Bled, singurul lac natural din Slovenia

Bled este singurul lac natural mare din Slovenia, o bijuterie unde poposesc milioane de turiști anual. Și slovenii chiar știu să facă turism... Un film făcut din barcă, ca o alifie sufletească pentru igiena noastră interioară. Un lac cu o insulă superbă în mijloc, pentru planuri de vară 2023. Restul în filmuleț. 

Postojna Jama- peștera minunată din Slovenia

Situată în inima Sloveniei, peștera Postojna oferă vizitatorului surpriza unei locații turistice de primă mână. Un orășel format în jurul acestei minunății carstice, susține practic din punct de vedere turistic acest obiectiv uriaș, aflat de ani buni în patrimoniul mondial al celor mai faimoase peșteri.

Filmulețul cu trenulețul de acces în peșteră-AICI

Relativ aproape de granița cu Italia (Trieste) pestera se poate vizita cu bilete luate în avans pe internet, cu rezervare prealabilă, dar se pot procura și de acolo. Există grupuri mari împărțite pe tipurile de limbi alese, cu ghizi simpatici și pregătiți (ca și la Skocjan). Grupuri pe italiană, slovenă, engleză, franceză, germană, spaniolă. Recomand să vă lăsați fotografiați la intare și să luați pentru 7 Euro, poza la ieșire.O amintire palpabilă de care vă veți bucura oricând.

Peștera are mai bine de 20 de kilometri de galerii, una mai fruoasă și mai bogat ornamentată decât alta, cu trei mari săli pe care le-au numit după culoarea carbonatului de calciu scurs din tavanele cu stalactite imense, sala albă, cea roșie și cea cu multe decorațiuni zisă ,,spaghetti,,! Interesant este tritonul de peșteră descoperit aici care a devenit simbolul zonei, un fel de sopârliță cu ochii mari dar opaci, pentru că trăiește în apele întunecoase de acolo. O veți vedea sub formă de simbol peste tot în toate magazinele și pe toate gardurile din zonă.

Accesul în peșteră este unul spectaculos pentru că se  pleacă dintr-o mică gară cu un trenuleț adaptat, foarte gălăgios și rapid, dar descoperit adică fără tavan, astfel că experiența este una deosebită. Am făcut un filmuleț de două minute cu traseul până la zona de mers pe jos, pe care îl pun în link-ul de început.

După ce vă delectați o oră și ceva cu vizitarea imensei cavități subterane, cu sutele de metri de galerii cu alei betonate special pentru a preveni alunecarea, la ieșire aveți ocazia să luați suveniruri simpatice sau să mâncați la cele peste 20-30 de magazine și terase. Cam scump totuși, ca de altfel în toată Slovenia.

În speranța că v-am oferit câteva minime informații despre un obiectiv turistic carstic uriaș, vă invit să vizitați la pachet cele două peșteri exponențiale ale acestei țări micuțe, dar minunate, Skocjan- sălbatică, aflată în patrimoniul UNESCO  și această Postojna Jama, mai comercială, mai amenajată și mult mai vizitată. Se apreciază că a fost vizitată până acum de peste 40 milioane de turiști.

Trenuleț Peștera Postojna

Călătoria cu trenulețul în peștera -uriașă- Postojna (UNESCO), din Slovenia, este ca o aventură într-un parc de distracții. Numai că acea casă a ororilor este înlocuită de stalactite și stalagmite. În acest filmuleț am postat doar călătoria de 2 minute cu trenul prin peșteră. Adevărata călătorie prin mama peșterilor din Europa, începe din micuța gară din inima muntelui. Impresionant! Vă pupă proful Irașcu!

Veliki slap Plitvice- Marea cascadă- parc național în Croația

Veliki slap sau Marea Cascadă, din Parcul Național Plitvice, Croația. Vă propun 40 de secunde de vis, într-unul din locurile cele mai frumoase de pe Terra. Cea mai mare cascadă din cele aproape 100 care se varsă în lacuri ce comunică între ele. Peisaj unic, minune carstică, merită orice efort. Croația este, după mine, una dintre cele mai frumoase și spectaculoase țări de pe glob!

Medugorje- locul unde minunea se întâmplă când vrei tu!

Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sau creștin de orice fel. 
Este locul unde în data de 24 iunie 1981, (deci acum 36 de ani și o săptămână) Fecioara Maria s-a arătat celor șase copii de pe dealul pietros și bine împădurit din apropierea localității Medugorje sau Medjugorje, din fosta Iugoslavie de atunci( azi Bosnia -Herțegovina). 

Cei șase copii- Ivanka, Mirjana, Vicka, Ivan, Marija și Jakov, mărturisesc până în ziua de azi, cum Fecioara Maria a ales să transmită lumii, prin ei, mesaje de pace și de credință pline de simplitate și de iubire.

Zece ani mai târziu, Vaticanul primea rapoartele episcopilor catolici iugoslavi și a ordinului iezuiților, care au investigat în amănunt toate situațiile legate de aparițiile foarte dese ale Fecioarei( unii mărturisesc că aceste apariții au loc și acum!) și , în cele din urmă, în 1994, Papa Ioan Paul al II lea declară că acest loc este sfânt. Din acel moment devine un loc de pelerinaj foarte iubit, foarte special, care primește până la 10 milioane de pelerini anual.

Curios este că deși se află în sudul Bosniei( stat de religie musulmană), într-un  teritoriu cu delimitări relative, pentru că zona este lângă o republică semiautonomă numită Srpska, locuită de sârbi de religie ortodoxă, Medjugorje pare o enclavă a Croației vecine de la nord, toate simbolurile, inclusiv limba folosită la slujbe, sunt croate, iar steagurile lor, arhicunoscute, cu pătrățele albe și roșii, împânzesc străduțele pline cu suveniruri.

Spuneam că locul este special, pentru că milioanele de pelerini-creștini sau nu- vin aici cu nădejdea că spiritualitatea acestui loc, încărcătura deosebită a spațiului, poate duce la apariția de minuni.

Minuni de toate felurile, pe care nu trebuie să le trecem la capitolul exagerări ale credinței superficiale, asta pentru că minunea se poate întâmpla atunci, acolo, sau mai târziu, când sufletul tău realizează că este nevoie de un nou început.

Început care să însemne că ai devenit pur și simplu mai bun, mai curat, mai înțelegător și mai deschis. Poate minunea se produce atunci când realizezi că toate lucrurile pentru care ai luptat nu au o valoare mai mare, decât dacă scopul a fost unul nobil,  și anume acela de a fi sau de a deveni mai bun și de a face mai mult bine.

Să nu irosești ce ai, să privești totul ca pe un dar, ca pe o binecuvântare, pentru că fiecare suflare este un cadou, fiecare vorbă bună este o picătură de sfințenie picurată din sufletul tău reînnoit, în sufletul celui ce caută să înțeleagă, sau care  se caută pe sine.

Minunea poate și și fizică, dar asta se întâmplă fără să înțelegem noi de ce. Scopul va fi relevat poate mai târziu sau poate n-ai să afli niciodată de ce Dumnezeu a ales să se întâmple astfel.
De aceea, cred că locurile de pelerinaj, dincolo de exagerări și isterizări, sunt bune pentru indivizii care caută răspunsuri, care chiar își propun ca întâlnirea cu icoana făcătoare de minuni, cu statuia sau cu orice alt element fizic sfânt, să fie un nou început.

Medugorje rămâne un loc cu adevărat deosebit pentru mine, cu biserica apariției cu cele două turnuri piramidale ale sale, cu imensa și strălucitoarea statuie a Fecioarei sau cu grădina uriașă unde se oficiază slujbele în aer liber.

Am un singur regret, deocamdată, că n-am avut nici timpul și nici forța fizică necesară să fac drumul anevoios, dar plin de speranță, până la crucea de pe dealul aparițiilor.
Nu-i nimic, la următorul pelerinaj!

Lacurile Plitvice din Croația- Reloaded, by rain

O regiune unică, carstică, lacustră, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, văzută și simțită a doua oară, de data asta pe ploaie. 
O minune cu sute de cascade, de zeci de metri, cu apă turcoaz, cu mulți pești, nederanjați și nepescuiți de braconieri, extraordinar de bine administrată. 
Croația este o țară pentru care am toată admirația, ce reușește să producă milioane de euro doar din turism. 
Parcurile Naționale Plitvice, din inima Croației sunt un loc ce trebuie vizitat, în orice anotimp. Noi am fost vara, dar am văzut și fotografii de iarnă, de toamnă sau de primăvară, toate de premiat. 
Postarea cu informații despre zonă, cu poze cu soare, cu cazare și mâncare din Croația cea mereu surprinzătoare, AICI. Și un filmuleț cu micuța plimbare pe un lac, parte a traseului-  FILM.

Pe o ploaie continuă la Velki Slap- Cascada cea mare

Despre ghizii din parcuri naturale, peșteri sau de aiurea

Pe oriunde am umblat, prin țara asta mare și frumoasă, am urmărit, cu un spirit poate mai critic decât al altora, prestația ghizilor  de la diferite obiective turistice de toate felurile. 
Sunt câțiva aleși de soartă, cu vocație, care iți răscolesc sufletul de turist sau de român, așa cum am întâlnit acum mulți ani la Țebea( HD), la Panteonul Moților, o veritabilă doamnă moț, mândră și pasionată de istorie, sau cum era pe vremuri o altă doamnă, la Curtea de Argeș, la Mănăstirea lui Manole, și al cărei expozeu memorialistic despre regalitate, te lăsa cu lacrimi în ochi. 

Am tot respectul și pentru un foarte interesant profesor de istorie, care era ghid la Cetatea Neamțului, înainte de refacerea ei, și care ne zugrăvea lupta plăieșilor de pe ziduri, de parcă vizionam un film 3D.
Tot cu plăcere îmi răsună în minte tonul cald, liniștitor și plin de candoare al măicuțelor de la Voroneț, Humor sau Moldovița, profesioniste, femei cu diplome universitare și cu limbile străine la ele, de ți se umplea inima de bucurie și mândrie, văzând toate neamurile pământului ascultându-le. Nu același lucru se poate spune despre cei ce se ocupă de ariile protejate , de parcurile naturale sau naționale din țară, unde pare că dragostea pentru natură și animale nu ține loc și de competență în materie de ghidaj turistic.
Din păcate, administratorii de astăzi ai diferitelor arii protejate, angajează tot felul de ageamii, cu scoală de ghizi făcută probabil la apelul bocancilor, sau pur și simplu voluntari, elevi sau tineri entuziaști, care fac un bănuț peste vară. Este adevărat nici cu turiștii nu mi-e rușine. Așteptările lor sunt atât de jos, atât de puține, atât de subțiri, pe cât le sunt șlapii doamnelor, pornite pe drumuri de munte, la văzut chietre și suveniruri. Despre calitatea turiștilor români și nu numai, într-o altă postare.

EXEMPLE

 Peștera Dâmbovicioarei

Un loc frumos, dar intoxicat de tarabe cu miere și cătină, dar și de terase sau pensiuni, asta într-o zonă protejată, unde ți se iau bani la intrarea în chei, iar râul este curățat, când și când. Ghizi sunt copii din sat, care s-au jucat cu imaginația, punând nume la toate speleotemele din peștera, de altfel puțin interesantă. N-am nimic cu copii și cu dorința lor curată de a explica, împărtăși cu turiștii experienta vizitării unei peșteri. Eu însă am așteptări mai mari, vreu mai multe informații, mai multă competență.

Peștera Ghețarul Șcărișoara

Aici lucrurile sunt grave, dacă nu chiar catastrofale. Am vizitat peștera de vreo 7 ori, începând de prin 1994, din facultate, când eram în aplicație practică cu colegii mei, și când chicoteam la auzul explicațiilor absolut stupide ale ghidului, plin de el, că dă lecții unor studenți la geografie. Anii au trecut și prosteala acestuia i-a contaminat pe toți cei ce i-au urmat. Anul acesta un tip grăsuț, obosit și plictisit, explica de pe gheață, cu mâinile în buzunare, ce este cu peștera aceasta, cu gheața formată și cu faptul că lumină nu mai este pentru că so bufnit șeva la enstalație. 

Un filmuleț făcut de mine despre formarea acestui ghețar- AICI

O să spuneți că sunt răutăcios, dar unde ți se iau 11 lei, ca să vezi coloane de gheață super spectaculoase, ar trebui să muncească zi lumină și să repare...lumina. A, și era vineri, deci începea week-end-ul, adică, mai stați până luni, că luni este închis. Nici un cuvânt despre cum s-a format( este drept că n-a întrebat nimeni!!!), despre cercetările care se fac, despre procesul de topire evident din ultimii ani( vezi și ghețarul de la Focul Viu). Parcul Natural Apuseni, are ghizi de toată  rușinea. În plus, la așa un obiectiv, nu există nimic scris în engleză, în maghiară( oricum munții ăștia sunt invadați la propriu de turiști unguri, până la urmă sunt ,,munții lor,, adică cei mai aproape de ei, ho, nu săriți!) sau în altă limbă. Erau lângă mine niște turiști polonezi și cehi, care n-au înteles nimic, este drept că aveau ce vedea...

Peștera Muierii

Asta are o istorie interesantă legată de un ghid ciudat, din toate punctele de vedere. Tipul avea un timbru atât de enervant și rostea cuvintele atât de afectat și de pătruns de importanța muncii sale , încât lumea râdea pe înfundate, pe după stalactite. Culmea, când nu era el, locul lui era luat de fiul său. Care, ce credeți? Își copia magisterul la greu, mai puțin vocea care la acel băiat era în formare. Oricum un râs general. Ultima dată era un tip ceva mai normal și mai echilibrat.

Peștera Polovragi

O peșteră lungă și anostă ca o zi de post. Doamna ghid, entuziastă, explică și gesticulează în sala lui Zamolxe, despre pelasgi și tuneluri prin munți, înlocuind prin verb și vervă, spectaculosul carstic pe care nu il vezi în jurul tău. Administratorii și primăria, sunt total inconștienți, pentru că la un an de la moartea mamei unei vedete, căreia i-a căzut o piatră în cap, în cheile Oltețului, în drumul până la peșteră, nu se ocupaseră să pună o plasă pe surplombele acelea. În alte țări, obiectivul era închis și sigilat până la remedierea problemelor, pentru că acolo siguranța turistului este pe primul loc.

Castrul roman Jidava

Aici, la muzeu te întâmpină un puști simpatic, căruia îi dai cât crezi, pentru o serie de explicații, mai mult sau mai puțin detaliate despre unul dintre cele mai importante castre din zona Câmpulung. Mă gândesc că în anii când sunt bani de săpături, s-ar putea ca informațiile să fie oferite de un student la istorie-arheologie, ceva mai competent.

Departe de mine, gândul de a generaliza, am exemple bune, anul acesta de la Meziad sau Poarta lui Ionele, dar nu pot să nu compar cu un monument UNESCO, uriaș și bine adminsitrat cum este Peștera Skocjan din Slovenia sau zona vârfului Zugspitze din sudul Bavariei, unde grija pentru turist , pentru corecta și completa lui informare, te face să te simți într-adevăr important. Asta pentru că educarea turistului, începe și cu felul în care înțelegi să i te adresezi, începe cu felul în care îl tratezi.
.

Piran- o minunăție medievală de la Adriatica

Piranul, este un orășel de pe riviera slovenă a Adriaticii, un orășel cum rar am văzut și care m-a cucerit din prima clipă în care am pus piciorul în el. Și cum să nu fie așa, când, intrând dinspre Portoroz( o postare AICI),era să cad, la propriu, în mare, asta pentru că micuțul port, își întinde un apendice plin de catarge, până, hăt, în mijlocul orașului. 

Orașul este cel mai important punct turistic de pe riviera slovenă a Adriaticii, situat pe o peninsulă îngustă, care zâmbește Italiei, peste Golful Piran, parte a marelui Golf Trieste. 
Locuit din vechime de italieni, de altfel a doua limbă oficială a regiunii este italiana, a făcut parte din Imperiul Austro Ungar, care a luptat sute de ani ca să poată deține controlul asupra acestei linii de coastă, fiind singura legătură navală a acestui imperiu, cu lumea comercială din Evul Mediu.









Azi, mai puțin de 10% dintre locuitori, vorbesc italiana, dar asta nu impiedică pe nimeni să afirme că marea cultură și arhitectură italiană, dă spiritul acestui orășel, pe care istoria l-a plasat în Slovenia, țară însă, care prin civilizație și o mare toleranță îl merită pe deplin.
Piața centrală, tipică pentru un burg, poartă numele lui Giuseppe Tartini, un compozitor italian, care are si o statuie și o casă memorială aici, Tartinijev trg, pe numele ei sloven, este înconjurată de clădiri în stil baroc, clasic dar și eclectic.

Pe dealul, din apropiere se află o mănăstire franciscană, cu un turn impozant, de unde în seara de 20 iulie, în fiecare an, coboară o domniță îmbrăcată în alb, care rememorează un episod dramatic din istoria zbuciumată a micului port.
Povestea simplă a salvării ei pe un fel de tiroliană medievală, este simplă, dar m-a cucerit modul în care au știut slovenii să facă un spectacol din acest eveniment mondeno-tragi-comic de acum 200 de ani.
Tot în piața centrală se întâmplă concertele de vară, zilele orașului, care au loc în octombrie, dar există și un interesant acvariu, cu specii numeroase din zona Mării Mediterane.

Orășelul acesta vioi, te cucerește și prin străduțele înguste, la capătul cărora stau pitite două-trei măsuțe ale unei tratoria, ținută de un italian întors în oraș după primii ani ai dezmembrării Iugoslaviei, palmierii și oleandri ce cad de pe clădiri în culori de alb, violet și roșu, dar și prin aerul sărat adus peste case de adierea unei Adriatici mult mai sărate decât Marea Neagră.

Găsiți în oraș prețuri mai mici decât în stațiunea de lux Portoroz, situată la 3 kilometri spre sud, atât la cazare( 50-60 Euro, camera, cu vedere spre mare) cât și la mâncare( Cevapcici- un fel de mici fără amidon și usturoi- la 5-6 Euro, 10 bucăți, dar mai mici decât micii noștri). Eu vă recomand să alegeți litoralul sloven, iar drumul să-l segmentați cu o oprire în cel mai frumos parc național din sudul Europei, Plitvice, cu sutele  de lacuri carstice, din Croația- detalii AICI.

La Portoroz, la o cafea

Frumusețea Portorozului constă în situarea extraordinară pe coastele calcaroase,  cu multe case rustice care curg în valuri către micile porturi de ambarcațiuni.
Dintre casele rasfirate pe străduțe înguste răsar peste tot palmieri, pini portocalii mediteraneeni, tuia columnari, măslini, migdali și smochini. Iar la tot pasul, peste zidurile gardurilor, cad tufe uriașe de oleandri roșii, albi, roz sau lila.

Hotelurile de cinci stele care stau aliniate frumos în zona centrală a stațiunii și șiragurile de case cu acoperiș roșu și terase care dau către mare, sunt perfect încadrate în peisajul exotic al acestei oaze de relaxare.
Restaurantele și terasele, pentru toate gusturile și buzunarele, se înșiră frumos pe așa zisa plajă, oferind oricui posibilitatea savurării unei cafele preparate la un Saeco xelsis plus mâncare tradițională și internațională și băutură, cam scumpă, este drept, pentru că în Slovenia TVA-ul la băuturi este de 24 %, mult mai mare decât la alimente.

De ce am spus despre ,,așa numita plajă"? Pentru că la ei, ideea de plajă înseamnă betoane și trotuare de granit pe care se întind prosoapele de plajă, sau zonele cu iarbă verde dintre pinii mediteraneeni. Există însă, o plajă cu nisip și sezlonguri în centrul stațiunii.

Un sezlong este în jur de 10-15 euro pe zi, de închiriat, dar turiștii nu se înghesuie, preferă să stea pe promenadă sau pe pasarelele de lemn care înaintează în apa adâncă și mult mai sărată a Adriaticii.
Dacă este să revin la loisir şi la mâncare, trebuie să vă spun să nu ratați gustul unei cafele făcute la expresoarele de cafea, gust ce va rămâne şi după ce mâncaţi CEVAPCIC, niște mici -foarte mici- care se servesc câte 10 la porție( de la 3 la 6 euro, în funcție de terasă) cu ceapă roșie sau albă și cu un sos de gogoșari.
Mmmm, delicios! De asemenea, nu ratați altă specialitate paniugoslavă( adică răspândită pe tot fostul teritoriu iugoslav) numită PLEȘCAVIȚA, o chiftea uriașă umplută sau nu  cu brânză tradițională, amestecul de carne fiind identic cu cel de cevapcici, adică carne de vită, porc sau oaie, fără amidonul și usturoiul nostru.
În multe restaurante veți fi serviți înainte de orice cu un aperitiv și cu un fel de țuică din partea casei. Cele mai multe dintre restaurante nu trec acest aperitiv în nota de plată.

Pentru relaxare căutați zona din nordul stațiunii numită St. Bernardin, unde se află un complex de patru și cinci stele cu o zonă de spa, cu jacuzii și piscine cu apă termală, la 35-45 de euro de familie pe zi, în plin sezon.
Tot acolo pe promenada cu terase, chişocuri şi chelneri cu cafetiere delicate, faceți cumpărături la magazinele mici, unde sunt la vânzare tot felul de nimicuri și suveniriuri pentru toate buzunarele.Veţi rămâne cu amintiri dureros de frumoase despre un loc unic situat pe mica rivieră slovenă de la Adriatica.

Portoroz- stațiunea de vis de la Adriatica

Portoroz este stațiunea cea mai cunoscută de pe riviera slovenă a Mării Adriatice. Da, poate nu știați, Slovenia are ieșire la mare, pe doar 46 de kilometri, în extremitatea estică a Golfului Trieste.
O limbă de pământ stâncoasă, îngrămădită între litoralul croat și cel italian.
Orașul cel mai cunoscut și mai mare de pe această coastă este Piran, în a cărui jurisdicție se află perla litoralului sloven, Portoroz.
Numele său vine de la călugării benedictini, care au înființat aici o mănăstire numită Santa Maria de la Rose, situată în apropierea unui port natural ferit de furtuni, astfel că pe hărțile vremii apărea denumirea de Porto Santa Maria de la Rose, transformat în timp în Portorose( în italiană) sau Portoroz în slovenă, adică Portul Trandafirilor.

Frumusețea sa constă în situarea extraordinară pe coastele calcaroase,  cu multe care rustice care curg în valuri către micile porturi de ambarcațiuni.
Dintre casele rasfirate pe străduțe înguste răsar peste tot palmieri, pini portocalii mediteraneeni, tuia columnari, măslini, migdali și smochini. Iar la tot pasul, peste zidurile gardurilor, cad tufe uriașe de oleandri roșii, albi, roz sau lila.
Deși este o stațiune mare, aspectul ei îngrijit și curat nu-ți oferă sentimentul  pe care-l ai in țară, că ești sufocat de construcții, de comercianți agresivi sau de fumul gratarelor.
Hotelurile de cinci stele care stau aliniate frumos în zona centrală a stațiunii și șiragurile de case cu acoperiș roșu și terase care dau către mare, sunt perfect încadrate în peisajul exotic al acestei oaze de relaxare.

Restaurantele și terasele, pentru toate gusturile și buzunarele, se înșiră frumos pe așa zisa plajă, oferind mâncare tradițională și internațională și băutură, cam scumpă, este drept, pentru că în Slovenia TVA-ul la băuturi este de 24 %, mult mai mare decât la alimente.

De ce am spus despre ,,așa numit plajă"? Pentru că la ei, ideea de plajă înseamnă betoane și trotuare de granit pe care se întind prosoapele de plajă, sau zonele cu iarbă verde dintre pinii mediteraneeni. Există o plajă cu nisip și sezlonguri în centrul stațiunii.

Un sezlong este în jur de 10-15 euro pe zi, de închiriat, dar turiștii nu se înghesuie, preferă să stea pe promenadă sau pe pasarelele de lemn care înaintează în apa adâncă și mult mai sărată a Adriaticii.
Dacă este să revin la mâncare, trebuie să vă spun să nu ratați CEVAPCIC, niște mici -foarte mici- care se servesc câte 10 la porție( de la 3 la 6 euro, în funcție de terasă) cu ceapă roșie sau albă și cu un sos de gogoșari.

Mmmm, delicios! De asemenea, nu ratați altă specialitate paniugoslavă( adică răspândită pe tot fostul teritoriu iugoslav) numită PLEȘCAVIȚA, o chiftea uriașă umplută sau nu  cu brânză tradițională, amestecul de carne fiind identic cu cel de cevapcici, adică carne de vită, porc sau oaie, fără amidonul și usturoiul nostru.
În multe restaurante veți fi serviți înainte de orice cu un aperitiv și cu un fel de țuică din partea casei. Cele mai multe dintre restaurante nu trec acest aperitiv în nota de plată.

Pentru cumpărături, căutați magazinele MERCATOR, unde găsiți bere mult mai ieftină( la terase este peste 3 euro!) specialități de carne și brânzeturi numai bune pentru păpat în sendvișuri.

Pentru relaxare căutați zona din nordul stațiunii numită St. Bernardin, unde se află un complex de patru și cinci stele cu o zonă de spa, cu jacuzii și piscine cu apă termală, la 35-45 de euro de familie pe zi, în plin sezon.

Tot acolo  faceți cumpărături pe aleea cu magazine, unde sunt la vânzare tot felul de nimicuri și suveniriuri pentru toate buzunarele.

A, și nu uitați de ÎNGHEȚATĂ! Slovenii sunt cei mai mari consumatori de înghețată din Peninsula Balcanică, probabil o reminescență din timpul stăpânirii italiene. Vitrinele cu gelato se găsesc la tot pasul cu 1-2 euro cupa, în toate zonele de promenadă ale stațiunii. Încercați înghețată cu MODRO NEBO, adică cu fructul pasiunii!

Dacă aveți bani de cheltuit, alegeți unul din numeroasele casinouri care-și fac reclamă peste tot, semn că este o stațiune a bogaților, dar nu una exclusivistă.

În Slovenia sunt autostrăzi spre orice zonă importantă, cum ar peșterile Skokjan sau Postojna, cea spre Portoroz se termină în orasul Koper, la zece kilometri de stațiune, așa că se ajunge foarte ușor și foarte repede de la Ljubljana. Coordonate GPS: 45°30′59.88″N 13°34′47.89″E

A, şi să nu uit! 
AM PRIMIT BON FISCAL PENTRU ORICE AM CUMPĂRAT SAU COMANDAT!

Pestera Skocjan, pe limba tuturor oamenilor. By Iani Irascu

Baietelul meu de 9 ani, a dorit cu tot dinadinsul sa alcatuiasca un articol despre aceasta pestera unica in lume. L-a impresionat atat de mult incat mi-a vorbit zile in sir despre asta. Iata ce a iesit: 

 

,,Skocjan (in slovena Scocjanske Jame) este a II-a cavitate de renume mondial din Slovenia. Este o pestera speciala, fiindca, pe langa atractiile turistice ca Postojna, ea atrage, chiar daca nu este asa cunoscuta, cateva mii de turisti pe luna, care vin de pretutindeni. 

Este uimitor ca, din traseul de 2 kilometri, mai mult de jumatate e facut prin pestera. Este un urias canion subteran. Mai intai se trece printr-o o galerie artificiala de 120 de metri. 

Dupa ce treceti de o parte luminata a traseului in care formele carstice seamana cu cele de la pestera Ursilor, dati peste un pod care va creeaza halucinatii. Aceasta parte fiind urmata de cateva sute de metri in care nu aveti nici un punct de reper, in afara de niste luminite mici de la balustrada. 

Sunt si parti unde e intuneric total. Pestera adaposteste o multime de bucati de lemn din vremurile cand raul dinauntru avea nivelul superior. Trebuie sa stati mult aplecati si din pacate in pestera fotografiatul este interzis.

Toata aceasta minunatie se termina afara, unde te asteapta o priveliste uimitoare asupra pesterii, invizibila dinauntru. Sunt multe scari de urcat pana ajungeti de unde ati pornit. Acolo cine doreste poate lua o gustare sau poate admira in continuare privelistea incantatoare".

Date Tehnice

Locatie: 72 de kilometri de la Ljubljana si cam tot atatia de Portoroz

Anul descoperirii: 1840, cand s-a intrat pentru prima data in pestera( cercetatorul Schmidl)

Dezvoltare: 5,1 kilometri

Denivelare: 300 metri

Numele raului: Nova Reka(Raul Nou)

Prabusire: 300,2 metri diametru