Lacul Gâlcescu. Frumusețea lacustră a Parângului

Când pronunț numele lacului Gâlcescu, fiori cu iz de jnepeni își fac loc printre amintirile acestei veri. Un loc de o rară frumusețe, cocoțat la 1935 de metri într-o căldare glaciară imensă situată sub Parângu Mare și frații săi de peste 2000 de metri. Mai marele vârfurilor din mijlocul Meridionalilor, care se ridică la 2519 metri altitudine.

Plecăm dis de dimineață spre Obârșia Lotrului, locul cunoscut de toată lumea drumeților, ca nodul principal din grupă, de unde pornesc sau prin care trec majoritatea marcajelor montane. Mai nou, accesul spre zonă este facilitat de modernizarea drumului național 67C, sau mai cunoscut sub numele de Transalpina.

După punctul de intersecție cu drumul care duce la Voineasa, se face la dreapta un drum forestier marcat cu cruce roșie, pe care mergeți vreo cinci minute, până când la un podeț de piatră drumul devine impracticabil pentru mașinile de oraș.

Acolo ne-am lăsat mașina și am pornit într-o drumeție de două ore și jumătate, având ca tovarăș Lotrul cel iute din fire ( cataractele sale spectaculoase- AICI). Pădurea este rărită pe primii câțiva zeci de metri de urcuș, semn că și aici se produce aceeasi exploatare haotica a molizilor și brazilor.

Spre zona subalpină rariștea pădurii de conifere, naturală aici, începe să lase privirea să zburde către înălțimile Pietrei Tăiate și ale Zănoagei, unde ne asteaptă luciul rece al salbei de lacuri glaciare din acest vast complex glaciar.

Departe, reflexia soarelui în geamurile mașinilor ce urcă Transalpina prin Șaua Urdele și Ștefanu, ne amintește că omul a supus de mult acești munți. Totuși, aici la 1800 de metri asta este o iluzie, pentru că natura încă oferă panorame minunate.

După ce traversăm Lotrul și afluenții săi Gâlcescu sau Zănoaga Mare peste stânci și bușteni căzuți, ieșim în iarba înaltă a pajiștilor subalpine. La indicatorul cu rezervația naturală Gălcescu, oprim pentru a aduna câteva afine, în timp ce ochiul nostru aleargă spre coclaurii pe care  mai bântuie urșii bruni.

Aici avem parte de o surpriză naturală la care ne  întoarcem cu gândul de fiecare dată când urâțenia din jurul nostru încearcă să ne ucidă emoțiile. Este vorba de un culoar pietros acoperit ca un tunel arcadă de jepii cei frumos mirositori.

O splendoare prin care razele intră ca să ofere lumină și căldură la ramurile întinse ca niște șerpi pe pământul încă rece la mijloc de iulie.

Nu pot spune că am mare experiență de montaniard, dar să urci câteva zeci de metri prins în chingile acelor lungi de jneapan n-am mai trăit și nici întâlnit vreodată. După un prag în care se prăvălesc proaspete, apele râului cel iute, dăm de lacul glaciar cel mai mare și mai căutat din Parâng.

Îl ocolim pe potecă și urcăm pe o stâncă de granit unde priveliștea ne lasă muți. Avem în față cel mai frumos lac din Carpații dintre Olt și Jiu.

Cu o suprafață de peste 3 hectare și o adâncime de 9,3 metri, lacul este centrul unei rezervații complexe care ocrotește și specii de plante și animale din zona alpină.

Ceva mai sus, peste un prag glaciar cu roci mutonate( șlefuite de gheață) și după 20 de minute de urcuș, pe nivelul superior al complexului mai pot fi admirate două lacuri mai mici, Pencu situat la 1991 metri și Vidal la 1987 de metri.

Notă: numele lacului mai este trecut și  Câlcescu în unele ghiduri, nu este nimic greşit, i se mai spune și așa. Altitudinile și suprafețele sunt și ele diferite de la autor la autor. Datele mele provin de la ghidul Munții Parâng, Ed. Sport Turism, 1986.