Mănăstirea Probota, nu are un loc special în schițele traseelor turistice care vizează minunile de arhitectură medievală bisericească ale Bucovinei. Poziția sa excentrică față de axa Humor-Moldovița-Sucevița, a făcut ca imaginea sa, să nu fie foarte clară în constiința călătorilor sau a pelerinilor.
Situată între dealurile pârjolite de secetă ale Fălticenilor, dealuri care odinioară gemeau de mulțimea fagilor și a stejarilor, mănăstirea aparține din punct de vedere administrativ de orașul Dolhasca, aflându-se la 6 kilometri de centrul orașului.
Istoria acestei minuni începe undeva în secolul al XIV lea, cu o biserica ctitorită de Roman I, urmată de o alta ctitorită de Ștefan cel Mare, și care nu mai există, presupunându-se că au fost luate de apele revărsate ale pârâului Șomuzul Mare.
În 1530 fiul marelui domnitor moldovean, Petru Rareș, ridică această biserică, hotărând ca ea sa devină necropola familiei, deși domnitorul este și ctitorul mănăstirii Moldovița vestită pentru fondul ,,galben" al picturilor. De altfel, aici se află inclusiv mormântul Doamnei Oltea, mama lui Ștefan cel Mare, călugărită sub numele de Maria.
Pictura originară, atât cea de la exterior cât și cea interioară datează din 1532. De curând s-a finalizat restaurarea picturilor interioare cu ajutorul unei fundații japoneze( ca întotdeauna trebuie să vină străinii să plătească pentru restaurarea monumentelor UNESCO).
Cea exterioară se mai păstrează pe unul din pereți, cel sudic, însă timpul lung în care nu a funcționat ca mănăstire ( între 1964-1991) și lipsa fondurilor au afectat pictura exterioară de pe peretele nordic. Singurele fresce mai bine păstrate fiind: Arborele lui Iesei și Imnul Acatist.
Planul este unul tipic pentru arhitectura medievală moldovenească, realizat după tradiția bizantină, absidele fiind unite printr-un plan central.
Toate aceste elemente au permis încadrarea acestui monument bisericesc în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1993, după cum stă scris și la intrarea pe poarta cea mare.
Poate faptul că este mai puțin cunoscută, a permis conservarea elementelor de pictură interioară și a celorlalte elemente arheologice descoperite în curtea bisericii. Investițiile în parcare și în toalete, în așa numita infrastructură turistică, sunt palide, din păcate.
Toaleta modernă este închisă cu lacăt, indicatoarele lipsesc exact în zonele unde ai nevoie mai mare de ele, iar constructia școlii din apropiere, rămasă fără finanțare, accentuează turistului senzația de lipsă de implicare a comunității.
Alte situri UNESCO din România-Aici
ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...
4 comentarii:
Frumos ca aduci in discutie aceasta manastire. Am mai citit despre ea si stiam ca este locul de inmormantare al Doamnei Oltea, dar nu am ajuns sa o vizitez. In trecere prin Bucovina, am vizitat si eu - ca tot turistu' - manastirile cele mai promovate. Imi propun insa un sejur mai lung in zona si atunci voi ajunge si pe aici. Pana atunci, multumesc Viorel pentru informatii!
Cu multa placere.Sarutmana.
Probota e in Regat, nu in Bucovina.
De acord cu poziționarea exactă, în afara ,,granițelor” Bucovinei, dar te rog să înțelegi că asocierea cu mănăstirile pictate din... Bucovina , nu va face decât să scoată din anonimat acest frumos locaș bisericesc.
Trimiteți un comentariu