DESCRIEREA GENIULUI ŞI ÎNSUŞIRILOR NAȚIUNII MOLDOVENILOR DIN BUCOVINA

Generalul Gabriel Splény von Miháldy, primul guvernator al Bucovinei, realizează  pentru Curțea Imperială de la Viena un raport intitulat ”Descrierea districtului Bucovina”. În 1775, acesta îi descrie pe moldoveni după toate elementele unui studiu socio-antropologic. Nu cred că o să placă  multora, dar este o versiune a modului cum ne privesc alții în totală opoziție cu ce am fost învățați să credem despre noi, românii în general. Să ne luăm și să ne vedem așa cum suntem, cu bune și cu rele.

1. Talente şi caracter. Geniul acestei naţiuni are la bază un umor natural, dar înclinat mai mult spre şiretenie. Aceasta îi face să fie în ceea ce fac şi în ceea ce omit să facă, prefăcuți și ambigui, aşa încât nu te prea poţi încrede nici în faptele, nici în vorbele unui moldovean...

 2. La primejdie sunt neînfricaţi și aproape neiertători la jignire; în acelaşi timp sunt uşurateci și înclinaţi spre schimbarea autorităţii din dragoste pentru libertate. Zgârcenia lor înnăscută atrage după sine invidia, iar aceasta tendinţa de a se îmbogăţi spre paguba celor din jur.

3. Educaţia. Nobilul ca şi clericul nu are aproape nici un fel de studii sau altă educaţie și, prin urmare, țăranul este și el mai primitiv…

4. Obiceiuri. Ţăranii și clericii sunt dedaţi îndeosebi beţiei, ceea ce-i incită la bătăi spontane şi la neascultare, așa încât moldoveanul, îmbătat cu vin sau rachiu, este în stare să se opună chiar militarilor. În toate acţiunile şi neacţiunile lor sunt neşlefuiţi şi comparabili mai mult cu un popor barbar, decât cu un popor pe jumătate civilizat.  Statura moldovenilor depăşește media. Sunt ,,nervoși", „musculoşi" și obișnuiţi din copilărie cu călăria. Modul lor de viaţă este foarte modest, fiindcă se hrănesc exclusiv cu lapte, brânză și mălai, adică pâine de cucuruz.

6. Înclinaţia către viaţa de soldat. Însușirile abia amintite îi fac îndemnateci pentru viaţa soldăţească, cum şi-au arătat curajul şi în ultimul război, când au fost folosiţi de ruşi cu folos ca voluntari; dar ei detestă în aşa măsură subordonarea, încât puţini vor putea fi încorporaţi în trupele regulare.

7. Lenevia este considerată de norod ca baza fericirii: Hărnicia lor se întinde numai până la acoperirea necesităţilor anuale, aşa încât, dacă binecuvântarea Domnului este îndestulătoare într-un an, pentru mai mulţi ani, moldoveanul nu vrea să mai lucreze în anii care urmează atâta timp cât ajung proviziile.

 8. Îmbrăcămintea. Moldoveanul este îmbrăcat simplu, dar bine apărat de frig; ţesutul femeilor le pune la îndemână rufăria și aşa numitele sumane sau paltoane ţărăneşti, postavul fiind ţesut de ei înşişi, mai ales la munte.

9. Religia. În ceea ce priveşte religia, ei aparţin cu toţii (cu excepţia câtorva străini şi catolici ardeleni) religiei greceşti neunite, şi deşi nici popii nu au aproape nici o cunoştinţă despre deosebirile dintre religii, ei sunt atât de fanatici în religia lor, încât abia dacă-i consideră pe ceilalţi creştini, mai ales însă pe catolici, mai buni decât evreii şi păgânii.

10. Simpatia faţă de guvernul împărătesc-regesc. După descrierea de mai sus a geniului naţiunii, s-ar putea pune întrebarea, dacă această naţiune ar putea simpatiza cu guvernul împărătesc-regesc. După părerea mea sunt siguri și dacă ar fi eliberați de apăsarea frecventelor poveri, care se ridică numai pentru transportul produselor naturale la peste 100 de zile şi dacă nu ne-am amesteca în religia lor şi în evidentele lor libertăţi şi obiceiuri gospodăreşti, adică nu ne-am preocupa de bunurile şi averea lor în amănunţime, ei s-ar putea comporta ca o națiune destul de supusă.

Zicale românești, ziceri și proverbe locale din Bucovina

Acestea reprezintă expresia unui anume mod de viață, a unei atitudini față de muncă, comunitate, oameni, cultură, credință sau tradiție. 

Citindu-le, putem descifra adevărate norme de comportament, care se perpetuează de secole în acest spațiu geografic, devenite în timp chiar repere de viață morală.

Cele mai multe din zicătorile, zicerile sau proverbele locului, devin adevăruri de necontestat, adevărate sentințe, suprapuse peste experiențele istorice și învelite bine într-un eșafodaj metaforic.

Practic, nimic nu scapă atenției și memoriei populare pentru că în aceste proverbe regăsim înțelepciunea de veacuri a românilor și a celorlalte minorități trăitoare în Țara cea de sus a Fagilor.  Cele mai multe astfel de zicători se auzeau la șezătorile de iarnă și la clăcile organizate în curțile oamenilor sau când veneau urătorii, ori mergea Malanca.

Iată, mai jos, enumerate succint, cele mai cunoscute proverbe locale inclusiv cele despre muncă, hărnicie şi stăruinţă:

 

-         Bețivul când îi beat (bat), pare că-i împărat;

-         Numai banul muncit are preţ;

-         Din coadă de câine, nu faci sită de mătase;

-         Lucrul lungeşte viaţa, iar lenea o scurtează;

-         Nimini n-o să trăiască, lumea să o moștenească;

-         Munca-i temelia vieţii;

-         Dihorul nu mănâncă găini di la casa lui;

-         E scump la tărâțe și ieftin la făină;

-         Lenea-i la om ca şî rujina la fier;

-         A mun(ș)cit o vară, i-a băut într-o sară;

-         Nu-i în casă gospodină unde lenea e stăpână;

-         Ce-și face omul singur, nici dracul nu poate să-i desfacă;

-         În față mumă și în dos ciumă;

-         Sătulul nu crede (ș)celui flămând;

Cum a rămas mănăstirea Putna în graniţele României?

Anul 1940, cînd României i se răpesc mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), va consemna la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români. După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul şi dragostea de ţară a cîtorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaştere nr. 25 au făcut ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămînă în limitele graniţei actuale.

Informaţii despre intenţia ocupării satului Putna sosesc la statul major al Divizei 13 Infanterie comandată de generalul Dăscălescu încă din dimineaţa zilei de 6 iulie. Numeroşi localnici au sesizat autorităţile române despre acţiunea de incitare la revoltă a populaţiei de către patronul fabricii de sticlă din localitate (situată în vecinătatea mănăstirii), care prin noua linie de demarcaţie a frontierei îşi vedea cea mai mare parte a forţei de muncă (ce provenea din satele recent înstrăinate) în imposibilitate de a veni la lucru.

Sensibilizată de faptul că, în urmă cu cîteva zile, printr-o provocare asemănătoare, ţinutul Herţa – despre care nu se amintise nimic în ultimatul U.R.S.S. – fusese ocupat ilegal de trupele sovietice, conducerea diviziei ordonă Grupului de Cavalerie 25 “marş galop la Gura Putnei şi satul Putna care este ameninţat”. În după amiaza zilei bolşevicii deja ocupaseră mănăstirea Putna, satul şi zona chiliei Sfîntului Daniil Sihastrul. Sosiţi la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) angajează imediat lupta cu inamicul.

După luptele din timpul nopţii, spre dimineaţă agresorii sunt dezarmaţi şi alungaţi peste limita noii graniţe. În documente se menţionează faptul că pentru partea română aceste ciocniri au dus la rănirea a 4 ostaşi, în timp ce de partea sovietică au existat mai multe pierderi, morţii fiind îngropaţi pe malul rîului Suceava, iar răniţii fiind predaţi armatei roşii.

Importanţa acestui act de bărbăţie şi curaj al militarilor români este cu atît mai mare cu cît ţinutul Herţa, pierdut printr-o lipsă de fermitate şi hotărîre, a rămas pînă astăzi înstrăinat de România. Oare ce-ar fi fost în inima românilor care ar fi trebuit să treacă graniţa cu paşaport ca să se poată închina la mormîntul marelui Ştefan? Şi oare unde ar mai fi ajuns tezaurul de carte veche şi broderie medievală păstrat cu atîtea sacrificii de către călugări? Comandantul grupului ce a eliberat mănăstirea Putna în acele zile fierbinţi a suferit pentru acest act de curaj deportarea în ţinuturile Siberiei între 1948-1964. Redăm mai jos o serie de mărturii-document, deosebit de emoţionante, referitoare la această pagină de istorie militară scrisă la mănăstirea Putna.

 

Prea Fericite Părinte Patriarh,

 

Subsemnatul Ion Tobă-Hatmanu, Lt. Colonel-pensionar domiciliat în Braşov pe str. Poarta Scheii nr. 25, cu filială şi creştinească supunere rog respectuos să binevoiţi a cunoaşte cele mai jos expuse:

În calitate de Căpitan-Comandant al Escadronului 25 Călăraşi mă aflam în primele zile ale lunii iulie 1940 în oraşul Rădăuţi-Bucovina când am primit ordin din partea Comandantului Diviziei 13 Inf. General  N. Dăscălescu, să inspectez noua linie de frontieră trasată pe baza actului de la 28 iunie 1940 intervenit între noi şi Moscova, deoarece s-au semnalat incidente cu încălcări de frontieră şi depăşiri de teritoriu în dauna noastră.

Ajuns în regiunea Putna, am întîlnit un grup de ţărani în frunte cu numitul Bivolaru Ilie fugiţi din Putna care mi-au spus că trupe răzleţe ruseşti au ocupat localitatea și mănăstirea cu mormîntul lui Ştefan cel Mare şi chilia lui Daniil Sihastrul.

Din spusele ţăranilor şi din informaţiile culese, acele trupe fuseseră invitate fără ştirea autorităţilor superioare sovietice să înainteze peste frontiera trasată de o delegaţie de evrei în frunte cu fabricantul Fischer, proprietarul fabricii de sticlă din Putna, deoarece evreimea din partea locului îşi vedea situaţia ameninţată din cauza stării de spirit creată de activitatea curentelor de dreapta din acea vreme care îşi aveau conducerea locală în oraşul Rădăuţi, în persoana fostului Comandant legionar  Vasile Iaşinschi, membru în senatul legionar.

În faţa acestui act abuziv, necunoscut de oficialitatea sovietică, am ordonat ofiţerilor şi ostaşilor subordonaţi să restabilească imediat frontiera respingînd efectivele sovietice pe poziţiile iniţiale. Am predat apoi frontiera consolidată posturilor de grăniceri din Regimentul 3 Grăniceri fost cu sediul în Cernăuţi cum şi unui pluton de vînători de sub comanda Lt. Andronic Titus.

Ajungînd la concluzia că odoarele Mănăstirii, valorile de artă cum şi celelalte obiecte de preţ nu erau în siguranţă, le-am încărcat pe toate în două maşini militare aşa după cum sunt ele specificate în Dos. Nr. 1/940 fila 77-80 dispunînd expedierea lor sub pază la Cozia. Ele au fost astfel salvate şi se află de cîţiva ani din nou la Mănăstirea Putna. Rog respectuos a reţine că un incident similar s-a petrecut în aceeaşi perioadă cu circa 26 de comune din nordul fostului judeţ Dorohoi rămase şi astăzi în afara frontierelor noastre, datorită unei invitaţii asemănătoare, fără ştirea autorităţilor superioare sovietice, făcută de o delegaţie din târgul Herţa în frunte cu Dr. Max Weissman, medic veterinar şi Carol Pomîrleanu, negustor de manufactură.

În dovedirea acţiunii de mai sus aduc următoarele probe:

1.     Copie-extras din Registrul Escadronului 25 Călăraşi cu o schiţă a teritoriului încălcat şi o fotografie a unora dintre ofiţerii şi ostaşii care au participat la acţiune.

2.     Declaraţia săteanului Bivolaru Ilie şi a călugărului pensionar Schipor Damaschin din Putna.

3.     Scrisoarea fostului S.Lt. Constantinescu-Ghiocel, azi pensionar domiciliat în Ploieşti, str. Em. Zola nr. 2, et. I.

4.     Declaraţia scriitorului Ion Larian Postolache, fost soldat T.R. din unitate, domiciliat în Bucureşti, str. A. Ipătescu 11 A.

5.     Menţiunea asupra valorilor inventariate în Dos. 1/940 al Mănăstirii Putna fila Nr. 77-80.

Prea Fericite Părinte Patriarh,

Prin fapta mea nu mi-am făcut decât datoria de supus credincios al Bisericii strămoşeşti şi de ostaş al Ţării. Drept aceea pentru salvarea acestui pămînt, pentru salvarea acestui lăcaş, pentru salvarea acelui mormînt şi pentru salvarea acelor odoare, am păstrat în suflet o pioasă mulţumire de creştin şi de român timp de aproape 35 de ani fără să zic nimic.

Nici acum, Prea Fericite Părinte Patriarh, n-aş fi cutezat să ajung pe nici o cale în faţa Prea Fericirii Voastre, însă cei 72 de ani rostogoliţi peste mine şi peste soţia mea bolnavă şi prinsă în ghipsuri, mă apasă cu greutatea şi cu mulţimea lor şi ca să nu ne înăbuşe rugăm uşurarea lor aşa cum Prea Fericirea Voastră va hotărî cu înaltă înţelepciune.

(Sursa: https://izestrea.wordpress.com)

 

Al Prea Fericirii Voastre prea supus şi credincios fiu,

                                                                                                 Ioan Tobă Hatmanu

Extras din Revista Mănăstirii Putna, dedicată

celui de-al 500-lea an de la naşterea în

ceruri a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare


 

Fâneață de Bucovina

Fânețele din munții noștri dispun de o bogăție extraordinară de specii, de la arnică și  margarete până la mușețel sau romaniță. Pe fundal puteți observa o line deosebită de conifere speciale pe numele lor larice sau zadă( Larix decidua). Drumul este cel spre Mănăstirea Sihăstria Putnei, dacă vă era dor... Vă pupă proful Irașcu!

Mănăstirea Sihăstria Putnei

 

Mănăstirea Sihăstria Putnei se află la aproximativ trei kilometri de Mănăstirea Putna, într-o microdepresiune formată între Obcinele Putnei, sub dealul Sihăstriei. Această mănăstire de călugări a fost întemeiată în timpul domniei marelui Ștefan cel Mare. Prima atestare documentară este din anul 1466, anul în care începe construcția efectivă a mănăstirii Putna.

Un filmuleț plăcut făcut la cele trei izvoare-AICI

Un filmuleț făcut de Rusalii în 2020- AICI

          Spre jumătatea secolului al XVIII lea, mica sihăstrie se dezvoltă sub îndrumrea egumenului Sila (1753-1781), care ridică biserica de piatră în 1758, biserică frumoasă situată pe o terasă înaltă de pe stânga râului Putna, sfințită de Episcopul de Rădăuți Dosoftei Herescu. Anii de sub ocupația habsburgică (din 1775) nu mai sunt atât de înfloritori, însă dintre egumenii care au ținut cu orice preț ca obștea de călugări de aici să nu moară, se numără Cuviosul Natan, ultimul stareț oficial al mănăstirii și Cuviosul ieroschimonah Paisie, care conduce obștea până al închiderea așezământului din ordin împărătesc.

          Călugării de aici sunt transferați la mănăstirea Putna cu tot cu obiectele de cult, ieroschimonahul Paisie rămâne pustnic aici până la moartea sa în 1790. Urmează două sute de ani de uitare, până în aprilie 1990, când viața monahală din Sihăstria Putnei reînvie. Se spune că la reluarea lucrărilor de refacere, printre ruine s-au găsit osemintele mirosind a mir ale celor trei călugări, Sila, Natan și Paisie, care patronează spiritual mănăstirea și al căror nume  se răgăsește în dreptul celor trei izvoare curate din zonă,  iar raclele cu moaștele lor se găsesc în biserica veche.Astăzi, găsiți aici un lăcaș religios complet (devenită mănăstire în 2005, evoluând de la statutul de schit), cu trei biserici, care a suferit mult timp din cauză că era pusă în umbra marii Putne.
          Devenit un adevărat loc de pelerinaj în ultimii ani, pentru cei ce nu caută nepărat măreţia și valoarea istorică a locurilor, Sihăstria Putnei are în biserica ,,veche"( construcția ei a început odată cu libertatea noastră în 1990 și a fost amplasată pe vechea locație din secolul al XVIII lea) o icoană  făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care aduce mângâiere spirituală celor ce o adoră și celor ce se roagă la ea, situată în stânga naosului. Bisericuța din piatră situată lângă chiliile călugărilor poartă numele de Biserica Bunavestire.

          O biserică mare, numită Biserica Izvorul Tămăduirii, a fost ridicată lângă cea de piatră care devenise neîncăpătoare. Aceasta a fost gândită de la punerea pietrei de temelie, să fie principala biserică a mănăstirii, unde se oficiază slujbe, construcția ei efectivă începând în 2002. Biserica are ca hramuri „Izvorul Tămăduirii" (vineri în Săptămâna Luminată) şi „Sfântul Serafim din Sarov" (2 ianuarie şi 19 iulie).

Pisania de la intrarea în sfântul locaș sună astfel: ,, Cu bunăvoința Tatălui, cu împreună lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această sfântă biserică între anii 2002-2017, în cinstea și pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu- Izvorul Tămăduirii - și a Sfântului Serafim din Sarov. S-au ostenit cu această lucrare obștea mănăstirii Sihăstria Putnei, sub povățuirea părintelui stareț arhimandrit Nectarie Clinci dimpreună cu binecredincioșii creștini, fii duhovnicești ai mănăstirii. Pictura bisericii a fost realizată spre îndemn la rugăciune de către pictorii Liviu Dumbravă și colaboratorii săi- Constantin Buraciuc și Adrian Barnat și ucenicii lor. Sfințirea acestui sfânt locaș a avut loc în anul măntuirii 2017, luna august, ziua 27 prin chemarea Duhului atotsfințitor de către un sobor arhieresc și preoțesc, avându-l în frunte pe Înalt Preasfințiutul PărinteTeofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și pe Înalt Presfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Pomenește Doamne în Împărăția Ta cea veșnică pe cei ce iubesc podoaba casei Tale”

          Obștea mănăstirii a înființat numeroase ateliere de croitorie, tâmplărie, pictură bisericească, și pe icoane de lemn și administrează și un cămin de bătrâni, două pensiuni și un arhondaric. Este mânăstire de călugări cu un număr de viețuitori care variază în jurul cifrei de 40, iar hramul este Buna Vestire (25 martie). Coordonate GPS: 47/50/53.31 N; 25/33/56.46. E

Parada cailor și atelajelor Gura Putnei 2022

Un filmuleț de la parada cailor și caleștilor, să le zic așa, de pe imașul uriaș de la capătul satului Gura Putnei-Karlsberg. Eveniment anual prilejuit de zilele comunei Putna, de 2-3 iulie, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Mulți cai, cum altfel decât frumoși, atelaje interesante și o lume pestriță, pestriță... O altă lume, cea a crescătorilor și samsarilor și a multor ,,gură cască” ( ca mine!) surprinsă bine, zic eu, în cele peste 2 minute de film. Ca o sugestie, încercați doar să ascultați, fără să priviți. Altă lume... Vă pupă proful Irașcu!

Parada portului popular Putna 2022

Parada portului popular de la intrarea în Putna, surprinsă la 7.20 dimineața, în drum spre mănăstire. Alaiul frumos de oameni îmbrăcați în costume tradiționale se îndrepta către Putna, la sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, care are loc pe 2 iulie și coincide cu serbările anuale ale comunei.

Puntea suspinelor din Putna

De 1 Mai vă delectez cu un filmuleț realizat peste o punte foarte lungă, care traversează râul Putna, către vărsarea sa în Suceava. Asta dacă vă era dor de Bucovina, de la sfârsitul iernii( acolo iarna se termină mai târzior). Vă pupă proful Irașcu!

Șezătorile de iarnă din Bucovina

Aveau loc în timpul lungilor seri de iarnă, din timpul postului, care pregăteau salba de sărbători de la finalul anului. Ele reprezentau un bun prilej de întâlniri între fii și ficele satului, momente plăcute, în care tinerii primeau sfaturi, se transmiteau pe cale orală legendele locului ori erau enunțate diverse practici sau chiar interdicții legate de atitudini și comportamente sociale.

Întâlnirile de acest fel erau importante, pentru că acestea țineau comunitatea unită, chiar prin critici și bârfe, prin transmiterea legendelor sau scurte episoade de dansuri tradiționale. Șezătorile se organizau în zilele de mijloc ale săptămânii, când avea loc toarcerea și scărmănarea lânii și a altor plante textile, ca inul sau cânepa.

 

Fetele şi feciorii se adunau seara la o casă, pentru a ajuta la diverse munci, a cânta, ori a spune poveşti, basme, snoave. Aceste şezători, numite şi furcării, danţ sau sedenci, considerate de specialişti drept dovezi ale existenţei unei comunități feminine aveau rolul pregătirii fetelor pentru viaţa de familie şi cea conjugală. 

Ca ritualuri de iniţiere premaritală practicate în cadrul şezătorilor, erau, de exemplu, discuţiile între fetele care participau la şezătoare şi femeile căsătorite, care le iniţiau în viaţa sexuală sau făceau acest lucru prin intermediul unor ghicitori, cântece, jocuri sau alte forme pe care le permitea şezătoarea cu acest scop.

 Erau servite diverse băuturi și mâncăruri locale de post, cum ar fi: covașa ( o fiertură de apă, drojdie și faină de secară și porumb), găluște de post cu hribi sau crupe (sarmale), plăcintă de varză sau de cartofi, chiroște (colțunași sau piroghi, preluați din bucătăria germană), tocinei din barabule/cartofi rase mărunt și prăjite în ulei sau puse la cuptor( rulă ori rolă) în tavă.

Bărbații aduceau mici cete de muzicanți sau se puneau la cale grupele de urători și personajele Malancăi, ori se alcătuiau textele pentru urat cu numeroase ironii la adresa diverselor familii din sat, ironii care se regăseau în urările colindătorilor.

Alte adunături gastronomice de pe vremuri:

-         Supe de chimen/chimion/ secărică ( Kümmel suppe); Rübbel suppe( alcătuiri de făină cu apă, un fel de găluștele, puse la fiert în lapte)

-         Chiroștele sau piroghile, sunt bucăți de aluat simplu făcut cu ou, umplute cu brânză, dar mai ales cu gem, care se fierb și se servesc calde cu unt sau ceapă prăjită( cele cu brânză)

-         Scrijele din cartofi sau mai rar din gulii. Felii subțiri de cartof presărate cu sare, puse și coapte pe plita încinsă, mâncate cu slănină și brânză de burduf sau lapte covăsit, atunci când nu este post. Se mănâncă musai calde.

-         Pasca bucovineană, citită într-o carte de gastronomie scrisă de regretatul Radu Anton Roman,.se face în Joia Mare și reprezintă pâinea cea mai aleasă de peste an. Se face din ouă, drojdie, făină, zahăr, lapte, sare, unt și coajă de lămâie.

,, Mai mult colac decât pască, această coptură a ritualului de Paști e una din literele groase și deosebit de spectaculoase ale discursului civilizației românești arhaice” Radu Anton Roman

Urătură populară de sfârșit de an de la Putna

Un obicei vechi spune că în noaptea de Anul Nou nu se stinge lumina în casă, iar această atmosferă ,,luminoasă" o întâlnești și azi cu zeci de mascați și copii care umblă cu buhăieșul sau cu plugușorul, pe la casele unde poarta este deschisă.

          Vătăjelul este cel ce dă startul programului de datini și obiceiuri, fiind însoțit de patru sau cinci cai frumoși și gătiți de sărbătoare, conduce formațiile de mascați sau urători prin sat și pe la gospodarii mai înstăriți. Copii umblă și ei cu buhăieșul, plugușorul, capra, sorcova și semănatul. 

Legenda descălecatului lui Dragoș pe meleaguri bucovinene

 

Legenda transmisă prin cronici medievale vorbește de o vânătoare...

,, La leatul 6867 de la facerea lumei, cu ajutorul lui Dumezeu s-a început Țara Moldovei și s-a început așa: a venit Dragoș Voievod den Țara Ungurească, din Maramureș la vânătoare de zimbri și a domnit doi ani".
          Dragoș însoțit de câteva sute de oameni înarmați a ieșit pe un râu, pe atunci fără nume, care curgea pe deasupra Sucevei, spre Roman; la ieșirea din munți au întâlnit un zimbru pe care, socotindu-l ca semn bun l-au gonit în josul râului.
          Avea acel Dragoș o cățea pe care o chema Molda, aceasta oriunde se ascundea zimbrul, îl descoperea, până ce în sfârșit, istovind zimbrul, îl omorâră, iar capul spre pomenire, îl așezară într-un par pe malul râului, iar cățeaua aceea, după această osteneală a ei, bând apă din râu, a crăpat chiar pe malul râului.
          De la moartea acesteia au început să dea râului numele Molda, apoi Moldova, iar de la numele râului se trage numele poporului, moldoveni.
,,Că îmblând păstorii de la Ardeal, ce se cheamă Maramurăș, în munți cu dobitoacele, au dat peste o fiară ce se chiamă bour și, după multă goană ce o au gonit pren munți cu dulăi, o au scos la șesul apei Moldovei. Acolo fiind și fiara obosită, au ucis-o la locul unde se chiamă acum Bourenii, deaca s-au descălecat sat. Și hierul sau pecetea, capul de bour însemnează. Și cățeaoa cu care au gonit fiara aceea, au crăpat, pre care au chemat Molda, iar apei de pre numele cățelei Moldiei, i-au zis Molda sau cumu-i zic unii, Moldova. Așijderea și țării de pre numele apei i-au pus numele Moldova" (Grigore Ureche).

Muzeul mănăstirii Putna

 

În anul 1911 începe  organizarea muzeului Mănăstirii Putna, cu banii Fondului Religionar al Bucovinei. Definiția de atunci era de primul muzeu având ca exponate odoare ale mănăstirii. În anul 1925, unele dintre aceste odoare au fost expuse la Paris în cadrul unei Expoziții de artă românească veche și nouă. Câteva broderii de mare valoare din muzeul Mănăstirii Putna au fost expuse și în anul 2019, la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul Expoziției „Broderii liturgice de tradiție bizantină din România”.

Muzeul Mănăstirii Putna a fost deschis pentru vizitare în ziua de 6 iunie 1976, și reprezintă un punct important de atracție pentru turiștii de orice fel, care își doresc să afle mai multe lucruri despre trecutul zbuciumat al mănăstirii. Muzeul găzduieşte un tezaur extrem de valoros, cuprinzând broderii, țesături, manuscrise, argintărie și obiecte de cult.

          În cadrul muzeului se regăsesc multe exponate de mare valoare printre care o cruce cu trei braţe din anul 1503, cea mai veche de pe teritoriul României, așadar contemporană cu Ștefan celMare. Tot între exponate se mai află Tetraevangheliarul de la Humor,  un exponat vechi, din anul 1473 cu un portret al domnitorului, o ferecătură din anul 1488 a craniului Sfântului Ghenadie, precum şi o minunată ripidă aurită, dăruită tot de domnitor în 1497; o icoană – astăzi cea mai mare din colecţia Putnei – dăruită în 1760 de către o monahie care poartă un nume ilustru: Elisaveta Miclescu, identificată ca fiind  monahia/ stareţa Mănăstirii Pătrăuţi, nepoată a unui mare logofăt al Moldovei. Ca un fapt divers, trebuie menționat că printre descendenţii fraţilor ei se numără trei monahi (dintre care doi mitropoliţi ai Moldovei) şi şase monahii.

          Se poate admira clopotul Blagoveștenie dăruit în anul 1490 de însuși domnitorul Ștefan cel Mare. Un alt obiect foarte valoros este o broderie din mătase cu Înălţarea Domnului si celebrul Acoperământ de mormânt al Mariei de Mangop (doamna Maria Asanina Paleologhina, pe numele său inițial) ce reprezintă o broderie de o mare valoare, datată 1477, lucrată cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe un fond din atlas roşu și de asemenea tripticul ( trei panouri pictate) de la Putna, care reprezintă o frumoasă piesă de artă rusească de la începutul secolului al XVII-lea, intrat în  posesia mănăstirii Putna după 1785.

          Colecţia de ţesături decorative aduse din Italia cuprinde covoare frumoase; manuscrise de mare valoare ferecate în metal preţios; numeroase gravuri în lemn; pietre de mormânt dăltuite în piatră, aflate în biserică. Mănăstirea dispune, de asemenea, de o valoroasă bibliotecă de carte religioasă.

          La aniversarea a 500 de ani de la moartea voievodului, colecția muzeului s-a îmbogățit cu o serie întreagă de obiecte de cult, care fuseseră confiscate în anii de prigoană comunistă dintre 1971 – 1973. Aceste obiecte au fost înapoiate, ca un gest reparatoriu peste decenii, pentru a putea fi expuse în muzeu cu ocazia manifestărilor prilejuite de marea comemorare.

          Putem enumera un număr 25 de exponate, mai multe cărţi de cult şi alte obiecte foarte valoroase. Au fost restituite şi opt icoane reprezentându-i pe opt dintre apostoli. De asemenea, a fost restituită o icoană sculptată în lemn şi o cădelniţă de la 1470, confecţionată din argint aurit, dăruită mitropolitului Teoctist în semn de mulţumire, după ce înaltul ierarh l-a uns domn pe Ştefan cel Mare.

Intrarea lui Ștefan cel Mare în Putna

Monumentul ,,Fântâna Albă" de la intrarea în Mănăstirea Putna

Anul acesta( n.a. 2018) la 2 iulie, a fost inaugurat un monument unic în România, la intrarea în Mănăstirea Putna. 
M-a surprins și contrariat, în același timp, pentru că la momentul demarării lucrărilor, credeam că stareții mai vor o intrare monumentală din marmură, pentru că cealaltă-din lemn-nu este suficient de ochioasă. Aveam să greșesc în judecata mea! 

Este vorba despre o poartă albă, o troiță și o mică cișmea, care amintesc pelerinilor despre cel mai mare masacru care a fost comis asupra românilor de către trupele sovietice, la 1 aprilie 1941.
Cei mai mulți dintre români și, cu siguranță, majoritatea pelerinilor, habar n-au ce semnifică acest monument comemorativ. 
Și nu sunt vinovați ei de acest lucru, pentru că pe perioada regimului comunist, nimeni nu avea voie să pomenească despre acest pogrom îngrozitor, în care și-au pierdut viața între 2000 și 3000 de români din Bucovina de Nord.
 Explicația este simplă. Trupele sovietice de grăniceri și NKVD-ul au ucis mișelește copii, femei, bătrâni, bărbați care nu doreau decât să scape de jugul sovietic și să treacă în Țara Lor, sau în ce mai rămăsese din ea.
Și nu au fost lăsați!
Au fost mitraliați, torturați, uciși, urmăriți, închiși, doar pentru că erau români transfugi, puși pe drumuri de administrația nouă, sovietică, instalată în Bucovina de Nord și Ținutul Herței.

Ca profesor(de geografie!- dar iubitor de istorie), îmi fac datoria și semnalez celor ce mă citesc aceste aspecte triste din istoria națiunii noastre, pentru că necunoașterea istoriei, a istoriei netrunchiate, înseamnă generații de români ignoranți, ușor de manipulat, patrioți știrbi la creier, iubitori de manele naționaliste și degrabă vărsători de sânge.

Demersul acesta trebuie salutat și încurajat, pentru că altfel nu vom ști, că sute de familii au dispărut pur și simplu în drumul către libertate, iar casele și satele din care plecau au rămas pustii pentru totdeauna. Iar monumentul amintește numele satelor de unde românii pribegi au luat drumul Siretului și și-au găsit sfârșitul în pădurea Varnița, considerat de unii istorici Katyn-ul românesc.

CUPCA, CARAPCIU, DIMCA, IORDĂNEȘTI, PĂTRĂUȚII DE SUS, PĂTRĂUȚII DE JOS, BĂNILA PE SIRET, SUCEVENI, CORCEȘTI, CRĂSNIȘOARA NOUĂ, CRĂSNIȘOARA VECHE CRASNA,CIUDEI, IGEȘTI, CIREȘUL, BUDINEȘTI, DAVIDENI.

Pentru cei ce doresc să se informeze complet asupra acestui masacru absurd:
Masacrul de la Fântâna Albă

Trenul vine din nou la PUTNA!

Trenul va opri din nou în gara Putna, după 6 ani în care infrastructura feroviară, de la clădiri până la macazuri și semnalizatoare, s-a degradat în mod vizibil. 
Regionala CFR Iași a decis, se pare că(și) la presiunile mânăstirii, să aloce fonduri pentru reabilitarea, refacerea sau înlocuirea a tot ceea ce s-a distrus în anii în care paragina, buruienile și hoții au înlocuit șuieratul trenului.

Se dorește ca circulația să se reia pe 14 august, în așa fel încât de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, lumea, pelerinii și turiștii să ajungă din nou la Putna lui Ștefan, cu garniturile de tren care vor lega, deocamdată, Suceava de frumoasa localitate bucovineană.
Azi, pe 10 august se va face prima încercare, prima verificare, cu un tren gen săgeata albastră, care va pleca din Dornești la 9-9.30. De altfel, în ultimile două luni de zile s-a lucrat intens cu utilaje pe toată lungimea traseului, în ultima săptămână ele staționând în zona gării. Vezi pozele!

Vor fi două perechi de trenuri pe zi, pe relația Suceava -Putna, dimineața și după amiaza, pe un orar care să mulțumească pe toată lumea, și care se speră, va fi o alternativă viabilă la transportul rutier, tot mai aglomerat și mai periculos, în ultimii ani.

Îndrăznesc să mă gândesc că asta va scoate din izolare Putna, care nu beneficiază, cum s-ar crede de un turism foarte dezvoltat, precum Sucevița, pentru simplul motiv că este capăt de drum, de circuit turistic și nu este parte a unui traseu, ci punct terminus.

Odată cu reluarea circulației feroviare spre Putna și probabil cu amenajarea drumului peste Obcina Mare, către Sucevița, din zona mânăstirii Sihăstria Putnei, infrastructura turistică din comună va exploda, așa cum îi stă bine unei comune cu un asemenea renume( religios, istoric, cultural, natural).

Sărbătorile de iarnă din Bucovina- deslușiri, poze și filmulețe

Sărbătorile de iarnă din Bucovina, și în general ale românilor, sunt strâns legate de practicile și ritualurile vechilor religii solare cu caracter agrar, din spațiul carpato-pontic.  
Crăciunul era o sărbătoare ce se întâmpla în preajma solstițiului de iarnă când era celebrat un zeu local numit Crăciun, care se pare că se trage din Saturn sau din cel iranian Mithra. 

Iarna, odată cu încheierea unui ciclu de viață, când întunericul era mai prezent, când ziua avea 8 ore de lumină, și Soarele și lumina păreau ,,învinse,,comunitatea rurală apela la ceremonialuri și ritualuri magice, cu credința că natura va învia.
* urșii de la Preutești
Și așa și este, după solstițiu, zilele lumină încep să crească timid la început, dar important este că procesul se inversa.
Nașterea lui Isus a fost suprapusă peste divinități anterioare astfel că se întâlnesc numeroase elemente comune în obiceiurile de iarnă, sărbători care celebrau nașterea rituală a timpului.
Unitățile de măsurat timpul în calendarul popular sunt peronificări mitice, care se nasc, trăiesc,îmbătrânesc, și mor la anumite date calendaristice.
Vârsta acestora începe odată cu Crăciunul, când timpul vechi moare, după care urmează o săptămână de haos. Timpul este oprit în noaptea de Anul Nou, când este întors asemeni acelor ceasului, pentru a renaște noul an.
* căiuții de la Dolheștii Mici
Fondul precreștin al sărbătorilor de iarnă se poate zări și regăsi îm ritualurile magice de la tăierea porcului( jertfă pentru revenirea luminii și a Soarelui), prepararea alimentelor( jupuirea pielii-șoriciul, sângeretele, grăsimea pentru descântece), stingerea și aprinderea luminilor, alungarea spiritelor malefice și ale morților, prin dansuri și jocuri cu măști (Ursul, Malanca, Irozii, Căiuții, Cerbul, Capra, Plugușorul, Nunta).
* intrarea Malancăi
* urătura Malancăi

Răspunsul la întrebarea de ce avem unele dintre cele mai complexe obiceiuri din Europa, rezidă în suprapunearea sărbătorilor precreștine, greco-romane și orientale, peste cele geto-dacice, iar toate acestea peste ritualurile creștine. Timpul sărbătorilor populare, ca timp al practicilor magico-religioase avea ca finalitate pentru omul simplu,curățirea și purificarea spațiului înconjurător și curățirea sufletească impusă de post.

Așadar, sărbătorile de iarnă cuprind un timp lung și mai multe momente cu semnificații spirituale extraordinare pentru români: Moș Nicolae, Șezătorile de iarnă, Ignatul, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza plus un spectacol unic cu marele domnitor Stefan cel Mare, la Putna
* Ștefan cel Mare la Putna, de sărbători.