Aprilie
2009
Auzisem
ceva foarte vag despre ,,planul înclinat " de la Covasna, dar practic nu
ştiam nimic despre construcţie, cale ferată sau utilizare. Într-un sfârşit am
ajuns în orășelul-stațiune şi undeva pe poarta hotelului Bradul văd un
indicator, pe care era desenată o cale ferată pe un versant de munte. Interesant,
îmi zic în gând. Un obiectiv special, care nu trebuie ratat.
Ce este planul acesta înclinat, atât de cunoscut în zonă
şi atât de necunoscut în ţară?
Este o cale ferată cu ecartament îngust (distanţa dintre
linii), ce pornea din oraşul Covasna, urmărea firul apei vreo doi kilometri şi
ajungea la baza Dealului Şiclăului, unde traversa pe un pod din buşteni
rezistenţi pârâul Covasna. De aici, calea ferată specială urca de la 550 de
metri altitudine- baza- până la 900 metri pe platou (dealul are 1030 metri
altitudine), lungimea sa ajungând astfel la 1236 de metri, cu o diferenţă de
nivel de 327 de metri.
Aproape
că nu-ţi vine să crezi că un trenuleţ poate face acest lucru. Până să văd calea
ferată mă gândeam că sistemul era unul cu cremalieră pe mijloc, ceva asemănător
cu urcarea vagoneţilor pe Montagne Rousse (ştiţi zgomotul acela metalic, făcut
de lanţul de sub vagonet), dar nu era aşa, sistemul este simplu şi foloseşte
legile fizicii în favoarea oamenilor. Când am urcat, la jumătatea dealului am
văzut trei linii de cale ferată? Hopaa, ce este asta?
Într-un
târziu mi-am dat seama că se folosea un sistem de scripeţi şi de greutăţi ca să
urce sau să coboare vagoanele cu lemne, astfel locomotiva aducea vagoanele
pline cu lemne până pe platou, acolo vagoanele coborau trăgându-le pe cel goale
în sus, astfel costurile de tractare/transport erau zero! Ce mai este
interesant aici, este că linia ferată continua prin pădure şi pe lângă pârâu
până peste cumpăna de ape cu pârâul Bâsca (afluent al Buzăului), acolo unde se
află depresiunea Comandău. Practic, continuă încă 12 kilometri, fiind pe atunci
singura legatură cu micuţa localitate, după care din unele surse, aceasta
trecea munţii spre Nehoiu, unde mai era un plan înclinat. Dar aceasta este o
informație neverificată până în prezent de mine.
Această
minune tehnică din 1890 a fost imaginată și ridicată de inginerul Emil Lux, iar
construcţia efectivă a durat patru ani, fiind începută în 1886. În 1999, deci
după mai bine de 100 de ani, întreaga exploatație forestieră de aici a fost
închisă definitiv.
Este
drept, că nu prea mai aveau ce exploata, pentru că în 1995 a avut loc cea mai
mare furtună din regiunea curburii interioare, urmată de cea mai mare
doborâtură de arbori, care a culcat practic la pământ toată pădurea din jurul
orașului Covasna.
Păcat
că asemenea monumente tehnice nu sunt conservate şi nu sunt introduse în
circuitul turistic, asta deşi există(a) un plan de refacere a autorităţilor
covăsnene, dar și acesta doar pe hârtie.
P.S.
Până astăzi (n.a. 2020) nu s-a întâmplat absolut nimic, în acest sens, doar o
mică, tristă și tardivă reabilitare a mocăniței!
PoStarea originală și mai multe fotografii-AICI
