi să dai CD player-ul la maxim, pentru ca păsările pădurii cu ciripitul lor tâmpit, să aibă de învăţat ritmurile sau trilurile lui Adi Minune sau ale lui Guţă.

6. Un turist care se respectă, se manifestă de obicei cât mai zgomotos şi în natură şi în cabane sau pensiuni, doar ăia care au de plecat dimineaţă în drumeţie sunt fraieri şi nu trebuie sa doarmă, dacă nu vrea muşchiul tău. Oricum sunt nişte anormali, ce este aia drumeţie!

7. În fiecare cabană, la fiecare terasă în care poposeşti să nu uiţi să-ţi înscrii numele sau iniţialele pe pereţi, bănci sau mese, pentru ca cei care vin în urma ta să afle ,,bucuroşi,, că tu ai cinstit aceste meleaguri cu prezenţa ta.

8. Să ştii că rostul copacilor sau al pietrelor din peşteri sau de aiurea este acela de a suporta forţa briceagului tău elveţian şi lacrimile de sânge ce ies din inima încadrată de numele tău şi al iubitei tale. Chiar dacă iubirea trece, măcar ai permanentizat memoria legăturii amoroase dintre Gigel şi Coca.

9 . De obicei natura nu trebuie curăţată sau protejată, ea regenerându-se cu mare rapiditate. Ramurile copacilor sau florile rare din rezervaţii pot fi smulse fără probleme, dacă se poate florile de colţ sau narcisele trebuie luate cu tot cu rădăcină.

10. O excursie este cu atât mai reuşită cu cât este mai nepregătită. În fond la ce ţi-ar folosi să citeşti despre locurile pe care le vei vizita, despre trecut sau despre peisaje. Singura amintire că ai văzut ceva va fi legată de un câine care face pipi cu piciorul ridicat la umbra unui copac sau zid de cetate.