Sunt fascinat de baraje și de lacuri de acumulare, construite în creierii munților. Am umblat prin România pe la cele mai înalte și mai spectaculoase baraje, la Gura Râului în Retezat- de 137 m, considerat cel mai înalt din țară, sau pe Latorița , la Petrimanu și Galbenu, ca să nu mai vorbesc de Vidraru și Bicaz-Izvorul Muntelui.
În Austria, în zona de nord a Carinthiei, l-am văzut pe regele barajelor, un ,,dam,, înalt de 200 de metri, în dublu arc, pe valea râului Malta, se numește Kölnbrein, și este o minune tehnică cu care austriecii se mândresc, nevoie mare.
Au și cu ce dacă, ne uitam bine, pentru că dincolo de peisajul dat de Alpii din jur, incluși în Parcul Național Hohe Tauern (2500-3500 de metri) au amenajat în zonă un centru turistic care are, un hotel ( Berghotel Malta), un mic muzeu tehnic, un magazin de suveniruri și un cinema 5D, care te lasă cu gura căscată, la propriu. Pe baraj se află un skywalk, construit în 2010 pentru amatorii de bungee jumping, iar traseele montane se intersectează în zona barajului, fie că este vorba de drumeție, bird watching sau alpinism în stare pură.
Ce face însă acest baraj atractiv, este drumul de altitudine construit în anii '70, Maltatal Hochalm Strasse, pentru camioanele și mașinile care trebuiau să alimenteze șantierul cu materiale de construcție. Sute de cascade, pereți abrupți și câteva tuneluri prin care autocarul se strecoară cu mare dificultate, completează aventura numită Kölnbrein.
Barajul a fost construit în anii 1971-1977, cam în aceeași perioadă cu victoriile comuniste Vidraru și Bicaz de la noi, fiind dat efectiv în folosință în 1979, după ce au constatat că în baraj apăruseră fisuri generate de presiunea apei și ridicarea nivelului lacului de acumulare. Odată reglate aceste aspecte tehnico-fantastice, barajul lung de 626 de metri, hidrocentrala cu o putere de 1200 de GW și rezervorul uriaș de apă( 1,5 mil. mc), și-au adus aportul la dezvoltarea Austriei centrale.
Una peste alta, drumul de Spittal an der Drau, prin Gmund spre valea râului Malta este o încântare, însă atenție cu programul, pentru că după ora 17 nu mai permit urcarea. În plus de asta, se plătește la barieră la intrarea pe Hochalm Strasse, și trebuie mers cu grijă pentru că la întâlnirea cu alte mașini este foarte complicat, drumul având o singură bandă, și din loc în loc sunt amplasate chiar semafoare. Timp suficient de așteptare, numai bun pentru poze, pentru admirarea molizilor și zâmbrilor( o specie de pin montan), a cascadelor și a pereților surplombați.
Un comentariu:
Impresionant. Mult mai impresionant decat Vidrarul nostru. Si drumul nostru duce pe langa lac dar nu asa pe sus fata de acesta. Mi-ar placea sa ajung si eu acolo.
Trimiteți un comentariu