Mănăstirea Râmeți din inima Trascăului

După aproape 20 de kilometri absolut spectaculoși, făcuți pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din România, pe Valea Mănăstirii sau a Stremțului, se ajunge la Mănăstirea Râmeț, din creierii unicilor munți ai Trascăului.

Faceți la Teiuș la stânga( cum veniți de la Alba Iulia), urmați panglica de asfalt proaspăt, prin Stemț, Geoagiu de Sus, Valea Mănăstirii și ajungeți intr-un loc unic, dat de spațiul (singurul din zonă) mai larg creat de valea răului la ieșirea dintre stâncile Pleașei, unde răul creează fantasticele chei ale Râmeților( despre mica aventură cu băiețelul meu- AICI).

Aceste locuri binecuvântateau fost căutate din cele mai vechi timpuri de către pustnici și călugări din ordinul ,,Eremiților", de unde și numele localității. Aceștia au ctitorit aici o micuță biserică de lemn, pe care au înlocuit-o mai târziu cu una din piatră de râu.
Biserica, așa cum este ea astăzi, este una dintre cele mai vechi vetre de credință ortodoxă din acest spațiu montan, împreună cu frumoasa mănăstire de la Lupșa, de pe valea Arieșului.

O inscripție păstrată pe al treilea strat de pictură din naos, indică anul 1377, cu precizarea că a fost zugrăvită de un anume meșter Mihu din Crișul Alb, în timpul domniei regelui Ludovic, și când prin aceste părți bisericile erau păstorite de episcopul român Ghelasie.

Biserica a fost clădită pe un puternic izvor de apă pură de munte, din care vă puteți astâmpăra setea și azi, zidurile fiind ridicate din piatră de râu, cu grosimea de 1 metru, întreaga incintă având lungimea de 12 metri și lățimea de 6 metri.

Intrarea în clopotniță se făcea pe la primul etaj, iar masivitatea acesteia, față de modestia arhitecturală bisericii, indica rolul de apărare avut de clopotniță și de donjonul din apropiere, caracteristic secolelor XIII-XIV.
Portalul și intrarea în biserică susțin o inscripție datată 1486-1487, în care se vorbește de lucrări de restaurare, din timpul lui Matei Corvin.
Interiorul a fost zugrăvit de mai multe ori, primele straturi, în 1376 iar ultimele în secolul al XVIII lea.
 Biserica în stil romanic este ,,îngropată" în depunerile aluvionare aduse de pârâu, și rezultate din eroziunea pereților calcaroși ai masivului Pleașa, cu mai bine de 1m și 20 cm.
Undeva în lateral se află vechea clădire de piatră a mănăstirii, care a fost amenajată ca un mic muzeu cu colecții de icoane pe sticlă, elemente etnografice și carte românească.

N-ar trebui să ratați zona, pentru că întrunește toate condițiile, pentru un circuit micuț dar bogat în obiective și experiențe. Și dacă nu sunteți doar pelerini legați la ochi, care vin  la mănăstire căutând izbăvire, dar neștiind nicidecum unde se află, în spațiu și timp, dați-vă răgaz pentru o plimbare prin cheile cele sălbatice ale Râmeților, măcar până unde nu mai puteți înainta pe potecă, rugați-vă pentru voi și pentru ceilalți în liniștea zidurilor mănăstirii, și opriți-vă la biserica de lemn din Geaogiu, ca să admirați arhitectură din secolul al XVIII, sau căutați în Stemț, ruinele Cetății Diodului.