Re-Descoperă România Episodul 10. Despre o călătorie în Defileul Dunării- minuni naturale și antice

Clisura/ Defileul Dunării, 140 kilometri, Lacul Porțile de Fier, Munții Banatului, Granița România /Serbia

 

Septembrie 2008

 

Două elemente naturale impresionează la fluviul acesta, o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru România. Primul este Defileul sau Clisura Dunării (clis în limba greacă  înseamnă cheie), ori, mai românește spus, Cazanele Dunării, iar al doilea este Delta Dunării situată la capătul maritim al marelui fluviu.

Defileul în sens geologic, reprezintă o vale relativ îngustă, cu porțiuni mai largi sau microdepresiuni în alternanță cu zone foarte înguste, pe care un râu sau un fluviu o ,,sapă'' într-un lanț de munți. În Defileul Dunării se poate ajunge dinspre Drobeta Turnu Severin, trecând pe lângă hidrocentrala Porțile de Fier I, spre Orşova, sau dinspre Caransebeș (E70) și Băile Herculane, direct spre Orşova. De altfel, stațiunea aceasta cu rezonanță antică este și punctul de plecare al călătoriei noastre prin defileu.

Am ajuns la ora 9 dimineața în port la Orșova, ne-am interesat de vaporaș și am aflat că pleacă în jurul orei 11. Trebuie să știți că nu există neapărat un orar al plecărilor, pentru că și căpitanii fac curse dacă au grupuri mari de turiști (15- 20 de lei de persoană, până la mănăstire și la statuie).

Oricum, asteptarea nu are cum să plictisească, pentru că golful sub formă de amfiteatru, în care este așezat orașul este splendid, păcat că autoritățile comuniste au plesnit arhitectura orașului ,,plantând '' blocuri de tip bară oribile, chiar pe versantul care domină fluviul, iar casele sau vilele mult mai sus. Orașul a fost strămutat odată cu construirea barajului de la Porțile de Fier și implicit a apariției lacului de acumulare, care a inundat toata vatra anticului oraș Dierna - nume dat de romani davei dacice Tiorma.

Clisura Dunării este de fapt un sector în care fluviul a ferăstruit în Munții Banatului, o succesiune de defileuri, chei și microdepresiuni, pe o lungime de  peste 110 kilometri, o minune geomorfologică unică în Europa. Sectorul Cazanelor, reprezintă de fapt niște chei săpate în calcarele Munților Almăjului, numite așa datorită impresiei de apă care fierbe între stâncile munților.

Cazanele Mici se numesc așa, nu pentru că sunt mai puțin impresionante, ci pentru că sunt străjuite de Muntele Ciucaru Mic, iar Cazanele Mari sunt delimitate, pe partea românească de Muntele Ciucaru Mare (318 metri).  La intrarea în defileul propriu zis se află, pe partea sârbească, pe lângă care veți trece foarte aproape, o inscripție latină care se referă la construirea drumului de acces spre Dacia și care poartă denumirea de Tabula Traiana în traducere asta ar însemna: ,,Traian a refăcut acest drum scobit în munți…"

 De altfel, este bine să știți că mai există două ,,tabule '' în zona Cozla, tot pe malul sârbesc, Tabula lui Tiberiu și a lui Domitian. Prin opoziție cu această inscripție (sau ca o completare fericită), Iosif Constantin Drăgan, primul miliardar român, decedat în august 2008, a finanțat sculptarea unei statui a lui Decebal, pe malul românesc, cu câteva milioane de euro, după modelul celor cinci statui de pe muntele Rushmore (SUA).

În defileu mai puteți vizita Peștera Liliecilor, Peștera Veterani și Peștera inundată Gura Ponicovei, situată în Cazanele Mari (atenție la ce plătiți când mergeți în micuța croazieră, pentru că majoritatea curselor sunt până în Cazanele Mici, la Mănăstirea Mraconia) după localitatea Dubova.

Dacă alegeți să mergeti cu mașina, veți avea parte de un peisaj pitoresc, pentru că șoseaua practic șerpuiește pe pantele muntelui, când la câțiva metri de Dunăre, când la 150 de metri, pe buza unei prăpăstii. Deplasările pe potecile de deasupra lacului vă oferă unica posibilitate de a admira vegetația de origine (sub)mediteraneană, cu alunul turcesc, cărpinița - o specie de frasin, laleaua, liliacul sălbatic, stânjenelul de piatră ori celebrul pin negru de Banat și, poate întâlniți și scorpionul carpatic, vipera cu corn sau broasca țestoasă de uscat, caz în care trebuie să fiți echipați cu bocanci corespunzători.

La dus, capătul călătoriei este la Mănăstirea Mraconia și la statuia monumentală, sculptată în stâncă, a lui Decebal. Mănăstirea a fost ridicată prin efortul de ani de zile a unui preot inimos, care a dorit cu tot dinadinsul să ridice pe mal, în același loc, o nouă mănăstire în amintirea celei vechi acoperită de apele lacului de acumulare.

Bonus- mai multe poze cu defileul luate de pe malul sârbesc- AICI

Izvorul Dunării, pârâul Breg(e), Munții Pădurea Neagră, Furtwagen, Bavaria

Un vis împlinit, izvorul cel mai vestic al Dunării. 10 țări și 4 capitale. Vărsarea, într-un sit UNESCO unic, Delta Dunării.

Cascada Bigăr, Munții Aninei, Caraș-Severin

O cascadă minionă, pe un tuf calcaros din Munții Aninei. Până să fie mediatizată prin poze fotoshop, cu steluțe, nici nu era considerată cascadă, în ghiduri și publicații de specialitate. Dar, iată minunea noastră din Banat!

Drum de coșmar în Ciclova Română, 2018

Undeva în sud vestul României , unde abundă cascadele, peisajele submediteraneeene, lacurile turcoaz și cheile și defileurile unice, preocuparea pentru dezvoltare este zero. Sau dacă nu este  zero, atunci nu se vede.
Ciclova Română, județul Caraș Severin, drum de coșmar , cum rar am văzut, chiar în centrul comunei. Ironia este că această comună amărâtă, are un centru de informare turistică! Chiar vis-a avis de primărie. Iar drumul ăsta trece fix pe acolo! Păi, eu nu mai calc acolo nici cu un camionaș 4x4, nicidecum cu o mașină mică. Uite așa dezvoltăm turismul, într-unul dintre cele mai spectaculoase și -din păcate- sărace județe ale țării.

Cetatea Severinului- refăcută, tristă și nevizitată

Am trecut în urmă cu vreo doi ani prin Drobeta Turnu Severin, unde am și rămas o noapte, astfel că am avut timp să vizitez și cetatea medievală proaspăt renovată.

Sincer nici orașul și nici cetatea nu mi-au făcut o impresie deosebită, pentru simplul motiv că deși are un potențial uriaș, ca poziție, peisaj și chiar infrastructură, cele două elemente -orașul și cetatea- se complac într-o uitare și lentoare din care nu văd să iasă curând.

Cetatea Severinului este acea cetate medievală a căror ruine au fost refăcute cu bani europeni, și la care s-a făcut recepția, să zicem alaltăieri, a fost deschisă cu ceva fast ieri, iar azi a fost închisă, pe motiv că nu are pază asigurată.

Toată lumea a râs de situație, a dat ostentaiv din mână, și a rostit cu obidă : ,, Ca la noi la nimenea" !

A, și orașul Drobeta este orașul acela unde de vreo doi, trei ani, nu este căldură, cel puțin când dă frigul, pentru că firmele se ceartă între ele și cu primăria pe cât de mari să fie șpăgile pentru reparații și pentru gigacalorie.


Să revin la Cetatea medievală a Severinului, unde-e drept- într-o după amiază toridă de vară, erau fix 10 turiști sau localnici, cu noi cu tot, iar muzeul era închis, pentru că după cinci când vine lumea la plimbări, curatorii pleacă acasă toropiți și ei de afluxul uriaș de turiști din timpul zilei.

Unul dintre motive este legat de poziția excentrică față de centrul orașului, cetatea fiind la malul Dunării, un mal sau o faleză aproape neamenajată, cu o linie ferată ce rupe peisajul și încurcă eventualele investiții într-o promenadă decentă.
Drumurile și aleile care duc la cetate sunt nerefăcute, desfundate, izolate, mizere și izolate, unui turist fiindu-i  destul de greu să o localizeze, plus că drumul până la ea nu te încântă deloc.

Piciorul podului lui Apolodor din Damasc care putea fi o atracție interesantă, este o reproducere nereușită a ceea ce am văzut eu la muzeul orașului în urmă cu mulți ani.

Cu alte cuvinte cred că au încercat punerea în vedere și în valoare a acestui obiectiv vechi de peste 2000 de ani, asociind-ul cu niște ruine vechi de vreo 700. O combinație  cel puțin ciudată.






În concluzie, dacă ajungeți în Drobeta, încercați să găsiți cetatea, bucurați-vă de aerul răcoros al Dunării, căutați muzeul Porților de fier, de la baraj și feriți-vă să veniți iarna pentru că, căldură.

Până la investițiile orașului în promenadă, alei de acces, parcuri, renovări de spații publice, iluminat, indicatoare și activități constante în cetate pentru atragerea turiștilor, nu putem spune decât că orașul Drobeta, este topit de lentoarea și incompetența unei administrații care nu găsește calea spre dezvoltare.

Am uitat.
Insula plină de șerpi de pe Dunăre, așa-zisul Nou Ada Kaleh, o scufundăm sau ce facem cu ce s-a început acolo?
O postare despre Ada Kaleh- AICI.

Defielul Dunării, malul românesc văzut de pe cel sârbesc

Șoseaua și calea ferată de la noi, cu mici viaducte și tuneluri

Am avut ocazia, în acest an, să trec Dunărea pe la punctul vamal de la Porțile de Fier, prilej cu care am făcut mai bine de 80 de kilometri pe șoseaua ce șerpuiește pe marginea defileului. Drumul sârbesc este mult mai bun și mai pustiu decât cel românesc, asta pentru că are statut de drum național și în lungul lui sunt mult mai puține localități , unele chiar mici stațiuni sezoniere, deci locuite așișderea.

Am văzut acum câțiva ani tot malul sârbesc, pe  aproape toată lungimea defileului, de la Orșova la Moldova Nouă, parcă mai abrupt și mai sălbatic, dar cel românesc privit de pe cel sârbesc este pur și simplu minunat.
Voi scrie câteva cuvinte la fiecare poză, adăugând și link-ul către postarea cu Trikule, Babacaia și Castelul Golubac.

Zona mai largă de la ieșirea din Eșelnița.

Mănăstirea Mraconia, o apariție de-a dreptul cețoasă. Link către o postare despre ea -AICI.

NO COMMENT.

Punctul unde Dunărea face un cot uriaș, care mușcă din Serbia.

Tot, Mraconia, undeva acolo este și statuia monumentala a lui Decebal. O postare despre ea - AICI.

Cetateasau Castelul Golubac, pe sub care trece șoseaua, mult mai frumos parcă de pe malul nostru și cu o legendă lacrimogenă- AICI.

Stânca Babacaia, care țâșnește de nicăieri în apropierea portului Moldova Nouă, cu o legendă interesantă- AICI.

Oravița și monumentele sale excepționale

by Sofia Flori

În Oravița am ajuns fără să vreau. De fapt  plecasem să văd unde intră Dunărea în țară, la Baziaș, dar am rătăcit drumul prin Moldova Nouă și Moldova Veche, pâna am nimerit în Oravița. Ajunsă acolo, am căutat celebrul teatru și până să mă dezmeticesc unde să întreb și pe unde să merg, m-am oprit  la o biserică. 

Era Biserica "Sfântul Ilie", construită în anul 1743. Aici mi s-a spus că trebuie să țin drumul drept și că undeva în partea stângă  o să văd un panou informativ mare,  cu locația teatrului.
Căutând panoul menționat am zărit o biserică foarte frumoasă: Biserica ortodoxă  " Adormirea Maicii Domnului ".  A fost construită între 1781-1784, iar în spate ascunde Capela și cimitirul, înșirat pe o colină.  A doua oprire a fost poarta bisericii: era închisă, așa că m-am mulțumit să o văd doar din stradă.

 Bineînțeles că nu am găsit panoul despre care mi se vorbise, așa că m-am mai plimbat prin oraș. După ce a inceput o ploaie torențială care m-a obligat să trag pe dreapta, am observat că oprisem oarecum in fața teatrului (la câțiva metri de clădire, fix in fața poliției).
Teatrul din Oravița este primul teatru din România și este o copie fidelă a teatrului din Viena, la scară mai mică. A fost construit in 1817 de arhitectul Ion Niuni, pe terenul unei foste mine. Pentru construcția lui s-au strâns bani de la asociațiile (multi)culturale existente la acea vreme, în total aproximativ 30.000 de florini de aur, o sumă uriașă!  Inaugurarea s-a  făcut în prezența Împaratului Francisc I și a Împărătesei Augusta Carolina.
Este prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lampi de acetilenă . Este primul teatru din sud-estul Europei construit din piatră. La parterul clădirii, în interior, se observă zidul de piatră necioplită, care după spusele ghidului are grosimea de aproximativ 90 de cm.

 

Din foaier se intră în sala de spectacole. Aceasta este magnifică: decorată in stil rococo, cu ornamente aurii și roșii si dominată de un candelabru superb donat de firma Guban din Timișoara în anul 1953.
Înainte de a lua loc pe un scaun,  ghidul  m-a chemat să îmi arate că în acest teatru mai există o premieră: aici s-a folosit pentru prima dată "rețeta 24 " - un amestec de oțel si fontă cu care a fost consolidată clădirea. Mai târziu aceeași rețetă a fost cerută de către Gustave Eiffel pentru construcția turnului ce-i poartă numele . Sala are formă semicirculară, cu loji la parter dar și la balcon. Scaunele  sunt aceleași din 1893, în total fiind 200 de locuri cu tot cu cele de la balcon. Locurile pe scaune se ocupau in funcție de rang si ocupație: cei mai săraci stăteau la etaj, în picioare.

Acustica sălii este și astăzi foarte bună, păstrându-se peste timp.

Când am ajuns pe scenă ghidul  m-a sfătuit să fac câteva poze cu reflexia candelabrului în pian (știa dânsul locul cel mai bun pentru pozat). Pianul cu care s-a inaugurat teatrul este expus într-o camera de la etaj, pe scenă aflându-se unul nou.  Pe scena teatrului au susținut reprezentații trupe importante din întreaga lume.  În anul 1868 a susținut două reprezentații și trupa în care Mihai Eminescu era sufleur.

Astăzi teatrul nu mai este atât de folosit: nu se mai joacă spectacole grandioase ! De cele mai multe ori sala este folosită de către copiii care fac repetiții pentru diferite evenimente.

Ghidul de la teatru este un om deosebit:  îi face plăcere să povestească și o face cu pasiune, vrând parcă să te determine să iți dorești să nu mai pleci din zona aia. :) ​

Oravița - un  mic orășel cu străzi înguste care urcă pe deal,  pe care l-am îndrăgit imediat ! Este un oraș cu mai multe premiere naționale: primul teatru, prima gară, prima cale ferată de munte, prima farmacie montană și prima fabrică de bere. Data viitoare sper să descopăr mai mult din acest colțișor frumos de țară ! 

Teatrul Vechi Mihai Eminescu se afla pe strada Mihai Eminescu nr 18.

Program : de marți până duminică, de la 10 la 18.
Preț bilet : pentru  2 persoane cred că am plătit 15 lei cu tot cu taxa foto.

Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase cascade din lume!

by Sofia Flori

Un filmuleț frumos -AICI

Despre cascada Bigăr auzisem câte ceva, dar nu credeam că este la noi în țară. După ce am aflat că  e localizată în Caraș Severin mi-am dorit tare mult să o văd și am început să îmi planific o tură prin zonă.

Așadar, într-o zi de week-end  am ajuns din greșeală  în Oravița. Nevrând să mă reîntorc spre casă pe Clisura Dunării, mi-am zis să merg unde mă va duce drumul și să înnoptez pe la Reșita sau Caransebeș. Nu mi-am făcut un traseu anume, ci am mers la întâmplare. Am pornit pe DN57B și când am ajuns la indicatorul spre Anina m-am gândit că ar trebui să merg acolo să mă plimb cu Semmering-ul. În clipa următoare am realizat că nu am timp  și mi-am continuat drumul spre Caransebeș printr-un "defileu" superb . Așa am găsit cascada!

Se află  pe partea dreaptă a drumului, cum mergi din Oravita pe DN 57B, în apropierea localității Bozovici.  Există o mică parcare  și un indicator cu Paralela 45 pe care nu ai cum să nu îl observi. În 2014 când am fost eu, se percepea taxă de vizitare ( 5 lei parcă - este scris la intrare alături de citatul din "The World Geography "), Am intrat fără plata taxei, deoarece nu era nimeni care să o colecteze. Am trecut podul de lemn. În partea stânga am admirat  cum curge agale Minișul și cât de frumos a săpat în stâncă, iar pe partea dreaptă m-am bucurat de spectacolul splendidei cascade( tuful calcaros sau travertinul, este rezultatul depunerilor de carbonat de calciu din apa mineralizată a pârâului).  

Am mai cercetat puțin zona, apoi am mers pe cărarea către Izbucul Bigăr( izvor carstic), dar fiind foarte aglomerat am făcut cale întoarsă. Am mai privit de câteva ori cascadă și am plecat către casă, cu o mare bucurie în suflet și cu o senzație unică de mulțumire. 

Cacada Bigăr a fost inclusă în topul celor mai frumoase cascade din lume de către revista  online "The World Geography" din SUA (http://www.theworldgeography.com/2013/01/unique-waterfalls.html).

Mănăstirea Mraconia- străjerul din Defileul Dunării

Situată pe o poliță calcaroasă, din zona Cazanelor Mici, din Clisura( Defileul) Dunării, mănăstirea Mraconia, este o apariție cu trei turle, cel puțin ciudată, oricum spectaculoasă și cu o istorie tumultuoasă, aflată lângă gigantica statuie a lui Decebal din golful cu același nume.

Cel mai important aspect, fără legătură cu actuala viață monahală, este inundarea ei odată cu construirea barajului de la Porțile de Fier- Gura Văii, care a ridicat apele Dunării  cu căteva zeci de metri. Astfel, în 1967 mănăstirea Mraconia a dispărut, după sute de ani în care a străjuit cotul acesta al defileului, care duce către peșterile Ponicova și Veterani.

Istoria mănăstirii începe în 1453, după unele surse, când biserica de aici avea  hramul Sf. Proroc Ilie. În 1523 banul Nicolae Gârlișteanu, ridică o biserică, care este distrusă  în războiul ruso-austro-turc, de la sfârșitul secolului al XVIII.

Reconstruită în perioada interbelică și inundată în anii comunismului, revine la viață în 1995 când reintră în circuitul monahal, la inițiativa unui inimos preot. Biserica este construită în formă de cruce, cu trei turle, și a fost terminată în 1999.
În 2008 devine mănăstire de călugărițe, iar la scurt timp maica starteță a fost în centrul unui scandal legat de inducerea în eroare a turiștilor și pelerinilor, cu o raclă cu oase care nu aparțineau unor sfinți. Când am trecut pe acolo, în 2013, liniștea din zonă, discreția măicuțelor și undele Dunării albastre, mi-au șters din memorie acest episod și am simțit cu adevărat că este un loc binecuvântat.

Aici trăiesc acum 4 măicuțe, iar hramurile mănăstirii sunt Sf. Arh. Mihail și Gavril și Sf. Treime.
Mănăstirea este de neratat, fiind situată pe DN57, lângă comuna Dubova, la câțiva kilometri de Orșova, în zona de unde pleacă ambarcațiunile de agrement către zona Cazanelor Dunării.

Pensiunea Doina- Eșelnița( Defileul Dunării)

O incursiune turistică în Defileul Dunării, este întotdeauna însoțită de surprize și de revelații, oricare ar fi ele, naturale sau antropice, gastronomice sau acvatice.
Așa am poposit vreo două zile la Pensiunea Doina, din Eșelnița sau Ieșelnița, o localitate situată foarte aproape de Orșova. Cei câțiva kilometri dintre cele două localități sunt sufocați practic de case de vacanță și de pensiuni, așa că bucuria revederii Dunării în strânsura Carpaților Banatului, este umbrită de lipsa totală de organizare urbanistică.


Proprietarii de la Doina, au reușit însă să facă minuni cu o bucățică de spațiu, beneficiind sigur și de inspirație și de un arhitect peisagist bun.

Fotografiile spun suficient, mai rămâne să vă spun ce puteți face aici sau în zonă.
Camerele sunt suficient de mari, cea în care am stat noi avea o terasă superbă care oferea o panoramă spectaculoasă asupra fluviului și a munților joși ai Banatului sârbesc. Multă mâncare de pește și preparate tipice pentru restaurantele românești. Mi-ar fi plăcut mai mult curaj în prepararea unor bucate tradiționale româno-sârbești, dar cum românul este conservator, tot la barabule prăjite și ceafă la grătar reduce orice ieșire de acest gen.

Restaurantul este de un bun gust surprinzător, barul este combinat cu o minirecepție care nu deranjează prin aglomerarea de funcții. Piscina din curte este excelentă pentru copii, iar sezlongurile așezate pe un ponton fac șederea extrem de relaxantă.
Spațiul de până la foișor, este bine dimensionat, terasat și gazonat, oferindu-ți senzația de spațiu îngrijit de mâna unui neamț, căruia nu i-a scăpat niciun detaliu.

Pentru amatorii de pescuit este un loc nemaipomenit, iar pentru doritorii de excursii se poate vorbi cu un proprietar de șalupă, care poate veni până la pontonul pensiunii.
Recomandarea mea este să megeți la viaductul de Maraconia, unde oferta, dar și prețurile, sunt variate.

Vizitați și citiți ce am scris despre: Pestera Veterani, prima cartografiată din țară și un veritabil bastion militar; Peștera Gura Ponicovei, cu intrarea inundată, prin care se poate intra cu o barcă cu chila joasă; Golful Mraconia cu Stauia gigantică a lui Decebal, sculptată în stâncă.

Peștera Veterani( Defileul Dunării)- prima peșteră cartografiată din țară

Peștera Veterani ( Pânza Curii sau Piscabara) este situată la 500 de metri de Peștera Gura Ponicovei, ambele accesibile, în zona clisurii Dunării, doar cu barca sau cu șalupa.

O găsiți la altitudinea de 73 de metri, în peretele vertical al Muntelui Ciucaru Mare, cel care dă și denumirea de Cazanele Mari, acestei regiuni spectaculoase  din sudul Munților Banatului.



Este, după toate probabilitățile, prima peștera cartată din lume, undeva pe la 1692 de către oamenii ofițerului Veterani, aghiotantul lt.col. Ianovici, comandantul garnizoanei austriece din Caransebeșul secolului al XVIII lea.

Cavitatea carstică nu este interesantă în sine, punctul de maximă spectaculozitate fiind atins în diminețile de vară când prin fereastra naturală, situată la 11 metri înalțime pătrund primele raze de soare, luminând încăperea lată de 28 de metri și înaltă de 20. Turiștii, pregătiţi cu îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, merg foarte de dimineață pentru a prinde acest fenomen unic, care seamănă, repectând proporțiile, cu lumina care întră în piramidele mayașe sau la Stonehenge, la solstițiul de vară.

Istoria peșterii este foarte zbuciumată, cu trimiteri către daci care credeau că aici este un sanctuar al lui Zamolxe, apoi către soldații lui Traian care au adâncit peștera în vederea fortificării ei, apoi istoria merge către misterioasa cetate Peth din secolul al XV lea și în cele din urmă către luptele aprige  date în secolele XVII si XVIII între turci și austrieci. De la aceste ultime lupt,e au rămas câteva ziduri prabușite în interiorul peșterii și un puț colmatat numit Fântana Turcului.

Peștera este în adminstrarea Parcului Natural Porțile de Fier, are și ghid care vă spune istoria peșterii pentru 5-6 lei de persoana.

Peștera Gura Ponicovei, cea mai lungă din Defileul Dunării

Peștera Gura Ponicovei, sau simplu Ponicova( i se mai spune și Gura Apei), este un obiectiv carstic pe care nu-l ratează niciun turist venit în Defileul Dunării.

Cei mai mulți turiști se cazează la Dubova sau la Ieșelnița, și pleacă cu tot felul de vaporașe, bărci, bărcuțe si șalupe spre obiectivele care se văd cel mai bine de pe Dunăre și anume: Peștera Veterani, Peștera Ponicova, Mănăstirea Mraconia, Statuia lui Decebal și Tabula Traiana.

După cum ziceam, la Peștera Gura Ponicovei se ajunge după câteva zeci de minute sau după câteva minute, dacă mergeți cu o barcă rapidă( noi am plătit pentru trei persoane 150 de lei, dar merită, pentru vaporaș se plătește între 20-30 de lei  de persoană, și tot acolo ajungi) având ocazia să vedeți golful Dubova și de foarte aproape malul sârbesc, pustiu și sălbatic.

Peștera are o intrare oblică, pe o diaclază înaltă de câțiva zeci de metri, într-un perete calcaros ce aparține de muntele Ciucaru Mare, din zona Cazanelor Mari. Denumirea zonelor înguste din defileu, Cazanele Mari și Mici este dată de  situarea acestor chei lângă cei doi munți, Ciucaru Mare și Ciucaru Mic, neavând nicio legătură cu lungimea sau mărimea cheilor, practic ambele sectoare sunt la fel.

Este cea mai mare peșteră din Defileul Dunării, cu o lungime totală de 1666 de metri și o denivelare de 65 de metri, și este de fapt o străpungere realizată de râul Ponicova în munte, iar prin adânciri și eroziuni succesive a reușit să creeze un sistem de galerii, așa cum este Galeria Concrețiunilor( cea mai veche), Galeria Liliecilor, Galeria cu Argilă, Galeria Scării sau Galeria Ogașului Ponicova.

Accesul se face și din zona Cheilor Ponicovei cu ghid și cu echipament corespunzător. Pe mine m-a interesat partea dinspre Dunăre, astfel că ce se vede de pe apă este o galerie de resurgență, care este inundată de fluviu la apele mari. De asemenea, când se înregistrează o viitură pe pârâul Ponicova, acesta vine vijelios, cu un zgomot puternic amplificat de pereții calcarosi, pătrunzând în acest tunel natural, cu bușteni, lemne, stâncării, pe care le aruncă în lac.

Este deci periculos să intrați în peșteră după ce au fost ploi puternice în zonă pentru că riscați ca din tavan să vă cadă bucăți de lemn sau de stâncă.
Filmulețul de la intrarea în peșteră l-am pus pe youtube la adresa asta.