Biserica luterană Daia |
Cine sunt Unitarienii?(După Wikipedia)
Biserica Unitariană (din latină "unus", unul singur) a apărut în contextul reformei protestante ca o critică la dogma trinitară (credința în Sfânta Treime). De aceea adepții acestei religii sunt cunoscuți și ca antitrinitarieni.
Deviza Bisericii Unitariene este: Un singur Dumnezeu - Egy az Isten - Unus est Deus – God is One. În prezent unitarienii sunt răspândiți în special în Ungaria, România, Scoția, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii. La mijlocul secolului al XVI-lea, sub influența medicului italian Giorgio Biandrata și sub conducerea lui Francisc David, a avut loc în Transilvania o puternică mișcare unitariană, care a dus în final la acceptarea Bisericii Unitariene din Transilvania, pentru prima dată în lume, ca religie recunoscută oficial. Emblema arată un șarpe care își mușcă coada într-un cerc în jurul unui porumbel ce stă pe o stâncă (sau pe glob). Cercul este simbolul completului, perfectului, deplinului, iar stânca sugerează că porumbelul stă pe un fundament solid și tare. Deasupra șarpelui și porumbelului se află o coroană regală, sugerând că după nașterea noii religii chiar regele de atunci al țării Ioan Sigismund Zápolya a devenit unitarian, singurul rege unitarian din istorie. Aș adăuga că bisericile care sunt trecute ca fiind din secole anterioare mișcării au fost inițial catolice sau reformate/calvine.
Cine sunt Luteranii?
Bisericile Evanghelice-Luterane, grupate în Federația Luterană, sunt Bisericile și obștile bisericești care au acceptat Reforma protestantă și care urmează, într-o măsură mai mare sau mai mică, teologia preotului Martin Luther, numită și luteranism.
Luteranii din România sunt reprezentați oficial prin două instituții: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România (a credincioșilor de naționalitate germană) și Biserica Evanghelică Luterană Sinodo-Prezbiteriană (a credincioșilor maghiari și slovaci).
Județul Mureș-
1. biserica unitariană din comuna Adămuș, construită în 1518, unde pot fi admirate elementele gotice, turnul din 1694 și poarta de lemn din 1794/
2. biserica unitariană din satul Călușeri, com. Ernei, ridicată în 1762 cu turn de poartă din 1783/
3. biserica unitariană din satul Roua, com. Fântânele, ridicată în secolul al XVIII și refăcută în secolul XIX/
4. biserica unitariană din satul Trei Sate, com. Ghindari ridicată în 1798/
5. biserica unitariană din satul Isla, com. Hodoșa, din secolul al XVII lea/
6. biserica unitariană din satul Deaj, com. Mica, ridicată în 1834/
7. biserica unitariană din satul Gălățeni, com. Păsăreni, din secolul al XV lea, cu tavan casetat și pictat în 1607/
8. biserica unitariană din comuna Suplac, construită în 1699/
9. biserica unitariană din municipiul Târgu Mureș, una dintre cele mai vechi din țară , din secolul al XIII lea/ 10. biserica unitariană din orașul Târnăveni, din secolul al XIII lea, în stil gotic , cu picturi murale interioare, cu tavan casetat și pictat, amvon, clopot si argintărie din secolele XVI-XVII/
11. biserica unitariană din satul Mitrești, com. Vărgata, din secolul al XIII lea, cu tavan casetat și pictat din 1667.
Județul Covasna-
12. biserica unitariană din satul Racoșul de Sus, orașul Baraolt, ridicată în secolul al XVIII lea/
13. unica cetate sătească cu biserică unitariană din comuna Belin, ridicată în secolul al XVI lea, construită în stil gotic târziu, cu ziduri groase de 2 metri și patru turnuri de apărare/
14. biserica unitariană din satul Calnic, com. Valea Crișului , din 1674, cu tavan casetat și pictat în 64 casete pictate în stil popular, cu un turn clopotniță de lemn din 1674, monument de arhitectură.
Județul Sibiu-
15. biserica luterană din satul Retiș, com. Brădeni ridicată în secolul al XV lea/
16. biserica luterană din satul Daia, com. Roșia, din secolul al XIII lea cu zid incintă și turn din secolul al XVII lea.
Județul Brașov-
17. biserica unitariană fortificată din satul Ionești, com. Cața, din secolul al XIV lea.
Județul Harghita-
* biserica unitariană din Dârjiu, din sec. XIV, monument UNESCO, înițial romanică apoi în stil gotic, cu valoroase picturi interioare din 1419- un articol AICI
18. biserica unitariană de secol XVI, din comuna Corund/
19. biserica unitariană din Cristuru Secuiesc, ridicată în secolul al XI lea(!?) și refăcută în 1458/
20. biserica unitariană din localitatea Filiaș, construită în 1803/
21. biserica unitariană din satul Orășeni, com. Mărtiniș, din 1783-1785/
22. biserica unitariană din satul Petreni ridicată în secolul al XVI lea/
23. biserica unitariană din comuna Merești, din 1786-1793/
24. biserica unitariană din satul Crăciunel, com. Ocland, ridicată în 1300, cu tavan casetat și picat din 1702 și ziduri de incintă din 1821/
25. biserica unitariană din satul Satu Nou, com. Ocland, ridicată între 1798-1801 cu ziduri de incintă din 1827/
26-27. bisericile unitariene din comuna Secuieni, prima din 1791 cea de a doua din 1812/
28-29-30. biserica unitariană din comuna Șimonești, construită între 1801-1811 cu turn din 1818 și biserica unitariană din satul Medișoru Mare, din secolul al XV lea cu tavan casetat și pictat în 1810 și cea din satul Turdeni, din 1819.
Județul Bistrița -Năsăud-
31. biserica luterană fortificată din comuna Dumitra, ridicată în stil gotic în 1488, cu turnul de poartă numit al Slăninilor, obicei des întâlnit în comunitățile transilvane.
Județul Alba-
32. biserica unitariană din satul Sânbenedic, comuna Fărău, a cărei construcție începe în secolul al XV lea și este finalizată în sec. al XVIII lea.
Județul Cluj-
33. biserica unitariană din satul Cheia, com. Mihai Viteazu, din secolul al XVIII/
34-35-36. bisericile unitariene din comuna Moldovenești, cea din reședința de comună de tip sală și ridicată în sec. XVI, cea din satul Bădeni, din secolul al XVII lea și cea din satul Plăiești din secolul al XV lea/
37. biserica unitariană de secol XV, din comuna Săndulești/
38. biserica unitariană din comuna Suatu construită între secolele XIV-XV/
39. biserica unitariană din satul Chidea, com. Vultureni, din 1902/
Județul Hunedoara-
40. biserica luterană din orașul Orăștie, construită în 1820
Județul Maramureș
41. biserica luterană din orașul Baia Mare, construită în 1912
Județul Satu Mare
42. biserica luterană din orașul Carei, construită în 1847
2 comentarii:
Si in Pitesti exista o biserica luterana, chiar in centrul orasului, foarte veche, cam de 100 de ani. Am avut ocazia sa intru in ea. Pentru mine bisericile acestea au un farmec aparte.
Multumesc, Gabriela. M-am gandit sa fac un post si cu bisericile luterane sau unitariene din afara Transilvaniei, dar am putine date.
Cu respect si te mai astept pe aici.
Trimiteți un comentariu