Cascada Pătrăhăițești( Buciniș) sau crâng, pădure, cascadă, plăcinte

Undeva în inima Apusenilor, la vreo câțiva kilometri, de drumul Arieșeni-Vârtop, se face un drumeag de pământ, care te duce până spre un platouaș carstic, unde se află crângul Pătrăhăițești. 

Crângurile sunt corespondentele tipic moțești ale cătunelor, o alcătuire roită, splendidă, cu zece căsuțe, pierdute pe coclaurii Apusenilor la peste 1000 de metri altitudine.Toate postările despre Apuseni-AICI.

Când scriu sau străbat aceste arătări rurale cu case răzlețite prin pășuni, nu pot să nu-mi amintesc de felul magistral în care Victor Tufescu, marele geograf, evoca originile și viața trăitorilor la/în crâng, a  moților și a băieșilor din mijlocul acestor munți unici, foarte populați dar misterioși și tenebroși în același timp.

Lângă un asemenea crâng, unde toată viața se desfășoară în jurul fânețelor cu căpițe, pășunilor și animalelor de la fermă, găsești bine ascunsă, o cascadă care poartă numele sătucului.

Cascada cu nume lung, care-mi amintește de Vârciorogul de sub Piatra Grăitoare( o postare săritoare- AICI, filmuleț AICI), mai are un nume sub care o să o mai întâlniți, și anume Buciniș.

Cu un nume cumva ciudat, după cum spuneam, imposibil de pronunțat la prima cuvântare, cascada aceasta farmecă privitorul, cu cele două trepte ale sale, care însumează 14-15 metri de cădere apă nu foarte zgomotoasă, dar cu un debit sănătos.

Decorul este clasic spectaculos, dacă pot spune așa, cu o pădure de fag de la 1200 de metri altitudine, cu căderi de pietre cristaline și calcaroase, cum le stă bine în Apuseni, și cu un vârf de munte care se prefigurează la orizont, cu niște... turbine eoliene cocoțate hăăt, sus.

Este vorba despre vârful Curcubăta Mică, de 1769 de metri( vârful Curcubăta Mare, 1849 metri, sau Bihor, este cel mai înalt din Apuseni), pe care o companie energetică îndrăzneață a urcat și montat trei turbine eoliene, care se pot distinge în ultima poză din această postare.

Pe drumul de ducere sau de întoarcere de la cascadă, opriți-vă la casa micuță până unde puteți urca cu mașina, și mâncați o plăcintă( mă rog, două, trei...) moțească cu afine, zmeură sau brânză, pentru 2 lei bucata. Merită așteptarea, pentru că tanti de acolo, face plăcintele pe loc, ceea ce le face mai gustoase, și mai delicioase, decât vă puteți închipui.

Tot lângă căsuța cu plăcinte șe află un mic muzeu etnografic cu multe obiecte confecționate din lemn, cu cănițe, ceșcuțe, străchini, castronașe, fluiere, ciubăre și mai ales tulnice, din care încă se mai cântă, sau cu care încă se mai comunică peste munți. Din păcate n-am prins deschis, dar asta nu este o zonă pe care să o mai ratezi după ce ai ajuns o dată aici. Oricând aș trece pe aici, m-aș abate pentru două ore, dus întors.

Un mic filmuleț cu cascada găsiți AICI.

În rest, bucuria unei drumeții super ușoare de vară, care se lasă cu plăcinte, priveșliști, pojarniță și o mică coroniță cu albăstrele, nu are cum să nu-ți schimbe starea de spirit, în bine sau din bine în excelent. Ceea ce vă doresc și vouă, după lectura acestei postări.