sâmbătă, 7 decembrie 2013

Sarmale ca la Lunca Ilvei- de la Kitchen open 24 h/day

 Motto-ul acestui miniproiect- Plecat de acasă culinar- l-am găsit într-o carte de bucate, vinuri și obiceiuri românești( Ed. Paideia, 2008) scrisă de regretatul Radu Anton Roman:

,,...în spectacolul care tocmai începe, scenografia și costumația corecte sunt: copil bine educat dar desculț, murdar și flămând, bunica gălăgioasă, dar pâinea lui Dumnezeu, curtea țărănească, cu iarbă moale, nuci și flori de regina nopții, și seara, ca o amețeală blândă și misterioasă de pe cea lume, lumini arămii ce se sting într-un început leneș, aproape adormit, de toamnă târzie, se aud harapnice depărtate, aici sunt un sunet ce confirmă pacea, ca și năvala bivolilor pe uliță, cu răget cald, domestic, o, Doamne, ce imagini interioare, ce cărți poștale imprimate pe sufletul meu, Ohabă, moșie nesmintită decât de amintiri prea duioase, ești mai mult decât hotarul viselor vechi și inocente, ești o închipuire".
Totul se învârtea, în acel articol, în jurul... unturii, aceea mâncată cu pâine prăjită și frecată cu usturoi ori ceapă. Ferice de cel ce se (RE)descoperă, în aceste descrieri absolut răscolitoare pentru orice suflet de copil închis în carapacea de adult (semi)corporatist.

Țara Năsăudului este regiunea suprapusă peste dealurile cu acelaşi nume din nordul Transilvaniei, situată la poalele Munţilor Rodnei şi Ţibleşului; Obiective turistice: portul popular deosebit al bărbaţilor, cu pălării cu pene de păun; casele memoriale ale scriitorului Liviu Rebreanu şi ale poetului George Coşbuc în localităţile cu acelaşi nume; staţiunea balneoclimaterică Sângeorz Băi; podurile de lemn acoperite și traseele către vârfurile de peste 2000 de metri ale Rodeni; Lacul de acumulare Colibița; castelele și bisericile de lemn din satele bistrițene; și, aș adăuga eu...gastronomia absolut delicioasă pusă în farfurie de Gabi Naum.

                                                                                  Iată articolul  de la Gabi, și blogul ei... gustos.

Este roman care sa nu fi  mancat sarmale "macar o data, doar odata-n viata lui", vorba cantecului? Ma indoiesc! Si pentru ca si eu fac parte din acest neam de soi, iata am pregatit sarmale, de asta data asa cum se fac pe aici, pe la Lunca Ilvei, zona in care locuiesc din anul 2000 incoace. E drept ca am mai redus din cantitatea de grasime, intrucat nu am pus in compozitia lor traditionala slanina, dar m-am tinut aproape de reteta bistriteana adaugand un pic de afumatura, ceea ce in partea de sud a tarii, de unde imi trag obarsiile, nu se obisnuieste.

Ingrediente:
o varza medie, proaspata,
aprox.700 g carne porc, tocata,
200 g sunca afumata (Kaiser),
100 g orez,
un ardei kapia,
o ceapa medie,
o lingurita de boia,
optional, un cub concentrat de vita,
piper si sare, dupa gust,
o lingura de bulion,
optional, o lingura zeama de lamaie,
o frunza de dafin, cimbru, patrunjel.
Mod de preparare:
Se curata varza de foile vestede si cotor si se pune in apa fierbinte cu putina sare. Se lasa pe foc pana se patrund usor foile. Se imparte fiecare foaie pe jumatate, indepartand nervura groasa de pe mijloc.
Se toaca marunt ceapa, ardeiul si sunca afumata (din care se pastreaza putin pentru pus pe deasupra, in oala), se pun intr-o tigaie de teflon si se calesc putin, adaugand o lingura de ulei. Se amesteca intr-un vas carnea tocata, orezul ales si spalat, legumele calite, sarea, piperul si restul condimentelor. Dintr-o varza medie eu am scos in jur de 50 de foi (jumatati), dintre care am umplut doar 35 de bucati, iar pe celelalte le-am tocat.

Se ia o oala mare si se aseaza un strat de varza tocata pe fundul ei. Deasupra se aseaza soriciul de la sunca, taiat bucati. Se portioneaza amestecul de carne si se umple pe rand fiecare foaie de varza, incepand dintr-un capat. Se ruleaza strans si se introduc marginile in interior.
Se aseaza sarmalele in oala, unele langa altele, in straturi. Se acopera cu varza tocata si bucatele de sunca tocata. Se adauga din apa in care a fiert varza, cat sa acopere sarmalele, cimbru si o foaie de dafin. Se lasa sa fiarba la foc mic, timp de aproximativ 2 ore, completand cu apa din cand in cand, iar aproape de final se adauga bulionul. Daca preferati gustul acrisor, avand in vedere ca varza folosita este dulce, puteti adauga o lingura de zeama de lamaie in apa in care fierb sarmalele. Pentru un gust mai bun, coborati sarmalele la cuptor pentru cateva minute, la foc potrivit, in vasul acoperit si lasati-le pana scade putin apa.
Optional, se servesc cu o lingura de smantana (de Lunca Ilvei! :))).

6 comentarii:

IubitorideCalatorii spunea...

Pofta buna!

IubitorideCalatorii spunea...

Pofta buna!

Ochiul babei spunea...

Sa inteleg ca ne mai pui si alte retete?

Viorel Iraşcu spunea...

@iubitorii naturii- multumim!
@Ochiul babei- da , voi mai pune. Poate ne ajutati si dumneavoastra cu o reteta din Banat sau din Apuseni!

Gabriela spunea...

Foarte frumoasa introducerea, Viorel! Multam fain!

Viorel Iraşcu spunea...

Si foarte buna reteta!!!

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...