Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului
Septembrie 2008
Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeți pe
E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile
Herculane. Dacă veniți din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceți
dreapta, spre Iablanița, urmați drumul spre Oravița sau Anina. O mențiune geologico-geomorfologică trebuie
făcută la trecerea prin scurtele Chei ale Globului, unele dintre puținele chei
,,săpate" în şisturi cristaline (roci metamorfice, cu structura şistoasă,
precum foile unei cărți și cu mineral de mică).
Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să
faceți spre Dalboşeţ și apoi spre Șopotu Nou, mergeți pe drumul de țară, uneori
îngust, alteori mai lat destul de desfundat, până dați de primele case.
Bozovici reprezintă a doua denumire a marii depresiuni intramontane de aici,
străbătută de Nera, numită Almăjului, după numele munților situați în sudul
acesteia (altitudine max. de 1224 m în Vf. Svinecea Mare).
De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, ci
doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară, Cheile Nerei-
Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc (nici
urmă de indicator, chiar rudimentar, din această cauză este bine să întrebați
pe la țăranii din zonă). Vă sugerez să lăsați mașinile cu garda mică la sol undeva la ultima casă și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri. Peisajul este
super, puteți mânca mure sau zmeură pe
săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.
Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera. Deși
te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe porțiunea explorată de noi, apa
este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre), iar
stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri
altitudine și par rupte din Ceahlău sau Rarău.
Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în
fapt, cred eu, un fel de izbuc ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos
de care, sincer, nu auzisem. Pentru a ajunge la el trebuie să treceți prin apa
Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul
apei).
Izbucul reprezintă un izvor carstic subteran, care poate
alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din
cavitatea calcaroasă, la intervale regulate. Acestea sunt întâlnite cu precădere în Apuseni, iar cel
mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni. Se
poate campa lângă lac, noi am găsit acolo șapte corturi. Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt, o
legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță să rămână pe fundul
lacului pe vecie.
Lacul este cumva ascuns, aproximativ jumătate din
suprafața sa aflându-se în gura unei peșteri numită -cum altfel- Peștera
Dracului. Are în jur de 200 de metri în diametru și vreo 7 metri adâncime, iar
copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o coroană
perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni. Atenție, vara, în zilele
călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera cu corn și vipera comună, iar
prin desișuri găsiți faimosul scorpion
carpatic (Euscorpius Carpaticus) a cărui înțepătură, din fericire, nu
este letală.