Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni
Cătun Casa de Piatră,
Comuna Arieșeni, Județul Alba, Munții Bihor, Grupa Apuseni
Februarie 2011
Un drum desfundat cu pietre albe de calcar răsfirate pe marginea lui, ne
conduce spre cea mai înaltă aşezare permanentă din ţara noastră (1300-1400 m),
spre crângul sau cătunul Casa de
Piatră, din inima Munţilor Apuseni.
Lăsăm în urmă izbucul cu poveste tristă al Tăuzului şi urcăm spre
înălţimile calcaroase ale Munților Bihorului. După ce ne strecurăm printre cheişoarele
Gârdei Seci, ne întâlnim cu pârâul Spurcat şi cu cel al Vulturului şi în cele
din urmă (cu)prindem cu privirea câteva căsuţe, străjuite de albul stâncilor
care dau numele crângului, acolo unde moţii şi-au găsit culcuş.
Casele izolate, legate prin poteci, sunt rispite pe
tăpşanul calcaros printre culturi mici de picioci sau barabule şi câteva fire de
câripă( cânepă). Sunt case simple fără garduri şi fără curte. Aici, şoproanele caselor sunt așezate faţă în faţă,
semn că două familii de moţi şi-au legat destinele, aici în creierul munţilor,
ca să răzbată mai uşor iernile cele aprige.
Trecem la pas, prin cătun şi dăm bineţe bărbatului ieşit
pe prispă să-şi pregătească coasa, ocolim grajdul şi livada cu meri
semipădureţi, iar lucrurile se întâmplă natural, chiar dacă mai aveam puţin şi
intram în casa omului.
Ne facem drum pe lângă grajdurile ce au peste şindrila
putrezită, un strat gros de muşchi de pădure crescut acolo, bun izolator termic
pentru animale. Din loc în loc, trei fire de iarbă iţite ca niște antene bătute
de briza de dimineaţă în urcuşul ei neastâmpărat către vârfuri, rup monotonia
acoperișului rustic.
În mijlocul aşezării se mai află, încă, vechea bisericuţă
cu acoperişul găurit de trecerea timpului, abandonată lângă noua biserică, mică
şi ea şi care ocroteşte cele 22 de familii aciuate în poiana mărginită de
molizi falnici şi de stâncile Culmii Crestăturii.
Cineva de la Muzeul Satului, a dorit odată să ia
bisericuţa veche de secol XIX şi să o ducă la muzeu, dar proiectul s-a
împotmolit, iar acum este prea târziu să mai salvezi ceva din tradiţia
creştinească a locurilor.
Hărnicia şi curajul moţilor care au
,,lăzuit"(defrişat) pădurea, munca grea la coasă prin poienile răspândite
pe abrupturile carstice, puţinele animale pe care le au, iernile foarte lungi
îndurate sau izolarea, nu i-au descurajat câtuşi de puţin. Sunt elementele care
i-au întărit, de aceea sunt sfătoşi şi ospitalieri, precum bătrânul de la prima
casă de la drum, care nu mai conteneşte cu întrebările şi cu rememorarea
întâmplărilor de pe munte.
O nedeie din mijlocul verii, ce are loc cu o săptămână
înaintea Târgului de fete (22 iulie) de pe Muntele Găina, înveseleşte şi
transformă locul. Pentru ţopii şi băeşii munteni de pe valea Arieşului, viaţa
se desfăşoară de la o nedeie la alta, ca o unitate de măsură a timpului din
afara timpului, unde nici măcar
Crăciunul şi Paştele nu sunt atât de aşteptate.
În sunet de tulnic, moţii gătiţi de sărbătoare din Gârda,
de pe platourile Scărişoarei cea cu gheţar sau chiar din Albac, aşteaptă
întâlnirea cu muntele şi tradiţiile, acolo sus, unde vârfurile stâncoase pare
că ating cerul.
N.a- N-am mai ajuns de peste 13 ani pe acolo și nu mai știu dacă drumul extrem de desfundat până acolo a fost cârpit cumva sau dacă casele moților au rezistat impurilor moderne. Dar măcar a rămas această amintire cu crângul din creierii munților unde nu te așteptai să vezi picior de om, ca să nu mai vorbim de case și anexe gospodărești.
Articolul inițial și mai multe poze-AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu