joi, 7 decembrie 2023

Cea mai proastă știre de anul acesta este cea referitoare la testele PISA

 

Cea mai proastă știre de anul acesta este cea referitoare la testele PISA. Concluzii la cald, după ce ne întrebăm ca proștii ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici:

- politizarea excesivă a educației, pe verticală și pe orizontală, și ideea de a premia cadre didactice cu funcții pentru serviciile aduse partidelor politice este o cauză majoră.
- miniștri marionetă care ne spun cât de bine stăm la această veritabilă radiografie a sistemului, unii dintre ei fără nicio oră de predare la clasă (actualul se laudă că stăm bine, nici nu am scăzut, nici nu am crescut, super nu?).
- neîncrederea cronică a ministerului și a inspectoratelor în profesorii lor, plus umilirea lor continuă cu hârtiuțe și dosare, care să arate ce și cât am făcut eu dpdv birocratic, nu faptic.
- noii părinți, tulburați de social media, care cred că au făcut facultatea odată cu profesorii de la clasă; neîncrederea cronică în învățământ; presiunea acestora și deschiderea unor profesori către atenții tip plic (nu toți, dar suficienti și suficient cât să nu devină mai obiectivi în evaluare).
- formările pentru profesori făcute seara online, în ultimii ani, doar, doar, vom bifa vreo trei cursuri, fără nicio relevanță în final la clasă; formalismul acestor pierderi inutile de timp numite cinic, formări(!?), doar pentru a obține 10-11 credite inutile.
- stăm atât de prost, încât suntem mai aproape de ultimul loc (Cambodgia) din 81 de participanți, decât de primul loc (Singapore), și ministra Kati ne zice că programa noastră nu este compatibilă cu PISA, dar PISA nu este o testare făcută pe baza unei programe!!!
- de fapt, sunt mai multe Românii (ne)educate, cea mai afectată este cea rurală, cu elevi flămânzi și munciți în gospodării, care este cea care trebuie sprijinită, inclusiv cu acei 6% din educație, ca măsură clară și sustenabilă.
- jumătate din elevii din rural nu au acasă un loc unde să învețe (un birou, un colțișor cald, o bucată de pat) și nu au o bibliotecă cu minim 30 de cărți, dar nici sprijinul părinților, care la rândul lor au o educație precară și așteptări educaționale minore.
- ideea că dăm 2-3 legi care să reglementeze structural sistemele din educație ar duce la o creștere în viitor a rezultatelor PISA, este o tâmpenie; cheia este la resursa didactică și repet la cei 6%, astfel că aș face un partid care să promoveze doar acest lucru, pentru că societatea viitorului nu o poți construi decât dacă aloci resurse și elimini în timp, în acest fel, mediocritatea care cangrenează aceste timpuri 😢

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...