Legenda Lotrului și a Latoriței

Cândva, demult, atuncea când prin părțile Lotrului și ale Gâlcescului, trăiau oameni din neamul uriașilor, un flăcău chipeș, cum nu mai era altul în toți munții pășunilor întinse, s-a îndrăgostit de o fată de prin părțile vâlcene, venită cu oițele la vărat în Muntinuri.
Fata, Latorița, i-a căzut dragă și uriașului ce-și avea sălașul prin părțile Mohorului.
Dragostea fetei pentru chipeșul flăcău a fost stavilă în fața planurilor uriașului și, de furie, acesta i-a prefăcut pe amândoi în izvoare, despărțiundu-i -crezând el- pentru totdeauna.
 Pe Latorița a trimis-o spre Soare-răsare, iar pe Lotru spre miazănoapte, presărându-le în cale stânci și deschizând prăpăstii în care să-și fărâmițeze trupurile și să se irosească în pământ sau în aer, pierduți pentru totdeauna.
Scăpat de lumina poienii din Obârșie( n.r.- Obârșia Lotrului), Lotru a stat puțin pe gânduri și a cotit-o brusc spre Soare-răsare.
A curs apoi vesel la vale oprindu-se în dulbine cu păstrăvi, primind soli de închinare a vârfurilor ninse din dreapta. Se urcă în înălțimi, se strecoară lotrește printre crăpături ( n.r.- haiducește), sare în cascade, ajungând  să-și facă ,,Cataracte" în drum spre izbândă. A plecat de aici grăbit, adâncindu-se în albie de stâncă și a întins mâna spre Latorița, mai sus de Mălaia, luând-o fericiți împreună cu Oltul care dădea și el lupta cu stâncile înainte de intrarea în defileul de la Cozia.


Povestea are farmec în special pentru cei ce au bătut Parângul, Munții Latoriței și ai Lotrului, au ajuns la Obârșie la ciupercarii de acolo, au văzut licăririle tainice ale Gâlcescului sau au împresurat Voineasa, cu potecile lor neștiute. Pentru cei ce n-au fost  și n-au văzut zbaterile Lotrului și ale frumoasei Latorițe, gândul nu trebuie să pregete. MERGEȚI!



Citiți și despre:
Lacul Gâlcescu- cel mai frumos lac dintre Olt și Jiu
Cataractele Lotrului
Defileul Latoriței- unul dintre cele mai frumoase din țară

Curioasa salină Cacica

În 1790, în urma prospecţiunilor făcute de austrieci, este descoperit zăcământul de sare de sub dealul Călugărița, luându-se decizia ca aici să se sape o mină, adică o salină.
Au fost adusi mineri din Polonia(de la salina Wieliczka din sudul acestei ţări), apoi austrieci, slovaci, ruteni(populaţie ucraineană cu rădăcini poloneze),unguri şi germani (locuitori ai Imperiului Austro -Ungar), dar şi ardeleni de peste munţi.

Aşa a apărut şi vestita bazilica minor de la Cacica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, datorită eforturilor  minerilor catolici, în special a celor polonezi.
Salina este vizitabilă tot timpul anului şi puteţi ajunge aici urmând drumul naţional ce leagă localităţile Gura Humorului-Păltinoasa-Solca-Rădăuţi.
Ce este interesant aici, faţă de alte saline (Tg.Ocna-Bacău, Praid-Sovata,Turda, Slănic Prahova,Ocna Dej), este prezenţa unui lac interior (unicat!) amenajat de mineri şi o sală de bal unde Împăratul Franz Josef şi, mai târziu, regii României erau invitati în ea după ce erau plimbaţi pe lac cu o mică barcă. Aici aveau loc serile  regești și cursurile de dans de nunta, poate pentru mici pe atunci, prinți ai României.
Aici, în sala de bal se organizau festivităţi deosebite, iar azi, aici este amenajat un teren de tenis-volei, în tavan se văd încă urmele lanţurilor ce ţineau candelabrele vremii. 

Azi sala arată destul de bine, iar în aerul plin de aerosoli sărați este extrem de benefic, în cazul în care se ia decizia să fie organizate cursuri de Tango pentru copii, sau alte activități recreative.
Capela Sf. Varvara (patroana spirituală a minerilor de pretutindeni) este săpată la 30 de metri sub pământ fiind prima camera amenajată în sare(1803), cu pereţi în linie dreaptă şi cu amvonul, altarul cu firidă, crucea şi tribuna pentru cor, dăltuite în sare.

În fiecare an pe 4 decembrie aici este oficiată o slujbă comună de către un preot romano-catolic, unul ortodox şi unul greco-catolic în cinstea patroanei spirituale a minerilor, cea care le ocroteşte munca grea din subteran.
Piesa de rezistenţă a vechii saline, o constituie ultima galerie cu boltă, situată la peste 60 de metri în adâncuri. Imaginați-vă cum ar fi să faci cursuri de Salsa la această adâncime sau alte dansuri de societate.Aici este amenajat un teren de fotbal, luminat şi foarte populat de către cei care vin la tratament dar şi de amatorii de mişcare în aerul plin de aerosoli săraţi.

Mocănița bucovineană

În dulcea și frumoasa Bucovină, mai exact în zona Moldoviței exista o linie de cale ferată forestieră care urca pe valea râului cu același nume ca al mânăstirii și continua pe valea pârâului Râșca. Ea a fost construită în 1888 de un proprietar de gater de origine germană, pe numele sau Louis Ortieb, și are o lungime de 11 kilometri.

Timpul de parcurgere a traseului este de 90 de minute, asta pentru că locomotiva are nevoie de multe opriri, pentru că presiunea scade repede în cazane, iar pe vremuri nu existau unsori comerciale Mobil, sau alte categorii de uleiuri pentru motoare. Asta nu înseamnă că astăzi locomotivele merg mai încet sau nu funcționează la întrega capacitate.

Trenul este format de obicei din două vagoane de călători și un vagon restaurant, tractate de o bătrână locomotivă  cu abur, marca Krauss din 1917, cumpărată din Austria și (re)pusă în funcțiune în 2007,  fiind reparată cu multă răbdare, cu tehnici noi de ungere, cu lubrifianți îndustriali Mobil SHC, sau alte elemente mecanice. La nevoie se mai pot adauga încă două vagoane. Traseul  este dificil dar și spectaculos în acelasi timp, linia ferată și trenul fiind la vremea lor o realizare tehnică excepțională.

Din nefericire pentru turismul nostru mioritic, ea funcționează ocazional, din ce informații am eu, și nu permanent sau măcar pe timp îndelungat ca cea de pe Vaser din Maramureș, mult mai celebră. Așa că turiștii trebuie să sune și să închirieze sau să se intereseze dacă funcționează cu ocazia diferitelor evenimente sau sărbători. Puteți ajunge aici dacă vă rezervați un concediu în zona mănăstirilor, monumente UNESCO, la Humor, Sucevița sau la Câmpulung Moldovenesc. Drumurile sunt bune, nu ca altădată, doar trebuie să vă asigurați că ați folosit lubrifianți de autoturisme  de bună calitate și ați pus cel mai bun combustibil, la mașina voastră.
O asemenea ocazie a fost între 26 decembrie 2011 și 2 ianuarie 2012 când a transportat la o cursă și 150 de călători, la prețul de 20 de lei  pentru adulți și 10 lei pentru copii.

La vagonul restaurant se servește de obicei ceai, vin și țuică fiartă iar la capătul liniei călătorii servesc produse tradiționale bucovinene și aleg să urce prin pădure cu caii sau cu trăsurile. Trenul pleacă din spatele hotelului Oana din  comuna Vatra Modoviței.

Impresii despre Băile Homorod

Nu stiu ce băi sunt acestea, dar mie nu prea mi-au plăcut. Sunt cam în drum, îngrămădite,  vreo două-trei pensiuni și o pârtie de schi ce da aproape în parapetul inalt, de beton al străzii.
Am venit aici cu un  Rent Renault Clio in Bucharest, ca la pomul laudat și n-am găsit decât un molid înghetat, interesant oricum, de altfel singurul element mai exotic din această mini localitate.

Case nu prea există, poate spre Mărtiniș să se întindă satul, în rest, destul de multă aglomeratie și afară și în pensiunea din sau mai bine zis de la stradă, unde tăiai fumul cu iataganul.
Loc de închiriat schiuri n-am găsit, desi am întrebat și am fost îndrumat către casa verde din deal, tot n-am găsit, părea că mai ușor găsești car rental in Bucharest, decât o sanie sau niște schiuri. De altfel, se pare că pârtia apartine acelei pensiuni și peste tot scria ,,proprietate privată". Mă rog.
Un alt lucru demn de reținut este prezența celor douăsprezece izvoare (probabil și motivul pentru care a fost înființată stațiunea), din care unul mai amenajat mi-a atras atentia pentru ca era foarte aglomerat. Am citit panoul și am înteles ca are proprietăți deosebite atât în cura interna ( ficat, stomac, intestine) cât si în cea externă (piele).
Nu stiu unde sunt celelalte unsprezece, dar sunt convins ca ele exista pe acolo pe undeva si ca vara pot fi cautate mai pe îndelete ca si ruinele unor turnuri romane de aparare si de veghe.
Unde este Homorodul?
Este pe drumul național ce leagă Miercurea Ciuc de Sighisoara, la 21 de kilometri de Odorheiu Secuiesc 15' de mers cu mașina personală sau cu un car rental Romania, într-o zonă care face intrarea în întortocheata depresiune a Homoroadelor (Mare și Mic), din zona Subcarpatilor Transilvaniei.
Statiunea este situată la altitudinea de 756 m, într-o zona frumoasă cu păduri de amestec, foarte aproape de Vlăhiţa, unde primavara -vara puteti merge sa vedeti o spelndidă poiană de narcise declarate de mulți ani monumente ale naturii.

Buchete de flori din munții noștri

Pentru mine, și sunt convins că pentru mulți alții, primavara arată ca o incursiune auto dar și perpedes în cheile cu floare de colț sau în toate zonele unde se întâlnesc narcise, vreo 23 de rezervații floristice, ori grădinile unde cresc Buchete de trandafiri ca la Magazinele de flori sau ca în rondurile din grădinile botanice.

Pe drumul desfundat şi uitat de lume, ce leagă Ţara Moţilor, mai precis zona Bucium cu celebrele Detunate, de zona Galdelor din Munții Trascăului dinspre Alba Iulia, se află aceste interesante și înguste chei.

Nu mi-am propus să ajung la ele, dar drumurile şi scurtăturile gândite de mine m-au adus întâmplător şi aici, însă mi-au stricat câteva bucşe si vreo două cauciucuri, astfel că am fost nevoit să caut un service auto după aceea și nu un Buchet de frezii de la vreun Magazin de flori, pe care să-l ofer soției mele.

Dar nu-mi pare rău, pentru că sunt 1500 de metri de stânci calcaroase albe-gri, de ziduri de fortăreţe naturale modelate de Sfarmă-Piatră, de îngustări de traseu şi de bolovani uriaşi tăvăliţi în apa pârâului Galda.

Este o zonă magică puţin exploatată şi puţin cunoscută, situată la ieşirea din localitatea cu acelaşi nume. Vreo doi, trei orăşeni mai deştepţi vin aici  primăvara sau vara şi îşi petrec week-end-urile cu cortul, într-o linişte desăvârşită, iîntr-un aer uşor ozonat, la o altitudine incredibil de mică, de doar câteva sute de metri, răcorindu-se vara în apa Gălzii și Găldiţei. Poienițele de aici abundă în flori de munte și în imortele, numai bune de alcătuitt o coroniță sau o Coroana funerară ca la Magazinul de flori, asta pentru ca și cei duși dincolo să se bucure de măreția naturii.

Cele 25 de peşteri mici săpate de apele de şiroire sau de micile pâraie transformate uneori în sohodoale, sunt scobite în pereţii calcaroşi, unde poţi avea surpriza să întâlneşti cea mai frumoasă și mai gingașă floare din ţara noastră.
Cea numită Floarea Reginei, sau Floarea de Colţ sau pe latineşte Leontopodium alpinum, aici la cea mai joasă altitudine din ţară de 580-600 de metri, asta deși se întâlnește de obicei la peste 1800.  
O zi de mai sau iunie aici, și mai trăiești o viață.

Un obiectiv turistic siderurgic, din Vlăhița, care nu mai există

Nu-mi stă în fire să scriu despre nimicuri turistice şi nici nu propun locaţii aiurea, astfel că mai apar şi dezamăgiri legate de aşteptările avute cu privire la un obiectiv, fie el şi industrial.
Este vorba despre un furnal despre care citisem într-un ghid vechi și prăfuit că rezistă în picioare la Vlăhița. Sigur, zona este una cu acces destul de larg, nici vorbă de interfoane la poartă sau controale, la fosta turnătorie de fontă.

Pe scurt, Vlăhiţa nu-mi spunea nimic din punct de vedere turistic, dar ştiam că acolo funcţiona(se) o turnătorie de fontă ale cărei furnale aveau o vechime apreciabilă(secolul XIX). Trecând pe acolo, opresc la poarta uzinei şi întreb cum aş putea să le fotografiez. Paznicul îmi spune într-o română acceptabilă (Vlahita este oraşul din România cu cea mai mare omogenitate etnică secuiască -98,3% şi... culmea, ,,VLAH,, înseamnă ROMÂN) că furnalul vechi a fost dărâmat acum 10 ani. Între timp, uzina s-a închis iar exploatarea de minereu de fier de la Lueta din Munţii Harghitei, nu mai era rentabilă, dacă o fi fost vreodată! Și cum gardurile ruginite tineau loc de sisteme de securitate Ultramaster, am putut intra si fotografia ceva nedefinit, care semăna cu o ruină la și în care nu voi mai reveni niciodată.

Am rămas astfel, cu două poze făcute într-o dimineaţă ceţoasă şi cu promisiunea de a veni la Festivalul narciselor din mai, când oamenii se bucură  și sărbătoresc primăvara, în poiana uriaşă de peste 300 de hectare, aflată la marginea oraşului.
În rest, amintirea unor instalatii vechi de producere a fontei cu ajutorul apei, singura de acest fel din Europa, nici un interes pentru promovare şi multă, multă...ceaţă.

Stațiunea Carmen Sylva

Deşi este o destinaţie estivală, am ales să scriu primăvara, pentru ca răscolirea amintirilor avute sa ne menţina spiritul,,călătoreţ " viu și netulburat și să ne ofere, poate variante.
Ar fi multe recomandari-turistice- de făcut pentru Eforie Sud, dar punctele tari pălesc în faţa punctelor slabe. Oare?
 De fapt e asa cum va așteptati, nu-i așa?

Orasul Eforie a luat naștere pe ,,ruinele " vechii staţiuni Carmen Sylva, si este compus de fapt din două localități separate, Eforie Nord, mult mai mare ca statiune și Eforie Sud unde se afla orașul și primăria.
Staţiunea Eforie Sud, este mai mica decât prima, are câteva străduţe intime, cu trotuare moderne si iluminat decent, vile și pensiuni arătoase unde turiștii se plimbă liniștiți pe biciclete de oraș, sau admiră stejarii termofili bătrăni din parcul cu oleandri.
Un parc și un teatru de vară destul de îngrijite, o faleza ce suferă la capitolul consolidare- multe portiuni se surpa sau aluneca datorita friabilitatii stratului argilo-calcaro-grezos, dar si din cauza dezinteresului.
Promontoriul pe care este situata staţiunea domina cu peste 25 de metri malul marii astfel ca privelistea îmbratiseaza o mare neagra, foarte albastra.
Din păcate, ca peste tot pe litoral, ori saracia ori prostia se dau în stambă la tot pasul, cu saltimbanci rataţi ce ocupa inutil trotuarul, și pentru care îți trebuie o bicicletă pliabilă, cu țigani scăpătaţi cu cruciuliţe luminoase în mână, cu terase îngrămadite între alte terase si unde sudoarea vecinului îţi lasă loc putin si pentru mirosul de pizza, cu o terasa manelistico-folclorica ce se numeste ,,Vienez"-daca vă vine să credeţi, cu tiribombe asezate pe faleza şubreda si proptite cu scânduri sa nu cada în râpă, cu tarabe de patroni estivali situati unde credeti-pe strada ,,Dezrobiriii".

Primarul, oricare ar fi el, încearcă să impresioneze turistul cu ceva asfalt,  niște fațade renovate cu tot felul de magazine de biciclete, suveniruri,  sau alte articole, trotuare, doua mici straduţe pietonale, câteva pubele ecologice care mimeaza interesul pentru mediu, dar si gropi de gunoi dincolo de cartierul de casute si campingul din sudul staţiunii. O plajă semîntretinută cu diguri- care sigur apartin de Apele Române- dezolante și cu stabilopozi lipicioși și alunecoși.
O imagine care sper să se schimbe curând.

Tușnad și Sfânta Ana

Mulți ani am făcut  Paştele la BăileTuşnad, iar amintirile acelor zile m-au năpădit zilele astea. Primii trei ani am fost la Hotel Ciucaș,  proaspăt amenajat, aranjat, iluminat special, renovat, nu cu multa mâncare în meniu  dar extrem de sățioasă. Aveam bilet cu mese incluse, dar pe bonuri, astfel că puteam mânca seara, pe bonurile sau suma de pe toată ziua și cred că erau zilele din an când mâncam cel mai mult.
Puteți să cereți de la agenții oferta cu Paștele la Ciucaș (Băile Tușnad), acum este mai scumpă, și nici nu se mai fumează în restaurant, dar merita sa încercati. Din acest motiv anul trecut am fost la vestitul Han Secuiesc, unde o cameră costă 90-100 lei, sunt mari, spatioase si în stil traditional dar cu tv si frigider, han/pensiune care este situat apropape de benzinăria Petrom din oraș, unde am citit  despre o ofertă de corpuri pentru iluminatul interior, care îmi amintește tot timpul despre serile magice de la Băile Tușnad.

Aici, într-un cadru deosebit  se mănâncă un nemaipomenit gulaş secuiesc și nu unguresc( fac aceasta paranteza pentru a va spune ca locuitorii din Harghita sunt mândri de originea lor, ei fac parte din ramura maghiarilor numita secui si au venit în zonele depresionare din Carpatii Orientali în secolele 12-13, când, probabil în zona nu era picior de român, din poporul maghiar mai fac parte ungurii, stabiliti în centru si vestul țării mult mai târziu, odata ce dominatia imperiului asupra Transilvaniei devenise foarte clara), sarmale uriase si un platou secuiesc pentru patru persoane, acesta din urma costa unde spre 40 de lei.

Stațiunea are și locuri de cazare în hoteluri, cu tratament de ape mezotermale, bicarbonatate, clorurate, carbogazoase, pentru boli cardio-vasculare sau astenii, afectiuni digestive, renale, ginecologice si endocrine Ce pe care le stiu eu sunt renovate și luminate cu proiectoare led Eletromax.ro și  se ridică, ca pretenții la un nivel bun, este vorba despre hotelurile Ciucaș, de 3 stele, Oltul, transformat în Ozon, tot de 3 stele și Tușnad 2 stele.
Tuşnadul este considerat, sau cel putin era, cel mai mic oraș din România cu aproape 2000 de locuitori. Este situat în sudul jud. Harghita la granita cu jud. Covasna, pe drumul dintre Brașov si Miercurea Ciuc, lângă Muntele Ciomatu( 1301), munte cunoscut pentru ca adaposteste singurul lac de crater vulcanic din tara, Sf. Ana.

Dacă mergeți la lac, plecați dimineața, pe la 9.30, spre Bixad ( spre sud, adică spre Brașov), iar dupa câtiva kilometri faceti spre stânga, spre Balvanyos si într-o oră, cel mult, sunteti sus, unde plătiti taxa de intrare în rezervatie apoi coborâti în ,,gura ''craterului.

Un itinerar religios în Egipt

În zona unde continentele Africa și Asia se îngemănează, adică în regiunea Peninsulei Sinai și a Istmului Suez, există posibilitatea promovării unui circuit turistic religios, pe care sigur egiptenii îl propun turiștilor, însă agențiile noastre nu. Este pentru cei ce doresc și alte experiențe atunci când compară ofertele în Egipt în 2014, ca să poată asezona și cu altceva sejurul  pe lângă soare, nisip, stațiuni de lux, piramide și Sfinx.

Este vorba despre itinerarul parcurs de evrei, la întoarcerea din Egipt, spre țara sfântă care se întâmplă(conform profesorului Menasce Har-El, de la Universitatea din ierusalim) prin micul Golf Suez (canalul nefiind încă construit) apoi urmează drumul spre actualul oraș egiptean Kabrit.
În acest oraș se întâlnesc Marele Lac Amar cu Micul Lac Amar, așa că evreii nu au traversat Marea Roșie, pentru că termenul ebraic ,,jam suf" a suferit o traducere greșită, el însemnând marea sau lacul cu trestii, pentru că zona este foarte propice pentru mlaștini și plante de apă. Traduceri greșite care au mai antrenat confuzii, și aș da exemplu Atlantidei, un mit nedemonstrat aproape de loc, în special cel care vorbeste de insulele din Atlanticul de est, Azore, Madeira  și mai ales Canare, cu insula pentru care recomand oricând și oriunde un sejur în Tenerife în 2014.
Urmează o zonă de la est de la orașul Suez, în orășelul Mara, în locul numit Fântâna Amară, cel de-al doilea popas l-au făcut în oaza numită în arabă Izvoarele lui Moise, unde au găsit 12 izvoare cu apă dulce, iar cel de-al treilea popas l-au făcut la Rafidim, unde valea seacă( ued în arabă) cu vegetație sărăcăcioasă, zugrăvește tabloul opririi lui Moise, la un deal alcătuit din calcar, rocă în care el ar fi putut scrie cele 10 porunci.
În cazul în care vă rezervați un sejur în Egipt în 2014, mergeți în Peninsula Sinai, la acest deal de 600 de metri numit Sinn Bișr, însemnând ,,Legile Oamenilor", presupus a fi muntele Sinai sau Horeb, după evrei, mai ales că Sharm el Sheikh este în peninsulă.
Muntele cel mai înalt din peninsulă numit-cum altfel- Sinai( ca și alte 12 vârfuri din zonă!?), are 2285 de metri, și este alcătuit din granit, o rocă în care cu greu puteau fi săpate cele 620 de litere ale Decalogului.
Cea de a patra oprire, și ultima, a fost la Ritma, situată la 19 kilometri de muntele Sinn Bișr, iar de aici a început epopeea asiatică a poporului evreu și a celui ce este considerat fondatorul monoteismului, din care se trag și creștinismul și islamismul.

Rezervările online la români

Există o anumită categorie de români, din ce în ce mai mare, care își rezervă sau caută câteodată sau tot timpul pe net, o cazare bună, un sejur, o cameră de hotel sau o zonă relaxantă în care să-și petreacă concediul. Cu alte cuvinte, știu și ei cam ce posibilități le oferă rezervările online, cu plusuri sau minusuri cu last minute sau earlibooking.

Sunt și români care descoperă prin prieteni ce înseamnă să faci rezervări online, asta chiar dacă știi să navighezi pe net, ai ceva cunoștinte despre siteurile de socializare, însă n-ai rezervat niciodată o cameră de hotel sau pensiune sau un sejur. Neîncrederea în parteneri este o boală veche a românului, și asta vine din gena noastră duplicitară. Facem și noi, pe undeva, la fel ca cei ce încearcă să ne tragă pe sfoară.

Hai să mai presupunem că te afli într-un circuit cuuna din ofertele agențiilor de turism și ajungi în Sighișoara, acolo unde numărul pensiunilor și hotelurilor este foarte mare și tipul de unitate de cazare este diferit și divers. Ce faci, te dai jos din mașină și cauți cazări la un preț rezonabil, oprind aiurea pe străduțele  înguste din jurul Pieței Mari?

Tu ești obosit după vreo 300 de kilometri parcurși, copilul plânge și vrea și el să se dezmorțească, iar soția nu mai suportă aerul condiționat, în plus este seară și mâine o iei de la capăt. Concediul este scurt și tu vrei să vezi o jumătate de țară într-o săptămână, ceea ce nu este niciodată în regulă. 
În toate aceste cazuri internetul, online-ul și site-utile care oferă sejururi și în Republica Dominicană  și la Bârsana, îți rezolvă în cinci secunde problema, așa că  afli că sunt vreo cinci pensiuni, undeva pe lângă Muzeul sau Casa lui Vlad Dracul, o ocazie bună să-l vizitezi și să tragi  cu mintea o fugă până la cetatea Poienari sau Făgăraș, care au aparținut acestei familii de domnitori români. 

Acesta este un avantaj uriaș al internetului, și un ajutor extraordinar pentru noi, ca beneficiari dar și pentru pensiuni sau restaurante. Cine mai refuză acest lucru, aparține, din păcate pentru el, unui trecut în care mersul pe ghicite era sportul favorit al românilor, ori azi nu mai este la fel, evoluăm, simplificăm lucruri care altădată poate aveau farmec, dar putea fi și extrem de enervante și obositoare.

Reflecții despre castelul Peleș

Reflecţiile de mai jos sunt generate de o vizită recentă la Castelul Peleș, după care m-am întrebat: Ce naiba facem noi aici, în ţara asta sau cu ţara asta? Întrebare retorică, evident, și în urma căreia parcă ai da o fuga să cauți promoții la bilete de avion. Dar poate că nu este prea târziu.

Castelul nu m-a impresionat niciodată în mod deosebit, atâta doar că mândria de a călca pe acolo pe unde alergau Prinţesa Maria sau Prinţul Mihai sau pășea gânditoare Regina Elisabeta, era consumată frenetic de abundenţa de stiluri ce îmbrăcau fiecare cameră a palatului.
Urcând aleea- evident necurăţată- spre castel, într-o dimineaţă de martie, după ce am lăsat maşina în parcare și am plătit taxa- evident fără chitanţă- mă gândeam ce peisaj frumos a ales Regele Carol, pentru a construi castelul, probabil ca urmare a vizitelor la Mânăstirea Sinaia cea atât de dragă familie regale de Sigmaringen.
Se gândea probabil la Bavaria natală și la frumuseţea unui Neuschwanstein, și în mare i-a reuşit( sau mai bine în mic!), decorul de tablou cu zăpezile de pe Furnica ce sunt întrerupte de verdele turnurilor și al copacilor, mai că te (a)duc cu gândul către Alpi din Germania din zona Allgäu sau către Dolomiții din Italia astfel că până la intenția de a-ți procura niște bilete de avion București-Milano, sau București -München, nu mai este decât un pas. Dar să revin la...reflecțiile despre acest obiectiv turistic fundamental în istoria noastră

Cazi repede, la propriu, când dai de gheaţa groasă de pe alei și de tarabele cu ,,suveniruri" kitch, împreună cu marocanii, israelienii, francezii, germanii, englezii sau cu diferiţii vorbitori ai acestor limbi. Cauţi o bancă mai acătării, dar te așezi în merele glazurate ale unui comerciant, sau o iei în freză de la un bumerang aruncat de un vrăjitor măsliniu, flancat de două muieri ce încearcă să vândă o,,ffaţă dă masă tradiţeonală".
Dacă emblema castelelor si palatelor românesti nu este îngrijită si curăţată la propriu  dar și la figurat, dacă se urmăreşte doar exploatarea patrimoniului si nu conservarea lui, dacă urme de respect turistic nu avem, atunci este nevoie să construim cu viziune, un traseu turistic care să plece de la primirea zborurilor de pe aeroportul Otopeni  și să meagă până la Castelul Peleș sau Poiana Brașov.

Unde mergem în Grecia?

Beach party în Mykonos

Este greu să scrii despre Grecia, în condițiile în care toate site-urile turistice sau generaliste au cel puțin un articol despre una sau zece destinații de top din minunata Eladă. 
Hai să alcătuim o ordine geografică a principalelor atracții, zone sau obiective turistice din cele trei Grecii. 
Prima ar fi Grecia continentală, cu zona nordică de la Marea Egee și cu Salonicul , în prim plan, plus cele trei peninsule care se răsfiră precum degetele de la o mână, cu salbele de stațiuni aferente și cu îngusta peninsulă pe care se află Muntele Athos.

Urmează zona centrală a Greciei continentale, unde prin satele pierdute din Munții Pindului și din zona Olimpului, poți avea surpriza să auzi vorbindu-se românește, pentru că există acolo vorbitori ai unui dialect arhaic românesc, numit megleno-român. Atena,  mânâstirile de la Meteora, Paralia Katerini sau Larisa plus insula Eubeea lipită aproape de continet, sunt zonele care atrag milioane de turiști în fiecare an. Zona capitalei, care nu mai are nevoie de reclamă, oferă și posibilitatea unor zboruri charter în 2014 către Egipt sau către insula Afroditei, Cipru.
Grecia peninsulară, începe de la de la istmul Corint, o porțiune îngustă de uscat ce unea cele două Grecii, tăiată azi de un canal spectaculos, care unște cele două mări de care este legată istoria Greciei Antice, Marea Ionică din vest și Marea Egee din est. Sparta este o destinație interesantă, adusă în actualitate de filmele care arată vitejia luptătorilor în defileul de la Termopile.
În sfârșit, perla turismului mediteranean, o constituie miile de insule( vreo 2000!) care fac, cel puțin din Marea Egee un uriaș ,,lac"...grecesc, și care alcătuiesc cea de a treia Grecie, cea insulară. Plus insulele de pe coasta de vest care se înșiră în Marea Ionică, de la granița cu Albania, unde se află celebra insulă Corfu, insula lui Ulise, a lui Homer dar și a sfântului ierarh Spiridon. Capitala insulei, a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, ceea ce face din Corfu în 2014, o obligatorie destinație de vacanță,  această mare insulă este urmată  spre sud de Lefkada și Zakyntos.
În Marea Egee, abundența de insule și de oferte, obligă turistul la o minimă documentare, așa că începem de la nord din Thasos,Skiathos, Skyros, Chios, apoi insula paradisului de lux unde găsiți sute de oferte la Mykonos în 2014, Kefalonia, Rhodos, Lesvos, Santorini și terminăm în sud cu cea mai mare insulă grecească Creta.
După cum am spus o minimă documentare, nu strică, asta ca să știm și pe ce lume trăim și unde mergem și ce trebuie să vizităm.

O stațiune aflată la răscrucea drumurilor Parângului

Lacul Vidra

Până la urmă nu prea ai ce să ceri de la un orășel-stațiune ca Voineasa, care a aparținut cu blocuri și fabrici cu tot, societăților care au amenajat din punct de vedere hidroenergetic sitemul bazinului Lotru, sau poate tocmai de aceea.
Fotografiile cu regiunea  înfățișează vechile hoteluri ale sindicatelor(Lotru, Voineșița, Vidruța, Brădișor- cu bază de tratament, Lotrișor, etc.) sau braseriile și cofetăriile unde oamenii muncii, din Dobrogea până la cei ce-și aveau locurile de muncă în Maramureș sau Oltenia, se bucurau odinioară de odihna binemeritată.

Nu vreau să fiu sarcastic, însă cadrul natural deosebit în care este așezată stațiunea Voineasa și obiectivele turistice la care avem acces cu plecare din centrul stațiunii, nu pot acoperi lipsa de investiții în infrastructura turistică. Până la urmă este singura stațiune din zonă, vecinii ei fiind situați la mulți kilometri depărtare: Păltinișul spre nord, pe crestele Munților Cândrelului/Cibinului, Rânca pe versanții sudici ai Parângului, Călimănești-Căciulata pe Valea Oltului.

 Eforturi am văzut destule, mai ales în partea localității care nu este stațiune. Numeroase pensiuni de trei și chiar patru stele, magazine bine aprovizionate, vreo două restaurante și un asfalt destul de bun, care oferă locuri de muncă în Vâlcea în 2014 dar și în anii anteriori. Bine că în Vidra, practic o stațiune inexistentă, s-a construit o pârtie de schi! O investiție a ministerului, care s-a făcut fără ca măcar drumul până acolo, pe valea Mânăilesei, să fie modernizat și fără ca în zonă să existe faciltăți de cazare.

Stațiunea este situată la altitudinea de 650 de metri altitudine, pe versantii nord-estici ai Munților Latoriței, fiind traversată de Lotru, care mai are de străbătut vreo 38 de kilometri până la vărsarea în Olt, în apropiere de Brezoi.
De aici, din Voineasa, se poate pleca în câteva zone de o rară frumusețe. Am să încerc, mai jos, să creionez   un posibil traseu: Vidra- cel mai mare lac de acumulare din bazinul Lotrului, deservit de cea mai mare hidrocentrală din România(Ciunget) și care creează în continuare inclusiv locuri de muncă pentru Rm. Vâlcea, azi în 2014. Drumul are 25 de kilometri, și dublează valea pârâului Mânăileasa. Defileul Latoriței, probabil cel mai frumos  defileu din țară. O sălbăticie rezervată și întregită, într-un fel, de lacurile construite pe firul apei. Cataractele Lotrului și Lacul Balindru, pe un drum pietruit dar bine întreținut, de vreo 14 kilometri, care merge și mai departe până la Vidra. Curmătura Oltețului, drum care se face din valea Latoriței, și urcă culmile Muntelui Căpățânii, coborând spre Peștera Polovragi. Drum pentru 4x4 dar care, cred, oferă priveliști și senzații unice.

Un molid candelabru din pădurile Voinesei

Despre un pelerinaj catolic- Calea Fecioarei Maria

Statuia Fecioarei de la Șumuleu Ciuc

Încerc de mult să alcătuiesc o listă cât se poate de completă cu toate locurile de pelerinaj creștine, fie ele ortodoxe, romano- catolice sau greco-catolice, însă asta presupune cunoașterea în detaliu a zonelor din toate continentele unde există creștini. 

Dincolo de pelerinajele arhicunoscute, din Israel sau din Grecia, de mare importantă pentru catolici  sunt pelerinajele la aparițiile Fecioarei Maria, de la Lourdes( Franța), Fatima (Portugalia) sau Medjuorje (Bosnia), iar pentru America Centrala și de Sud, probabil cel mai cunoscut loc de pelerinaj se află în Mexic, la Guadalupe, unde minunea săvârșită de Fecioara Preacurată are legătură cu creștinarea aztecilor.

Începutul făcut timid, este legat de un drum de pelerinaj catolic care unește câteva țări din Europa Centrală, un drum, o cale de pelerinaj relativ accesibilă tuturor pelerinilor, numită Via Mariae.
Această ,,cale", este în același timp un motiv de drumeție, de contact cu natura dar este și o călătorie de regăsire spirituală, de întărire a credinței în lucrările minunate ale Domnului și în forța creatoare a spiritului creștin.
De fapt, avem de a face cu o rețea de drumuri de pelerinaj, care străbate toată Europa Centrală, pornind de la sanctuarul marian Mariazell din  nordul Austriei, traversează Ungaria pe lângă Budapesta( de aici sunt rute speciale către două locuri de pelerinaj unul în Polonia, la Chestochowa unde se află Icoana Madona Neagră cu o replică la Cacica, și celălalt în Bosnia, la Medjugorje unde se află un altar pe locul unde a apărut Fecioara Maria), urmează Mariapocs, tot în Ungaria ( la granița cu Ucraina), și în cele din urmă Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. În cazul în care faceți acest drum în ultima decadă a lunii mai, puteți face un altfel de pelerinaj, muzical de data aceasta, la concertul lui Andre Rieu, de la Budapesta din 2014, în felul acesta unic, veți trăi emoția pelerinajului la altă cotă spirituală.

Drumul are 1300 de kilometri, și poate fi parcurs în 60 de zile, individual sau în grupuri de pelerini, pe jos sau cu bicicleta. Este marcat special și, cel mai important, nu străbate locuri foarte populate ci urmează poteci și drumuri lăturalnice din mijlocul naturii. Puteți găsi detalii pe site-urile despre peleinaje de acest fel dar și la agenții de turism din București sau din țară, care au inclus în ofertele lor și această niță turistică.

Obiectivul Via Mariae, este împărtășirea valorilor spirituale și comunitare, prin evadarea din rutina zilnică, descoperirea lumii și descoperirea sinelui,  omul schimbându-și astfel, viziunea despre viață și despre Dumnezeu.

Legenda Pietrei Teiului

Piatra Teiului posedă(?!) o mică legendă cu Tartorul cazanelor Iadului. Legenda populară încearcă să explice prezenţa acestui stâlp calcaros pe mijlocul Văii Bistriţei, amonte de lacul de acumulare Bicaz-Izvorul Muntelui.

Ochii strainului care ajunge prima dată în zona Ceahlăul pe  la Poiana Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o aparţie insolită ce stă infiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii Bistriţei.

Este Piatra Teiului, un conglomerat calcaros ce străjuieşte iarna dintre gheţuri şi vara dintre ape, intrarea  râului moldav în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui- Bicaz.

Se spune că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei( denumirea cursului superior este Bistriţa Aurie) a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că urcând el pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan şi legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii” (citat din Al. Vlahuţă- ,,România pitorească,,).

Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui, aşa că ziua şi cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi  coborând spre vale furios. Când acesta a văzut că ziua îşi face loc de după Lună  s-a speriat şi… ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana Teiului) s-a întors în văgăunile pământului.

Iar când au văzut oamenii munţilor aşa stâncă lăsată de izbelişte, s-au crucit şi ca să împlinească voia Domnului au pus şi o cruce sus pe ea.  Și cum în poveste am folosit trei nume ale Satanei, iată-le și pe celelalte conform dicționarului de sinonime: Ucigă-l Toaca, Încornoratul, Demonul, Tratorul, Belzebut.  

Între noi fie vorba, nu există loc semeţ, deal munte, colină, etc. în România să nu aibă o chestie religioasă lângă sau pe ea. Nu că am ceva împotrivă, dar cred că uneori se exagerează.

Lăsănd basmele românești  și legendele la o parte şi revenind la … realitatea geografică sau dacă vreţi la cea  geologică, aflaţi că stânca aceasta are peste 23 de metri înălţime şi este de fapt un martor de eroziune  rămas din prioada cretacică a frământărilor tectonice.  Bineînţeles, are aceeaşi constituţie petrografică ca şi marele PION (denumirea veche a Ceahlăului, consacrată de Gheorghe Asachi) motiv pentru care a fost declarată minirezervaţie geologică.

Această ciudăţenie geologică este completată de un decor mirific în care îşi face loc şi o creaţie antropică, şi anume viaductul  de peste 800 de metri, care traversează firul Bistriţei înainte de a se topi în marele lac de acumulare.

Spre Cheile Nerei, în Banatul de munte

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeti pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane ori puteți ajunge la Timișoara, rezervându-vă zboruri prin Blueairweb.com, și închiriind apoi o mașină din capitala Banatului. Dacă veniti cu mașina din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceți dreapta, spre Iablanița, urmați drumul spre Oravița sau Anina(în funcție de indicatoare, veți trece prin Cheile Globului, unele dintre puținele chei ,,săpate " în şisturi cristaline.

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici(a doua denumire a marii depresiunii intramontane străbătută de Nera, numită de obicei Almăjului) trebuie să faceți spre Dalboşeţ si apoi spre Sopotu Nou. Înainte de intrarea în această ultimă comună faceți dreapta spre podul de peste Sopot, și mergeti pe drum de țară, uneori îngust, alteori mai lat și nu foarte desfundat, până dați de primele case (distanța dintre ele poate fi de câțiva kilometri).

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc, nici urmă de un minim indicator, chiar rudimentar, din aceasta cauza este bine să întrebați pe la țăranii din zonă. Nu de alta, dar să nu vă vină să plecați din zonă, adică să faceți cale întoarsă cu bilete de avion Timisoara -Bucuresti, de data asta.
Revin și vă spun că ar fi inteligent să lăsați mașinile cu garda mică la sol, undeva la ultima casă (cu mulți câini!?), și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri, peisajul este super(b), puteți mânca mure pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera, deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe portiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre, apropo, Nera se varsă în Dunare chiar la intrarea acesteia în țară, lângă Baziaș), stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine, dar par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc( izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă) ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos, și de care sincer, nu auzisem.
Pentru a ajunge la el trebuie să treceți prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei) și încă ceva, se poate campa lângă el, noi am găsit 7 corturi acolo!
Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt o legendă despre un localnic care-l păcălește pe Aghiuță,  astfel că acesta rămâne pe fundul lacului pe vecie.
În cazul în care micuțul dar complicatul traseu prin partea estică a Cheilor Nerei v-a deșteptat oarecari amintiri montaniarde, aflați că la fel de interesant este și Defileul Dunării dar și vestigiile romane de la Drobeta, unde puțeți ajunge chiar și luându-vă bilete de avion pentru Craiova sau Timișoara, sau de ce nu pentru Sibiu. Asta ca pe traseul auto să faceți și minunea de drum montan, numită Transalpina.

Mic ghid pentru un circuit în Săsime

Câlnic

O minimă pregătire pentru cei ce-și doresc un circuit, presupune în primul rând alegerea traseului (lungime, timp, drumuri, nr. de orașe, nr. de obiective), a cazării( nr. de zile, condiții) și a obiectivelor și a tipului lor (arhitecturale, religioase, naturale, urbane, muzeale, etnografice). 

Spun și scriu asta pentru că am constatat că românii nu știu, sau mai bine zis nu-i interesează să-și planifice concediile și/sau circuitele prin țară, după minime reguli turistice, cu excepția earlibooking-urilor, poate.
Ca să nu mai vorbesc că atunci când ajung în afara țării, nu au minime cunoștințe generale, geografice sau de gramatica franceză ori germană, că de engelză nu are rost să vorbim, pentru că fiecare se descurcă cumva.
În sfârșit, să revenim pe meleaguri transilvane.
Un circuit în zona din sudul Transilvaniei presupune o oprire obligatorie în zona Mărginimii Sibiului, la românii de acolo, la ciobanii și stânile lor, după care se poate continua în regiunea de origine germană Sibiu- Cisnădie- Cisnădioara-Tălmaciu, și chiar dacă nu mai sunt mulți vorbitori, cred că vă va folosi un ghid de conversație româno -german, chiar dacă dialectul săsesc vorbit aici este unul arhaic.

Valea Viilor

N-aș vrea să insist asupra multiplelor obiective turistice din orașul lui Herman( Sibiu- Hermanstadt), astfel că vă recomand trei obiective religioase aflate în patrimoniul mondial UNESCO, de care, sau cu care sudul vestitei regiuni Siebenburgen( 7 Cetăți), se mândrește.

Este vorba de bisericile fortificate de la Valea Viilor, numită Wurmloch, devenită în românește Vorumlac, și care înseamnă ,,Gaură de vierme", corect din puntul de vedere al gramaticii limbii germane dar și din punct de vedere geografic, întrucât satul este situat la capătul îngust al unei depresiuni alungite între dealurile Hartibaciului.

A doua biserică fortuificată este cea de la Câlnic, în dialectul săsesc Kellenk , iar în germana literară Kelling, unde se află unul din cele mai bine păstrate turnuri, din secolul al XIII lea, numit Donjonul Siegfried.

Biertan

Cea de a treia biserică fortificată, este și cea mai cunoscută și cea mai bine păstrată, este vorba despre Biertan, numită în germană Birthälm, și care se mândrește cu o celebră încuietoare de la ușa bisericii, unică în lume, dar și cu două rânduri de fortificații.

Închei micul ghid și puținele dar esențialele recomandări pentru sudul Transilvaniei, cu explicația pentru SĂSIME, simplă de altfel, pentru că este preluată de la SECUIME, ambele populații venite în zonele lor în secolele XII-XIII.