Apusenii și frumusețile sale - Partea a II a

de Sofia Flori
cont FB- aici

continuare din partea a I a- AICI

Dupa ce "am reusit " sa nu vad nimic, am realizat ca nu aveam unde dormi, iar multe dintre pensiunile din Turda era ocupate cu oaspetii de la festival.
 Intr-un final am gasit undeva pe soseaua spre Campeni, langa o benzinarie, o camera fff frumoasa, linistita si curata. A doua zi, la ora 9 am mers la Salina, apoi m-am plimbat prin Turda si din nou in cheile sale atat de cunoscute.


Am platit biletul de intrare, si m-am bucurat de tot ce vedeam pe traseu.
Chiar daca era luni, era aglomerat...cativa turisti incercau sa se catere, altii erau deja sus...unii erau in apa si "se luptau" cu pestii.

Cheile sunt scurte si am inteles ca ar fi cele mai inalte din tara, cu inaltimi  ale  peretilor de 250-300 de  metri.
Traseul este bine amenajat si ingrijit(banii de pe bilete sunt folositi inteligent-cred!), podurile de
 peste raul Hasdate sunt la fel de ingrijite si in stare buna de functionare.

 Mie mi-a fost putin frica in portiunea unde trebuia sa te tii de un cablu gros si o poteca foarte ingusta unde piatra era alunecoasa.

Am vazut si cateva pesteri mici fara  nimic spectaculos insa. Raul a sapat frumos in chei, din loc in loc unde apa este mica sunt pietre mari probabil cazute de pe versanti, este plin de peste dar fiind rezervatie nu ai voie sa il prinzi.

Cand am ajuns in capatul cheilor am intalnit....un pescar. Nu prinsese nimic si tot incerca, dar macar facea un lucru bun...dadea de mancare la peste!!!

Acolo se deschide o poiana verde si in capatul ei se afla un sat unde exista "un popas". Nu am mai continuat, m-am racorit putin in apa care era destul de rece avand in vedere cele 38 grade din aer.

La intrarea in chei, unde lasasem masina am observat Cabana Cheile Turzii, care din pacate, nu mai putea fi locuita, nu avea geamuri si totusi era atat de frumoasa dar si trista in acelasi timp!

Nu mai stiu ce marcaj avea traseul dar am mers pe cursul raului si a durat in jur de 3 ore cu opriri cu tot.

La masina, am mai stat putin la iarba verde si aer curat, apoi am plecat pe DN spre Campeni-Arieseni.

Apusenii si frumusetile sale- Partea a I a

de Sofia Flori

Anul trecut, am reusit sa ajung pentru prima data in zona Ardealului. Am fost fermecata pe loc.
Nu aveam nimic planificat, dar stiam ca erau atat de multe lucruri de facut si de vizitat, asa ca nu mi-am facut griji.

Eram in vizita la  o ruda indepartata, care locuieste in vestita localitate Horea. Am stat cateva zile doar acasa, minunandu-ma  de cum pot trai- au tot ce noi de la oras ne-am dori: munte, padure, apa rece, sanatate.

Intr-o zi am mers la o alta casa a lor, intr-un sat apropiat, locuiau la aproximativ 1200 de metri altitudine si aveau si acolo o gospodarie frumoasa si duceau si un trai mai mult decat decent. O priveliste incantatoare, munti de jur imprejur, un drum forestier ingust care urca la alte case tot mai sus, spre platourile Apusenilor.
In urmatoarea zi, de dimineata, am mers la cules de afine si merisoare - o munca grea dar ...delicioasa, apoi dupa amiaza am asistat la cositul si stransul fanului.

Urmatoarea zi a fost dedicata padurii - am mers kilometri buni pana in padure la taiat de lemne. Pe drum am oprit la casa din munte unde de primavara pana toamna stau animalele. Lucrul cu busteanul nu este usor deloc, arborii trebuie sortati inainte de taiere, apoi curatati de crengi  si taiati la o anumita lungime, apoi urmeaza incarcatul si depozitatul acasa.


Dupa atatea zile in care am vazut cum traiesc motii si munca pe care o depun in fiecare zi am hotarat sa mergem si sa vizitam cateva obiective turtistice. Am pornit spre Scarisoara dar pestera era inchisa si drumul pana acolo era tot inchis findca se repara( n.r.- drumul pe valea Ordancusei a fost integral asfaltat la standarde europene!).

Daca tot nu puteam merge la Scarisoara, am ramas la Pensiunea Mama Uta, am mancat(o pensiune si o mancare cum nu am intalnit), am stat de vorba si am hotarat sa vedem cate ceva prin zona iar  a doua zi sa mergem la Cluj si Turda.


Foarte de dimineata am plecat din Arieseni spre Turda ca sa vedem Salina si Cheile Turzii. Nu am mers direct spre Cluj, am ocolit putin, timp aveam asa ca am zabovit putin prin statiunea Belis-Fantanele- care este foarte linistita si frumoasa. Barajul si hidrocentrala subterana precum si lacul creau un peisaj extraordinar.

De acolo, cu viteza melcului si fascinata de peisaj am plecat cu parere de rau, am mai oprit la Lacul Tarnita(60 de  metri adancime) unde am admirat lacul si barajul.

Era duminica dupa amiaza, iar pe la ora 16-17 Clujul era linistit, aproape pustiu. L-am vazut in graba, era prea tarziu sa mai vizitez ceva.


La intrarea in Turda, era aglomeratie mare, in curand am aflat ca avea loc un festival. La salina nu mai puteam merge pentru ca ultima intrare era la ora 17.
Am fugit spre Cheile Turzii cand soarele dadea sa apuna, crezand astfel ca am timp. Am gresit. Pana am coborat serpentinele deja incepea sa se intunece. Am vorbit cu un domn de la intrarea in chei si mi-a zis ca ar fi mai bine sa revin maine dimineata. Am inaintat putin,  insa mi-am dat seama ca nu are rost sa continui.

Sofia ne va impartasi din experientele sale in Cheile Turzii, in episodul urmator.

Jurnal de Herculane

de Sofia Flori

Fiindca este aproape de Drobeta Turnu Severin, locul meu de nastere, la aproximativ 60 de  kilometri, merg destul de des acolo. Este statiunea mea de suflet cu tot cu cladirile neingrijite, cu tot ce are mai frumos sau mai ...parasit.
Eu o pretuiesc si o ador asa cum este!

Pana acum statiunea era prea putin vizitata, veneau doar oamenii care aveau nevoie de bai sau  de tratament in apele termale de aici.
Acum statiunea incearca sa isi revina din agonie, cateva dintre hotelurile si cladirile care abia mai stateau in piciore au fost renovate/restaurate. La cele mai multe, lucrarile sunt in toi si vor fi finalizate curand, alte cladiri au fost puse in vanzare si consider ca este un lucru bun pentru ca doar asa isi mai pot reveni.

Cel mai mult mi-a placut ca cinematograful orasului este aproape de sfarsitul lucrarilor, au fost amplasate multe indicatoare turistice,  si deseori i-am vazut pe rangerii parcului national Domogled-Valea Cernei, mergand incolo si incoace prin statiune si prin jurul acesteia.Strada care face legatura intre vestita statuie a lui Hercule,  care trece pe sub Hotel Roman si iese  in DN, a fost reasfaltata si  amenajata foarte frumos cu bancute pe marginea Cernei,  flancate de  diferite statui, aranjament care creeaza o atmosfera de orasel alpin.

Au aparut si mai multe modalitati de petrecere a timpului: de la piscinele cu ape termale, la terase sau restaurante mai cochete, plimbari sau excursii pe munte si prin apropiere, catarari, tiroliana, pescuit. Oamenii, majoritatea turisti din toata tara, sunt fascinati de ceea ce au gasit aici.
Pe strazile statiunii sunt multe afise cu diverse modalitati de a petrece timpul liber, anunturi de catarari pe munte dau drumetii- gratuit(probabil cineva care cunoaste traseele si care isi doreste sa impartaseasca si altora frumusetile zonei). Mi s-a parut interesant dar nu am sunat la acel numar.

O surpriza am avut-o vis a vis de felul in care a fost construita Manastirea din Herculane, chiar daca am fost de nenumarate ori in statiune, nu am vazut-o pana acum. Este foarte bine ingrijita, aproape de la intrare pe strada sunt numai ghivece cu flori, iar in interior  - totul era curat, ingrijit si parca iti parea rau sa calci incaltat pe covor.

Acum, in plin sezon este foarte aglomerat, iar la bazinele cu apa termala(cadite) din zona 7 izvoare cu greu iti faci loc....tot acolo se poate si manca bine, chiar foarte bine si destul de ieftin.Din pacate acolo nu este amenajat nici un loc pentru plaja, dar turistii se descurca pe unde pot - multi se aseaza pe malul Cernei fiindca apa este mica.

Imi doresc ca statiunea sa reinvie, sa redevina cunoscuta si apreciata cum era odata!

Cont fb- Sofia Flori

 Nota: Se pare ca s-au schimbat multe din 2008, cand am fost eu acolo. Iata articolul meu, foarte acid, scris atunci: Baile Herculane- o statiune trista.

Rosia Montana. Surprinzator de multe de vazut!

 de Sofia Flori

Tot anul trecut, cam in perioada asta, am ajuns in Ardeal. Prima oprire am avut-o la Rosia Montana - vroiam sa aflu de ce exista acele conflicte despre extractia si prelucrarea aurului. Eu am aflat, am vazut, am primit explicatii - recomand cat mai multor persoane sa mearga sa vada, sa inteleaga! In Rosia nu sunt multe de facut, turismul conteaza oarecum si se incearca  valorificarea potentialului zonei, la maxim.

Prima data am vrut sa vad galeriile romane  dar paznicul imi explica ca abia intrase un grup si peste 40 minute urma sa intre urmatorul. Nu prea conteaza cate persoane sunt, ghidul intra chiar si cu 2 persoane. Noi cand am intrat am fost 5 din care 2 erau nemti.


In cele 40 minute cat am asteptat, am mers la Taul Brazi(numele provine evident de la padurea care se oglindeste in apele lacului) si  fiindca este amenajat  pentru plimbari cu hidrobiciclete, vroiam sa vorbesc cu domnul care supraveghea acolo. Plimbarile sunt gratuite si  serviciul fiind pus la dispozitie de primarie. La marginea lacului exista mese si bancute pentru odihna dar si loc special amenajat pentru a face un gratar.

Dupa o tura cu hidrobicicleta am mers la Muzeul Mineritului- la casa cu numarul 325.
Un muzeu impresionant mai ales ca eu nu stiam nimic si nu vazusem nicio ustensila care se folosea intr-o mina. Acolo, in muzeu, am gasit multe obiecte foarte vechi care se foloseau la minerit dar si unele mai noi. Ghidul de la muzeu, o doamna draguta, este foarte de treaba si chiar dedicata muncii.


De acolo am mers direct la Galeriile Romane, unde am fost intampinati de ghid care lucrase ca inginer la mina de stat inchisa in 2006.
Am primit cate o casca si un instructaj iar la intrarea in galerii un mic istoric despre mineritul de pe timpul romanilor dar si despre tablitele cerate care sunt expuse in muzeu si dateaza din 131 e.n. De unde reiese ca localitatea era atestata inca din acele timpuri, apoi am coborat muuuulte scari pana am intrat sub pamant, in galerii.

Galeriile sunt amenajate, nu toate, sunt electrificate si foarte... umede. Ghidul, un om extraordinar, mi-a explicat ca aerajul in galerii este facut in mod natural.
Dupa vreo 30 minute sub pamant, am iesit la suprafata, unde se afla cateva dintre "fostele" utilaje pe care le foloseau minerii la extractia aurului si acelorlalte minereuri complexe. Intr-o caldire din apropiere, se afla o macheta a zacamantului de aur dar si multe fotografii vechi infatisand o mica parte din istoria minerilor aurari. Am achitat o taxa de intrare modica, am putut fotografia cat am vrut si oriunde, am cumparat vederi si carti despre Rosia Montana.


Am revenit in Rosia ori de cate ori am putut, chiar si pentru o mica plimbare. Este o localitate care are multe de oferit, oamenii care au mai ramas sunt simpli si binevoitori. Imi doresc sa nu ramana doar o "fosta " localitate miniera ca multe altele.Ci sa renasca, cumva.

Cont fb- Sofia Flori