Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

 

Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului

 

Septembrie 2008

sursa foto: speologie.org 

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeți pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane. Dacă veniți din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceți dreapta, spre Iablanița, urmați drumul spre Oravița sau Anina.  O mențiune geologico-geomorfologică trebuie făcută la trecerea prin scurtele Chei ale Globului, unele dintre puținele chei ,,săpate" în şisturi cristaline (roci metamorfice, cu structura şistoasă, precum foile unei cărți și cu mineral de mică).

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să faceți spre Dalboşeţ și apoi spre Șopotu Nou, mergeți pe drumul de țară, uneori îngust, alteori mai lat destul de desfundat, până dați de primele case. Bozovici reprezintă a doua denumire a marii depresiuni intramontane de aici, străbătută de Nera, numită Almăjului, după numele munților situați în sudul acesteia (altitudine max. de 1224 m în Vf. Svinecea Mare).

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, ci doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară, Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc (nici urmă de indicator, chiar rudimentar, din această cauză este bine să întrebați pe la țăranii din zonă). Vă sugerez să lăsați mașinile cu garda mică la sol undeva la ultima casă și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri. Peisajul este super,  puteți mânca mure sau zmeură pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera. Deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe porțiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre), iar stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine și par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos de care, sincer, nu auzisem. Pentru a ajunge la el trebuie să treceți prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei).

Izbucul reprezintă un izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă, la intervale regulate. Acestea  sunt întâlnite cu precădere în Apuseni, iar cel mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni. Se poate campa lângă lac, noi am găsit acolo șapte corturi. Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt, o legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță să rămână pe fundul lacului pe vecie.

Lacul este cumva ascuns, aproximativ jumătate din suprafața sa aflându-se în gura unei peșteri numită -cum altfel- Peștera Dracului. Are în jur de 200 de metri în diametru și vreo 7 metri adâncime, iar copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o coroană perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni. Atenție, vara, în zilele călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera cu corn și vipera comună, iar prin desișuri găsiți faimosul scorpion carpatic (Euscorpius Carpaticus) a cărui înțepătură, din fericire, nu este letală.

Re-Descoperă România Episodul 10. Despre o călătorie în Defileul Dunării- minuni naturale și antice

Clisura/ Defileul Dunării, 140 kilometri, Lacul Porțile de Fier, Munții Banatului, Granița România /Serbia

 

Septembrie 2008

 

Două elemente naturale impresionează la fluviul acesta, o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru România. Primul este Defileul sau Clisura Dunării (clis în limba greacă  înseamnă cheie), ori, mai românește spus, Cazanele Dunării, iar al doilea este Delta Dunării situată la capătul maritim al marelui fluviu.

Defileul în sens geologic, reprezintă o vale relativ îngustă, cu porțiuni mai largi sau microdepresiuni în alternanță cu zone foarte înguste, pe care un râu sau un fluviu o ,,sapă'' într-un lanț de munți. În Defileul Dunării se poate ajunge dinspre Drobeta Turnu Severin, trecând pe lângă hidrocentrala Porțile de Fier I, spre Orşova, sau dinspre Caransebeș (E70) și Băile Herculane, direct spre Orşova. De altfel, stațiunea aceasta cu rezonanță antică este și punctul de plecare al călătoriei noastre prin defileu.

Am ajuns la ora 9 dimineața în port la Orșova, ne-am interesat de vaporaș și am aflat că pleacă în jurul orei 11. Trebuie să știți că nu există neapărat un orar al plecărilor, pentru că și căpitanii fac curse dacă au grupuri mari de turiști (15- 20 de lei de persoană, până la mănăstire și la statuie).

Oricum, asteptarea nu are cum să plictisească, pentru că golful sub formă de amfiteatru, în care este așezat orașul este splendid, păcat că autoritățile comuniste au plesnit arhitectura orașului ,,plantând '' blocuri de tip bară oribile, chiar pe versantul care domină fluviul, iar casele sau vilele mult mai sus. Orașul a fost strămutat odată cu construirea barajului de la Porțile de Fier și implicit a apariției lacului de acumulare, care a inundat toata vatra anticului oraș Dierna - nume dat de romani davei dacice Tiorma.

Clisura Dunării este de fapt un sector în care fluviul a ferăstruit în Munții Banatului, o succesiune de defileuri, chei și microdepresiuni, pe o lungime de  peste 110 kilometri, o minune geomorfologică unică în Europa. Sectorul Cazanelor, reprezintă de fapt niște chei săpate în calcarele Munților Almăjului, numite așa datorită impresiei de apă care fierbe între stâncile munților.

Cazanele Mici se numesc așa, nu pentru că sunt mai puțin impresionante, ci pentru că sunt străjuite de Muntele Ciucaru Mic, iar Cazanele Mari sunt delimitate, pe partea românească de Muntele Ciucaru Mare (318 metri).  La intrarea în defileul propriu zis se află, pe partea sârbească, pe lângă care veți trece foarte aproape, o inscripție latină care se referă la construirea drumului de acces spre Dacia și care poartă denumirea de Tabula Traiana în traducere asta ar însemna: ,,Traian a refăcut acest drum scobit în munți…"

 De altfel, este bine să știți că mai există două ,,tabule '' în zona Cozla, tot pe malul sârbesc, Tabula lui Tiberiu și a lui Domitian. Prin opoziție cu această inscripție (sau ca o completare fericită), Iosif Constantin Drăgan, primul miliardar român, decedat în august 2008, a finanțat sculptarea unei statui a lui Decebal, pe malul românesc, cu câteva milioane de euro, după modelul celor cinci statui de pe muntele Rushmore (SUA).

În defileu mai puteți vizita Peștera Liliecilor, Peștera Veterani și Peștera inundată Gura Ponicovei, situată în Cazanele Mari (atenție la ce plătiți când mergeți în micuța croazieră, pentru că majoritatea curselor sunt până în Cazanele Mici, la Mănăstirea Mraconia) după localitatea Dubova.

Dacă alegeți să mergeti cu mașina, veți avea parte de un peisaj pitoresc, pentru că șoseaua practic șerpuiește pe pantele muntelui, când la câțiva metri de Dunăre, când la 150 de metri, pe buza unei prăpăstii. Deplasările pe potecile de deasupra lacului vă oferă unica posibilitate de a admira vegetația de origine (sub)mediteraneană, cu alunul turcesc, cărpinița - o specie de frasin, laleaua, liliacul sălbatic, stânjenelul de piatră ori celebrul pin negru de Banat și, poate întâlniți și scorpionul carpatic, vipera cu corn sau broasca țestoasă de uscat, caz în care trebuie să fiți echipați cu bocanci corespunzători.

La dus, capătul călătoriei este la Mănăstirea Mraconia și la statuia monumentală, sculptată în stâncă, a lui Decebal. Mănăstirea a fost ridicată prin efortul de ani de zile a unui preot inimos, care a dorit cu tot dinadinsul să ridice pe mal, în același loc, o nouă mănăstire în amintirea celei vechi acoperită de apele lacului de acumulare.

Bonus- mai multe poze cu defileul luate de pe malul sârbesc- AICI

Douăzeci de locuri unice în România- 1000 de postări

 La aniversarea celei de-a 1000 a postări de pe blogul meu (deschis în 2008!) am ales un text cu ponturi de locuri faine de vizitat din România, locuri unice care sper să vă inspire pentru vacanța asta care va să vină negreșit.

Bonus, un clip cu cetățile dacice din patrimoniul mondial, de pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/watch?v=6bhRC_7z0Lo

,, Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești. Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice, pe unele din ele le veți regăsi în poate într-o viitoare carte.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;

2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu, alte minuni...antropice, dar care cadrează cu peisajul
.

3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru (168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat, Munții Retezat și Munții Godeanu;

12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței( nu mai puțin de trei trepte înșiruite spectaculos), cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Zonă cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice;

20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică''.

Mănăstirea Maria Radna din județul Arad

 

Este situată pe dealul de la Radna (Lipova), la aproximativ 35 de kilometri de Arad. Mânăstirea catolică este cunoscută atât în ţară cât şi în străinătate, pentru pelerinajele care sunt organizate aici de mai multe ori pe an. Se pare că aceste pelerinaje au început în 1707. Legenda spune că soţia unui soldat dintr-un regiment oprit la Arad era extrem de bolnavă. Puţin înainte de a i se apropia sfârşitul, femeia a avut un moment de luciditate şi a spus celor apropiaţi că singura modalitate de a scăpa de ciuma care bântuia Aradul ar fi un pelerinaj la Radna. Se spune că cei care au ascultat-o şi au plecat în pelerinaj au scăpat de boala cumplită. Prima biserica a fost construită în 1520.

Bazilica din Maria-Radna a fost construită în acelaşi loc, unde au mai existat două biserici, una construită în 1520, iar cealaltă în 1651. Biserica de astăzi s-a construit în stil baroc târziu între anii 1756 şi 1767. Tabloul „Gnadenbild”, care îşi are originea la o tipografie din Italia de Nord în jurul anului 1650, a ajuns la Radna în 1686 printr-o donaţie. Mănăstirea de lângă biserică a fost construită în trei faze: aripa de vest începând cu anul 1727, aripa de sud în anul 1743 şi partea care este ataşată faţadei principale începând cu anii 1823. În anul 1911 au fost înălţate ambele turnuri ale bisericii cu câte 30 de metri. Un incendiu a distrus în anul 1923 structura de lemn a acoperişului bisericii şi a mănăstirii. Ultima renovare a bisericii a fost făcută începând cu anii 1971, ocazie cu care s-a reînnoit tencuiala exterioară, picturile din interiorul bisericii fiind deasemenea renovate, inclusiv fresca de pe tavan, lucrare a fraţilor Millthaler din Arad.

Congregaţie: Ordinul Călugărilor Franciscani Observanţi- Ordinul Fraţilor Minori (Provincia Sfântul Rege Ştefan)

Hram: Buna Vestire

Locaţie: Piaţa Avram Iancu, nr. 1, 315401, oraş Lipova, jud. Arad

Tel: 0257 563092

Mail: reinholz@mariaradna.com

Web: mariaradna.com

Nr. persoane consacrate:-

Responsabil: Pr. Andreas Reinholz

Locuri de cazare: Casa Hildegardis-www.caritas-lipova.ro

Pelerinaje: Pelerinajul de Adormirea Maicii Domnului, cel mai mare din sud-vestul ţării

 

Începând din 2003, de la data de 1 octombrie călugării franciscani observanţi, după o bogată şi multiseculară prezenţă, părăsesc mănăstirea din Maria-Radna, din lipsă de fraţi. Din acest moment întreaga viaţă a acestui loc de pelerinaj este încredinţată clerului diecezan. Primul paroh din cadrul clerului diecezan este numit în persoana părintelui Andreas Reinholz, Canonicus Arhidiaconus în cadrul Capitolului Catedralei Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.

Cascada Bigăr, Munții Aninei, Caraș-Severin

O cascadă minionă, pe un tuf calcaros din Munții Aninei. Până să fie mediatizată prin poze fotoshop, cu steluțe, nici nu era considerată cascadă, în ghiduri și publicații de specialitate. Dar, iată minunea noastră din Banat!

Lacul Ochiul Beiului- probabil cel mai misterios lac din țară

https://www.plecatdeacasa.net/2018/10/lacul-ochiul-beiului-o-minune-turcoaz.html

Drum de coșmar în Ciclova Română, 2018

Undeva în sud vestul României , unde abundă cascadele, peisajele submediteraneeene, lacurile turcoaz și cheile și defileurile unice, preocuparea pentru dezvoltare este zero. Sau dacă nu este  zero, atunci nu se vede.
Ciclova Română, județul Caraș Severin, drum de coșmar , cum rar am văzut, chiar în centrul comunei. Ironia este că această comună amărâtă, are un centru de informare turistică! Chiar vis-a avis de primărie. Iar drumul ăsta trece fix pe acolo! Păi, eu nu mai calc acolo nici cu un camionaș 4x4, nicidecum cu o mașină mică. Uite așa dezvoltăm turismul, într-unul dintre cele mai spectaculoase și -din păcate- sărace județe ale țării.

Morile de apă de la Rudăria, din județul Caraș Severin

Unele dintre cele mai interesante atracții turistice din Caraș-Severin, se află în comuna Eftimie Murgu, satul Rudăria. Este vorba despre ansamblul morilor de apă, singurele rămase în România, încă funcționale.

Zona este încadrată în categoria Complex Mulinologic, și poate fi vizitată oricând, într-un traseu turistic care să includă și celebra Cascadă Bigăr.

Este un traseu frumos, plăcut pentru parcurs pe jos, cu câteva mori funcționale, dar din păcate nu toate deschise.
Cred că se poate lucra la administrarea zonei, pentru că mai sunt lucruri de pus la punct sub aspectul infrastructurii turistice.
Acest sit istoric, are toate șansele în viitor să fie inclus în partimoniul mondial UNESCO. Am înțeles că s-au făcut demersuri în acest sens.

Nu vreau să vorbesc mult despre acestă zonă, doar să specific, din perspectivă biogeografică, faptul că aici se poate admira pinul negru de Banat, iasomia, mojdreanul și cărpinița, specii din zona submediteraneană. Pe undeva printre stâncăriile și bolovănișul calcaros, stau pitite și vipere cu corn, broaște țestoase de uscat și scorpioni carpatici( mici și drăguți!?).

Se poate achiziționa făină de la prima moară de apă, la intrarea în complex, și tot acolo un tip întreprinzător oferă gogoși cu dulceață, frământate cu făină măcinată de pietrele centenare de moară, din căsuțele de lemn.
Enjoy!

Cascada Beușnița sau minunea în trepte de tuf calcaros

La Cascada Beușnița, sau cascadele Beușniței, pentru că sunt în număr de trei, se ajunge relativ ușor, urcând spre dreapta de la frumosul și faimosul lac Ochiul Beului.

Cascadele din calcar, travertin sau tuf calcaros, sunt acoperite, ca și la Bigăr, de mușchi verde de pădure, ceea ce îi sporește frumusețea și o face mult mai atractivă și mai spectaculoasă.

Mi-a plăcu în mod deosebit pentru că este și accesibilă, are și un debit bogat și se asociază cu lacul Ochiul Beiului, formând un complex de obiective turistice de prim rang, pentru Munții Aninei.
De menționat, că apele Beușniței nu formează mai jos acest lac carstic turcoaz, el fiind produsul unui izbuc submers.

Din păcate, zona nu este pusă în valoare deloc, drumurile de la Socolari, lângă Oravița, sunt execrabile ,ar orașul Anina este, de departe, cel mai deprimant oraș din câte am văzut în România. Nici cu Oravița, cu tot cu teatrul ei și cu muzeul farmaciei, nu este departe.

Zona este atât de săracă, încât căutarea unei pensiuni decente si, mai ales, a unui restaurant normal, cu altă mâncare decât pizza, este o adevărată aventură... deprimanto-gastronomică.

Să revin la cascade.
Prima și cea mai frumoasă se află la 10-15 minute de lacul Ochiul Beiului-detalii AICI-, și se înfățișează în toată splendoarea cu o cădere de 15 metri, peste mușchiul gros de pădure de foioase
.
Undeva în stânga cascadei principale, urcă o potecuță, către cea de a doua treaptă, nu foarte înaltă, dar mult mai lată, iar după alți câțiva zeci de metri găsiți cea de a treia treaptă, mai îngustă și mai gălăgioasă.

Cascada se formează pe culmea Pleșiva, a munților Aninei, pe valea Beușniței, afluent al Nerei, la puțin peste 300 de metri altitudine.

Zona a fost declarată rezervație complexă, în care sunt ocrotite specii submediteraneene, precum liliacul sălbatic, cărpinița, mojdreanul, iasomia, pe lângă specii foioase clasice ca: alunul turcesc, fagul balcanic, frasinul sau ulmul.



Filmulețe:
- prima cascadă, cea mai mare și mai frumoasă;
- a doua cascadă, mai lată, debit bogat;
- a treia cascadă, cea mai mică.

Lacul Ochiul Beiului- o minune turcoaz din Munții Aninei

Pentru început să lămurim mica dispută legată de numele lacului. Unii îi spun ,,beu,, , așadar Lacul Ochiul Beului, iar alții ,,beiu,, ,deci,  Lacul Ochiul Beiului. Se pare că înseamnă același  lucru, termenul având sensul de: ...guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman.Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; ...

Se trage dintr-o legendă locală despre iubirea imposibilă și interzisă de canoanele vremii, dintre un turc frumos și o româncuță focoasă.

Se află în Munții Aninei, în jumătatea lor sudică, pe teritoriul județului Caraș Severin, și reprezintă o atracție turistică de prim rang pentru această zonă. 
Se poate ajunge dinspre Oravița, prin Ciclova Română, Ilidia, Socolari, până la păstrăvăria ocolului silvic. Nu vă speriați de drumul prin pădure, se poate ajunge și cu o mașină cu gardă joasă, dacă se merge cu atenție. La păstrăvărie există posibilitatea de a pune un cort și de mânca la o mică terasă, așa că nu ezitați să luați în considerare acest aspect dacă sunteți iubitori de natură și sălbăticie si multă...liniște.

După ce lăsați mașina în parcarea cu multă iarbă de lângă cabana pădurarului, o luați ușor pe jos cale de vreo 30 minute, pe un fost drum forestier, blocat acum, pentru că turiștii( teroriștii) de week-end mergeau cu mașina pănă în buza lacului. 

Bucurați-vă de peisajul extraordinar, de cascada Văioaga, de cataractele micuțe de pe răul Beului și de liniștea pădurii de foioase.
Traseul se continuă de la lac către cascadele Beușniței, în număr de trei, o zonă de o frumusețe aparte despre care voi scrie altădată.
Și Ochiul Beiului și Cascadele Beușniței fac parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, unul dintre cele mai bine păstrate și sălbatice parcuri naționale de la noi. 

N-aș spune și foarte bine administrate, pentru că se pare că toate energiile se canalizează către Izbucul Bigăr, așa zisa cascadă fiind o invenție comercială, care a căpătat anvergură internațională grație unor poze atent aranjate. Poate n-ar strica  ca din banii făcuți la Bigăr să se investească în infrastructură și în marcaje în restul parcului.

Să revin la lac. Are o suprafață relativ micuță, doar 284 mp, 3,6 metri adâncime, iar altitudinea la care este situat nu este una nicidecum ...montană, atingând 310 metri. 
Este drept, pentru cine știe, că nici Munții Aninei nu excelează în altitudini foarte mari, acesta fiind un aspect pozitiv, pentru că face zona mult mai accesibilă, chiar dacă drumurile sunt ca peste tot în Banatul Montan, execrabile- aș da ca exemplu drumul de la Ciclova Montană la mânăstirea Călugăra-infect!!!
Acest gen de lacuri sunt întotdeauna o mare atracție pentru culoarea lor turcoaz, așa cum este și lacul Ighiu din Trascău, pentru că aceasta( culoarea!) vine de la izvoarele subterane care alimentează lacul( izbucuri), calcarul/travertinul din zonă și lipsa poluării, astfel că rezultatul este unul plăcut ochiului( și al nostru și al beiului) și sufletului. 

Ultima fotografie este strigătul de disperare al iubitorilor de munte și de natură către grataragii, slăparii, meltenii și toți cei ce consideră gunoaiele un bun al umanității( sic!)