Istoricii europeni din secolul XX ( E. Gellner și R. Montagne) numeau Yemenul o societate ,,segmentară” , unde munții alternează cu deșertul, astfel că societatea intens tribalizată- datorită/din cauza geografiei,- este foarte greu de guvernat, instituțiile fiind extrem de volatile și dificil de stabilizat din cauza pendulării permanente dintre anarhie și centralizare (centralism).
Yemenul este un stat situat în sud-vestul Peninsulei Arabe,
cu ieşire la Marea Roşie şi la Oceanul Indian( Marea Arabiei), controlează o
strâmtoare de importanţă stategică numită Bab el Mandeb, care face legătura
între Marea Roșie/Canalul Suez/Europa și Oceanul Indian /Marea Arabiei/India. Istoria
acestui teritoriu deșertic este marcată de 300 de ani de conviețuire separată a
două teritorii/țări: Republica Arabă Yemen, situată în nord, cu capitala la
Sana’a și Republica Democrată Populară a Yemenului, din sud, cu capitala la
Aden (de fapt, Madinat ash-Sha’b, o suburbie a Adenului).
Aceasta în condițiile în care Yemenul a fost o țară bogată și destul de populată în Antichitate. Iar edificarea unui stat modern, fără tendințe tiranice sau autoritariste s-a dovedit extrem de dificilă, ceea ce explică parțial prezența războiului civil de zeci de ani în această parte de sud-vest a marii Peninsule Arabe. De fapt, în anii războiului rece și aici s-a produs un episod din lupta între două sisteme și concepții politice, la început între cei ce susțineau monarhia (nordiștii) ajutați de Arabia Saudită și cei ce susțineau republica (sudiștii) ajutați de Egipt și apoi între sistemul capitalist (cu influențe islamice) și cel comunist.
În
urma unei lovituri de stat din nord (când au fost asasinați doi președinți în
doi ani), este înlăturată monarhia, după care se declanșează un prim război
civil între cele două grupări, care lasă în urmă peste 150 000 de victime. În
1970, după o răscoală anticolonialistă (împotriva Marii Britanii) ce are loc în
Munții Radfan, sudul se proclamă republică populară și aderă la sistemul
comunist fiind, de altfel, singurul stat arab care își asumă această ideologie,
asta după parafarea unui tratat de prietenie cu URSS.
În
anii care urmează au loc mai multe conflicte armate de graniță între Republica Arabă
Yemen și Republica Populară Yemen, dar și acorduri de pace și convenții ce
anunță unificarea, puse în practică abia în 1990, după căderea ,,cortinei de
fier" și destrămarea URSS. Confruntări
au existat și după acest moment, pentru că marxiștii din sud încă doresc
separarea, iar nordiștii, conservatori și ghidați de un fundamentalism islamic
evident, nu reușesc să rezolve imensele probleme sociale și etnice din acesta
țară săracă, care își finanțează bugetul doar din exploatările modeste de
petrol. Un alt eveniment ce trebuie precizat este legat de refuzul Yemenului de
a adera la sancțiunile împotriva Irak-ului în 1990, ceea ce declanșează furia
Arabiei Saudite, decizie urmată de expulzarea a peste 800 000 de muncitori yemeniți
din Arabia Saudită, element social care prăbușește practic economia țării.
Yemenul
are una dintre cele mai mari mortalități infantile din lume (peste 114‰) iar în
rândul populației feminine rata analfabetismului atinge 75 %, grupările de
marxiști alungate din țară încă organizează atentate, porturile de la Golful
Aden și de la Marea Roșie sunt pline de informatori ai piraților somalezi, în
timp ce în piețele din Aden se vând, la liber, arme de tip Kalshnikov. O nouă
criză și implicit un nou război civil sângeros începe în 2011, când triburile
Houthi (1), din munții din nordul Yemenului, de la granița cu Arabia Saudită,
îl susțin pe președintele Saleh, îndepărtat de la putere. Ofensiva lor are ca
rezultat ocuparea capitalei Sana’a și
izgonirea armatei și a președintelui Hadi, ales în 2012.
Alegerile din 2012 au fost câștigate de
Abdrabbuh Mansur Hadi, care a candidat singur, pentru că acestea au fost
boicotate de guvernoratele controlate de insurgența Houthi. Escaladarea
conflictului are la bază și rațiunile religioase interne islamului, Houthi
fiind șiiți (2), susținuți militar de Iran (care îi alimentează cu arme, pe mare, prin/din Eritreea) în timp
ce zonele de sud și de est sunt majoritar sunite (3), susținute de Arabia
Saudită și de alte 10 țări musulmane din zona Golfului Persic.
Arabia Saudită plină de resurse și cu orgolii
uriașe, erijându-se într-o mare putere regională, susținută și de SUA, bombardează
constant pozițiile insurgenților Houthi, grupați în Comitetul Revoluționar,
afiliat la Al Qaeda, mai multe bătălii au avut loc la Aden, Lahji, și în
regiunea sudică a Munților Hadramaut. Conflictul este departe de a se fi
consumat, până acum înregistrându-se oficial 10 000 de morți, din care peste 4
000 sunt civili, iar numărul celor ce au nevoie de asistență umanitară
depășește 10 milioane, conform UNCHR. În martie 2018, observatorii
internaționali și Consiliul de Securitate al ONU trăgeau un semnal de alarmă
serios, vis a vis de catastrofa umanitară (foamete, sclavagism, refugiați,
holeră) care ar implica peste 22 milioane de oameni, în condițiile în care
războiul civil este departe de momentul semnării unui acord de pace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu