Un muzeu unic și simpatic din țara noastră se află în municipiul Târgu Secuiesc, din județul Covasna, iar particularitatea sa constă în prezența a nu mai puțin de 247 de păpuși îmbrăcate în costume populare din județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov sau Satu Mare( județe care au populație de origine maghiară).
Ideea
a pornit în anii 1970-1971, de la revista pentru copii Jobarat, care
a solicitat copiilor maghiari din Transilvania să confecționeze
costumașe populare cu care să îmbrace păpușile.
S-au
adunat în acest fel, în anii care au urmat, nu mai puțin de 349 de
exemplare, care nu pot fi expuse pentru că spațiul din cele trei
săli ale muzeului cu păpuși este neîncăpător.
Simpaticele
păpușele, de la fabrica Arădeanca, bineînțeles(
o fabrică celebră în timpul comunismului),
reprezintă,
în acest mod inedit,
o istorie a evoluției portului popular din zonă, și tare mi-aș
dori să văd asta și pentru diferitele regiuni istorice românești.
De
fapt, muzeul se numește al breslelor de meșteșugari, fiind
inaugurat în 1972, și funcționează într-un imobil construit
în 1857,
și
situat
pe o laterală a pieței centrale din acest oraș , la curtea cu
numărul
10. Casele breslelor de
meșteșugari
înconjoară practic piața, pe frontispiciul fiecăreia putându-se
distinge semnul caracteristic
sau simbolurile breslelor.
Din
cele 11 bresle care au fost prezente în târgul medieval
apărut
la întretăierea drumurilor comerciale dinspre Transilvania și
Moldova, sunt prezente cu săli de expoziții doar 9 în totalitate(
celelalte sunt adunate și combinate în alte două săli), pentru că
pentru ele s-au putut aduna suficiente exponate.
Sunt
prezente astfel, unelte de
toate categoriile și mărimile,
steaguri și numeroase
obiecte aparținând breslelor: olarilor, cizmarilor, pantofarilor,
tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor, lăcătușilor, turtarilor,
măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor și croitorilor.
Afară, în curtea interioară, se află un model de tun folosit la revoluția de la 1848, turnat la origine chiar în oraș, acum o replică realizată în 1971, special pentru muzeu și câteva tulumbe ce au parținut pompierilor. De menționat și colecția de arme de epocă( săbii, cuțite și puști sau flinte de toate mărimile) și documente legate de evoluția orșului, de la un simplu iarmaroc la începuturile sale în colțul de est al depresiunii Brașov, până la un mare târg comercial din zorii revoluției industriale.