luni, 16 iunie 2014

La Portoroz, la o cafea

Frumusețea Portorozului constă în situarea extraordinară pe coastele calcaroase,  cu multe case rustice care curg în valuri către micile porturi de ambarcațiuni.
Dintre casele rasfirate pe străduțe înguste răsar peste tot palmieri, pini portocalii mediteraneeni, tuia columnari, măslini, migdali și smochini. Iar la tot pasul, peste zidurile gardurilor, cad tufe uriașe de oleandri roșii, albi, roz sau lila.

Hotelurile de cinci stele care stau aliniate frumos în zona centrală a stațiunii și șiragurile de case cu acoperiș roșu și terase care dau către mare, sunt perfect încadrate în peisajul exotic al acestei oaze de relaxare.
Restaurantele și terasele, pentru toate gusturile și buzunarele, se înșiră frumos pe așa zisa plajă, oferind oricui posibilitatea savurării unei cafele preparate la un Saeco xelsis plus mâncare tradițională și internațională și băutură, cam scumpă, este drept, pentru că în Slovenia TVA-ul la băuturi este de 24 %, mult mai mare decât la alimente.

De ce am spus despre ,,așa numita plajă"? Pentru că la ei, ideea de plajă înseamnă betoane și trotuare de granit pe care se întind prosoapele de plajă, sau zonele cu iarbă verde dintre pinii mediteraneeni. Există însă, o plajă cu nisip și sezlonguri în centrul stațiunii.

Un sezlong este în jur de 10-15 euro pe zi, de închiriat, dar turiștii nu se înghesuie, preferă să stea pe promenadă sau pe pasarelele de lemn care înaintează în apa adâncă și mult mai sărată a Adriaticii.
Dacă este să revin la loisir şi la mâncare, trebuie să vă spun să nu ratați gustul unei cafele făcute la expresoarele de cafea, gust ce va rămâne şi după ce mâncaţi CEVAPCIC, niște mici -foarte mici- care se servesc câte 10 la porție( de la 3 la 6 euro, în funcție de terasă) cu ceapă roșie sau albă și cu un sos de gogoșari.
Mmmm, delicios! De asemenea, nu ratați altă specialitate paniugoslavă( adică răspândită pe tot fostul teritoriu iugoslav) numită PLEȘCAVIȚA, o chiftea uriașă umplută sau nu  cu brânză tradițională, amestecul de carne fiind identic cu cel de cevapcici, adică carne de vită, porc sau oaie, fără amidonul și usturoiul nostru.
În multe restaurante veți fi serviți înainte de orice cu un aperitiv și cu un fel de țuică din partea casei. Cele mai multe dintre restaurante nu trec acest aperitiv în nota de plată.

Pentru relaxare căutați zona din nordul stațiunii numită St. Bernardin, unde se află un complex de patru și cinci stele cu o zonă de spa, cu jacuzii și piscine cu apă termală, la 35-45 de euro de familie pe zi, în plin sezon.
Tot acolo pe promenada cu terase, chişocuri şi chelneri cu cafetiere delicate, faceți cumpărături la magazinele mici, unde sunt la vânzare tot felul de nimicuri și suveniriuri pentru toate buzunarele.Veţi rămâne cu amintiri dureros de frumoase despre un loc unic situat pe mica rivieră slovenă de la Adriatica.

Niciun comentariu:

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...