Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

 

Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului

 

Septembrie 2008

sursa foto: speologie.org 

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeți pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane. Dacă veniți din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceți dreapta, spre Iablanița, urmați drumul spre Oravița sau Anina.  O mențiune geologico-geomorfologică trebuie făcută la trecerea prin scurtele Chei ale Globului, unele dintre puținele chei ,,săpate" în şisturi cristaline (roci metamorfice, cu structura şistoasă, precum foile unei cărți și cu mineral de mică).

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici trebuie să faceți spre Dalboşeţ și apoi spre Șopotu Nou, mergeți pe drumul de țară, uneori îngust, alteori mai lat destul de desfundat, până dați de primele case. Bozovici reprezintă a doua denumire a marii depresiuni intramontane de aici, străbătută de Nera, numită Almăjului, după numele munților situați în sudul acesteia (altitudine max. de 1224 m în Vf. Svinecea Mare).

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, ci doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară, Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc (nici urmă de indicator, chiar rudimentar, din această cauză este bine să întrebați pe la țăranii din zonă). Vă sugerez să lăsați mașinile cu garda mică la sol undeva la ultima casă și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri. Peisajul este super,  puteți mânca mure sau zmeură pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera. Deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe porțiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre), iar stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine și par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos de care, sincer, nu auzisem. Pentru a ajunge la el trebuie să treceți prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei).

Izbucul reprezintă un izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă, la intervale regulate. Acestea  sunt întâlnite cu precădere în Apuseni, iar cel mai cunoscut dintre acestea este Izbucul Galbeni. Se poate campa lângă lac, noi am găsit acolo șapte corturi. Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt, o legendă despre un localnic, care-l păcălește pe Aghiuță să rămână pe fundul lacului pe vecie.

Lacul este cumva ascuns, aproximativ jumătate din suprafața sa aflându-se în gura unei peșteri numită -cum altfel- Peștera Dracului. Are în jur de 200 de metri în diametru și vreo 7 metri adâncime, iar copacii de deasupra pereților abrupți și-au unit crengile într-o coroană perfectă, parcă pentru a-l proteja de oameni. Atenție, vara, în zilele călduroase de iulie, pe stâncile de pe malul lacului vegetează la soare vipera cu corn și vipera comună, iar prin desișuri găsiți faimosul scorpion carpatic (Euscorpius Carpaticus) a cărui înțepătură, din fericire, nu este letală.

Re-Descoperă România Episodul 10. Despre o călătorie în Defileul Dunării- minuni naturale și antice

Clisura/ Defileul Dunării, 140 kilometri, Lacul Porțile de Fier, Munții Banatului, Granița România /Serbia

 

Septembrie 2008

 

Două elemente naturale impresionează la fluviul acesta, o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru România. Primul este Defileul sau Clisura Dunării (clis în limba greacă  înseamnă cheie), ori, mai românește spus, Cazanele Dunării, iar al doilea este Delta Dunării situată la capătul maritim al marelui fluviu.

Defileul în sens geologic, reprezintă o vale relativ îngustă, cu porțiuni mai largi sau microdepresiuni în alternanță cu zone foarte înguste, pe care un râu sau un fluviu o ,,sapă'' într-un lanț de munți. În Defileul Dunării se poate ajunge dinspre Drobeta Turnu Severin, trecând pe lângă hidrocentrala Porțile de Fier I, spre Orşova, sau dinspre Caransebeș (E70) și Băile Herculane, direct spre Orşova. De altfel, stațiunea aceasta cu rezonanță antică este și punctul de plecare al călătoriei noastre prin defileu.

Am ajuns la ora 9 dimineața în port la Orșova, ne-am interesat de vaporaș și am aflat că pleacă în jurul orei 11. Trebuie să știți că nu există neapărat un orar al plecărilor, pentru că și căpitanii fac curse dacă au grupuri mari de turiști (15- 20 de lei de persoană, până la mănăstire și la statuie).

Oricum, asteptarea nu are cum să plictisească, pentru că golful sub formă de amfiteatru, în care este așezat orașul este splendid, păcat că autoritățile comuniste au plesnit arhitectura orașului ,,plantând '' blocuri de tip bară oribile, chiar pe versantul care domină fluviul, iar casele sau vilele mult mai sus. Orașul a fost strămutat odată cu construirea barajului de la Porțile de Fier și implicit a apariției lacului de acumulare, care a inundat toata vatra anticului oraș Dierna - nume dat de romani davei dacice Tiorma.

Clisura Dunării este de fapt un sector în care fluviul a ferăstruit în Munții Banatului, o succesiune de defileuri, chei și microdepresiuni, pe o lungime de  peste 110 kilometri, o minune geomorfologică unică în Europa. Sectorul Cazanelor, reprezintă de fapt niște chei săpate în calcarele Munților Almăjului, numite așa datorită impresiei de apă care fierbe între stâncile munților.

Cazanele Mici se numesc așa, nu pentru că sunt mai puțin impresionante, ci pentru că sunt străjuite de Muntele Ciucaru Mic, iar Cazanele Mari sunt delimitate, pe partea românească de Muntele Ciucaru Mare (318 metri).  La intrarea în defileul propriu zis se află, pe partea sârbească, pe lângă care veți trece foarte aproape, o inscripție latină care se referă la construirea drumului de acces spre Dacia și care poartă denumirea de Tabula Traiana în traducere asta ar însemna: ,,Traian a refăcut acest drum scobit în munți…"

 De altfel, este bine să știți că mai există două ,,tabule '' în zona Cozla, tot pe malul sârbesc, Tabula lui Tiberiu și a lui Domitian. Prin opoziție cu această inscripție (sau ca o completare fericită), Iosif Constantin Drăgan, primul miliardar român, decedat în august 2008, a finanțat sculptarea unei statui a lui Decebal, pe malul românesc, cu câteva milioane de euro, după modelul celor cinci statui de pe muntele Rushmore (SUA).

În defileu mai puteți vizita Peștera Liliecilor, Peștera Veterani și Peștera inundată Gura Ponicovei, situată în Cazanele Mari (atenție la ce plătiți când mergeți în micuța croazieră, pentru că majoritatea curselor sunt până în Cazanele Mici, la Mănăstirea Mraconia) după localitatea Dubova.

Dacă alegeți să mergeti cu mașina, veți avea parte de un peisaj pitoresc, pentru că șoseaua practic șerpuiește pe pantele muntelui, când la câțiva metri de Dunăre, când la 150 de metri, pe buza unei prăpăstii. Deplasările pe potecile de deasupra lacului vă oferă unica posibilitate de a admira vegetația de origine (sub)mediteraneană, cu alunul turcesc, cărpinița - o specie de frasin, laleaua, liliacul sălbatic, stânjenelul de piatră ori celebrul pin negru de Banat și, poate întâlniți și scorpionul carpatic, vipera cu corn sau broasca țestoasă de uscat, caz în care trebuie să fiți echipați cu bocanci corespunzători.

La dus, capătul călătoriei este la Mănăstirea Mraconia și la statuia monumentală, sculptată în stâncă, a lui Decebal. Mănăstirea a fost ridicată prin efortul de ani de zile a unui preot inimos, care a dorit cu tot dinadinsul să ridice pe mal, în același loc, o nouă mănăstire în amintirea celei vechi acoperită de apele lacului de acumulare.

Bonus- mai multe poze cu defileul luate de pe malul sârbesc- AICI

Re-Descoperă România Episodul 9. Detunatele Apusenilor de la Bucium/Roșia Montană

 

Detunatele Apusenilor de la Roșia Montană

sursa foto: alba24.ro 

Sat Bucium Șasa/Ciuculești, comuna Bucium, județul Alba, Munții Metaliferi, Grupa Apuseni, Țara Moților

 

Septembrie 2010

 

Scriu cu ceva tristeţe despre Detunate, pentru că la reîntâlnirea cu ele (după 10 ani de la terminarea facultății!) ceaţa a fost amanta perfidă care ne-a separat și tulburat emoțiile. Mi-au plăcut mult aceste stânci ciudate, cu alura lor de tuburi de orgă, ce cântă cu pocnete şi tunete în imensa catedrală a naturii. Sunt poetic, atins metaforic de febra scrisului, sau mi se pare mie(?), dar la asta mă îndeamnă zona aceasta splendidă din Munţii Metaliferi.

Ce sunt Detunatele?

Zona Munţilor Metaliferi situati în sudul Grupei Apuseni, se evidenţiază prin prezenţa unor urme de activitate vulcanică- bazalte în acest caz- într-o masă de sedimente calcaroase şi şisturi cristaline. Lava bazică, ceva mai vâscoasă, urcă încet către suprafaţă şi se răceşte în afara sau în interiorul muntelui, luând forme interesante de coloane paralelipipedice. Acest fenomen nu este unic în ţară, dar aici zona este spectaculoasă, pentru că ele ,,răsar" dintr-o pădure de conifere; astfel de coloane mai întâlnim în Defileul Oltului  la Racoş, în Munţii Perşani.

            De ce se numesc Detunate?

În vremurile străvechi, din cauza îngheţ-dezgheţului, apa mărea crăpăturile dintre coloane, iar acestea cădeau cu zgomot asurzitor la poalele muntelui, din acest motiv localnicii buciumeni le-au numit detunate sau detunături, după pocnetele pe care le provocau. Aşa povestește Baciul Vețălău, acolo sus pe vârf de munte, cel ce spune că este strănepotul Fefelegii. Un baci atipic, cu o căsuță pe post de popas… rustic-turistic.

            Câte Detunate sunt?

Sunt două vârfuri situate foarte aproape unul de altul, cu nume sugestive date tot de moţii din zonă. Una se numeşte Detunata Goală şi o puteti vedea în  toate pozele din regiune (dar nu în ale mele, pentru că pe mine m-a prins ceaţa/flama) care are o altitudine de 1042 m, iar cealaltă care este acoperită de pădure se numeşte Detunata...Flocoasă, şi are 1258 de metri.Un fenomen interesant se produce sub stâncile de bazalt, apa nu se dezgheaţă vara datorită aceluiaşi fenomen de la Scărişoara, unde aerul rece odată intrat rămâne captiv între stânci, astfel că poți întâlni mici acumulări de gheață sub pietre, chiar și în mijlocul verii. Ajungeţi la Detunate mergând din Abrud spre Zlatna, după ce ieșiţi din primul oraş, faceţi stânga către comuna  Bucium. În Bucium Şasa opriţi maşina la biserică și luaţi-o prin cimitir, pentru că ajungeti mai repede și nu pe drumul forestier, la un moment dat sus pe deluşor, drumurile se unesc. Este vorba de câştigarea unei jumătăţi de oră de urcat prin noroaie, dacă vremea este umedă.

P.S. Pe traseul cu bandă galbenă şi roșie întâlniţi locul de popas și izvorul, unde s-au adunat revoluţionarii lui Avram Iancu, în tulburările sociale de la mijlocul secolului al XIX lea..

Bonus: mai multe poze din arhiva personală și textul original -AICI

De gândit. 30.09 Despre situații pluviometrice și alte apocalipse...

 1. Deși meteorologii și alți geografi, într-un spirit de solidaritate necesar, au strigat în bulele lor că este o isterie media, cu ciclonul ,,așlei,, care nu e ciclon, media tv-specially- cu sprijinul autorităților și al ANM (să recunoaștem!) au întreținut acest fâs pluviometric absolut normal după un septembrie cald. S-a răcit, ce să spun..., plouă tare, ce să zic... Celălalt, de acum două săptămâni, a fost ciclon adevărat, dar atunci toată lumea dormea (Fechet, Raed, Mateescu & comp). Rușine n-are cui să-i fie, onoare nu există, doar orgolii și birocrați care țin de scaune;

2. În Austria au fost alegeri. Extrema dreaptă v-a lua 30%. Ce este îngrijorător, este că băiatul ăsta, Kickl de la FPÖ, a câștigat amețindu-i pe austriecii cu gâdilici fasc**ti că îi expulzează din țară nu numai pe migranți ci și pe pe toți cetățenii austrieci de alte etnii și religii. Ei, cum sună asta! Na**sm pur, nu? Adică am cetățenie, sunt alb, negru, maroniu, cu cruce pe dreapta sau pe stânga, plătesc impozit dar mă dai afară pentru că nu sunt pur arian! Nu sună așa? Nu vor intra la putere, dar este clar, europenilor li s-a urât cu binele din moment ce au votat cu naz* și fasc*(francezi, olandezi, slovaci, nemți, polonezi, unguri, italieni, etc);

3. Începe sfârșitul și pentru Hezbollah, așa cum a fost și cu hamașii. Primii 20 de lideri hezbollahi au fost eliminați. Vin alți șefi, mai răi ca primii, vor sfârși la fel de repede! Problema este dacă libanezii( cine or fi ăia, că în țara aceea sunt zeci de etnii și religii, absolut eterogene) își vor țara înapoi, confiscată în ultimii 25 de ani de cea mai puternică organizație teroristă de pe planetă. Aștept în octombrie lovituri spre Iran la șefii Qads, ayato**hi, gardieni,etc.

4. Revin la isteria pluviometrică, întrebându-mă dacă pentru o ciuleandră nebună cu ploi a existat atâta isterie din partea tuturor tv-urilor (poate cu un pic de decență de la Pro Tv) ce facem după... Dacă pe subiecte mai grave sau relativ tensionate, se pornește și întreține câte o isterie tembelă și oamenii speriați reacționează necontrolat, cine răspunde? Dacă o săptămână ești stresat cu ,,vine bomba, nu vine", ,,dă asteroridul sau nu dă" , ,,ne îmbolnăvim privind în sus sau din contră, în jos" și începe devalizarea băncilor, magazinelor, bancomatelor, benzinăriilor, ce iese din asta?

De gândit nu?

Apropo, mai țineți minte isteria cretină cu iepurașii de ciocolată, sau cu ambulanța neagră, traficul de organe, antenele 4G sau mai nou cu antenele care influențează ionosfera?

Re-Descoperă România. Episodul 8. Lacul de acumulare Bezid din Mureș- o poveste tristă

 

101 locuri românești  plecatdeacasa.net 

Sat Bezid, Oraș Sângeorgiu de Pădure, Județul Mureș, Podișul Târnavelor, Depresiunea colinară a Transilvaniei

 

Mai 2010

 sursa foto: arhivă personală

Calc cu grijă prin bălăriile care invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima ploaie, sar peste sutele de peturi și resturi menajere aduse de ape la coada lacului, în căutarea înfrigurată a unor urme de..locuire.

La un moment dat, printre ramuri, zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul, apa lacului și intemperiile, de mai bine de 20 de ani. Este turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici, pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă. Refuzul bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea barajului  în anii 1975-1977, lucrare continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât  urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.

Pe pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ și să instaleze o mică hidrocentrală sub el. Microdepresiunea în care se afla acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte, apa cea mare a venit repede, a umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două biserici, catolică şi evanghelică.

Când văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în ,,escu". Un obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de autorități, măcar cu o placă comemorativă.

Doar localnicii și maghiarii din Ungaria (mulți plecați acolo după Revoluție)  mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.

P.S. Nici un ghid turistic din România dintre cele care contează cu adevărat, nu menţionează existenţa lacului, darămite povestea tristă a apariției lui.

Re-Descoperă România Episodul 7. Cele 15 ,,Ţări” din România şi obiectivele turistice ale acestora

plecatdeacasa.net

101 locuri românești 

Februarie 2011

 

Între secolele X-XVI pe diferite hărţi şi în diferite scrieri, apar menţionate o serie de formaţiuni social, cultural-politice numite ,,ţări" şi dispuse, de obicei, în zonele depresionare ale munţilor sau podişurilor, apărate natural şi cu locuire permanentă.

La un moment dat erau menţionate în documente 20 de ,,ţări" sau ,,terra", care încep să se consolideze ca entităţi sau nuclee statale mai ales după marea invazie tătară din 1242. Între ,,ţările" pe care nu le-am caracterizat pentru ca şi-au pierdut cumva trăsăturile istorice, geografice şi culturale enumăr: Ţara Severinului, Ţara Berladnicilor şi a Bolohovenilor din Moldova, Ţara Crişurilor, în rest, mai jos, aveţi locaţia şi principalele obiective turistice din cele mai cunoscute zone etnografice de la noi.

1. Ţara Haţegului reprezintă regiunea aferentă Depresiunii Haţeg, situată între Munţii Poiana Ruscă la vest, Munţii Retezat la sud, Munţii Şureanu la est şi Culoarul Orăştiei la nord. Obiective Turistice: Cetatea Colț(presupusul Castel din Carpați al lui Jules Verne),Mănăstirea Colț, Biserica Densuş; Rezervaţia de zimbri din Pădurea Slivuţ; Biserica Sântămaria Orlea; Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul UNESCO şi Mănăstirea Prislop din satul Silvaşu de Sus, acolo unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca.
2. Ţara Lăpuşului  este regiunea suprapusă peste Depresiunea Lăpuş, încadrată la sud de abrupturile Podişului Someşan şi Culmea Breaza iar la nord de Munţii Ţibleşului, în vest se află Culmea Preluca(Dealurile de Vest). Obiective Turistice: bisericile din lemn cum este cea din satul Rogoz, monument UNESCO sau Mânăstirea Rohia, unde este mormântul preotului Nicolae Steinhardt;
3. Ţara Oaşului reprezintă regiunea care se suprapune peste Depresiunea Oaşului, situată la poalele Munţilor Oaş, cu deschidere către Dealurile şi Câmpia de Vest, pe teritoriul judeţului Satu Mare. Obiective turistice: porţile monumentale de lemn; sărbătorile primăverii ca ,,Sâmbra oilor" din comuna Certeze; muzeul Ţării Oaşului din oraşul Negreşti Oaş; nunțile opulente ale localnicilor.

4.     Țara Maramureșului este asociată marii depresiuni intramontane a Maramureşului, dar şi zonelor aferente din județul cu acelasi nume. Este marginită la est de Munţii Maramureşului, la sud şi vest de Munţii Rodnei, Ţibleş şi Gutâi, iar la nord de Tisa, unde se află graniţa cu Ucraina, continuându-se şi dincolo, cu regiunea omonimă din ţara vecină. Obiective turistice: bisericile din lemn intrate în patrimoniul mondial UNESCO: Bârsana (biserica din sat şi nu mănăstirea!), Poienile Izei, Surdeşti, Budești.  Apoi tradiţiile şi obiceiurile păstrate de sute de ani; Cimitirul vesel de la Săpânţa dar şi cergile realizate aici; Memorialul victimelor Comunismului de la Sighet; mocăniţa de pe Valea Vaserului; staţiunile balneoclimaterice de la Ocna Şugatag şi Coştiui sau Complexul turistic Borşa.

5.     Țara Loviștei este situată între grupele montane ale Carpaţilor Meridionali, între Făgăraş la est şi Parâng la vest. Depresiunea Loviştei cuprinde spatiul mai larg creat de râul Olt, la confluenţa cu Lotrul. Obiective turistice: Mânăstirea Cornetu, singura pe sub care trece calea ferată!; Turnul lui Doancă, din epoca romană; Defileul Latoriţei şi valea Lotrului cu staţiunea Voineasa; Festivalul Open Air Blues Brezoi, devenit un fenomen, la sfârșitul lui iulie.

6.     Țara Bârsei este suprapusă peste partea de central-sudică a Depresiunii Braşovului, cu nume luat de la râul şi munţii din apropierea oraşului cunoscuţi sub numele de Postăvaru si Piatra Mare. Mărginită de munţii cu acelaşi nume la sud, de Munţii Perşani la vest, Întorsurii la sud-est şi porţiunile nordice ale Depresiunii Braşovului adică Depresiunea Baraolt şi Depresiunea Târgu Secuiesc.Obiective turistice: oraşul medieval Braşov cu toate construcţiile şi bisericile vechi; staţiunea de sporturi de iarnă Poiana Braşov; cetăţile ţărăneşti de la Feldioara, Hărman, Rotbav, Râşnov şi Prejmer, ultima în patrimoniul UNESCO; sărbătorile tradiţionale cu influente săseşti; Cetatea Codlei și abruptul Pietrei Craiului de lângă Zărnești.

7.     Țara Moților este  una dintre puţinele ,,ţări" care nu se suprapune în întregime peste o depresiune tectonică. În acest caz valea Arieşului reprezintă inima acestei ,,ţări". Este mărginită de două ,,ţări,, la vest şi anume cea a Beiuşului şi cea a Zarandului , iar spre est de Munţii Trascăului, spre sud de Munţii Metaliferi, iar spre nord de Munţii Vlădeasa. Veche vatră de trăire şi cultură românească, supusă la numeroase oprelişti, a generat cunoscutele răscoale conduse de Horea sau de Avram Iancu. Zona aceasta mai poartă numele şi de ,,Ţara Ţopilor” adică a lemnarilor, undeva între Vidra si Albac, şi a ,,Băeşilor”adică a minerilor, undeva între Câmpeni şi Brad. Obiective turistice: Panteonul moţilor de la Ţebea, lângă Brad, cu gorunul lui Horea; Muzeul aurului din Brad; obiectivele carstice cu peşteri, izbucuri, avenuri şi chei din platourile carstice Scărişoara, Padeş, Rădeasa, etc. sau  coloanele de bazalt Detunatele; Muzeul memorial Avram Iancu şi Târgul de pe Muntele Găina, ambele în comuna Vidra; Mănăstirea Lupşa; localităţile turistice Gârda de Sus, Arieşeni (cu pârtii de schi), Albac, Horea, Poiana Vadului.

8.     Țara Dornelor este recunoscută cu ,,inima" în centru Depresiunii Dornelor, zonă înconjurată de Munţii Suhard la vest, Călimani şi Giumalău la sud, Obcina Feredeu la nord şi Obcina Mestecăniş la est. Obiective turistice: staţiunea balneoclimaterică Vatra Dornei, cu posibilităţi de drumeţie pe Ouşoru, pe Suhard, pe Giumalău sau în Călimani; turbăriile-mlaştini oligotrofe- Poiana Stampei şi Şaru Dornei; tradiţiile şi obiceiurile de iarnă de la Dorna Candrenilor, Cârlibaba şi Şaru Dornei; satul Gura Haitii cu acces în Parcul Naţional Călimani (12 Apostoli, vf. Pietrosu și lacul Iezer şi la  fosta exploatare de sulf; Cheile Bistriţei sau ale Zugrenilor; 

9.     Țara Vrancei este o regiune de poveste care se întinde peste Depresiunea subcarpatică a Vrancei, extinzându-se şi peste dealuri, către Odobeşti şi Vidra şi către Munţii Vrancei, legată de legendele Vrâncioaiei şi de Ştefan cel Mare.Obiective turistice: defuncta staţiune Soveja, cu mausoleul eroilor căzuți în Primul Război Mondial şi cu casa memorială a geografului Simion Mehedinţi; costumele şi măştile populare tradiţionale; Cascada sau Săritoarea Putnei, lângă localitatea turistică Lepşa; târgurile şi nedeile tradiţionale de la Vidra şi Nereju.

10.  Țara Făgărașului-Oltului apare în documente ca Terra Blachorum- situată la poalele Munţilor Făgăraş, între abrupturile podişului Hârtibaciului /Târnavelor şi abruptul şi mai impresionant al Munţilor Făgăraş, mărginită la est de Munţii Perşani şi Ţara Bârsei şi la vest de Mărginimea Sibiului. Obiective turistice: Cetatea Făgăraşului cu bustul Doamnei Stanca; Complexul turistic Sâmbăta de Sus, Herghelia de la Sâmbăta, Mânăstirea Brâncoveanu; Muzeul memorial al lui Badea Cârţan de la Cârţişoara; traseele turistice spre munţii Făgăraş; nordul şoselei Transfăgărăşene; casele săseşti şi tradiţiile populare.

11.  Țara Zarandului este situată în ulucul depresionar dintre Munţii Codru-Moma la nord şi Muntii Zarandului la sud, având o deschidere largă spre Câmpia de Vest şi legături pe valea Crişului Alb cu Ţara Moţilor, iar peste culme la nord cu Ţara Beiuşului. Obiective turistice: orasul Sebiş cu un monument de arhitectură ,,Clădirea Morii" cu 365 de ferestre; muzeul memorial al scriitorului Ioan Slavici în castelul Bohus; cetatea Ineului cu monumetul închinat lui Gheorghe Doja; staţiunea Moneasa cu ape termale şi cu exploatarea de marmură; rezervaţia ,,Dosul Laurului,, cu o poiană de laur, unică în ţară;

12.  Țara Chioarului este situată la sud de depresiunea Baia Mare şi la vest de Ţara Lăpuşului, încadrată de Podişul Someşan şi Culmea Preluca la sud şi est şi de Dealurile de Vest la vest; Obiective turistice: zonă folclorică cu coruri bărbăteşti  de fluieraşi dar şi una etnografică cu case tradiţionale; Cheile Chioarului;

13.  Ţara Codrului este un spațiu mai puţin cunoscut şi mai izolat; este situată în nordul Dealurilor Silvaniei, de o parte şi de alta a Culmii Codrului, în fapt un mic munte din șisturi cristaline, cu o lungime de 28 de kilometri, este mărginită la sud de zona Cehului Silvaniei, la vest de treptele mai joase ale dealurilor ce coboară spre Câmpia Someşului, iar la est de Depresiunea Baia Mare şi de Ţara Chioarului.Obiective turistice deosebite nu are, doar că păstreaza bine tradiţiile şi obiceiurile unei populaţii româneşti statornice şi mândre, într-o zonă apărată natural, cu păduri întinse de fag şi stejar; multe biserici de lemn în județul Sălaj.

14.  Țara Năsăudului se suprapune peste dealurile cu acelaşi nume din nordul Transilvaniei, situată la poalele Munţilor Rodnei şi Ţibleşului; Obiective turistice: portul popular deosebit al bărbaţilor cu pălării cu pene de păun; casa memorială a scriitorului Liviu Rebreanu şi  cea a poetului George Coşbuc în localităţile cu acelaşi nume; staţiunea balneoclimaterică Sângeorz Băi;

15.  Ţara Beiuşului este suprapusă peste depresiunea-golf cu acelaşi nume și traversată de Crişul Negru. Este mărginită la nord de Munţii Pădurea Craiului, la sud de Munţii Codru-Moma, are legături intense cu Ţara Moţilor, peste pasul Vârfurile şi cu Ţara Zarandului, și o deschidere mare către Câmpia şi Dealurile Crişene; Obiective turistice: puncte de plecare din oraşul Beiuș, către Peştera Meziad, comuna Pietroasa unde se află Peştera Urşilor( sat Chişcău); bisericile din lemn din Petreasa, Rieni,Tutoreni,Tărcăiţa, Brădet; centre de artă populară cu costume populare, ţesături, mobilier, porţi sculptate, ceramică, cojocărit, dansuri populare; punct de plecare către staţiunea Stâna de Vale din masivul Vlădeasa şi către platoul carstic Padiş-Cetăţile Ponorului;Valea Sighiştelului.

De gândit, sept. 2024/ Scurtă expunere a unor situații din Orientul Apropiat/ Mijlociu

 

Scurtă expunere a unor situații din Orientul Apropiat/ Mijlociu

1. Genială mișcarea israelienilor cu pagerele și walkie-talkie-urile pe zona Hezbollah. Altă fațetă a războiului hibrid și a celor ce urmează. Din nefericire, au murit și au fost răniți și oameni nevinovați, cei mai mulți însă au fost militanți și activiști hezbollahi. Cert este că frica, furia și frustrarea și-au făcut loc în gândurile teroriștilor, fiecare temându-se că orice mișcare face, Mossad-ul știe. Și asta dă tare nasol la mentalul tulburaților ăstia.

sursa foto: digi.ro

2. Deși în jur de 3000 de oameni au fost răniți și cel puțin 39 morți, n-am văzut lumea pacifistă de tip ,,Make Peace not War,, de prin universități, inflamată pe străzile occidentale să iasă și să strige Free Hezbollah sau M****e Israelului, ca în cazul Hamas, tot o organizație teroristă care ținea captivă o populație de 2 milioane de locuitori în Gaza.

3. Culmea, dar este un fel de a spune, ambasadorul Iranului la Beirut a fost rănit de pagerul tocmai primit de la organizația pro iraniană pe care o coordonează, finanțează și înarmează. Hezbollahul stăpânește practic prin Iran sudul Libanului (de altfel, șiiții sunt majoritari acolo), armata acestui stat( n.b. Libanul) este o glumă, atâta timp cât și politic Hezbollahul are o influență uriașă în parlamentul unde se confruntă musulmanii, creștinii și alte grupuri (druzi, suniți).

4. Idiotul galben republican Trump spune că că dacă nu va fi ales, Israelul dispare în 2 ani! Câtă superficialitate și prostie! Israelul este o forță militară în zonă, are tratate de recunoaștere cu doi vecini extrem de importanți, Egipt (vizita lui Anwar el Sadat din 1977 la Ierusalim este încă un stâlp indestructibil al raporturilor israeliano-egiptene) și Iordania, marele vecin de la est, cu abordări moderate și colaborări cu evreii.

5. Apropo de Iordania, țara care are cele mai mari tabere (istorice, de acum) de refugiați palestinieni din zonă, aceasta reușește să nu alimenteze și să țină sub control fundamentalismul islamic. Cum? Simplu. A oferit palestinienilor și sirienilor dreptul la cetățenie iordaniană, educație copiilor și multă moderație. Prin comparație, Libanul care are tabere de refugiați în valea Bekaa (sirieni și palestinieni), prin Hezbollah, manipulează și îndoctrinează mii de copiii săraci, aceștia devenind militanți și atentatori kamikaze pentru teroriștii organizației.

6. Și dacă ați ajuns până aici, trebuie să știți că Cisiordania este Palestina! Cu o conducere moderată (Fatah) iritată de morțile palestienilor din Gaza, dar măcar dispusă la negocieri, fiind un partener cât de cât credibil. Din nefericire, raporturile Fatah-Hamas( Gaza) sunt deteriorate iremediabil după ce  hamașii au câștigat alegerile din fâșie în 2006 și i-au alungat pe cei din Fatah, cu armele, în 2007. Ce a urmat? Au construit un stat islamist fundamentalist și terorist, având un singur scop. Distrugerea Israelului. Ce s-a întâmplat în octombrie și după aceea știți.

7. Deși vă va părea că iau apărarea uneia dintre tabere, trebuie să acceptați că judecățile nu se pot face după vizionarea timp de un minut a unui filmuleț pe Tik-tok sau Telegram sau a unor sloganuri care arată bine. Este multă manipulare și este nevoie de puțină cunoaștere a contextelor istorice, dar pentru asta nu mai este timp, nu-i așa? Recomandarea aceasta este pentru cei pentru care sursele de informare sunt chiar cele care practică metodele enunțate, filmulețe tâmpe media sau televiziuni care dezinformează, gen Non Realitatea, RTV( ceva cu ,,R,, de la rahat) și Latrina 3.

8. Bonus vă ofer un filmuleț de pe canalul meu de youtube despre cele mai mari tabere de refugiați din lume, unde veți regăsi, cu răbdare, și mențiuni despre Orientul Mijlociu: AICI

Re-Descoperă România Episodul 6.Defileul Latoriței. Fără cuvinte, în multe cuvinte

 

101 locuri românești / plecatdeacasa.net

Defileul Latoriței. Fără cuvinte, în multe cuvinte

Sat Ciunget, Comuna Mălaia, Județul Vâlcea, Munții Latoriței, Grupa Parâng, Carpații Meridionali

 

Decembrie 2011

 

Munții Latoriței, sunt necunoscuți, restrânși ca suprafață, destul de înalți și înghesuiți între spinările vânjoase ale Parângului, Lotrului și Căpățânii. Aici s-a țesut o frumoasă legendă care vorbește despre iubirea dintre un păstor sau haiduc pe nume Lotru și o ciobăniță pe numele ei Latorița.

Cei doi, sau cele două(n.b.râuri), reușesc să-și împletească undele după zeci de kilometri în care aleargă paralel de o parte și de alta a acestor munți. Locul de întâlnire se numește, cum altfel ,,Gura Latoriței", și este situat la 30 de kilometri de Brezoi și la 7 km. de Voineasa, în capătul de vest al Țării Loviștei, în inima Meridionalilor.

Chiar dacă are nume de fată, Latorița este un râu viguros, care a reușit să(-și) creeze un defileu cum rar am întâlnit în România. Parafrazând o reclamă celebră, este ,,probabil cel mai frumos defileu din țara noastră".

Nivelul de bază coborât al Lotrului, a obligat Latorița să se adâncească, ferăstruind astfel o vale îngustă în cele mai dure roci existente la noi: șisturi cristaline, gnaise, roci magmatice și calcare cristaline.

Rezultatul geomorfologic te lasă fără suflare, la propiu. O incursiune într-o lume fantastică, bântuită de jgheaburi, pereţi surplombați, ace și țancuri, hornuri  și săritori peste care apa se răsfiră în voaluri de mireasă.  Din loc în loc, apar versanți tiviți de grohotișuri, acoperiți de molizi și de exemplare distinse de larice sau zadă, ori întinse șiraguri de brusturi uriași. Ici și colo mesteceni și fagi se amestecă cu coniferele, lăsând loc și pentru coloanele de piatră cenușie, care se ițesc printre ei.

După satul Ciunget, la 610 metri altitudine, unde se află și centrala hidroelectrica de 510 MW(cea mai mare din țară!), intrați în lumea minunată a defileului Latoriței, prins în chingile Munților Repezi-Părăginosu de o parte și cele ale Târnovului în cealaltă. Este primul și cel mai îngust sector al defileului, unde apa furioasă se agită peste pragurile colțuroase ale rocilor prea dure pentru a fi șlefuite, unde se ascund în marmitele de eroziune păstrăvi iuți și unde în anii '50 se practica plutăritul.

Pe lângă pereții surplombați, mașina își face loc cu greu, pe drumul asfaltat, dar neîntreținut, care duce până la cele două baraje ce întregesc farmecul locurilor  și oferă priveliști unice. Este vorba despre lacurile Petrimanu și Galbenu, lacuri care, paradoxal, îmbogățesc peisajul și nu îl urâțesc, cum se întâmplă în alte locuri. Doar stâlpii schilozi, de înaltă tensiune, obturează imaginea aparatului de fotografiat. Nu pot să-i ocolesc, cadrul îi prinde, stau scheletici pe mijlocul văii, ca niște arătări din altă lume.

La un moment dat, la câțiva kilometri de primul baraj, în zona în care valea se îngustează pentru a doua oară, apare o stâncă de calcar cristalin, peste care un firicel de apă curge ca o lacrimă pe versantul golaș. Se numește, destul de sugestiv, cascada Apa Spânzurată. Multe mici cascade au acum un debit minuscul, pentru că pâraiele din toți munții din jur plătesc tribut lacurilor de acumulare și forței omului.

Pe la Prejbeni, la 7 kilometri după ce am intrat în defileu, drumul se strecoară pe sub versantul Târnovului, pentru a poposi într-o mică depresiune numită Borogeana. După alți patru kilometri se ajunge la lacul Petrimanu, iar sectoarele înguste devin din ce în ce mai rare, pentru a se destinde la capătul traseului, la barajul lacului Galbenu. Deja am ajuns la 1150 de metri, altitudinea primului baraj, așadar am urcat 500 de metri. Drumul continuă pe lângă cele două lacuri spre Iezerele Latoriței și cascada Moara Dracului, alte minuni din munții ăștia frumoși și necunoscuți.

Postarea originală și mai multe poze-AICI

Re-Descoperă România Episodul 5. Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni

 

101 locuri românești. plecatdeacasa.net

Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni

Cătun Casa de Piatră, Comuna Arieșeni, Județul Alba, Munții Bihor, Grupa Apuseni

 

Februarie 2011

 

Un drum desfundat cu pietre albe de calcar răsfirate pe marginea lui, ne conduce spre cea mai înaltă aşezare permanentă din ţara noastră (1300-1400 m), spre crângul sau cătunul Casa de Piatră, din inima Munţilor Apuseni. 

Lăsăm în urmă izbucul cu poveste tristă al Tăuzului şi urcăm spre înălţimile calcaroase ale Munților Bihorului. După ce ne strecurăm printre cheişoarele Gârdei Seci, ne întâlnim cu pârâul Spurcat şi cu cel al Vulturului şi în cele din urmă (cu)prindem cu privirea câteva căsuţe, străjuite de albul stâncilor care dau numele crângului, acolo unde moţii şi-au găsit culcuş.

Casele izolate, legate prin poteci, sunt rispite pe tăpşanul calcaros printre culturi mici de picioci sau barabule şi câteva fire de câripă( cânepă). Sunt case simple fără garduri şi fără curte. Aici, şoproanele caselor sunt așezate faţă în faţă, semn că două familii de moţi şi-au legat destinele, aici în creierul munţilor, ca să răzbată mai uşor iernile cele aprige.

Trecem la pas, prin cătun şi dăm bineţe bărbatului ieşit pe prispă să-şi pregătească coasa, ocolim grajdul şi livada cu meri semipădureţi, iar lucrurile se întâmplă natural, chiar dacă mai aveam puţin şi intram în casa omului.

Ne facem drum pe lângă grajdurile ce au peste şindrila putrezită, un strat gros de muşchi de pădure crescut acolo, bun izolator termic pentru animale. Din loc în loc, trei fire de iarbă iţite ca niște antene bătute de briza de dimineaţă în urcuşul ei neastâmpărat către vârfuri, rup monotonia acoperișului rustic.

În mijlocul aşezării se mai află, încă, vechea bisericuţă cu acoperişul găurit de trecerea timpului, abandonată lângă noua biserică, mică şi ea şi care ocroteşte cele 22 de familii aciuate în poiana mărginită de molizi falnici şi de stâncile Culmii Crestăturii.

Cineva de la Muzeul Satului, a dorit odată să ia bisericuţa veche de secol XIX şi să o ducă la muzeu, dar proiectul s-a împotmolit, iar acum este prea târziu să mai salvezi ceva din tradiţia creştinească a locurilor.

Hărnicia şi curajul moţilor care au ,,lăzuit"(defrişat) pădurea, munca grea la coasă prin poienile răspândite pe abrupturile carstice, puţinele animale pe care le au, iernile foarte lungi îndurate sau izolarea, nu i-au descurajat câtuşi de puţin. Sunt elementele care i-au întărit, de aceea sunt sfătoşi şi ospitalieri, precum bătrânul de la prima casă de la drum, care nu mai conteneşte cu întrebările şi cu rememorarea întâmplărilor de pe munte.

O nedeie din mijlocul verii, ce are loc cu o săptămână înaintea Târgului de fete (22 iulie) de pe Muntele Găina, înveseleşte şi transformă locul. Pentru ţopii şi băeşii munteni de pe valea Arieşului, viaţa se desfăşoară de la o nedeie la alta, ca o unitate de măsură a timpului din afara timpului,  unde nici măcar Crăciunul şi Paştele nu sunt atât de aşteptate.

În sunet de tulnic, moţii gătiţi de sărbătoare din Gârda, de pe platourile Scărişoarei cea cu gheţar sau chiar din Albac, aşteaptă întâlnirea cu muntele şi tradiţiile, acolo sus, unde vârfurile stâncoase pare că ating cerul.

N.a- N-am mai ajuns de peste 13 ani pe acolo și nu mai știu dacă drumul extrem de desfundat până acolo a fost cârpit cumva sau dacă casele moților au rezistat impurilor moderne. Dar măcar a rămas această amintire cu crângul din creierii munților unde nu te așteptai să vezi picior de om, ca să nu mai vorbim de case și anexe gospodărești.

Articolul inițial și mai multe poze-AICI

Re-Descoperă România Episodul 4.Stâlpii totemici din Ţara Bârsei. O altfel de cruce la căpătâiul morţilor

101 locuri românești 

Re-Descoperă România Episodul 4.Stâlpii totemici din Ţara Bârsei. O altfel de cruce la căpătâiul morţilor

Sat Satu Nou, Comuna Hălchiu, Județul Brașov, Depresiunea Brașovului, Curbura interioară a Carpaților

 

Noiembrie 2011

 

Undeva în nordul Ţării Bârsei, în judeţul Braşov, am descoperit un cimitir al comunităţii de păstori din Satu Nou şi Crizbav. Până aici nimic neobişnuit. Cimitirul din Satu Nou este situat pe o coastă de deal fiind împărţit în două de o potecă nu mai lată de o maşină. În dreapta lui, se află cimitirul catolic şi evanghelist al minorităţilor maghiară şi germană, iar în stânga cel ortodox, al românilor.

Iată povestea:

Caut şi umblu de vreo jumătate de oră pe drumurile din jurul Bodului şi ale Hălchiului, întrebând în stânga şi în dreapta, cum ajung în Satu Nou. Într-un târziu, după ce intru şi ies de vreo două ori din drumul naţional Sfântu Gheorghe –Braşov şi trec de trei ori  pe lângă fabrica de zahăr, ajung în centrul satului. Întrebările mele despre locaţia cimitirului, lasă cu gura căscată puţinii locuitori ieşiți cu treabă pe străduţele curate și asfaltate. Pasămite că habar nu au ce este la ei în bătătură. Biserica îmi este un bun punct de reper.

Urc pieptiş, cu maşina, vreo sută de metri şi mă opresc lângă o poartă ce stă într-o rână, dotată însă cu plasă şi cu lacăt. Escaladez, legănându-mă de vreo câteva ori înainte şi înapoi apoi sar în curtea cimitirului. Numele de pe cruci şi de pe pietrele funerare sunt  în maghiară şi germană. Am intrat în cimitirul  catolic.

Ordonat, aranjat, plin de flori, ca o grădină în care viaţa şi moartea convieţuiesc(sic!) în bună pace. O femeie, angajată probabil de saşii plecaţi în Germania, încearcă să mă lămurească despre ciudatele ,,cruci” sub formă de totemuri sculptate, care răsar în vreo două locuri, frumos lăcuite şi inscripţionate.

-Sunt obiceiuri vechi, dar nu ştiu ce înseamnă.

-Uitaţi-vă, aici este un om de vază din sat, bogat dar credincios, iar aici un fost preot reformat maghiar.

-Da, văd bine steagul cu alb, verde și roşu.

Dau sărutmâna, şi plec.

Totuşi nu semănă cu ce am văzut în nişte fotografii vechi, dintr-un album cu amintiri turistice. Aşa că fac cale întoarsă, sar din nou portiţa, sub privile interogative ale doamnei, şi trec în cimitirul ortodox. Aici nu escaladez nimic, ci pur şi simplu intru printr-o gaură din gard. Nu ați observat că este o mare diferenţă între felul în care îşi îngrijesc catolicii morții şi cum o fac, sau cum uită unii ortodocşii de mormintele înaintaşilor? Pare o boală naţională.

După mine, mărunţelul meu de şapte ani, începe să fotografieze frenetic toate crucile, florile şi mormintele. Ce i s-o fi părut interesant, nu ştiu. Dar dacă tatăl lui, a găsit de cuviinţă să intre într-un cimitir, ceva, ceva o fi. Nu?

Eu caut altceva, sau mai bine zis, acel ceva.

Pe după câteva de tufe groase cu pir, festucă şi măceş, se iţeşte un un vârf de scândură, umflată de vreme, care stă într-o rână lângă o cruce. În jurul ei, câteva floricele de mustaţa flăcăului, înviorează obiectivul aparatului.

Am găsit ce căutam! Am găsit totemul!

Nu este precum m-am aşteptat, dar este acolo. Asta este cel mai important. În total, în cimitirul acesta ciudat, au mai rămas trei totemuri.

Ce au avut în cap şi care erau resorturile spirituale ale celor ce sculptau pentru morţii de la poalele Munţilor Perşani, asemenea arătări mortuare?

Stâlpii aceştia, făcuți dintr-o singură bucată paralelipipedică de lemn, mărturisesc prin prezenţa lor, legătura dintre românii de aici şi dacii lui Decebal. Stâlpii solari aveau pe ei gravat un cerc, împărţit în opt arcuri egale, precum roza vânturilor. Evident, unghiurile sunt la 45 de grade, adică exact latitudinea țării noastre  dar și unghiul de incidență al razelor solare, în directă legătură cu  solstițiul de vară. Cercul poate reprezenta sfericitatea bolții cerești, iar razele care pleacă din centru pot fi ramurile de brad care amintesc de braduții sau buhașii puși la căpătâiul mortului. Metafora Soarelui o putem  înțelege, dacă o asociem cu viziunea lui Brâncuși despre vestita Coloană a  Infinitului.

Unii stâlpi aveau gravat și un plic închis, privilegiu pe care îl aveau doar cei vrednici de încrederea comunității. Scrisoarea acesta este expresia directă a obiceiului dacilor de a trimite un mesaj zeului lor suprem Zamolxe. Un exemplu clar, care a dăinuit vreme de două mii de ani și care se pierde azi, prin ,,grija” nețămurită pe care o avem față de valorile noastre.

O legatură ciudată, între cultura păgână, paleocreștină și cea creștină, altfel nu se explică alăturarea celor două simboluri: unul creștin CRUCEA și celălalt păgân, STÂLPUL. Povești, frumuseți ascunse, mai vesele sau mai triste există în țară. Rămâne ca după descoperirea lor, să facem ceva să salvăm, ceea ce mai poate fi salvat. Este posibil ca vreo doi nebuni ca mine, să meargă în cimitirul mic, discret și năpădit parțial de buruieni, și să nu mai găsescă nimic. Nimic din ceea ce mai aduce aminte despre credința dacilor despre moarte.

O completare de la Ion Musceleanu:

,,În general, problema stâlpilor totemici, a semnificației și vechimii lor, e deosebit de dificilă. În vremea comunismului, cercetarea istorică era tributară atât formei de cultură predominante (proletcultismul și apoi protocronismul) cât și ideologiei politice. Cred că până la daci e cale lungă, mai ales că în Satu Nou, românii au fost atestati de-abia în Evul Mediu. Ar mai fi și stâlpii de pridvor, la unele case și biserici de lemn, foarte asemănători cu cei funerari. O altă problemă interesantă, pe care ați întâlnit-o probabil e cea a pietrelor de intrare, de obicei așezate în fața porților sau la deschiderea pridvorului. Adesea au forme circulare, unele (dar nu toate) fiind trovanți.  Am mai găsit o gravură cu mănăstirea Cornetu: http://www.imagoromaniae.ro/imagini/mnstirea-cornetu.html

Un alt exemplu este Piatra Teiului, una dintre cele mai importante sculpturi megalitice din Moldova. Aparent, dvs. nu ați surprins chipurile de pe piatră, probabil neștiind. la momentul respectiv, ce să căutați.

O seară bună și încă odată, mulțumesc! Ionuț Muscelean"

Pentru mai multe poze si postarea inițială -AICI

Re-Descoperă România Episodul 3. Muscel de Dâmbovița, un sat uitat din Ţinutul Troiţelor

101 locuri românești 

3. Muscel de Dâmbovița, un sat uitat din Ţinutul Troiţelor de sub munte

 

Sat Muscel, Comuna Moroieni, Județul Dâmbovița, Subcarpații Getici, Muntenia de Nord

 

Septembrie 2011

 

Lângă Moroieni, în capătul nordic al judeţului Dâmboviţa, pe cumpăna de ape ce desparte apele Ialomiţei de cele ale afluentului său Prahova, se află un sat desprins parcă din peisajele şviţeriene, vorba preferată a marelui geograf Ion Simionescu. Dealurile sau muscelele subcarpatice ce colorează cu păduri de fag zona de mijloc a judeţului, cuprind între ele un sătuc unde timpul a rămas parcă în loc.

În încremenirea aceasta de la marginea istoriei, s-au încăpătânat să şălăşluiască vreo cincisprezece familii, care n-au roit-o spre comuna cea mare, cu sanatoriu şi asfalt la poartă (n.a. Moroieni). Cum să siliştească oamenii locul acesta binecuvântat de natură, cu păduri crude de foioase, cu fâneţe grase şi cu pini portocalii peste care atârnă sufocant lianele curpănului de pădure? Cum să părăsească zona, când de o parte a dealului, spre dreapta, curge pădurea, de cealaltă zburdă păşuni şi fâneţe, sus este ciripit de lăstuni şi rândunele, iar jos pluteşti în liniştea matriarhală a Mamei Natură.

Un tablou unicat, cu case vechi, lângă care tronează impunătoare vreo două trei tecitoare, câteva putinele şi zeci de butoaie cu borhot de prune, din care se spune că se obţine cea mai bună ţuică din Dâmboviţa. Locul are un farmec aparte, începând cu drumul ascuns şi bolovănos care urcă brusc şi care nu seamănă nici pe departe cu ceea ce noi numim uliţă şi terminând cu oalele acelea incredibil de curate, ce stau cuminţi pe gardul de lângă bucătaria de vară. Şcoala s-a închis acum doi ani, cei patru copii din cătunul ăsta minunat fac cei cinci kilometri, zi de zi, iarnă de vară, dar şi în vacanţe, pentru că aici nu există magazine. Clădirea veche a şcolii este căţărată undeva pe o coastă de deal şi se ascunde privirii de după câteva ramuri groase de mesteacăn.

Drumul, bunişor o parte, se strică foarte mult în apropiere de sat, este rupt de pârâul ce curge pe la poala dealului. Vreo doi capi de familie şi-au luat ATV-uri şi cu ele înfruntă şi hârtoapele şi nămeţii. Cică vreo doi olandezi au cumpărat pământ şi case vechi în sat. Sigur, ei… au văzut  ce era de văzut sau poate, cine știe, au simţit. Pentru ei tabloul este suprarealist, iar ideea de a locui în el este ameţitoare. Noi, ne mulţumim să ştim că există plaiuri de aşa frumuseţe şi linişte în România. Ţinutul Muscelului dâmboviţean este de fapt un ţinut al apropierii de Dumnezeu, eu i-aş spune chiar Ţinutul Troiţelor.

            Le vezi peste tot, la intersecţii cu cărări de munte, în lungul drumurilor, în faţa caselor, lângă pădure, astfel că, oriunde răsuflă grija de Dumnezeu şi toţi sfinţii cărora li s-au închinat troiţele. O călătorie în timp, o regăsire, o redescoperire a ceva ce este cu adevărat autentic în legătura asta dintre Om, Dumnezeu şi Natură.

Asta am găsit eu la Muscel. Simplitate!

Mai multe poze și postarea originală de acum 13 ani- AICI