Cum arată hotelurile de trei stele de la marea noastră

Plec de la știrea că anul acesta majoritatea românilor care au ales sejururi pe litoralul românesc, au optat pentru hoteluri de trei stele și încerc să fac o caracterizare sumară a acestor unități de cazare. Știm că suntem foarte departe de condițiile chiar ale unor hosteluri din Occident dar, tipic pentru noi, ne mulțumim cu puținul oferit de patronii de ocazie de pe litoral.

Aceste hoteluri din sudul litoralului, mai ales, o înfăţişare nouă, sobră, destul de rece, dar modernizate într-o proporţie foarte mare. Ofertele de  șase sau şapte zile sunt mai mult decât atractive, pot fi însă probleme cu aerul condiţionat pe care v-a trebui să-l plătiți la recepţie, pentru că agenţiiile din țară au făcut o ,,greşeală", trecând pe ofertă şi acest element, ca fiind inclus în preţ.

Hoteluri cu 100 până la 200 de camere din care mai bine de jumătate cu condiţii de trei stele iar restul de două stele, sau de două plus( invenție românească, sau nu?) plus câteva garsoniere și apartamente, pentru purtătorul de slapi  de barbati, căruia spațiul nu-i ajunge.

Hotelurile din zona Neptun- Jupiter-Venus, au între10 și 13 etaje( turism pentru tot poporul comunist!?), cu lifturi modernizate şi rapide și servicii de curăţenie la standardul hotelului, başca o privelişte spectaculoasă asupra stațiunilor și a mării.

Recepţionerele sunt drăguţe şi amabile, parcarea este ieftină pentru maşină, plus o grămadă de oferte pentru familişti, biciclişti, amatori de scufundări şi chiar pentru studenţi, ca să nu mai spun de magazinele cu oferte care mai de care și cu promoții de incaltaminte barbati sau femei, sau puradei.
 

Terasele hotelurilor sunt interesante și multe dintre ele creează o ambianţă intimă, fiind situate lângă piscină,  ele oferind posibilitatea celor cu voce sau fără-nu contează- să interpreteze melodii la karaoke cu amfitrioni cu reale calităţi vocale.

Minusurile s-ar trece în dreptul  piscinelor, desprinse parcă din filmele comuniste alb-negru, populate la amaiază cu turişti de la hotel dar şi cu o faună locală-probabil tineri ospătari sezonieri fără mamă şi fără tată-, în care adminstratorii sastisiți de rutină, căldură și micuțul salariu, par veniți de pe altă lume.

Vechi, scorojite pe alocuri, cu 20-25 de sezlonguri de jur împrejur, cu apa curăţică( ca să nu-i spun altfel). Cu alte cuvinte, hoteluri de trei stele, pe alocuri cu servicii de patru şi cu o piscine de o stea sau de doi lei.

Bucuraţi-vă totuși de mare, piscina nu-i întotdeauna o opţiune.

Un alt minus îl reprezintă preţurile de la restaurantele hotelurilor, cele de la liber nu cele pe bonuri, cărți și alte hărți, care sunt uriaşe chiar dacă mâncarea este excelentă şi se respectă reţetarul.

Ca exemplu, două beri absolut comune, un suc, şi un orez sârbesc cu şniţel costă peste 40 de lei sau mai mult, în condiţiile în care în  orice staţiune cu banii aceştia puteau mânca doi adulţi câte un meniu complet. Sigur, nu te obligă nimeni să faci vânzare restaurantului hotelului în care eşti cazat, dar este o discrepanţă majoră între ofertele culinare.

Să termin pe plus, multe hoteluri s-au adaptat și posedă un spaţiu de joacă pentru copii cu play station, un spaţiu special cu computere cu acces la internet în incinta lobby-barului, un spaţiu de divertisment exterior cu trambulină, joc de şah şi teren de tenis cu nocturnă unde seara se adună masculii  dornici de mișcare în adidasi sport de barbati și în slip( ce dizgrațios, ca să nu spun tot ceva cu ...ios)şi două săli de conferinţe pentru situațiile în care există doritori de training-uri.

În concluzie, nu suntem nici în căruță nici în teleguță, dar măcar mergem pe asfalt și nu pe drum pietruit, în afară de situația în care ne furăm asfaltul de sub picioare.