Am descoperit că în lista mea de locații interesante unde aș vrea să ajung, se află trei rezervații naturale unice.
Scriu despre ele câteva cuvinte, în speranța că unii dintre voi ați ajuns sau veți ajunge acolo, și îmi veți trimite fotografii.
Pentru că sunt plante de climă caldă, este posibil ca mulți să le fi văzut deja, ajunși acolo cu vreo oferta de early booking, prin grădinile hotelurilor din Grecia, Turcia sau Muntenegru, sau de oriunde din regiunea mediteraneană.
Prima dintre ele este rezervaţia Dosul Laurului, de lângă localitatea Zimbru, com. Gurahonţ, judeţul Arad. Ocroteşte singura specie de arbust din familia dafinului, şi anume laurul ghimpos(Ilex aquifolium)
care a rezistat pe teritoriul României, deși este o plantă
mediteraneeană foflosită ca gard viu sau cum se întâmplă, încă, în insula Zakynthos în 2014, la multe supe, tocane sau sosuri. Folosirea ramurilor de laur la aranjamentele florale a
dus la rărirea lui în poiana înconjurată de fag, unde vegetează. Din
acest motiv zona a fost pusă sub protecţia legii.
Urmează castanii comestibili (Castanea sativa)
din pădurea Tismana şi din jurul oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie. Tot
de origine mediteraneeană, aceştia au găsit locuri cu microclimat
specific, adăpostit de vânturile reci ale iernii. Pe platoul Gornoviţa
din apropierea Mânăstirii Tismana, se află un castan vechi ce produce
DOUĂ tone de castane pe an, în timp ce la Baia Mare are loc Festivalul Castanelor, dar fără ...castane.
Ultima este rezervaţia de nuferi de la 1 Mai,
judeţul Bihor. Dacă nu i-ați văzut în România, căutați un last minute Grecia 2014 sau Egipt și mergeți în grădinile botanice mari, unde pot fi admirați în lacuri special amenajate. Deosebirea este că la noi, lotusul apare în mod natural. O floare de lotus care reprezintă un unicat pe
continetul european, şi care rezistă în apele calde ale lacului termal
din staţiune, de peste 400 000 de ani, de când Europa era străbătută de
tropic. Minunea aceasta care este înrudită cu lotusul de Nil, cel atât
de iubit de faraoni, se numeşte Nymphaea lotus var. thermalis
sau pe româneşte DREŢE, şi vegeteză tot timpul anului în apa termală
adusă de pârâul Peţea, la 42 de grade, astfel că apa nu îngheaţă
niciodată. Aceasta este explicaţia prezenţei acestei flori, la mii de
kilometri de locul de origine, o plantă care poate acoperi cu frunzele
sale 10 mp, cu flori de un alb galbui ce au diametru de 20 de
centimetri. În apele lacului mai trăieşte un relict terţiar, un melc numit Melanposis,
trecut în categoria fosilelor vii.
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu