miercuri, 22 februarie 2012

Defileul Oltului- obiectivele turistice

Defileul Oltului este o regiune extrem de complexă din punct de vedere geomorfologic și geologic. Practic este cel mai îngust sector al Carpaților Meridionali, pe valea râului construindu-se drumul național 7 ( plus lacurile de acumulare), care șerpuiește și se strecoară printre gnaisele și șisturile care alcătuiesc acesti munți.

Cei 58 de kilometri între pasurile Cozia( la sud) și Turnu Roșu( la nord) sunt împărțiți în trei sectoare distincte: Sectorul defileului de la Turnu Roșu în lungime de 17 kilometri, îngustat de pereții abrupți ai Făgărașului spre est și ai Cândrelului și Lotrului spre vest; sectorul central între Turnu Roșu și Câineni/ Gura Lotrului lung de 25 de kilometri și care se suprapune peste zona centrală a Depresiunii Loviștei( Țara Loviștei); sectorul Defileului de la Cozia în lungime de 16 kilometri, se strecoară între Masivul Cozia la est și Munții Căpățânii la vest.

Obiectivele turistice  sunt foarte numeroase și fac parte din categoria castrelor romane, ce jalonau ca sistem de apărare vestitul Limes Alutanus, a bisericilor și schiturilor, stațiunilor balneoclimaterice, și nu în ultimul rând se întâlnesc obiective naturale geologice, speologice sau floristice.

De la nord la sud:

1.  Kilometrul 1- Pasul Turnu Roșu; Cetatea Turnu Roșu, o fortificație medievală începută în secolul al XIII lea, ca sistem defensiv ce apăra Sibiul de invaziile otomane. În apropiere, Boița (360 metri altitudine) unde se află ruinele unui castru roman ( Caput Stenarum);


2. Kilometrul 3- Turnul Spart, cu ruinele unui turn rotund distrus partțal de apele Oltului în 1533, parte a unui sistem de apărare. În apropiere Dealul Turcilor  unde s-a dat o bătalie importantă cu otomanii în 1493;

3. Kilometrul 17-21- Câineni, un sat pe teritoriul căruia au fost descoperite urmele castrului roman Pons Vetus.  Sat cunoscut din timpul lui Mircea cel Batran ( 1415) și teatrul unor lupte crâncene în timpul Primului Război Mondial, între trupele române și germane;


4. Kilometru 34- Cornetu, unde se află un schit construit de vornicul Mareș Băjescu. Singura mânăstire din lume pe sub care trece trenul. O postare și imagini AICI;

5. Kilometrul 45- Ramificație la dreapta spre Brezoi ( 3 kilometri), singurul oraș din Depresiunea Loviștei, iar de aici încă 38 de kilometri până la stațiunea Voineasa; Viaductele peste râul Olt numite sugestiv ,,Cârligul Mare" și ,,Cârligul Mic".


6. Kilometrul 49- Ramificație la dreapta către Cascada și Cheile Lotrișorului, într-un peisaj sălbatic pe vreo 7 kilometri, până la cascada creată de... muncitorii care lucrau la amenajarea zonei. O postare despre cascadă și imagini AICI. La drumul național motelul Lotrișor;

7. Kilometrul 56- Ramificație la stânga peste coronamentul barajului spre ruinele castrului roman Arutela, ăn zona câmpului Bivolari. Drumul continuă către Mânăstirea Turnu și după 5 kilometri  ajungeți la  Mânăstirea Stânișoara, de la poalele Masivului Cozia;


8. Kilometrul 57- Mânăstirea Cozia, ctitoria Domnitorului Mircea cel Bătrân.  Postare și imagini AICI; Pasul Cozia, zona cea mai joasă la care se află Oltul în zona defileului, în apropiere de Călimănești sunt 190 de metri altitudine; La 1 kilometru de mânăstire se află, în ruine, Schitul Sfântul Ioan de sub Piatră, cunoscut sub denumirea de Cozia Veche, ctitorit de tatăl lui Mircea cel Bătrân, Radu.


9. Kilometrul 58- Stațiunile Călimănești și Căciulata, cunoscute pentru apele minerale și pentru tratamentul afecțiunilor hepato-biliare, renale, urinare, metabolice și de nutriție. Pe o insulă a lacului de acumulare Călimănești se află Schitul Ostrov, ctitorit de către Neagoe Basarabși soția sa doamna Milița. Tot în zonă, peste Olt se află și Bisericuța Păușa.

2 comentarii:

Dana spunea...

Imi place foarte mult descrierea, cumprinde cam toate informatiile de care ai nevoie pentru a te porni la drum si a vizita aceasta parte minunatat a tarii. De mult mi-am pus in gand sa vizitez Calimanesti Caciulata si voi urma traseul decsris in acest post.

Anonim spunea...

imi place blogul tau,felicitari

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...