Multă lume știe câte ceva despre aceasta mânăstire. Când auzi numele, te gândești, că o fi fost amenajată într-o scorbură uriașă a vreunui stejar sau castan noduros. De fapt, este o bisericuță frumoasă construită din lemnul obținut dintr-un singur stejar multisecular.
Este situată la 26 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, undeva în nordul Subcarpaților Vâlcii, pe valea Otăsăului, din comuna Frâncești. Suratele ei întru mărturisirea credinței sunt: Mânăstirea Govora și Mânăstirea Surpatele, mărginite și ele de dealurile cu izvoare sărate si de păduri falnice de fag.
Are 13 metri lungime și patru metri înălțime, fără turlă și cu pridvor deschis. Catapeteasma este și ea sculpată în lemn iar iconițele și candelele dau aerul acela unic al bisericuțelor în care te simți mai aproape, mai intim cu Dumnezeu.
Primele scrieri despre această mânăstire apar la Paul de Alep, care vorbește despre ea în evocarea călătoriilor din Țara Românească, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei, undeva pe la mijlocul secolului al XVII lea. Și poetul Grigore Alexandrescu, pe la 1824, vorbește despre începuturile vieții monahale și despre legenda icoanei.
Aveți , mai jos și un filmuleț cu o măicuță care bate toaca, într-o dimineață frumoasă de vară: https://www.youtube.com/watch?v=d4cvhRP0DM0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu