La poalele Matterhornului în Breuil-Cervinia

Celor care nu au ajuns în nordul  extrem al Italiei, le propun azi o stațiune absolut spectaculoasă, cu nume de rezonanță franceză, aflată la granița cu Elveția. 
Se numește Breuil și i s-a adăugat și Cervinia, pentru că denumirea muntelui care domină orizontul micii localități este, Monte Cervino/Mont Cervin/Matterhorn.

Și noi, dar mai ales soția, ne-am dorit foarte mult să vedem Matterhorn-ul, ori din Zermatt, de pe partea elvețiană, ori de pe partea italiană, din Breuil.


Interesant este că cele două stațiuni comunică între ele prin Pasul Theodul, aflat la 3301 metri altitudine.
Pasul s-a numit mult timp Augstaler, până când a fost redenumit după numele unui celebru episcop, care a trăit în zorii Creștinismului.
Se spune că este trecătoarea din Alpi situată la cea mai mare altitudine, pârtiile  de schi dominând peisajul pe ambele laturi.

Pe partea elvețiană există un ghețar, având în vedere orientarea nordică a versantului, iar drumul îngust se strecoară între vârfurile Matterhorn( 4478 metri) și Breithorn( 4164 metri).

Matterhornul sau cum îi spun italienii Monte Cervino, este cel mai mare și mai popular vârf din Alpii Penini, dacă nu din tot lanțul alpin, și este ușor de recunoscut datorită formei sale de piramidă și mai ales grație peretului estic, care (re)prezintă un abrupt impresionant de peste 1000 de metri, aproape vertical, considerat mult timp, imposibil de cucerit.

Prima expediție de succes, a avut loc în 1865, când englezul Eduard Whymper a pus piciorul pe vârf, escaladând peretele imposibil de... escaladat.

Revenind la cochețica stațiune, aceasta reprezintă un sătuc din comuna Valtournenche, ce aparține de regiunea Valle d'Aosta, o zonă cvasirecunoscută pentru turismul de sporturi de iarnă.

O străduță relativ îngustă urcă ușor spre vest, plecând de la bisericuța din sat, pavoazată de drapelele unor țări și de indicatoarele către diversele hoteluri și pensiuni de multe stele.

Mici terase și magazine ascunse discret după vitrine pline cu produse tradiționale, cu prețuri pentru cei cu dare de mână, întregesc peisajul svițerian din acest sătuc de graniță și din jurul acestuia.

Pe munții din jur se văd instalațiile de cablu care duc turiștii spre pârtiile de schi aflate la peste 3000 de metri, asta în condițiile în care la 2003 metri, altitudinea stațiunii, nu mai există zăpadă în mijlocul verii.

Aflată dincolo de limita pădurii, regiunea este dominată de pășuni și pajiști alpine de toată frumusețea, stânci golașe sau acoperite de zăpadă și o liniște și lentoare specifică zonelor de mare altitudine.
De fapt, asta căutăm. Un Matterhorn care pare că fumegă😎,  soare cu dinți, cu 19 ०C în mijlocul lui iulie, peisaj, curățenie, bun gust și multă civilizație și respect pentru turist, indiferent de statura lui financiară.